Ocrotirea interesului superior al minorului la școală prin evitarea bullying-ului sub forma violenței psihologice și abuzului emoțional din partea unui cadru didactic (învățător, profesor, diriginte)
7 iunie 2022 | Raluca CIUPITU
Raluca Ciupitu
Atât legislația națională, cât și legislația europeană ocrotesc interesul superior al minorului în toate ipostazele vieții sale, deci inclusiv la școală.
În acord cu Normele Metodologice din 2020 de aplicare a prevederilor art. 7 alin. (1^1), art. 56^1 şi ale pct. 6^1 din anexa la Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 privind violenţa psihologică – bullying:
– Violenţa psihologică – bullying este acţiunea sau seria de acţiuni fizice, verbale, relaţionale şi/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârşite cu intenţie, care implică un dezechilibru de putere, au drept consecinţă atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau a unui grup de persoane şi vizează aspecte de discriminare şi excludere socială, care pot fi legate de apartenenţa la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile personale, acţiune sau serie de acţiuni, comportamente ce se desfăşoară în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale.
– Abuzul emoţional constă în expunerea repetată a unui copil la situaţii al căror impact emoţional depăşeşte capacitatea sa de integrare psihologică. În această situaţie, abuzul emoţional vine din partea unei persoane care se află în relaţie de încredere, de răspundere sau de putere cu copilul, în majoritatea spețelor invățători, profesori, diriginți. Ca modalitate concretă, o situaţie de abuz emoţional poate îmbrăca forma de umilire verbală şi/sau nonverbală, intimidare, ameninţare, terorizare, restrângerea libertăţii de acţiune, denigrarea, acuzaţiile nedrepte, discriminarea, ridiculizarea şi alte atitudini ostile sau de respingere faţă de copil.
Impactul emoțional asupra copilului, pe termen lung, este unul de neignorat, de reducere a stimei de sine, acțiuni de culpabilizare, simptome somatice, sentimente de vinovăție și neîncredere, nejustificate. De altfel, multe cadre didactice acționează suplimentar abuzului propriu ca și instigatori, respectiv insuflă propria părere colegilor de clasă, care ajung sa se transforme într-un cor grecesc, crescând intensitatea violenței psihologice.
În acest context, discutăm deja de traumă și abuz din partea cadrului didactic, acțiuni ce pot fi analizate și pedepsite, inclusiv prin prisma reglementărilor din dreptul penal, de la infracțiunile de abuz în serviciu, rele tratamente aplicabile minorului, neglijență în serviciu.
Prin urmare, astfel cum statuează și legiuitorul, dacă abuzul emoţional este repetitiv şi susţinut, acesta poate conduce la afectarea diverselor paliere ale psihicului copilului, precum structura de personalitate, afectele, cogniţiile, adaptarea, percepţia, devenind abuz psihologic, care are consecinţe mai grave şi pe termen lung asupra dezvoltării copilului!
Școala, ca instituție și învățătoarea/diriginta/profesorii, ca și cadre didactice de referință, trebuie să se ocupe de promovarea unui climat educaţional care încurajează atitudinile pozitive, nonviolente şi suportive între membrii comunităţii de preşcolari/elevi şi adulţi, învăţarea şi exersarea empatiei, a interacţiunilor între aceştia, de tip câştig reciproc, implicarea participării preşcolarilor/elevilor de toate vârstele la toate deciziile care îi privesc şi promovarea acţiunilor de la egal la egal între preşcolari/elevi.
Totodată, se impune promovarea relaţiilor democratice între copii şi adulţi, prin toleranţă, respect, incluziune şi solidaritate, implementarea de măsuri administrativ-organizatorice, care să contribuie la crearea unui mediu securizant din punct de vedere fizic şi emoţional pentru copii, în unitatea de învăţământ.
Activităţile de prevenire a violenţei psihologice-bullying se realizează în funcţie de specificul fiecărei unităţi de învăţământ, prin:
(i) implementarea, la nivelul unităţii de învăţământ, a unui plan şcolar de prevenire şi combatere a violenţei, a unor programe/proiecte/campanii cu scopul de creştere a coeziunii grupului de copii şi a comunităţii copii-adulţi;
(ii) conştientizarea consecinţelor violenţei psihologice-bullying, eliminarea cauzelor/riscurilor/ vulnerabilităţilor care ar putea determina producerea de astfel de comportamente;
(iii) formarea cadrelor didactice în sensul dezvoltării personale şi al utilizării metodelor de disciplină pozitivă.
Semnele și simptomele evocatoare de violenţă asupra unui copil, care pot ridica un semnal de alarmă, pentru părinți/tutori/bunici/cadre didactice sunt menționate expres de legiuitor, respectiv:
a) dificultăţi de concentrare;
b) scăderea randamentului şcolar, absenteism/abandon şcolar;
c) neglijenţă în îndeplinirea sarcinilor şi incapacitate de a respecta un program impus;
d) tulburări de comportament, de tipul: apatie, iritabilitate, impulsivitate, agresivitate, minciună, fuga de acasă, furtul, consumul de alcool, de droguri, fără a se limita la acestea;
e) tulburări de somn, de tipul: insomnii, somnolenţă, somn agitat, coşmaruri;
f) tulburări de alimentaţie, de tipul: anorexie, bulimie;
g) autostigmatizare, autoculpabilizare;
h) ticuri, de tipul: clipit, rosul unghiilor;
i) enurezis, encoprezis;
j) dificultăţi în relaţionare şi comunicare;
k) stări depresive, uneori cu tentative de suicid;
l) persistenţa unor senzaţii olfactive sau cutanate obsedante;
m) modificarea rapidă a dispoziţiei afective;
n) comportament sexual inadecvat vârstei;
o) prezenţa unei sarcini nedorite;
p) vânătăi, leziuni, arsuri, hemoragii, fracturi şi altele;
q) teama incontrolabilă de persoane de sex masculin, în cazul fetelor.
Foarte important este și faptul că reglementarea legală plasează rolul identificării și inițierii intervenției de reabilitare a victimei cadrului didactic/profesorului consilier şcolar din unitatea de învăţământ care a identificat situaţia de bullying. De cele mai multe ori, va exista un vid legislativ pentru demararea unei proceduri, în mod eficient, de sancționare a bullyingului și de reabilitare a minorului, întrucât fie cadrul didactic implicat va nega, fie va considera, în mod subiectiv, că a avut un comportament corect.
De multe ori victimele bullying-ului emoțional sunt minori cu anumite probleme psiho-mentale – autism, tulburări hiperkinetice, ADHD, copii ce au nevoie de un suport mai mare din partea cadrelor didactice și nu de anumite reacții tendențioase, abuzive. În opinia mea, sancțiunile ar trebui să fie mai dure în situația în care intervin și probleme de discriminare de orice tip, între care și situația anterior menționată. Totodată, ar trebui să existe o procedură clară, obiectivă, de sancționare a cadrelor didactice, întrucât aplicarea actualei reglementări ar putea fi viciată de existența unui comportament părtinitor a cadrelor didactice membre în comisia de bullying, pentru profesorul implicat.
De altfel, multe abordări încă practicate de cadrele didactice erau în trecut o manieră de ”educație” a minorilor – certarea în fața clasei, numirea minorului ”rau”, ”needucat”, ”nesimțit” și multe altele. Societatea din România este deci, de multe ori, fidelă vechilor concepte de educație care impiedicau parinții să aibă un punct de vedere în fața cadrelor didactice sau care transformau părinții în al doilea organism de sancționare a minorului. În concret, copilul venea acasă și în loc să fie validat de părinte era certat și de către acesta, care îi menționa că sigur a făcut el ceva rău, dacă a fost certat. Prin urmare, niciodată profesorul nu ajungea să fie sancționat.
Spiritul întregii legislații și educări a cadrelor didactice urmărește integrarea tuturor copiilor, inclusiv a minorilor cu anumite dizabilități, probleme medicale diagnosticate dar și validarea exprimării libere a copiilor, promovarea unei independențe și încurajarea minorilor de a lupta pentru dreptate, când aceasta nu le este furnizată de cadrul didactic.
În plus, Statutul elevului, din 10 august 2016, publicat în M.Of. nr. 645 din 23 august 2016, reglementează și el mai multe drepturi ale minorilor, între care:
– dreptul de a beneficia de tratament nediscriminatoriu din partea conducerii, a personalului didactic, nedidactic și din partea altor elevi din cadrul unității de învățământ. Astfel, revine școlii și învățătorilor menirea să vegheze la respectarea legii și să se asigure că niciun elev nu este supus discriminării sau hărțuirii pe criterii de rasă, etnie, limbă, religie, sex, convingeri, dizabilități, naționalitate, cetățenie, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, cazier, tip de familie, situație socioeconomică, probleme medicale, capacitate intelectuală sau alte criterii cu potențial discriminatoriu;
– dreptul de a învăța într-un mediu care sprijină libertatea de expresie;
– dreptul la o evaluare obiectivă și corectă;
– dreptul de a avea condiții de acces de studiu și evaluare adaptate dizabilităților, problemelor medicale sau tulburărilor specifice de învățare, în condițiile legii;
– dreptul la respectarea imaginii, demnității și personalității proprii;
– copiii cu cerințe educaționale speciale, integrați în învățământul de masă, au aceleași drepturi ca și ceilalți elevi;
– elevii nu pot fi supuși unor sancțiuni colective, de tip amenințări repetate în fața clasei, practicate de multe cadre didactice, uneori din obișnuință și nu din rea-credință. Astfel, trebuie punctat că dacă este necesar, se va alege întotdeauna observația individuală, ce constă în atenționarea elevului cu privire la încălcarea regulamentelor în vigoare ori a normelor de comportament acceptate. Aceasta trebuie însoțită de consilierea elevului, care să urmărească remedierea comportamentului.
Problema bullying-ului psihologic este abordată și de psihoterapeuți, care atrag atenția că violența psihică în instituțiile de învățământ devine un fenomen îngrijorător, deoarece poate afecta chiar fundația unei societăți, prin prejudiciul adus în mod direct procesului de educație. Violența școlară este un fenomen extrem de complex, cu ramificații multiple: în familie, societate, școală, asupra propriei persoane și asupra culturii.
Conform art. 4 din Normele Metodologice din 2020 de aplicare a prevederilor art. 7 alin. (1^1), art. 56^1 şi ale pct. 6^1 din anexa la Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, privind violenţa psihologică – bullying, la începutul fiecărui an şcolar, unităţile de învăţământ au responsabilitatea de a-şi întocmi propriile strategii şi planuri de asigurare şi de menţinere a unui climat social adecvat educaţiei de calitate, condiţie esenţială pentru prevenirea şi combaterea bullyingului, prin:
a) aplicarea politicilor de prevenire şi de combatere a bullyingului, conform anexelor nr. 1 şi 2 la prezentele norme metodologice;
b) procese participative cu implicarea directă a elevilor, a părinţilor, a cadrelor didactice şi a personalului auxiliar;
c) evaluări anuale ale climatului educaţional, incluzând dezbateri, focus-grupuri, propuneri extracurriculare, care au ca scop diminuarea fenomenului de bullying.
Totodată, în conformitate cu art. 5 din aceeași reglementare, pentru optimizarea prevenirii violenţei psihologice – bullying, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, se creează un grup de acţiune antibullying, având maxim 10 (zece) membri, cu rol de prevenire, identificare şi soluţionare a faptelor de bullying, comise între elevi, prin acţiuni fizice, verbale, relaţionale şi/sau cibernetice. Din grupul de acţiune antibullying fac parte directorul unităţii de învăţământ, profesorul consilier şcolar, trei cadre didactice formate în problematica violenţei, inclusiv a violenţei psihologice – bullying, doi sau mai mulţi reprezentanţi ai elevilor, un reprezentant al părinţilor, reprezentanţi ai autorităţii locale.
Abordarea problemelor de identificare a situaţiilor de violenţă psihologică-bullying trebuie să se realizeze în mod obiectiv, iar cadrele didactice trebuie să facă diferenţa între situaţiile accidentale, de mici şicane, abuz şi situaţiile violente repetitive şi intenţionate. Așadar, nu trebuie să existe loc de subiectivism, de tipul favoritismelor, elevilor violenți dar amuzanți/preferați în detrimentul elevilor cu tulburări psiho-mentale de tip ADHD și autism, ce sunt uneori discriminați și traumatizați de profesori.
Ca o concluzie, este de dorit ca reglementările impuse de legiuitor să fie transpuse în mod real de fiecare instituție de învățământ cu asumare și deschidere, prin formarea unei echipe de cadre didactice apropiate de copii, care să lucreze împreună cu aceștia și nu împotriva lor, pentru prevenirea discriminărilor și crearea unui climat psiho-social de suport în școli/licee.
Avocat Raluca Ciupitu
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
