Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 

ÎCCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Interpretarea dispozițiilor art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001 coroborate cu prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013
19.06.2020 | Andrei PAP

JURIDICE - In Law We Trust
Andrei Pap

Andrei Pap

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 18 iunie 2020, a fost publicată Decizia nr. 30/2020 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 19.758/3/2018, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a dispus, prin Încheierea din 25 iunie 2019, în Dosarul nr. 19.758/3/2018, aflat pe rolul acestei instanțe, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: în interpretarea și aplicarea art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 10/2001), în coroborare cu art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 165/2013), subzistă dreptul la măsuri reparatorii, recunoscut în temeiul art. 24 alin. (2) și (4) din Legea nr. 165/2013, prin hotărâre judecătorească definitivă, în favoarea unor cesionari, dacă ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești respective se încheie un contract prin care părțile contractului de cesiune decid încetarea acestuia și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului?.

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]

94. Potrivit dispozițiilor art. 1.169 din Codul civil, „părțile sunt libere să încheie orice contracte și să determine conținutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică și de bunele moravuri”.

95. În virtutea acestei reguli fundamentale, părților le este, în mod obișnuit, recunoscut dreptul de a încheia în mod liber orice contract, stabilind natura, conținutul și întinderea drepturilor pe care urmează a le dobândi ori a obligațiilor pe care înțeleg să și le asume. Sub condiția de a respecta anumite limite și condiții stabilite de lege, de ordinea publică sau de bunele moravuri, libertatea lor contractuală este, în principiu, una semnificativă: libertatea de a încheia contracte constituie regula, limitarea acestei libertăți reprezintă excepția.

96. De aici, concluzia că orice persoană poate dispune în mod liber de bunurile (drepturile) sale, câtă vreme legea nu interzice sau condiționează respectivul act juridic, iar acesta nu contravine ordinii publice sau bunelor moravuri.

97. Aceste reguli guvernează și situațiile în care o persoană îndreptățită la a obține măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 înțelege să înstrăineze, în tot sau în parte, dreptul său la asemenea măsuri.

98. Totodată, părțile care conveniseră anterior înstrăinarea, respectiv dobândirea unor astfel de drepturi pot să stabilească faptul că înțeleg să desființeze cu efect retroactiv convenția (contractul) prin care titularul dreptului la măsuri reparatorii înstrăinase acest drept al său, de lege lata lipsind orice dispoziție legală care să interzică o asemenea convenție.

99. O asemenea concluzie nu este afectată de faptul că dreptul la măsuri reparatorii ar fi stabilit printr-o hotărâre judecătorească, căci ceea ce interesează în planul recunoașterii principiului libertății contractuale este existența în patrimoniul părții a unui drept de care aceasta să poată dispune. Faptul că dreptul este recunoscut sau dobândit printr-o hotărâre judecătorească nu este, prin el însuși, de natură a impieta asupra dreptului la dispoziție al părților, căci atâta vreme cât legea nu interzice în mod neechivoc aceasta, modul de dobândire a dreptului cu privire la care partea dorește să dispună este lipsit de relevanță.

100. De aici, și concluzia – circumscrisă prezentei sesizări – că dreptul la măsuri reparatorii recunoscut unor cesionari în temeiul art. 24 alin. (2) și (4) din Legea nr. 165/2013, prin hotărâre judecătorească definitivă, nu mai subzistă în favoarea acestora atunci când, ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești respective, se încheie un contract prin care părțile contractului de cesiune decid încetarea acestui contract și repunerea părților în situația anterioară încheierii actului. Într-o asemenea situație, dreptul la măsuri reparatorii revine în patrimoniul fostului cedent, dându-se eficiență voinței părților contractante.

101. În ceea privește însă conținutul concret și întinderea dreptului ce reintră în patrimoniul fostului cedent, trebuie avute în vedere unele particularități de reglementare cuprinse în Legea nr. 165/2013, în armonie cu concepția legiuitorului asupra actelor de înstrăinare a dreptului la măsuri reparatorii făcute către terțe persoane. După cum va rezulta din cele ce urmează, principiul libertății contractuale cunoaște, în materia discutată, unele limitări, fundamentul acestora răzbătând îndeajuns de limpede din interpretarea sistematică și teleologică a legii.

102. Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură a imobilelor la care această lege se referă „(. . . . . . . . . .) nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist din România”.

103. În ceea privește măsura compensării prin puncte, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 prevede, în partea lui finală, că aceasta este prevăzută în capitolul III al legii (denumit „Acordarea de măsuri compensatorii”, art. 16-31).

104. În conjuncție cu aceste prevederi cu valoare de principiu, art. 16 din Legea nr. 165/2013 stabilește: „Cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților învestite de lege se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) și (7).”

105. Este de observat și că, potrivit prevederilor art. 21 alin. (6) din lege, „evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 (…), în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință la data preluării acestuia, și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu”.

106. În fine, prin dispozițiile art. 24 alin. (1) din evocata lege se prevede că „Punctele stabilite prin decizia de compensare emisă pe numele titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, nu pot fi afectate prin măsuri de plafonare”.

107. În ceea privește însă acordarea măsurii compensării prin puncte către alte categorii de persoane, art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 prevede că „În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6)”.

108. Corelativ, prin art. 24 alin. (4) se afirmă că „În cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6)”.

109. Aceste dispoziții ale art. 24 alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 165/2013 nu lasă nicio îndoială asupra intenției legiuitorului de a oferi privilegiul despăgubirii integrale (în sensul că se acordă un număr de puncte corespunzător valorii imobilului stabilite prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a legii) exclusiv fostului proprietar sau, după caz, moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, ca persoane asupra cărora s-au răsfrânt, direct sau indirect, măsurile de preluare abuzivă.

110. Când însă, precum în cazul cesiunii dreptului la măsuri reparatorii, acest drept este transferat altor categorii de persoane, cu privire la acestea legea a optat pentru plafonarea punctelor acordate, urmându-se distincțiile impuse prin art. 24 alin. (2) și (4), anterior evocate.

111. Sesizată cu soluționarea unor excepții de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) și (4) din Legea nr. 165/2013, Curtea Constituțională a decis respingerea ca nefondată a acestor excepții, argumentând în mod consecvent că opțiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum și de la cea a compensării integrale prin puncte persoanele în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte, dreptul de a obține măsuri reparatorii apare ca fiind justificată în mod obiectiv și rezonabil, întrucât măsurile de preluare abuzivă nu s-au răsfrânt, direct sau indirect, asupra acestora din urmă (spre exemplu, deciziile nr. 468 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 29 octombrie 2014; nr. 176 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 16 mai 2016; nr. 613 din 5 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 21 martie 2018; nr. 326 din 30 aprilie 2015, publicată Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 23 iunie 2015; nr. 7 din 15 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 27 mai 2019; nr. 172 din 26 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 12 iunie 2019 etc.).

112. Tot astfel, s-a mai arătat că prin acordarea către cesionarii dreptului la despăgubire a unui număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit pentru transferarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului se păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit – despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moștenitorilor acestora – și mijloacele folosite, cesionarul urmând a obține atât prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului. Prin urmare, nu s-ar putea considera că aceste măsuri legale ar avea semnificația unei exproprieri, ele încadrându-se în sfera măsurilor cu caracter general sugerate chiar de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fi adoptate de statul român.

113. Rezultă din cele de mai sus și că legiuitorul național nu a interzis sau condiționat înstrăinarea de către titulari a dreptului la despăgubire recunoscut în temeiul Legii nr. 10/2001 și al Legii nr. 165/2013. În acest fel, a fost lăsat să se manifeste principiul libertății de a contracta, afirmat, în prezent, de art. 1.169 din Codul civil.

114. După cum se cunoaște, din rațiuni care pot viza interesul public sau, după caz, cel legitim al altor persoane, fundamentalul principiu al libertății contractuale nu este unul absolut și intangibil: potrivit art. 1.169 din Codul civil, sus-evocat, „părțile sunt libere să încheie orice contracte și să determine conținutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică și de bunele moravuri”. În acest fel, principiul în discuție, deși înțeles ca majoră formă de exprimare, în plan juridic, a libertății într-o societate democratică, ajunge să fie temperat prin luare în considerare a ceea ce legea, ordinea publică sau bunele moravuri impun, în anumite situații, interesele și scopurile persoanelor trebuind armonizate, în context social, cu interesele legitime ale altora ori ale societății în ansamblu.

115. În ceea ce privește cesiunea dreptului la măsurile reparatorii vizate de Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 165/2013, este necesar a observa că în lipsa unor prevederi legale speciale care să impună, în planul condițiilor sale de validitate, alte exigențe decât cele general valabile în cazul acestui tip de convenție, sunt aplicabile, în principiu, dispozițiile art. 1.566 alin. (1) din Codul civil („Cesiunea de creanță este convenția prin care creditorul cedent transmite cesionarului o creanță împotriva unui terț”), precum și, după caz, celelalte dispoziții cuprinse în art. 1.566-1.586 din Codul civil.

116. Fără a tăgădui, deci, incidența și utilitatea acestor prevederi legale în determinarea regimului juridic al cesiunii dreptului la despăgubire, se cuvine, în egală măsură, a remarca faptul că, în planul efectelor unei asemenea convenții de cesiune, legiuitorul, dând expresie regulii de principiu afirmate în partea finală a art. 1.169 din Codul civil, a considerat oportun să impună, așa cum s-a arătat mai sus, plafonarea măsurilor compensatorii acordate altor persoane decât fostul proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia.

117. Se poate presupune, cu suficient temei, că o asemenea opțiune, având ca punct de plecare faptul că măsurile de preluare abuzivă nu s-au răsfrânt, direct sau indirect, asupra subdobânditorilor, ține seama de numărul mare al cererilor de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, de resursele bugetare semnificative care trebuie mobilizate în acest scop, precum și, în acest context, de necesitatea menținerii unui just echilibru între interesul particular al titularilor unor drepturi la despăgubire și interesul general al societății.

118. De altfel, așa cum atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și Curtea Constituțională a României au statuat în mod constant în jurisprudența lor, statele dispun de o marjă importantă de apreciere în planul determinării naturii și întinderii măsurilor reparatorii pe care le acordă, precum și al amenajării plății creanțelor datorate de stat în virtutea unor hotărâri judecătorești definitive (sau, mutantis mutandis, al unor acte administrative cu scop reparatoriu), fiind util a observa, sub acest aspect, că între principiile care stau la baza acordării măsurilor prevăzute de Legea nr. 165/2013 se regăsesc [art. 2 lit. b) și d)] acela al echității și cel al menținerii justului echilibru între interesul particular al foștilor proprietari și interesul general al societății.

119. În mod specific, aceste principii îi pot viza, desigur, și pe subdobânditorii unor drepturi la despăgubire, precum sunt cesionarii cu titlu oneros ai unor asemenea drepturi, măsurile de plafonare instituite prin prevederile art. 24 alin. (2) și (4) din Legea nr. 165/2013 corespunzând manierei în care legiuitorul a înțeles să configureze sistemul reparatoriu instituit prin Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 165/2013.

120. Într-un asemenea context de reglementare și dintr-o asemenea perspectivă trebuie înțelese inclusiv efectele juridice pe care le poate produce convenția prin care fostul proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia înstrăinează altei (altor) persoane dreptul lor la măsuri reparatorii [caz în care unul dintre efectele transmisiunii este reprezentat de plafonarea, în limitele impuse de art. 24 alin. (2) și (4) din Legea nr. 165/2013, a dreptului la compensare prin puncte], precum și, în mod specific, efectele produse de o convenție intervenită ulterior între aceleași părți și prin care acestea convin să desființeze cesiunea dreptului la despăgubire, stipulând încetarea efectelor acesteia și repunerea părților în situația anterioară.

121. Deși prin cesionarea dreptului la măsuri reparatorii de către fostul proprietar sau moștenitorii acestuia în favoarea unei terțe persoane aceasta din urmă dobândește un drept diminuat ca valoare patrimonială în raport cu acela recunoscut de lege în favoarea fostului proprietar sau a moștenitorilor lui, deci plafonat, se cuvine a observa că această diminuare corespunde voinței legii.

122. Or, voința legii trebuie considerată ca prevalentă, ea având întâietate în raport cu aceea a părților atunci când este vizat și un interes public.

123. Este de observat că, în sensul legii, simplul fapt al transmiterii dreptului la măsuri compensatorii către alte persoane reprezintă condiția necesară și suficientă pentru ca plafonarea valorii măsurilor compensatorii să intervină.

124. Fiind vorba despre un tip particular de situație juridică, căruia legiuitorul a înțeles să îi atribuie efecte specifice, trebuie considerat că ea își produce efectele indiferent dacă, ulterior, părțile au convenit desființarea cu efect retroactiv a cesiunii.

125. A considera altfel înseamnă a îngădui părților ca prin libera lor voință să înlăture efectul de plafonare pe care legea îl instituie în legătură cu măsurile compensatorii cuvenite cesionarului, deși nicio dispoziție legală nu prevede o asemenea posibilitate. Prin urmare, nu trebuie omis că, mai presus de voința părților, există o dispoziție a legii pe care acestea nu o pot înfrânge și care trebuie respectată indiferent dacă, ulterior contractului de cesiune, intervine o altă convenție prin care părțile sting convenția inițială prin care dreptul la reparație fusese înstrăinat.

126. Rezultă așadar că, spre deosebire de situațiile de drept comun în care părțile pot în mod liber să încheie o convenție și, ulterior, să hotărască desființarea ei, determinându-i în întregime efectele, în situația premisă care interesează în prezenta sesizare principiul libertății contractuale și autonomia de voință a părților nu pot produce efectele juridice obișnuite (adică acelea care corespund, în totul, voinței părților contractante), existând un interes public care justifică opțiunea legiuitorului pentru ca plafonarea să își producă efectele chiar și atunci când, ulterior cesiunii, părțile ar conveni ca aceasta să înceteze cu efect retroactiv.

127. Dacă legiuitorul ar fi avut în intenție să înlăture efectul de plafonare ca urmare a unei asemenea convenții, ar fi menționat-o în mod expres. Or, în lipsa unei dispoziții exprese care să afirme o astfel de intenție a legii, rămâne că cesiunea de drept intervenită inițial își conservă efectul de plafonare a despăgubirilor chiar și atunci când, ulterior, părțile au convenit în sensul înlăturării efectelor ei.

128. Astfel fiind, deși părțile au libertatea de a conveni desființarea/încetarea efectelor cesiunii, dreptul la despăgubiri care se întoarce în patrimoniul fostului proprietar sau al moștenitorilor legali sau testamentari ai acestuia, ca foști cedenți, nu va putea avea o altă întindere decât aceea rezultată din aplicarea prevederilor art. 24 alin. (2) sau (4) din Legea nr. 165/2013, căci doar acest drept se afla în patrimoniul cesionarului la data încheierii noii convenții.

Pentru considerentele expuse, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunţând următoarea soluţie:

„Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 19.758/3/2018.

În interpretarea dispozițiilor art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în coroborare cu prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, stabilește următoarele:

În cazul în care, după încheierea unei convenții prin care fostul proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia au înstrăinat dreptul la despăgubire unor terțe persoane, părțile convin desființarea acestei convenții și repunerea lor în situația anterioară, dreptul la măsuri reparatorii al cesionarului nu subzistă. În acest caz, dreptul la măsuri reparatorii în echivalent revine în patrimoniul înstrăinătorului (înstrăinătorilor) plafonat potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (2) sau, după caz, alin. (4) din Legea nr. 165/2013.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 2 martie 2020.”

Avocat Andrei Pap
PAP | law office

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.