Reprezentanții CSM, ministrul justiției și ministrul finanțelor publice au discutat nevoile acute ale instanțelor judecătorești
18.06.2020 | JURIDICE.ro

Joi, 18 iunie 2020, potrivit unui comunicat, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii a avut loc întâlnirea dintre reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul justiției și ministrul finanțelor publice, în cadrul căreia au fost prezentate nevoile acute ale instanțelor judecătorești, precum:
– deficitul cronic de personal auxiliar;
– situația sediilor improprii ale instanțelor judecătorești;
– subfinanțarea din perspectiva dotărilor materiale și a infrastructurii IT.
De asemenea, a fost semnalată necesitatea alocării posturilor de specialiști psihologi care vor fi cooptați în cadrul proiectului CPCI – Creșterea performanței și calității instituționale prin îmbunătățirea sistemului de evaluare și asistență psihologică la nivelul sistemului judiciar”, cod SIPOCA 762-MySMIS 135456, coordonat de Consiliul Superior al Magistraturii.
Reprezentanții puterii executive au manifestat deschidere pentru soluționarea problemelor evidențiate, urmând ca fiecare dintre instituțiile participante să contribuie la identificarea unor modalități concrete de rezolvare a aspectelor semnalate, care vor fi dezbătute în cel mai scurt timp la următoarea întâlnire.