Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Culpa – condiție necesară pentru operarea rezoluțiunii?
24.06.2020 | Nicolae CARAUȘ

JURIDICE - In Law We Trust
Nicolae Carauș

Nicolae Carauș

Introducere

Remediile contractuale pe care le are la dispoziție creditorul unei creanțe nesatisfăcute ca urmare a neexecutării obligației corelative de către debitor sunt enumerate în cuprinsul art. 1516 alin. 2 C. civ., care prevede că „Atunci când, fără justificare, debitorul nu îşi execută obligaţia şi se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa şi fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin: 1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligaţiei; 2. să obţină, dacă obligaţia este contractuală, rezoluţiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligaţii corelative; 3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său”.

Astfel cum rezultă din textul de lege precitat, rezoluțiunea reprezintă unul dintre remediile contractuale la care poate apela creditorul în condițiile prevăzute de lege. Întrebarea la care ne propunem să răspundem este dacă printre aceste condiții se numără și culpa debitorului, iar, în ipoteza în care răspunsul este afirmativ, de unde rezultă necesitatea unei astfel de condiții.

După intrarea în vigoare a noului C. civ., în doctrină s-au conturat două opinii cu privire la problema analizată.

Astfel, într-o primă opinie[1] s-a susținut că pentru a avea loc rezoluțiunea contractului nu este necesară îndeplinirea unei astfel de condiții, întrucât niciun text de lege din C. civ. nu o prevede. De asemenea, același autor a arătat că rezoluțiunea poate fi invocată chiar și atunci când are loc o neexecutare fortuită, astfel cum rezultă din art. 1557 alin. 2 C. civ.

În cea de-a doua opinie[2], deși nu s-a reținut culpa ca o condiție de sine stătătoare a rezoluțiunii, s-a susținut că aceasta rezultă implicit din condiția exitenței unei neexecutări fără justificare din partea debitorului, condiție care se desprinde din prevederile art. 1516 alin. 2 C. civ., prevederi cu care trebuie coroborate dispozițiile art. 1549 C. civ..

Regula în materie

În ceea ce ne privește, considerăm că pentru a da un răspuns riguros și complet la această întrebare este necesară analiza coroborată a mai multor texte de lege, respectiv: art. 1549 C. civ., art. 1516 alin. 2 C. civ., art. 1557 C. civ. și art. 1634 C. civ..

Astfel, art. 1516 C. civ. este cuprins în TITLUL V (Executarea obligaţiilor), CAPITOLUL II (Executarea silită a obligaţiilor), SECŢIUNEA 1 (Dispoziţii generale), și are un caracter general. Alineatul 2 al acestui texte de lege, înainte să enumere remediile contractuale la care poate recurge creditorul creanței neexecutate, stabilește condițiile comune pentru operarea acestor remedii, respectiv: să existe o neexecutare din partea debitorului; neexecutarea să fie fără justificare; debitorul să fie în întârziere. Ulterior, în cuprinsul Secțiunilor a 3-a, a 4-a și a 5-a, din cuprinsul aceluiași capitol, sunt detaliate remediile contractuale enumerate în art. 1516 alin. 2 C. civ.

Rezultă astfel că, de fiecare dată când se analizează incidența unuia dintre remediile contractuale care asigură protecția creditorului, la condițiile care se desprind din textele de lege care reglementează fiecare dintre aceste remedii se vor adăuga și condițiile comune care sunt enumerate în cuprinsul art. 1516 alin. 2 C. civ.

În concret, pentru operarea remediului contractual al rezoluțiunii, la condițiile care se desprind din art. 1549 coroborat cu art. 1551 C. civ., care reglementează această instituție, se vor adăuga condițiile comune, specifice oricărui remediu contractual, respectiv: să existe o neexecutare din partea debitorului; neexecutarea să fie fără justificare; debitorul să fie în întârziere.

Considerăm că este foarte ușor de stabilit ce se înțelege prin neexecutare fără justificare, întrucât legiuitorul a reglementat expres cauzele justificate de neexecutare a obligaţiilor contractuale, adică tocmai situațiile opuse unei neexecutări fără justificare. Astfel, potrivit art. 1555 – 1557 C. civ., debitorul unei obligații contractuale poate refuza justificat executarea obligațiilor asumate în situațiile în care: cealaltă parte nu-și execută propria obligație; cealaltă parte este ținută să-și execute mai întâi obligația care-i revine și nu procedează în acest fel; se află într-o imposibilitate temporară sau definitivă de executare. În aceste ipoteze justificate de neexecutare debitorului nu i se poate reține vreo culpă.

Astfel, cauzele justificate de neexecutare a obligaţiilor contractuale se fundametează pe lipsa culpei debitorului obligației, în vreme ce neexecutarea fără justificare are la bază comportamentul culpabil, reproșabil, al debitorului, creditorul putând apela la mijloacele prevăzute de lege pentru realizarea dreptului său. Cu alte cuvinte, expresia „neexecutare fără justificare” este echivalentă cu expresia „neexecutare culpabilă”.

În atari condiții, se impune să tragem o concluzie preliminară și să reținem că, în regulă generală, pentru a avea loc rezoluțiunea, este necesară culpa debitorului obligației neexecutate, concluzie confirmată și de practica[3] unor instanțe naționale.

De asemenea, concluzia este susținută și de alte dispoziții ale Codului civil, cele mai multe dintre acestea regăsindu-se în partea consacrată diferitelor contracte speciale. Cu titlu de exemplu[4], facem trimitere la: – dispozițiile art. 1544 alin. 2, care prevăd că „Dacă partea care a dat arvuna nu execută obligaţia fără justificare, cealaltă parte poate declara rezoluţiunea contractului, reţinând arvuna. Atunci când neexecutarea provine de la partea care a primit arvuna, cealaltă parte poate declara rezoluţiunea contractului şi poate cere dublul acesteia”; – materia locațiunii, art. 1.817 și art. 1830, primul articol stabilind că „Atunci când, fără justificare, una dintre părţile contractului de locaţiune nu îşi execută obligaţiile născute din acest contract, cealaltă parte are dreptul de a rezilia locaţiunea, cu daune-interese, dacă este cazul, potrivit legii”, iar cel de-al doilea că „(1) În cazul în care, fără justificare, una dintre părţile contractului de închiriere nu îşi execută obligaţiile născute din acest contract, cealaltă parte are dreptul la rezilierea contractului. (2) De asemenea, locatorul poate cere instanţei rezilierea contractului de închiriere şi în cazul în care chiriaşul, membrii familiei sale sau alte persoane cărora acesta din urmă le-a îngăduit, în orice mod, folosirea, deţinerea sau accesul în locuinţă fie au un comportament care face imposibilă convieţuirea cu celelalte persoane care locuiesc în acelaşi imobil sau în imobile aflate în vecinătate, fie împiedică folosirea normală a locuinţei sau a părţilor comune”; – art. 1.020, din materia donaţiei, care statuează că „Donația poate fi revocată pentru ingratitudine şi pentru neexecutarea fără justificare a sarcinilor la care s-a obligat donatarul”; – art. 1069 alin. 1, din materia referitoare la testament, potrivit căruia „Revocarea judecătorească a legatului poate fi cerută în cazul neîndeplinirii, fără justificare, a sarcinii instituite de testator. Neîndeplinirea fortuită a sarcinii poate atrage revocarea numai dacă, potrivit voinţei testatorului, eficacitatea legatului este condiţionată de executarea sarcinii”; materia contractului de antrepriză, art. 1.872 „Beneficiarul are dreptul să obţină rezilierea sau, după caz, rezoluţiunea contractului în cazurile în care, fără justificare: a) respectarea termenului convenit pentru recepţia lucrării a devenit vădit imposibilă; b) lucrarea sau serviciul nu se execută în modul convenit şi într-un termen stabilit de beneficiar potrivit cu împrejurările, antreprenorul nu remediază lipsurile constatate şi nu schimbă pentru viitor modul de executare a lucrării sau serviciului; c) nu se execută alte obligaţii ce revin antreprenorului potrivit legii sau în temeiul contractului”, art. 1.873 „Dacă antreprenorul nu poate începe sau continua executarea contractului din cauza neîndeplinirii fără justificare de către beneficiar a propriilor obligaţii, antreprenorul este îndreptăţit să obţină rezoluţiunea ori rezilierea contractului, cu daune-interese, dacă este cazul”; – materia contractului de rentă viageră, art. 2.251 „(1) Creditorul unei rente viagere constituite cu titlu oneros poate cere rezoluţiunea contractului dacă debirentierul nu depune garanţia promisă în vederea executării obligaţiei sale ori o diminuează. (2) Credirentierul are dreptul la rezoluţiune pentru neexecutarea fără justificare a obligaţiei de plată a rentei de către debirentier”; – materia contractului de întreținere, art. 2.263 alin. 2 „Atunci când comportamentul celeilalte părţi face imposibilă executarea contractului în condiţii conforme bunelor moravuri, cel interesat poate cere rezoluţiunea” și alin. 3 „În cazul prevăzut la alin. (2), precum şi atunci când se întemeiază pe neexecutarea fără justificare a obligaţiei de întreţinere, rezoluţiunea nu poate fi pronunţată decât de instanţă, dispoziţiile art. 1.552 nefiind aplicabile. Orice clauză contrară este considerată nescrisă”.

Toate dispozițiile legale enumerate mai sus fac trimitere la necesitatea unei neexecutări fără justificare pentru ca creditorul să poată recurge la rezoluțiunea contractului și, fiind aplicații ale rezoluțiunii la cazuri concrete, nu fac altceva decât să întărească regula conform căreia aceasta nu operează decât dacă se poate reține culpa debitorului.

Dezvoltarea regulii. Excepția de la regulă

Potrivit art. 1557 alin. 2 C. civ. „Dacă imposibilitatea de executare a obligaţiei este temporară, creditorul poate suspenda executarea propriilor obligaţii ori poate obţine desfiinţarea contractului. În acest din urmă caz, regulile din materia rezoluţiunii sunt aplicabile în mod corespunzător”.

Analizând acest text de lege, fără coroborarea sa cu alte dispoziții, s-ar părea că se va putea apela la rezoluțiune imediat ce debitorul se află într-o imposibilitate fortuită de executare. Numai că art. 1634 alin. 3 C. civ. se opune unei astfel de soluții, obligația debitorului suspendându-se „pentru un termen rezonabil, apreciat în funcţie de durata şi urmările evenimentului care a provocat imposibilitatea de executare”.

În atari condiții, în ipoteza imposibilității fortuite de executare, considerăm că legiuitorul a înțeles să ofere protecție ambelor părți ale raportului obligațional, întrucât fiecare dintre acestea urmărește realizarea propriilor interese. Pe de o parte, creditorul dorește să-și realizeze creanța cât mai repede, iar, pe de altă parte, debitorul urmărește să-și păstreze avantajele economice pe care le-a obținut în urma contractării cu creditorul și să-și execute obligația de îndată ce urmează să dispară evenimentul care a provocat imposibilitatea de executare.

Termenul rezonabil pe care îl stabilește art. 1634 alin. 3 C. civ. are rolul de a proteja interesele debitorului și de a-i acorda acestuia posibilitatea de a executa obligația în momentul dispariției evenimentului care a provocat imposibilitatea de executare. Tocmai pentru că în situația imposibilității fortuite temporare de executare nu se poate reține culpa debitorului, legiuitorul a înțeles să-l protejeze pe acesta și să suspende executarea obligației asumate pe durata unui termen rezonabil, apreciat în funcţie de durata şi urmările evenimentului care a provocat imposibilitatea de executare. Iată că, întrucât ne aflăm în situația unei imposibilități obiective de neexecutare, neputându-i-se imputa vreo culpă debitorului, creditorul nu va putea obține rezoluțiunea contractului, ci va trebui să aștepte un termen rezonabil de timp ca să dispară evenimentul fortuit și urmările cauzate de acesta, când debitorul va avea posibilitatea de a-și onora obligația asumată.

Caracterul rezonabil al termenului pe durata căruia executarea obligației debitorului se suspendă se determină în concret, raportat la fiecare caz în parte. Deși textul de lege nu prevede în mod expres acest lucru, considerăm că suspendarea executării obligației debitorului va dura până în momentul în care evenimentul fortuit și efectele sale vor dispărea, când debitorul va avea, din nou, posibilitatea de a executa obligația asumată.

Numai prin excepție, în acele ipoteze în care termenul de executare al obligației este esențial, creditorul va avea dreptul la rezoluțiune fără ca debitorul să mai poată beneficia de suspendarea executării propriei obligații pe perioada imposibilității temporare și fortuite de executare. Spre exemplu, societatea Y s-a obligat față de X, cultivator de grâne, ca, până la 1 octombrie 2019, să-i furnizeze o cantitate de două tone semințe de grâu pentru ca acesta din urmă să poată realiza însămânțarea terenurilor agricole pe care le cultivă. Dacă, din cauza unei imposibilități fortuite temporare de executare, societatea Y nu-și poate onora obligația decât două luni mai târziu față de termenul stabilit, X va avea dreptul la rezoluțiunea contractului, întrucât perioada optimă pentru semănarea grâului este 1 – 10 octombrie, iar executarea obligației cu o întârziere de două luni nu ar mai prezenta niciun fel de interes pentru acesta. Cele două soluții diferite au ca premisă situații factuale distincte și țin cont de interesele aflate în conflict.

Astfel, în opinia noastră, a oferi și în acest caz debitorului beneficiul suspendării executării obligației înseamnă a proteja în totalitate interesele debitorului, neglijându-le în totalitate pe cele ale creditorului. Or, astfel cum am reținut mai sus, balanța intereselor celor două părți trebuie menținută în echilibru.

Prin urmare, dacă există o neexecutare cantitativă sau calitativă, cauzată de o imposibilitate fortuită temporară de executare, asociată cu un termen de executare neesențial, obligația debitorului se va suspenda pe durata unui termen rezonabil, creditorul neavând dreptul la rezoluțiune. În schimb, dacă există o neexecutare cantitativă sau calitativă, cauzată de o imposibilitate fortuită temporară de executare, asociată cu un termen de executare esențial prin natura obligației sau prin voința părților, creditorul va avea dreptul la rezoluțiunea contractului, chiar dacă debitorului nu i se poate imputa vreo culpă, conform art. 1557 alin. 2 C. civ., care face trimitere la aplicarea în mod corespunzător a regulilor de la rezoluțiune. Considerăm că art. 1557 alin. 2, teza a II – a C. civ., prevede aplicarea în mod corespunzător a regulilor de la rezoluțiune tocmai pentru că, de regulă, pentru a avea loc rezoluțiunea contractului este necesară culpa debitorului, iar într-o asemenea situație nu este necesară necesară o astfel de condiție. Altfel spus, aplicarea în mod corespunzător a regulilor de la rezoluțiune înseamnă verificarea incidenței tuturor condițiilor rezoluțiunii, cu excepția culpei.

În situația în care pe parcursul suspendării executării obligației debitorului, evenimentul fortuit care a cauzat imposibilitatea temporară de executare capătă un caracter definitiv, vor fi incidente prevederile art. 1557 alin. 1 și cele ale art. 1634 alin. 1 C. civ., contractul fiind desfiinţat de plin drept şi fără vreo notificare, iar debitorul liberat, instituția rezoluțiunii fiind lipsită de interes în acest caz.

A îmbrățișa opinia conform căreia creditorul are dreptul la rezoluțiune de îndată ce nu-și vede satisfăcută creanța ar însemnă să se asigure doar protecția acestuia, fără a lua în calcul și interesele debitorului. Or, soluția consacrată de legiuitor ni se pare una echitabilă, care partajează riscul contractual între ambele părți ale raportului obligațional, creditorul neavând dreptul la rezoluțiune pe durata imposibilității temporare fortuite de executare (și suportând riscul contractual în acest interval de timp – riscul generat de întârzierea în executarea obligației), debitorul putând să-și execute creanța atunci când imposibilitatea de executare va dispărea sau suportând riscul contractual în cazul în care termenul de executare al obligației este esențial, când creditorul va avea dreptul la rezoluțiunea contractului, sau în ipoteza în care imposibilitatea capătă un caracter definitiv și contractul se desființează de plin drept.

Concluzii

În arhitectura noului C. civ. a fost consacrată, de principiu, concepția tradițională privind rezoluțiunea. Astfel, de regulă, aceasta va putea opera doar în acele ipoteze în care se poate reține culpa debitorului obligației neexecutate, reprezentânt o instituție care sancționează comportamentul culpabil al acestuia. Tocmai de aceea, în ipoteza unei imposibilități fortuite temporare de executare, creditorul nu va putea obține rezoluțiunea contractului, întrucât neexecutarea nu se grefează pe culpa debitorului, acesta din urmă beneficiind de suspendarea executării obligației asumate pentru un termen rezonabil, apreciat în funcţie de durata şi urmările evenimentului care a provocat imposibilitatea de executare.

Conflictul aparent dintre prevederile art. 1557 alin. 2 C. civ., care pare că acordă creditorului un drept absolut de opțiune între a suspenda executarea propriei obligații și a obține rezoluțiunea contractului în cazul imposibilității fortuite temporare de executare, și cele ale art. 1634 alin. 3 C. civ., care prevăd în mod imperativ suspendarea obligației debitorului pentru un termen rezonabil, apreciat în funcţie de durata şi urmările evenimentului care a provocat imposibilitatea de executare, se va soluționa, de regulă, în favoarea celor din urmă.

Astfel, numai prin excepție, în ipoteza în care termenul de executare al obligației este esențial, prin natura acesteia sau prin voința părților, creditorul va avea dreptul la rezoluțiunea contractului, chiar dacă debitorului nu i se poate imputa vreo culpă, fiind aplicabile prevederile art. 1557 alin. 2 C. civ..

Consacrarea unui astfel de mecanism de operare al rezoluțiunii ține cont de interesele celor două părți ale raportului obligațional, conciliindu-le în mod corespunzător și menținând balanța într-un just echilibru.


[1] Tratat elementar de drept civil. Obligațiile, Dr. Liviu Pop, Dr. Ionuț-Florian Popa, Dr. Stelian Ioan Vidu, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 257 – 258, 289;
[2] Cristina Zamșa în Flavius – A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coordonatori), Noul cod civil. Comentariu pe articole, ed. a 2 – a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014, p. 1752 – 1753;
[3] A se vedea: Jud. Sectorului 1 București, Sent. civ. 833/2019, disponibilă la adresa http://www.rolii.ro/hotarari/5c92fd64e49009000900004b; Jud. Constanța, Sent. civ. 2285/2019, disponibilă la adresa http://www.rolii.ro/hotarari/5c91ab2ae49009480400002b; Jud. Constanța, Sent. civ. 4811/2019, disponibilă la adresa http://www.rolii.ro/hotarari/5d33c3c1e49009c004000062; Jud. Timișoara, Sent. civ. 3298/2019, disponibilă la adresa http://www.rolii.ro/hotarari/5c92fd8de490093c16000042; Jud. Bistrița, Sent. civ. 320/2019, disponibilă la adresa http://www.rolii.ro/hotarari/5c83297ee490094810000029;
[4] Precizăm că am inclus în această enumerare și dispozițiile referitoare la revocarea donației și a legatului, întrucât aceasta are aceeași natură juridică ca și rezoluțiunea, respectiv aceea de sancțiune.


Judecător stagiar Nicolae Carauș
Judecătoria Buzău

Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.