Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 

ÎCCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Cumulul despăgubirii stabilite în procedura prevăzută de Legea nr. 255/2010 cu daunele moratorii întemeiate pe prevederile art. 1535 Cod civil
24.06.2020 | Andrei PAP

JURIDICE - In Law We Trust
Andrei Pap

Andrei Pap

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 23 iunie 2020, a fost publicată Decizia nr. 31/2020 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Craiova – Secția I civilă, în Dosarul nr. 847/95/2019, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Craiova – Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 29 octombrie 2019, în Dosarul nr. 847/95/2019, aflat pe rolul acestei instanțe, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: în interpretarea și aplicarea art. 22 și art. 34 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 255/2010), forma în vigoare la data exproprierii – 13 octombrie 2014, anterior modificării prin Legea nr. 233/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local (Legea nr. 233/2018), coroborate cu art. 21- 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată (Legea nr. 33/1994), despăgubirea stabilită în procedura prevăzută de legea specială, prin hotărâre judecătorească definitivă, este compatibilă sau nu cu aplicarea dispozițiilor art. 1.535 din Codul civil referitoare la daunele materiale în cazul obligațiilor bănești?

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secția I civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]

68. Chestiunea de drept cu privire la care instanța de trimitere a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile este următoarea: în interpretarea și aplicarea art. 22 și art. 34 din Legea nr. 255/2010, forma în vigoare la data exproprierii – 13 octombrie 2014, anterior modificării prin Legea nr. 233/2018, coroborate cu art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea stabilită în procedura prevăzută de legea specială, prin hotărâre judecătorească definitivă, este compatibilă sau nu cu aplicarea dispozițiilor art. 1.535 din Codul civil, referitoare la daunele moratorii în cazul obligațiilor bănești?

69. Cu titlu preliminar trebuie relevat că toate referirile ce se vor face, în cele ce urmează, la prevederile Legii nr. 255/2010 au în vedere forma pe care această lege o avea la data de 13 octombrie 2014, pentru că la această formă a actului normativ se referă sesizarea supusă analizei de față.

70. Prin raportare la cerința ce rezidă din art. 519 din Codul de procedură civilă, de a exista un raport de dependență între problema de drept descrisă de instanța de trimitere și litigiul în care a fost formulată sesizarea, este necesar ca respectiva problemă de drept să fie evaluată ținând seama de aspectele litigioase asupra cărora titularul sesizării are a se pronunța.

71. Din această perspectivă se constată că instanța de trimitere este învestită să se pronunțe cu privire la dreptul pretins de o persoană având calitatea de expropriat, de a obține de la expropriator daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale aferente sumei care a fost acordată cu titlu de despăgubire pentru bunul imobil expropriat, sumă al cărei cuantum final a fost anterior stabilit printr-o hotărâre judecătorească pronunțată în demersul contestării despăgubirii propuse de expropriator.

72. Această solicitare a reclamantului, de acordare a daunelor interese moratorii în temeiul prevederilor art. 1.535 din Codul civil, se raportează atât la perioada cuprinsă între data transferului dreptului de proprietate ce s-a produs în condițiile de excepție reglementate prin Legea nr. 255/2010 și data la care a devenit definitivă hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat contestația relativă la cuantumul despăgubirilor propuse de expropriator, cât și la perioada care s-a scurs de la data acestei din urmă hotărâri definitive și până la momentul la care s-a realizat efectiv plata despăgubirii.

73. Evidențierea acestor două componente ale perioadei pentru care se solicită daunele moratorii este util a fi făcută ținând seama de împrejurarea că problema de drept vizează existența sau nu a unei compatibilități între reglementarea de drept comun reprezentată de art. 1.535 din Codul civil și prevederi din cuprinsul legii speciale sub imperiul căreia s-a realizat exproprierea în discuție, astfel că pentru dezlegarea acestei probleme este necesar a se stabili dacă, și în ce măsură, prevederile Legii nr. 255/2010, referitoare la despăgubirile care se acordă persoanei expropriate, oferă o soluție completă pentru repararea atât a prejudiciului cauzat prin exproprierea propriu-zisă, cât și a celui cauzat de plata despăgubirii la un moment ulterior celui la care s-a produs transferul dreptului de proprietate.

74. Se constată că Legea nr. 255/2010 stabilește etapele procedurii de expropriere care intră în domeniul său de reglementare, relevante fiind prevederile art. 4 potrivit căruia: „Etapele procedurii de expropriere sunt: a) aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai lucrărilor de interes național, județean sau local; b) consemnarea sumei individuale aferente reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele care fac parte din coridorul de expropriere și afișarea listei proprietarilor imobilelor; c) transferul dreptului de proprietate; d) finalizarea formalităților aferente procedurii de expropriere.”

75. Pentru determinarea ariei de aplicare a legii speciale este necesar a fi avute în vedere aceste etape pe care ea le reglementează, drepturile și obligațiile persoanelor și ale structurilor funcționale ce sunt implicate în procedura de expropriere impunându-se a fi evaluate prioritar prin prisma acestui act normativ, corespunzător exigențelor ce rezidă din principiul general de drept specialia generalibus derogant și din art. 10 din Codul civil care prevede că „legile care derogă de la o dispoziție generală, care restrâng exercițiul unor drepturi civile sau care prevăd sancțiuni civile se aplică numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege”.

76. În acest context de reglementare trebuie observat că obligațiile ce revin expropriatorului în derularea primei etape stabilite prin textul de lege enunțat, respectiv cele descrise prin art. 5 și 6 din Legea nr. 255/2010, sunt unele menite să pregătească asigurarea bazei materiale și a documentației tehnice justificative necesare realizării lucrării de interes public care determină măsura exproprierii.

77. Între expropriator și expropriat ia naștere un raport juridic obligațional abia în cea de-a doua etapă, începând din momentul în care, în conformitate cu art. 7 și 8 din aceeași lege, expropriatorul procedează la consemnarea sumelor individuale estimate ca despăgubiri, precum și la notificarea către proprietarii vizați a intenției de expropriere.

78. Conform prevederilor art. 19 raportat la art. 7 și art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, în cadrul acestui raport juridic se situează și obligația expropriatorului de a consemna la dispoziția persoanei expropriate despăgubirea aferentă bunului expropriat, obligație care este corelativă dreptului conferit expropriatului, prin art. 1 din Legea nr. 33/1994, de a primi o compensație pentru bunul imobil relativ la care urmează a interveni transferul dreptului de proprietate.

79. Astfel, prin art. 7 este stabilită obligația expropriatorului în sensul „consemnării sumelor individuale reprezentând plata despăgubirii la dispoziția proprietarilor de imobile, individualizați conform listei proprietarilor, așa cum rezultă din evidențele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară sau ale unităților administrativ-teritoriale, afectați de prevederile prezentei legi, precum și obligația afișării listei imobilelor ce urmează a fi expropriate și care fac parte din coridorul de expropriere, anterior notificării proprietarilor”, iar prin art. 9 alin. (4) se stabilește că „transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii.”

80. Prin art. 19 din Legea nr. 255/2010 și prin art. 15 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 53/2011, cu completările ulterioare (Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010), este reglementată procedura de urmat pentru a se încasa aceste despăgubiri propuse de expropriator, procedură care presupune, printre altele, formularea unei cereri de plată din partea persoanei expropriate. Legiuitorul a reglementat și soluția care trebuie adoptată de expropriator, prin comisia special constituită de acesta, în situațiile în care persoanele expropriate nu acceptă suma propusă și consemnată, rezolvarea stabilită pentru o asemenea ipoteză fiind oferită prin art. 19 alin. (11) care prevede că „în cazul în care titularul sau unul dintre titularii dreptului real, aflați în concurs, nu este de acord cu despăgubirea stabilită, suma reprezentând despăgubirea se consemnează pe numele titularului sau, după caz, al titularilor. Despăgubirea va fi eliberată în baza cererii formulate în acest sens, însoțită de acte autentice sau de hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii ori, după caz, de declarația autentică de acceptare a cuantumului despăgubirii prevăzute în hotărârea de stabilire a despăgubirii”.

81. Conform art. 16 alin. (1), (4) și (6) din Normele metodologice

„în toate cazurile, comisia va emite o hotărâre de stabilire a despăgubirilor, în termen de două zile de la încheierea procesului-verbal care va cuprinde mențiuni privitoare la: a) data emiterii și componența comisiei; b) elementele de identificare a imobilului afectat: județul, localitatea, numărul cadastral și numărul de carte funciară, după caz, suprafața și numele proprietarului/deținătorului; c) datele de identificare a titularului cererii, dacă a fost formulată cererea, numele și prenumele persoanelor îndreptățite să primească despăgubiri sau mențiunea conform căreia nu a fost depusă nicio cerere întemeiată pe dispozițiile art. 5 din lege; d) acordul/dezacordul persoanelor îndreptățite să primească despăgubiri cu privire la cuantumul despăgubirilor, exprimat în cuprinsul procesului- verbal, sau mențiunea referitoare la neprezentarea acestuia în fața comisiei; e) valoarea despăgubirilor și modul de plată a acestora; f) documentele avute în vedere la emiterea hotărârii; g) concluzia comisiei și textul de lege pe care se întemeiază; h) calea de atac împotriva hotărârii și termenul în care poate fi exercitată.

(…)

(4) Hotărârea se comunică în original titularului cererii prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau poate fi ridicată personal de titularul cererii ori de mandatarul acestuia cu procură specială autentică, cu semnătură de primire.(…)

(6) În cazul în care, potrivit hotărârii comisiei, expropriatorul consemnează despăgubirile într-un cont bancar, un exemplar al hotărârii se va comunica unității bancare la care s-a deschis contul pe numele titularului/titularilor de drepturi reale.”.

82. Pe de altă parte, art. 22 alin. (1) și (3) prevede că

„(1) Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.

(…)

(3) Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21- 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.”

83. În ce privește modalitatea de determinare a cuantumului despăgubirilor propuse de expropriator se constată că prin art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 se impune obligația ca acestea să fie „estimate de către expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit având în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici”.

84. Reglementările enunțate relevă criterii clare și complete care pot și trebuie să fie avute în vedere de către expropriator în demersul de a stabili și de a plăti despăgubirile aferente măsurii exproprierii, dar și existența unui remediu pentru eventualele erori generate în mod obiectiv de utilizarea respectivelor criterii, remediu reprezentat de acțiunea în justiție prin care expropriatul poate contesta cuantumul despăgubirilor astfel estimate și propuse, în cadrul acestui demers judiciar având posibilitatea de a prezenta argumente și de a dovedi pertinența lor, referitor la valoarea pe care o atribuie imobilului expropriat.

85. Însă, în cadrul procedurii judiciare declanșate printr-o astfel de contestație, cuantumul despăgubirii se determină prin raportare la alte criterii și mijloace de probă decât cele pe care legiuitorul le-a pus la dispoziția expropriatorului, fiind necesar ca evaluarea să se realizeze, conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, printr-o expertiză judiciară efectuată de o comisie formată „dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii”, dar și cu luarea în considerare a prețului „cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”, potrivit art. 26 alin. (2).

86. În raport cu reglementările expuse se constată că legiuitorul a stabilit criteriile după care expropriatorul este ținut să estimeze valoarea despăgubirii pe care o propune și o consemnează la dispoziția persoanei expropriate și totodată a pus la dispoziția acestuia din urmă o procedură judiciară specială a cărei parcurgere constituie – în temeiul principiului general de drept specialia generalibus derogant – singura cale de urmat spre a remedia deficiențele generate de evaluarea realizată de expropriator, suportul probator permis pentru cuantificarea acestor despăgubiri fiind diferit în cadrul celor două ipoteze în care se poate realiza evaluarea bunului expropriat.

87. De asemenea trebuie constatat că hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor, la finalizarea procedurii contestației formulate în temeiul art. 22 alin. (1) și (3) din Legea nr. 255/2010, reprezintă actul juridic ultim prin care poate fi determinat prejudiciul încercat de persoana expropriată ca efect al actului de autoritate al exproprierii.

88. În acest context, formularea ulterioară a unei alte acțiuni în justiție întemeiată pe prevederile art. 1.535 din Codul civil – normă care se regăsește în Codul civil, cartea a V-a: Despre obligații, titlul V: Executarea obligațiilor, capitolul II: Executarea silită a obligațiilor, secțiunea a 4-a: Executarea prin echivalent, subsecțiunea 2: Prejudiciul – prin care se solicită plata de daune-interese moratorii pentru suma stabilită în mod definitiv de instanță cu titlu de despăgubire destinată reparării prejudiciului cauzat prin expropriere, nu poate fi privită ca reprezentând un demers compatibil cu cel permis de legea specială, prin art. 22 din Legea nr. 255/2010, pentru că printr-o astfel de acțiune se tinde nu numai la utilizarea unor criterii suplimentare de determinare a cuantumului despăgubirii ce se datorează pentru expropriere, dar și la formularea unei acțiuni noi pentru repararea prejudiciului cauzat de această măsură, în pofida faptului că s-a finalizat procedura specială care permitea expropriatului să își valorifice dreptul de a pretinde o despăgubire mai mare decât cea oferită de expropriator în condițiile legii speciale.

89. Prin voința legiuitorului, exprimată în conținutul art. 19 alin. (11) din Legea nr. 255/2010, suma consemnată la dispoziția expropriatului cu titlu de despăgubire calculată în cadrul etapei administrative a procedurii de expropriere se eliberează în baza cererii persoanei îndreptățite, cerere care trebuie să fie însoțită de hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii ori, după caz, de declarația autentică de acceptare a cuantumului despăgubirii prevăzute în hotărârea de stabilire a despăgubirii.

90. Astfel, demersul expropriatorului de a elibera suma cuvenită expropriatului, fără deosebire după cum cuantumul ei este stabilit prin actul administrativ emis de comisia prevăzută la art. 18 din Legea nr. 255/2010 sau prin hotărârea judecătorească care reflectă soluționarea în mod definitiv a contestației prevăzute de art. 22 din același act normativ, constituie modalitatea în care acest debitor își execută obligația pe care legea i-o atribuie, având natura juridică de plată în sensul art. 1.615 teza întâi din Codul civil, iar efectul plății constă în stingerea obligației respective.

91. În contextul în care declanșarea și parcurgerea etapei judiciare a procedurii de expropriere sunt facultative, fiind lăsat la alegerea persoanei expropriate demersul de a ataca sau nu hotărârea comisiei de expropriere, iar legea stabilește explicit [prin art. 22 alin. (1)] că „exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii”, trebuie constatat că voința legiuitorului a fost aceea de a suspenda, prin dispoziția înscrisă în art. 19 alin. (11) din Legea nr. 255/2010, însăși obligația de plată a despăgubirii până la adoptarea unei hotărâri judecătorești definitive și de a nu asocia acestui demers judiciar vreun efect în planul sporirii despăgubirilor care se cuvin inițiatorului lui. Ca atare, concluzia nu poate fi decât aceea că persoana expropriată nu este îndreptățită să pretindă daune- interese moratorii pentru perioada în care se desfășoară procesul privind contestarea cuantumului despăgubirilor, pentru că obligația expropriatorului de a realiza plata nu devine scadentă înainte de a se finaliza respectivul proces. Prevederile art. 1.535 din Codul civil reglementează situația în care „o sumă de bani nu este plătită la scadență”, situație care în mod evident nu corespunde celei în care legea nu permite expropriatorului să procedeze la eliberarea despăgubirii pe durata soluționării litigiului având ca obiect contestația asupra cuantumului ei.

92. Este util a fi observat că prevederile art. 19 alin. (11) din Legea nr. 255/2010 au fost modificate prin Legea nr. 233/2018, norma având în prezent următorul conținut: „la cerere, despăgubirea va fi eliberată inclusiv titularilor drepturilor reale care nu sunt de acord cu cuantumul stabilit, proporțional cu cota- parte deținută, dacă s-a făcut dovada drepturilor reale asupra imobilului expropriat. Ulterior, în situația stabilirii unui cuantum superior prin hotărâre judecătorească definitivă, expropriatorul va elibera foștilor titulari ai drepturilor reale, la cerere, suma reprezentând diferența dintre despăgubirea stabilită de instanța judecătorească și despăgubirea stabilită de expropriator, proporțional cu cota-parte pe care au deținut-o”. Intervenția legislativă astfel realizată evidențiază faptul că legiuitorul și-a schimbat optica normativă relativ la momentul în care ia naștere obligația de plată a despăgubirii cuvenite persoanei expropriate care nu este de acord cu suma consemnată de expropriator și totodată a subliniat lipsa de consecințe pecuniare, în planul îndeplinirii acestei obligații (așa cum este ea stabilită de noua reglementare), a eventualei majorări a cuantumului despăgubirii în urma parcurgerii procedurii judiciare de soluționare a căii de atac (contestația) pe care legea specială o deschide titularului dreptului la despăgubire spre a se determina întinderea reală a reparației aferente exproprierii.

93. Trebuie amintit că exproprierea constituie o formă de cedare a proprietății care operează în mod excepțional, în vederea realizării unor lucrări care servesc unor utilități publice. În această materie, statului îi este recunoscută o marjă mai largă de apreciere în reglementarea condițiilor și a procedurilor după care poate fi pusă în practică o atare măsură, acest aspect fiind subliniat și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Relevantă sub acest aspect este hotărârea pronunțată în Cauza Couturon împotriva Franței, în care s-a reținut: „34. În speță, Curtea constată, în primul rând, că faptele denunțate de reclamant se circumscriu punerii în aplicare a unei politici de amenajare a teritoriului. Ea reamintește că acest tip de politici, în care primează interesul general al comunității, lasă statului o marjă de apreciere mai mare decât în cazul în care ar fi vorba în mod exclusiv de drepturi civile (a se vedea Depalle, citat anterior, pct. 84, CEDO 2010). (…) 38. (…) În opinia Curții, în aceste condiții nu se poate afirma că reclamantul a fost nevoit să suporte o sarcină specială și exorbitantă.(…) 43. Prin urmare, pe de o parte, având în vedere marja de apreciere de care Franța dispune în speță, nu se poate susține că, prin respingerea cererii reclamantului prin care urmărea repararea prejudiciului cauzat prin deprecierea proprietății sale ca urmare a construirii autostrăzii A 89, instanțele naționale nu au asigurat menținerea unui just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și necesitatea respectării drepturilor fundamentale ale reclamantului”.

94. Pe de altă parte, din perspectiva identificării domeniului de aplicare a prevederilor art. 1.535 din Codul civil și a raportului dintre această normă de drept comun și normele unei legi speciale sunt relevante următoarele statuări făcute de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 21/2015: „42. (…) se constată că, în cazul titlurilor executorii având ca obiect drepturi salariale neachitate salariaților bugetari, pot fi pretinse dobânzi penalizatoare menite a acoperi prejudiciul rezultat din fapta ilicită a statului, care, în calitate de debitor, achită cu întârziere sumele acordate prin hotărâri judecătorești, deși acestea sunt executorii de drept de la momentul pronunțării acestor hotărâri. 43. Prin urmare, răspunzând primei ipoteze din întrebarea nr. 1, aceste dobânzi nu au un caracter accesoriu debitului principal și nu reprezintă daune-interese datorate în temeiul art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru salariul neachitat, pentru care angajatorul este de drept în întârziere de la data scadenței obligației de plată a salariului. Ca atare, față de faptul că, prin Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost identificată fapta ilicită ce a declanșat mecanismul răspunderii civile delictuale, achitarea de către stat, cu întârziere, a sumelor acordate prin hotărâri judecătorești, urmează a se înlătura ipoteza că dobânzile ce constituie obiectul întrebării preliminare ar curge de la momentul la care a fost introdusă acțiunea principală având ca obiect plata drepturilor salariale. Cum aceste dobânzi sunt distincte de cele aferente dreptului salarial a cărui neplată a fost sancționată prin hotărârea ce constituie titlu executoriu (cele în raport cu care s-a reținut autoritatea de lucru judecat), hotărârea preliminară confirmă astfel lipsa identității de obiect și cauză între litigiul referitor la plata drepturilor salariale și cel pendinte. 44. Pe de altă parte, față de dezlegările din Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dobânzile nu pot fi considerate o pretenție nouă, absolut independentă de litigiul anterior, pentru ca, prin însăși acțiunea în răspundere civilă având ca obiect astfel de dobânzi penalizatoare, debitorul să fie pus în întârziere și, prin urmare, prejudiciul să fie datorat de la data introducerii acestei acțiuni, pentru viitor, cu consecința începerii curgerii dobânzilor de la data introducerii acțiunii. 45. Potrivit art. 1088 alin. (2) din Codul civil de la 1864, dobânda nu este datorată decât din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazul în care, după lege, curge de drept”.

95. Aceste statuări ale instanței supreme sunt valabile, pentru identitate de rațiune, și în situațiile la care se referă prezenta sesizare, pentru că evidențiază limitarea pe care o determină existența unei legi speciale în privința aplicării prevederilor de drept comun relative la repararea prejudiciului cauzat prin îndeplinirea cu întârziere a unei obligații de plată a unor sume de bani.

96. În lumina statuărilor evocate, dar și a trăsăturilor particulare ale cedării dreptului de proprietate ce se realizează prin expropriere, se reține că reglementările din cuprinsul legii speciale referitoare la reparațiile care se acordă în această materie trebuie să fie singurele repere legale care pot fi valorificate în procedura de stabilire și plată a despăgubirii cuvenite persoanei expropriate, ele reflectând modalitatea în care legiuitorul a înțeles să asigure repararea prejudiciului cauzat prin preluarea forțată a proprietății, dar și să determine finalizarea procedurii de stabilire a respectivei despăgubiri în relație cu epuizarea căii de atac prevăzute prin art. 22.

97. Pe cale de consecință, nu poate fi reținută altă concluzie decât aceea că incidența reglementării de drept comun conținută de art. 1.535 din Codul civil nu este compatibilă cu prevederile art. 22 și 34 din Legea nr. 255/2010 coroborate cu cele ale art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 în situația în care se solicită, ulterior momentului la care despăgubirile au fost deja stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, daune-interese moratorii pentru perioada cuprinsă între data transferului dreptului de proprietate și data la care a devenit definitivă hotărârea judecătorească ce exprimă finalizarea procedurii în care poate fi contestat cuantumul despăgubirilor pe care expropriatorul le datorează.

98. Situația este, însă, diferită în cazul daunelor-interese moratorii solicitate pentru perioada ulterioară datei la care a devenit definitivă hotărârea judecătorească menționată pentru că, așa cum s-a reținut în precedent, acest act jurisdicțional constituie un titlu de creanță care conferă persoanei expropriate dreptul de a cere eliberarea de îndată a despăgubirii, în cuantumul stabilit de instanță [fie prin confirmarea sumei stabilite de expropriator, fie prin majorarea acestei sume în conformitate cu art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994].

99. Acest drept, de a cere eliberarea sumei cuvenite, este corelativ cu obligația expropriatorului de a plăti despăgubirea ori de a o consemna la dispoziția persoanei îndreptățite, ceea ce înseamnă că respectiva obligație devine scadentă la data la care a luat sfârșit procedura specială de cuantificare a despăgubirilor reglementată prin Legea nr. 255/2010. În consecință, de la această dată pot fi cerute daune-interese moratorii în temeiul prevederilor art. 34 din Legea nr. 255/2010 coroborat cu art. 1.535 din Codul civil, pentru că dreptul de creanță al expropriatului are ca obiect o sumă certă și exigibilă, stabilită printr-un titlu executoriu, iar pasivitatea debitorului în a o elibera este de natură a genera un nou prejudiciu. Acest din urmă prejudiciu este unul ce se pretinde a fi cauzat de neplata la termen a despăgubirii, deci de o faptă ilicită a expropriatorului, astfel că este distinct de cel cauzat prin actul de expropriere. În consecință, nu intră în domeniul de aplicare a reglementărilor din legea specială referitoare la modalitatea de stabilire a despăgubirilor derivate din expropriere, el fiind susceptibil de a forma obiectul unei pretenții fundamentate pe reglementarea de drept comun menționată.

100. Raționamentul expus asigură eficiența regulii de principiu privind interpretarea și efectele legii civile, care își găsește expresie în art. 10 din Codul civil, anume aceea potrivit căreia legea specială, derogatorie și prioritară, nu trebuie să fie aplicată prin analogie altor situații decât cele care intră în domeniul lor restrictiv de reglementare. În privința aspectelor nereglementate, legea specială se completează cu legea generală, acesta fiind sensul în care trebuie interpretat art. 34 din Legea nr. 255/2013 care prevede că „dispozițiile prevăzute mai sus se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum și cu cele ale Codului civil și ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi”.

Pentru considerentele expuse, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunţând următoarea soluţie:

„Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secția I civilă, în Dosarul nr. 847/95/2019.

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 22 și art. 34 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, republicată, cu modificările și completările ulterioare, forma anterioară modificării prin Legea nr. 233/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, coroborate cu art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată, stabilește că:

Despăgubirea stabilită în procedura prevăzută de Legea nr. 255/2010, prin hotărâre judecătorească definitivă, nu este compatibilă cu acordarea de daune moratorii întemeiate pe prevederile art. 1.535 din Codul civil, pentru neplata respectivei sume în perioada cuprinsă între data transferului dreptului de proprietate și data la care s-a finalizat judecata asupra contestației privind cuantumul despăgubirilor.

Despăgubirea stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în procedura prevăzută de Legea nr. 255/2010, este compatibilă cu acordarea de daune moratorii întemeiate pe prevederile art. 1.535 din Codul civil, în cazul în care acestea sunt solicitate pentru perioada ulterioară datei la care s-a finalizat procedura judiciară de soluționare a contestației prevăzute în art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată, în ședință publică astăzi, 2 martie 2020.”

Avocat Andrei Pap
PAP | law office

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.