Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Alexandru Ambrozie: Avocatul de penal nu trebuie să-l judece, pentru asta există judecătorul
24.06.2020 | Alina MATEI

JURIDICE - In Law We Trust
Alina Matei

Alina Matei

Alexandru Ambrozie

Alexandru Ambrozie

Alina Matei: Mulţumesc, Alexandru, pentru timpul acordat cititorilor JURIDICE.ro. Am văzut pe pagina ta Facebook că alergi. Și cum alergatul face parte din imaginea ta, te rog să ne spui unde se duc gândurile când alergi, spre ce aleargă ele?

Alexandru Ambrozie: Nu se duc, de ce cele mai multe ori. Încerc să le ţin pe loc, să rămân concentrat pe alergare, pe respiraţie, să ţin pulsul „sub control” cât se poate.

E o formă de educare a răbdării, cum e şi o formă de îmblânzire a gândurilor.

Le las însă libere să alerge când sunt foarte obosit. Acele gânduri, care ies la suprafaţă atunci gândurile raţionale obosesc, mă interesează mai mult; riscul de a fi influenţate de viteza coditiană este mai redus.

Alina Matei: Domnule avocat Alexandru Ambrozie, sunteți un avocat cu experiență în practicile în care activați. Cauzele, dosarele în care ați intrat ca avocat, dacă vă uitați în urmă, dar și în prezent, par oarecum orânduite de destin să vă facă să ajungeți la această maturitate în profesie?

Alexandru Ambrozie: Maturitatea în profesie a ţinut mai mult de foarte multă muncă în arii diverse.

În primii ani, lucram aproape zilnic peste 16 ore, inclusiv sâmbătă, duminică, în arii care nu aveau mare legătură cu ce studiasem în facultate, precum piaţă de capital, privatizare, energie, drept vamal, fiscal, telecom.

Am fost implicat mult şi în proiecte de dreptul muncii, de concedieri colective de sute de persoane. Îmi aduc şi acum aminte, după 17 ani, de un moment din stagiatură când, în contextul privatizării unor fabrici, a trebuit să anunţ personal câteva sute de persoane că vor fi concediate. Momentul acela a durat în realitate multe ore, fiind nevoie să vorbesc apoi cu zeci de oameni, cu fiecare în parte. În final, nu a fost nicio contestaţie, oamenii înţelegând.

Au urmat apoi alte arii, precum achiziţii publice sau drept bancar, dar continuând şi cu piaţa de capital şi dreptul fiscal. Acestea sunt cele patru domenii majore „stabile” de peste 18 ani: pieţele de capital – arie de care m-am ocupat neîntrerupt; bancar – mă implic în continuare, în special în zona de reglementare, AML şi Fintech unde există risc mai mare de răspundere penală sau nevoie sporită de compliance AML; achiziţii publice şi taxe.

Unele arii mi-au plăcut, altele mai puţin, dar toate m-au ajutat să mă apropii mai repede de cele 10.000 de ore ale lui Malcom Gladwell şi să ajung la o viziune completă asupra activităţii companiilor mari şi foarte mari din industrii variate.

Ajung astfel, într-o cronologie firească, şi la avocatura de drept penal economic. Zic cronologie firească pentru că experienţa extinsă în zona corporate, achiziţii publice, taxe, servicii financiare împreună cu înţelegerea vieţii economice sunt, cred, esenţiale pentru practica mea de drept penal economic.

Şi revenind la întrebarea ta legată de destin, cred că e nevoie mai mereu şi de şansă, de un context favorabil, de cineva care să îţi arate încredere când eşti la început. Din fericire, am avut parte de toate acestea după absolvirea facultăţii.

Îmi aduc însă aminte că imediat după terminarea facultăţii nu a părut chiar aşa, având îngrijorări mari că voi găsi o firmă de avocatură în care să încep avocatura, deşi aveam 10 la examenul de licenţă.

Vorbim de anul 2002 când existau câteva firme medii şi cred că doar 2-3 mari.

Am aplicat la toate care erau listate în Legal500: majoritatea nu au răspuns; una a răspuns că singurul loc disponibil fusese deja ocupat; alta, firmă americană, m-a chemat la interviu unde m-au informat că bugetul pentru stagiari pentru 2002 – 2003 fusese epuizat, dar că vor să vin fără bani, în aşteptarea bugetului următor; două m-au chemat la interviu, nu a fost să fie, dar au fost experienţe utile, care m-au pregătit pentru ultimul interviu.

Alina Matei: Văd că ai avut un început greu. Mai ţii minte întrebările de la ultimul interviu? Şi răspunsurile?

Alexandru Ambrozie: Două întrebări ţin sigur minte.

Prima, ce ştiu eu şi nu ştiu colegii mei. A doua, cum poate fi firma de avocatură sigură că, după ce capăt experienţă, nu plec la biroul de avocatură al tatălui meu.

Răspunsul la prima a fost simplu, piaţă de capital.

Cum am ajuns să studiez piaţa de capital în facultate? Din noroc. Profesorul care ţinea seminariile de drept comercial ne-a spus că suntem mult prea mulţi studenţi la drept, că majoritatea nu vom avea unde lucra şi că, pentru a avea o şansă, trebuie să învăţăm ceva în plus; şi ne-a dat ca exemplu piaţa de capital. Şi aşa am ajuns să studiez piaţa de capital în facultate.

Nu îmi amintesc răspunsul la a doua întrebare. De plecat, am plecat în 2005, dar nu la biroul tatălui meu, ci la Popovici & Asociaţii (cum se chema atunci) unde am devenit asociat în 2010.

Alina Matei: Alexandru, când ai ales avocatura cum ai asimilat importanța alegerii profesiei? Am citit despre ”experiența” ante-facultate. A fost cumva, nu neapărat o competiție tată-fiu, dar o dorință de a dovedi că alegerea e bună, dar și potrivită?

Alexandru Ambrozie: Nu cred că pot spune că am ales Dreptul. Alegerea presupune o analiză, identificarea argumentelor pro şi contra, a avantajelor şi dezavantajelor. Eu am „ştiut” pur şi simplu de când îmi aduc aminte; în clasa I eram deja hotărât. Dacă nu m-aş cunoaşte, m-aş suspecta de lipsă de imaginaţie că nu m-am gândit la alte profesii.

Nu a fost o competiţie tată-fiu. Până pe la sfârşitul liceului, mi-am imaginat că voi lucra la biroul tatălui meu. Nu a fost aşa din mai multe motive, inclusiv pentru că, prin intermediul unor avocaţi de comercial cu care colabora tata, începusem să aud de piaţă de capital, de fonduri de investiţii, de tranzacţii cross sau de înfiinţare de bănci, domenii care mi s-au părut mai interesante ca dosarele penale din anii 1998 / 2002.

Alina Matei: Domnule avocat Alexandru Ambrozie, cred că simțiți de la o poștă izul penal care se ascunde tăcut, frumos, cuminte, în contracte, tranzacții, operațiuni care par deosebit de cumsecade. Iar pentru a fi compliance, apare avocatul care plăsmuiește scenariile de urmat. Realizează avocatul cât de intruzivă este activitatea sa?

Alexandru Ambrozie: Iz penal care se ascunde tăcut, frumos, cuminte în operaţiuni care par deosebit de cumsecade – cred că e printre cele mai frumoase prezentări ale riscului penal.

Adaug însă că riscul e la fel de tăcut şi cuminte şi în operaţiunile care chiar sunt foarte cumsecade.

Dacă realizează avocatul de penal cât de intruzivă este activitatea sa?

Întâi ar trebui ca avocatul de penal să fie consultat când se pregăteşte tranzacţia. De regulă, nu este. Este consultat mult mai încolo, după ce tranzacţia s-a încheiat, şampania a fost băută, iar riscul tăcut şi cuminte deodată nu mai tace.

E o chestiune însă de înţeles. Se va schimba treptat, pe măsură ce ancheta penală va fi iniţiată mai aproape de momentul faptei, iar dosarele penale derivate din operaţiuni economice vor fi mai mediatizate.

Aşa s-a întâmplat şi cu riscul fiscal, sau cu cel de concurenţă. După ani de zile de controale, de expunere media, de evenimente de business şi profesionale, rar mai întâlneşti o tranzacţie unde riscul fiscal sau concurenţă să nu fi fost analizat de la început.

Se întâmplă în România, s-a întamplat şi în alte ţări. De altfel, SUA, ţara cu cea mai efervescentă activitate de compliance în prezent, este probabil şi ţara cu cele mai numeroase investigaţii care probabil puteau fi evitate dacă ar fi fost implicaţi mai din timp consultanţi adecvaţi.

Alina Matei: Alexandru, când alergi lumea ți se pare mare sau mică?

Alexandru Ambrozie: Mare când obosesc şi mică în rest.

Am început să alerg acum 7-8 ani când aveam 34/35 de ani şi multe kilograme. Vârsta metabolică atunci era de 50 de ani; acum este de 32 de ani.

Atunci lumea mi se părea mare; orice deplasare mai lungă de câţiva kilometri, chiar şi cu maşina, era un chin; nu neapărat că nu mă puteam mişca, dar era mai comod să stau liniştit. Acum mă sui frecvent în maşină vineri la prânz ca a doua zi să alerg la Alba-Iulia, sau Sibiu.

Alina Matei: Domnule avocat Alexandru Ambrozie, ați fost în situația de a concluziona, fie și preț de câteva secunde, că și fără avocat, soluția pronunțată de judecători ar fi fost aceeași? Asta cu atât mai mult cu cât poate și clientul ar fi gândit: la ce bun cel mai bun avocat, dacă…?

Alexandru Ambrozie: O singură dată, la o soluţie în primă instanţă. Am fost mai mult revoltat, pentru că judecătorul a omis pur şi simplu să se pronunţe asupra a două cauze de reducere a pedepsei, care împreună însemnau mulţi ani.

Dar nu cred că asemenea gând trebuie luat prea în serios sau să descurajeze pentru că duce la rezultate distructive; pe un asemenea gând, nu am mai mai merge la doctor pentru că oricum, cândva, tot se va întâmpla inevitabilul.

Pentru mine, e important să ştiu că am depus absolut toate eforturile pentru o apărare foarte bună în contextul respectiv; să discut cu clientul frecvent să înţeleagă dosarul, să aibă previzibilitate pe cât posibil şi să aibă aşteptările corecte.

Alina Matei: Alexandru, cum ai traversat perioada de Pandemie și semi-post Pandemie în condițiile în care, dacă tot vorbim de alergat, Justiția nu a alergat, ci a fugit de Justiție?

Alexandru Ambrozie: Ca orice om, cred. În unele zile pesimist, în altele optimist, cu îngrijorările fireşti pe măsură ce starea de nesiguranţă devine stare de normalitate pentru câteva luni.

Şi referitor la activitatea profesională, proiectele de penal-comercial sunt de regulă proiecte de lungă durată, solicitând o activitate semnificativă de analiză și pregătire, care a continuat și în această perioadă. A continuat de asemenea o investigație internă, care oricum se desfășura remote în marte parte, echipa clientului fiind situată în trei țări. Au mers mai departe, cu o viteză mai mică, dar au continuat, și proiectele de compliance pe zona de spălare a banilor.

Starea de semi-post Pandemie va aduce însă, cred, numeroase investigaţii în domeniul medical privind achizițiile publice din ultimii ani și achizițiile directe din timpul stării de urgenţă.

Alina Matei: Domnule avocat Alexandru Ambrozie, ce vă necăjește cel mai mult în relația cu poliția/parchetele, instanțele de judecată?

Alexandru Ambrozie: O trăsătură generală, impresia şi siguranţa unor oameni – fie ei poliţişti, procurori, avocaţi, nu ţine de profesie – că ei ştiu adevărul absolut, că doar ei au dreptate, că nu poate fi altfel.

În ce priveşte sistemul de justiţie, credinţa unor procurori că au un rol mesianic, de salvatori ai lumii, care justifică tratarea cu superioritate până la dispreţ a celor de cealaltă parte a biroului de procuror.

Mă supără însă şi mai mult când, în cazuri puţine totuşi, procurorul lasă ca supărările personale să se răsfrângă asupra unei investigaţii.

Alina Matei: Alexandru, nu o sa reușesc să te fac să ne spui dacă ai descoperit ambrozia zeilor, dar mă interesează dacă alergatul ar putea fi ambrozia oamenilor?

Alexandru Ambrozie: Nu cred că există un răspuns general valabil, dar pentru unii, cu siguranţă da, este. Nu cred însă că e o chestiune care este planificată.

Începe ca un sport ca oricare altul, vrei să faci puţină mişcare, vrei să mai slăbeşti un pic, apoi mai uiţi de el, te reapuci iar şi la un moment dat, cu noroc, întâlneşti bucuria alergatului, constaţi că, deşi ai alergat mulţi km sau multe ore, eventual prin ploaie, bucuria este mai mare ca durerea fizică.

Alina Matei: Domnule avocat Alexandru Ambrozie, care ar trebui să fie crezul unui avocat, în afară de un ocean de voință și-o găleată de putință (Goethe)?

Alexandru Ambrozie: Ştii din alte discuţii că nu îmi place să judec sau că mă feresc de caracterizări generale. Pe aceeaşi linie, nu cred nici în crezuri aplicabile unei întregi profesii.

Dar cred că este util ca avocatul de penal să nu judece, să nu aibă preconcepţii, ci să încerce să descopere toate circumstanţele şi resorturile unui anumit comportament.

Istoria ne arată, atât din Romania, dar mai ales din SUA unde s-a scris foarte mult, că au existat numeroase erori judiciare favorizate de faptul că, vinovăţia părând evidentă la prima vedere, avocatul nu a mai depus toate eforturile. D-asta cred că avocatul de penal nu trebuie să judece; există judecători care să judece.

Alina Matei: Un mesaj, te rog, pentru cititorii J.

Alexandru Ambrozie: Ştiu că aveţi foarte mulţi cititori, în jur de 70.000/lună. Nu sunt la înţelepciunea de a adresa un mesaj adecvat pentru 70.000 de cititori/lună.

Vreau însă să vă mulţumesc, ţie, lui Andrei şi tinerilor pasionaţi care susţin Juridice de peste 20 de ani, şi să rog cei 70.000 de cititori/lună să vă urmărească în continuare. Eu vă urmăresc de când eram în facultate; şi acum, după 20 de ani, am rămas curios să văd ce publicaţi, ce eveniment organizaţi sau ce proiect lansaţi.

Alina Matei: Și dacă ai făcut referire la cifre, o să adaug că sunt aproape 2 milioane de vizitatori unici pe an, din care peste 50.000 alcatuiesc nucleul dur al celor care intră pe JURIDICE.ro de cel puțin 3 ori pe săptămână. Mulțumesc pentru că ai stat de vorbă cu mine.

Alexandru Ambrozie: Mulţumesc că m-ai surprins cu aceste întrebări J.

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.