Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
 
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Câteva aspecte privind facultatea instanţei de a introduce în cauză un terţ la cererea părților conform art. 78 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă. Partea a II-a. Aspecte procedurale
26.06.2020 | Gabriel LEFTER

JURIDICE - In Law We Trust
Gabriel Lefter

Gabriel Lefter

În partea I a lucrării (disponibilă aici) s-au tratat câteva aspecte teoretice legate de instituția introducerii forţate în cauză a altor persoane, reținându-se că acesta nu poate fi considerată o varietate a instituţiilor de la art. 61-77 după cum nici o cererea reclamantului de introducere în cauză a terţului nu poate fi calificată ca fiind o pretinsă derogare de la prevederile art. 204.

S-a încercat lămurirea cerinţei considerată cheia posibilității recurgerii la această facultate a instanţei, arătându-se că obligaţia aplicării art. 78 alin. 2 rezultă din elementele raportului juridic dedus judecăţii, anume atunci când suntstabilite drepturi sau obligaţii juridice între mai multe subiecte de drept fie din punct de vedere activ (titularii drepturilor subiective), fie din punct de vedere pasiv (titularii obligaţiilor corelative dreptului subiectiv) iar participarea tuturor aceste subiecte de drept est obligatorie pentru că, în lipsa acestora fie hotărârea prin care reclamantul câştigă litigiul nu reprezintă un mijloc de realizare efectivă a dreptului dedus judecăţii, fie hotărârea prin care cererea se respinge nu împiedică o nouă judecată cu privire la acelaşi drept analizat într-un cadrul procesual incomplet.

În partea a II-a s-au abordat – printre altele – chestiuni vizând posibilitatea invocării încălcării art. 78 alin. 2 pe calea unui motiv de ordine publică, arătându-se că instanţa nu poate invoca din oficiu ca motiv de ordine publică încălcarea obligaţiei de a introduce în cauză un terţ sau respingea solicitării formulate de parte dacă, în calea de atac nu se invocă această neregularitate, după cum nici partea nu se poate invoca direct în apel sau recurs încălcarea obligaţiei instanţei de a pune în discuţie necesitatea introducerii în cauză a unui terţ conform art. 78 alin. 2, dacă cererea a fost analizată pe fond.

S-a mai analizat chestiunea calității terţului introdus în proces conform art. 78 alin. 2, apreciindu-se că acesta nu poate avea decât calitatea de reclamant sau pârât în raportul juridic de drept procesual care astfel se naşte, corespunzător poziției pe care o avea în raportul de drept material dedus judecăţii, terţului urmând a-i fi recunoscute drepturi ori stabilite obligaţii asemenea reclamantului sau pârâtului iniţial.

Cererea părţilor de introducere în cauză a terţului

După cum rezultă în mod explicit din ipoteza art. 78 alin. 2, solicitarea de extindere a cadrului procesual poate aparţine oricăreia dintre părţile iniţiale, fără a fi nevoie de acordul acestora[1], această singură parte putând fi chiar şi pârâtul, el modificând componentele litigiului stabilit de reclamant prin cererea sa de chemare în judecată[2].

Deoarece art. 78 alin. 2 leagă indisolubil posibilitatea introducerii, la cerere, a terţului în proces de elementele raportului juridic dedus judecăţii prin cererea de chemare în judecată (eventual, astfel cum a fost modificată prin art. 204), este evident că părţile care pot solicita introducerea în proces a terţului nu pot fi decât părţile acestui raport, iar nu şi alte persoane care au devenit părţi prin celelalte mijloace de intervenţie (voluntară sau forţată)[3].

De asemenea, dacă pârâtul formulează o reconvențională al cărei obiect este un raport juridic care implică pretenţii formulate şi în contradictoriu cu alte persoane decât reclamantul, iar cadrul procesual al acestei cereri reconvenţionale nu este complet, în sensul că nu figurează în proces toate părţile acestui raport juridic, părţile care pot solicita întregirea acestui cadrul procesual vor fi părţile cererii reconvenţionale formulate conform art. 209 alin. 2, iar nu părţile cererii introductive.

Mai trebuie lămurit dacă această facultate este conferită părţilor exclusiv în situaţia în care instanţa constată anterior necesitatea participării terţului sau acestea pot cere instanţei introducerea unui terţ dacă sunt îndeplinite condiţiile art. 78 alin. 2, chiar dacă instanţa nu a sesizat sau nu a apreciat necesară discutarea acestei extindere a cadrului procesual.

Posibilitatea instanţei de a pune în discuţie necesitatea introducerii în cauză a altor persoane există în tot cursul judecăţii în faţa primei instanţe până la terminarea cercetării procesului; dacă momentul de împlinire a acestui termen rezultă în mod firesc din simpla lectură a prevederilor art. 78 alin. 3, doctrina[4] nu s-a preocupat şi de stabilirea momentului la care acest termen începe să curgă care, în opinia noastră, este cel prevăzut de art. 200 alin. 1, adică la declanşarea etapei regularizării cererii de chemare în judecată.

De aceea, dacă atunci când judecătorul căruia i-a fost repartizată aleatoriu cauza verifică dacă cererea de chemare în judecată îndeplineşte condiţiile art. 194-197 şi observă că raportul juridic dedus judecăţii impune prezenţa în cauză şi a altor persoane, poate solicita reclamantului să facă modificările sau completările necesare, chiar dacă această solicitare nu poate fi învederată reclamantului sub sancţiunea anulării cererii conform art. 200 alin. 3.

Aceasta pentru că procedura regularizării cererii de chemare în judecată este principalul instrument de realizare a dreptului la judecarea cauzei în termen optim şi previzibil prin impunerea unei disciplinări procesuale, prin protejarea pârâtului, care primind o cerere de chemare în judecată completă, poate avea o viziune deplină asupra temeiniciei pretenţiei reclamantului şi să adopte o conduită procesuală adecvată[5].

Or, faţă de faptul că, prin procedura regularizării cererii de chemare în judecată se impune mai multă rigoare în ce privește cererea introductivă de instanță, atât pentru a permite buna desfășurare a judecății, într-un termen optim și previzibil – totodată, incompatibil cu tergiversarea pricinii prin acordarea unor termene repetate pentru a se face „precizări” pe care reclamantul le datora dintru început – cât și pentru a permite pârâtului să-și pregătească apărarea, în deplină cunoștință de cauză cu privire la obiectul cererii, motivele invocate și probele pe care reclamantul înțelege să le solicite în concret[6] este normal ca regularizarea să fie primul şi principalul instrument prin care instanţa, observând raportul juridic dedus judecăţii o impune necesitatea introducerii în cauză şi a altor persoane, să solicite reclamantului modificarea corespunzătoare a cererii de chemare în judecată care, astfel corectată din perspectiva conținutului, să fie comunicată tuturor părților din raportul juridic litigios.

Părţile pot solicita primei instanțe[7] introducerea în cauză a unui terţ cel mai târziu până la momentul marcat de art. 244 alin. 1 (la dezbaterile asupra fondului s-ar putea solicita doar reluarea cercetării judecătoreşti în scopul aplicării art. 78 alin. 2), reclamantul de la al doilea termen de judecată la care este legal citat (pentru că, la primul termen, ar putea face o modificare a cererii de chemare în judecată pentru a cărei efectuare nu este condiţionat de dispoziţiile instanţei în sensul introducerii în cauză a terţului ca pârât[8]), iar pârâtul de la momentul formulării întâmpinării până la terminarea cercetării judecătoreşti înaintea primei instanţe[9].

Apreciem că, şi în lipsa sugestiei instanţei, oricare dintre părţi poate solicita introducerea în cauză a terţului a cărui prezenţă în proces este impusă de obiectul raportului litigios[10].

Aceasta, pentru că, spre diferenţă de anumite acte procesuale rezervate doar părţilor (reclamantului – modificarea cererii de chemare în judecată, pârâtului – arătarea titularului dreptului, etc.), cu excepţia atributului de a soluţiona cererile părţilor, nu există, în principiu, un drept exclusiv al instanţei de a îndeplini anumite acte de procedură, care să înlăture orice iniţiativă a părţilor[11].

De aceea, în temeiul art. 9 şi art. 14, părţile au posibilitatea de a pune în discuţie şi a argumenta orice chestiune de fapt şi de drept care rezultă din cererile formulate de ceilalţi participanţi în proces, inclusiv necesitatea participării unui terţ în acest litigiu.

Astfel, dacă instanţa sesizează lipsurile cadrului procesual are obligaţia[12] de a pune în discuţie introducerea forţată în cauză a terţului dar, dacă instanţa nu observă aceste lacune procedurale ale cererii, reclamantul sau pârâtul pot solicita direct participarea terţului, evident motivând această cerere pe conţinutul raportului juridic dedus judecăţii şi argumentând de ce pricina nu poate fi soluţionată în lipsa terţului[13].

Apoi, dacă partea a formulat o cerere de introducere în cauză a terţului (în temeiul art. 22 alin. 3 teza I, art. 78 alin. 2 C. pr. civ. raportat la art. 161 Legea nr. 554/2004) dar instanţa refuză analiza acesteia, reținând că textele invocate de reclamantă privesc posibilitatea judecătorului cauzei de a introduce sau de a pune în discuția părților, introducerea în cauză a altei persoane, fiind exclusă o inițiativă a părților litigante sub acest aspect, dar totuşi în raport cu dispozițiile art. 78 alin. 2, respinge acțiunea reclamantei fără a se pronunța pe fond, o asemenea soluţie reprezintă o în mod evident o încălcare a obligaţiei instanţei de a pune în discuția părților a necesitatea introducerii în cauză a altor persoane[14].

Contrar soluţiei unei instanţe[15] care a considerat că aplicarea art. 78 alin. 2 presupune doar o solicitare formulată în scris, o solicitare orală nefiind suficientă pentru introducerea în judecată a unui terţ, consideram că, dacă partea interesată a cerut verbal în ședința de judecată extinderea cadrului procesual, simpla invocare a dispoziţiilor art. 148 nu exclude posibilitatea introducerii în cauză a altor persoane printr-o „precizare orală”.

Astfel, conform art. 148 alin. 1, orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă (printre altele) obiectul şi motivele cererii, iar potrivit art. 174 şi art. 176 pct. 6 realizarea unui act de procedură cu nerespectarea cerinţelor legale – aici, formularea unei cereri în lipsa formei scrise – atrage o nulitate necondiţionată de existenţa unei vătămări în cazul încălcării dispoziţiilor legale.

Or, constatarea că un act de procedură (o cerere orală este o manifestare de voinţă făcută de parte în cadrul procesului civil) este realizat cu încălcarea unei cerinţe legale extrinseci care se apreciază că este prevăzută de lege sub sancţiunea nulității implică invocarea, discutarea şi admiterea excepţiei de nulitate a actului de procedură întocmit cu nerespectarea formei prevăzute de lege şi, ulterior stabilirii incidenţei efectelor nulității, constatarea că nu există o cerere valabilă de introducere în cauză a terţului.

Apoi, potrivit art. 13 alin. 3, părţile pot să îşi prezinte susţinerile în scris şi oral cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, iar obligaţia instanţei de a pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane nu este decât o aplicaţie particulară a îndatoririi generice stabilite prin art. 22 alin. 2 de a cere părților să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept.

De aceea, chiar dacă pentru solicitarea uneia dintre părţi de introducere în cauză a altor persoane legea nu prevede în mod expres posibilitatea formulării şi oral în şedinţă, cu facerea menţiunilor corespunzătoare despre aceasta în încheiere (art. 148 alin. 4), în contextul art. 78 alin. 2, avem serioase îndoieli privind obligativitatea formei scrise pentru acest act procedural[16].

Astfel, art. 78 alin. 2 are ca situație premisă faptul că însăşi instanţa consideră necesară discutarea introducerii în cauză a altor persoane, ceea ce înseamnă ca atât obiectul cererii de lărgire a cadrului procesual pe care o poate face doar partea, cât şi motivaţia acesteia aparţin, în principiu, instanţei; apoi, „solicitarea de introducerea în cauză a terţului” nu reprezintă o cerere propriu-zisă (în accepţiunea art. 66, art. 67, art. 74, art. 194 sau art. 209) asupra căreia instanţă să trebuiască să se pronunțe distinct[17]; de aceea, nu cererea părţii reprezintă actul prin care terţul este introdus forţat în cauză, ci încheierea prin care judecătorul dispune această măsură (de unde şi prevederea că cel introdus în proces va fi citat cu o copie a încheierea prevăzută la art. 78 alin. 3); în fine, cum toate elementele necesare aplicării art. 78 alin. 2 rezultă din raportul juridic dedus judecăţii astfel cum acesta este conturat (desigur, provizoriu) de probatoriul administrat de instanţă şi nu sunt produse de partea care solicită lărgirea cadrului procesual, consecință logică este aceea că cererea părţii prin care se solicită introducerea în cauză a terţului are valoarea unei manifestări unilaterale de voinţă a părţii care nu este supusă condiţiei formei scrise[18].

Posibilitatea invocării încălcării art. 78 alin. 2 pe calea unui motiv de ordine publică

Dacă părţile au solicitat instanţei extinderea cadrului procesual pe calea art. 78 alin. 2, iar instanţa a respins această cerere şi a dezlegat pe fond raportul juridic litigios, în apelul sau recursul formulat împotriva soluţiei astfel pronunţate (alta decât cea din art. 78 alin. 2), instanţa nu poate invoca din oficiu ca motiv de ordine publică[19] încălcarea obligaţiei de a introduce în cauză un terţ sau respingea solicitării formulate de parte dacă, în calea de atac nu se invocă această neregularitate; cu atât mai mult, nu se poate invoca direct în apel sau recurs încălcarea obligaţiei instanţei de a pune în discuţie necesitatea introducerii în cauză a unui terţ conform art. 78 alin. 2[20].

Apreciind motivul de ordine publică ca fiind un motiv de nelegalitate a hotărârii primei instanţe rezultând din încălcarea unor prevederi legale care impun subiecţilor de drept o anumită conduită şi a căror respectare este apreciată exclusiv din perspectiva constatării supunerii prescripțiilor prevederilor legale, iar impunerea acestei atitudini – fără posibilitatea de alegere a acestui comportament așteptat – este justificată scopul superior al protejării unui interes general, iar nu al unuia particular[21], consideram că această opinie trebuie uşor nuanțată.

Astfel, dacă este evident că, dând satisfacţie principiului disponibilităţii care a permis ca judecata la prima instanţă să se desfăşoare într-o anumită manieră, în apel sau recurs instanţa nu ar putea invoca prevederile art. 78 alin. 2 pentru a anula/casa sentinţa atacată şi trimite la rejudecare cauza pentru soluţionarea într-un cadru procesual desăvârşit, completat, totuşi constatarea în calea de atac a greşitei soluționări a pricinii fără participarea terţului a cărui prezenţă în cauză era imperios necesară nu poate rămâne fără consecinţe juridice.

De aceea, observând că hotărârea atacată nu corespunde exigenţelor de legalitate impuse de art. 78 alin. 2 (spre exemplu, s-a constatat nulitatea unui act juridic doar în contradictoriu cu unele dintre părţile acestuia, astfel încât în raport de ele actul apare desfiinţat retroactiv, iar în raport de celelalte părţi ale actului juridic care nu au participat la judecată acesta este valabil) şi având în vedere că prin acest text s-a impus o obligaţie explicită tuturor părţilor de a crea o simetrie în raportul juridic de drept material dedus judecăţii şi raporturile de drept procesual născute în urma înregistrării cererii de chemare în judecată, apreciez că instanţa de control judiciar nu poate valida această struţocămilă[22] juridică, prin efectul căreia, deopotrivă, un raport juridic de drept material poate fi considerat dezlegat în relație cu unele dintre părţile lui şi nesoluţionat în relație cu alte părţi[23].

Singurul remediu pentru această situaţie juridică inacceptabilă este invocarea – ca motiv de ordine publică – lipsei coparticipării procesuale obligatorii şi anularea/casarea hotărârii primei instanţe pentru această deficienţă a judecăţii purtate în lipsa tuturor părţilor raportului juridic de drept material litigios.

Actul procesual prin care terţul este introdus în proces

Actul procesual prin care instanţa admite cererea părţii de introducere a terţului în procesul pendinte este o încheiere ce are caracter interlocutoriu (instanţa nu mai poate reveni asupra ei)[24] fără a fi nevoie de discutarea admisibilităţii în principiu, împotriva acestei încheieri putându-se formula cale de atac (inclusiv de către terţul devenit reclamant sau pârât[25]) doar odată cu fondul[26].

Deoarece în cazul art. 78 alin. 3 legiuitorul a lăsat părţilor dreptul de a aprecia asupra lărgirii sferei subiective a procesului, judecătorul neputând impune lărgirea cadrului procesual dacă părţile se opun[27], imperativă fiind doar atribuția de punere în discuţie, s-a apreciat că este necesar ca instanţa să comunice în scris părţilor lipsă punctul de vedere privind necesitatea introducerii în cauză a terţului şi faptul că acestea trebuie să-şi exprime în scris poziţia faţă de această măsură, sub sancţiunea respingerii cererii conform art. 78 final[28].

Având în vedere faptul că art. 78 alin. 2 obligă instanţa doar la punerea în discuţia părţilor a aspectului necesitând introducerea în cauză a terţului (iar invocarea din oficiu şi amânarea cauzei, pentru ca părţile lipsă să poată pune concluzii pe acest aspect satisface, în sine, cerinţele contradictorialităţii), dacă partea a solicitat judecata în lipsă şi nu este prezentă la termenul la care se invocă de instanţă art. 78 alin. 2, aceasta nu înseamnă că obligaţia de diligenţă care îi revine pe tot parcursul procesului de a verifica cursul judecăţii implică o asemenea obligaţie extinsă din partea instanţei în lipsa unei îndatoriri stabilite expres de lege (precum în cazul indicării cuantumului taxei judiciare de timbru de plată şi a termenului pentru îndeplinirea obligaţiei sau a înştiinţării părţii despre obligaţia semnării cererii conform art. 196 alin. 2).

În plus, aşa cum s-a arătat[29], simpla consultare a părţilor de către instanţă poate fi considerată sugestivă sub aspectul deznodământului judiciar formal al cererii, sugestia instanţei având pentru reclamant şi semnificaţia unui avertisment, întrucât opunerea la introducerea în cauză a terţului prefigurează respingerea pur şi simplu a cererii introductive de instanţă[30].

Apoi, chiar dacă se dovedește ca apelantul nu a fost citat pentru ultimul termen de judecată cu mențiunea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la necesitatea introducerii în cauză, în calitate de parte, a unui terț, daca prin cererea de apel acesta își exprima opinia ca instanța de apel poate soluționa pe fond cererea de chemare în judecată așa cum a fost formulată, este fără relevanţă lipsa opiniei apelantului reclamant asupra introducerii în cauza a terței persoane[31].

Soluţia instanţei dacă părţile nu solicită introducerea în cauză a terţului

Dacă părţile, în ciuda sugestiei instanţei – ce depăşeşte caracterul unei simple recomandări -, nu cer introducerea în cauză a terţului[32], iar instanţa apreciază că fără participarea acestuia pricina nu poate fi soluţionată, instanţa este obligată să respingă cererea fără a se pronunţa în fond[33].

În doctrină s-a susţinut că acţiunea trebuie respinsă „pur şi simplu”, iar nu ca inadmisibilă pentru că legiuitorul nu a prevăzut această soluţie (iar când a urmărit-o, a stabilit-o în mod expres)[34].

În acord cu practica care a adoptat soluţia inadmisibilităţii[35], apreciem că acesta trebuie să fie temeiul procedural al imposibilităţii analizării fondului raportului juridic litigios, instituţia inadmisibilităţii având un regim juridic care este conturat nu doar de situaţiile în care anumite cereri/acte procedurale sunt interzise în mod expres de lege prin reglementarea unor „condiţii de admisibilitate” sau a instituirii soluţiei de inadmisibilitate, ci şi prin stabilirea unor cerinţe prin care cererea ,,poate fi primită” a căror lipsă atrage în mod evident inadmisibilitatea[36].

De aceea, implicând un mijloc prin care, în condiţiile legii, instanţa invocă, fără să pună în discuţie fondul dreptului, neregularităţi procedurale privitoare la dreptul la acţiune urmărind respingerea cererii (o pliere perfectă pe dispoziţiile art. 245 conţinând definiţia excepţiei procesuale), considerăm că instanţa ar fi obligată să invoce o excepţie; presupunând încălcarea unei condiţii de validitate a căii procedurale aleasă de parte, excepţia este de inadmisibilitate[37].

În doctrină[38], s-a arătat că respingerea acţiunii în temeiul art. 78 alin. 2 ar trebui să se pronunţe pentru lipsa coparticipării procesuale obligatorii[39].

Deşi justă observaţia că această soluţie se impune pentru a se distinge că părţile aveau calitate procesuală activă sau pasivă, însă era necesară completarea cadrului procesual cu o a treia parte[40], apreciem că o astfel de lămurire este apanajul considerentelor în care instanţa trebuie să expliciteze pe larg cele două condiţii impuse de text: participarea terţului era impusă de raportul juridic dedus judecăţii şi lipsa terţului împiedică rezolvarea litigiului; de aceea, cum legea împiedică expres analiza fondului unui raport juridic în lipsa tuturor părţilor ce îl alcătuiesc, inadmisibilitatea este excepţia în temeiul căreia prima instanţă va respinge cererea informă din punct de vedere al cadrului procesual[41].

Dacă prima instanţă va respinge conform art. 78 alin. 2 final cererea, hotărârea sa este supusă numai apelului, indiferent că, în situaţia unui cadru procesual legal, ea ar fi fost susceptibilă de recurs sau şi de recurs[42].

O dispoziţie similară exista în cod până la modificarea acestuia prin Legea nr. 310/2018 în materia căilor de atac cu privire la analiza cererilor de intervenție voluntară, art. 64 alin. 3 stipulând că încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie poate fi atacată în termen de 5 zile, calea de atac fiind numai apelul, dacă încheierea a fost dată în prima instanţă, respectiv numai recursul la instanţa ierarhic superioară, în cazul în care încheierea a fost pronunţată în apel.

Deoarece, potrivit art. 78 alin. 3, introducerea în cauză poate fi dispusă până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanţe, distincția cu care art. 64 alin. 3 opera (încheierea a fost dată în prima instanţă/în apel) nu mai apărea utilă, astfel că identitatea de soluţii legale este indiscutabilă.

În materia contenciosului-administrativ, în situația în care prima instanţă va respinge conform art. 78 alin. 2 final cererea, avându-se în vedere decizia nr. 17/2017 a Î.C.C.J. Completul competent să judece recursul în interesul legii[43], potrivit cu care împotriva hotărârilor pronunţate în această materie poate fi exercitată numai calea de atac a recursului, cu excepţia cazului prevăzut de dispoziţiile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, recursul este singura cale de atac admisibilă atunci când se critica, în temeiul art. 78 alin. 5 o sentință a primei instanțe de cei nemulţumiţi de soluția de respingere a cererii lor în lipsa unei solicitări de extindere a numărului părţilor conform raportului juridic litigios[44].

Calitatea terţului introdus în proces conform art. 78 alin. 2

După cum s-a arătat, persoanele introduse în proces de instanţă la cererea uneia dintre părţile iniţiale vor dobândi calitatea de reclamant sau pârât[45], căci părţile din raportul de drept material dedus judecăţii nu pot avea, în aplicarea art. 78 alin. 2, decât calitatea de reclamant sau pârât în raportul juridic de drept procesual care se naşte astfel.

Deşi se recunoaşte că terţul poate săvârşi acte de dispoziţie asemenea unui reclamant sau pârât, astfel încât se poate considera că dobândeşte una dintre aceste calităţi pe care trebuia să le aibă de la începutul procesului[46], iar nu de intervenient, în doctrină[47] se arată că, pentru evidenţierea modului în care terţul a devenit parte în proces şi în spiritul terminologiei de la art. 79, terţul ar trebui să dobândească calitatea de „introdus în proces”.

În acord cu opinia exprimată în literatura juridica[48], în care se arată că această precizare ţine mai mult de scrupulozitate decât de necesitate, meticulozitate care nu pare a fi reclamată de niciun imperativ al eliminării vreunei inexactităţii, dar apreciind totodată că simpla indicare a împrejurării că terţul dobândeşte calitatea de „parte”[49] nu lămureşte efectiv chestiunea calităţii pe care terţul o dobândeşte în temeiul art. 78 alin. 2, consideram că în elucidarea acestei controverse, soluţia poate rezulta exclusiv prin opţiunea între calitatea de reclamant sau pârât ori aceea de intervenient.

Astfel conform art. 55, sunt părţi reclamantul şi pârâtul, precum şi, în condiţiile legii, terţele persoane care intervin voluntar sau forţat în proces.

Pornind de la opinia că reclamantul este persoana care solicită protecţia instanţei pentru apărarea unui drept sau interes legitim, iar pârâtul este persoana chemată să răspundă pentru pretinsa încălcare a acestui drept sau interes[50] şi reamintind că art. 78 alin. 2 are ca justificare imperativul ca subiectele raportului de drept procesual să coincidă cu subiectele raportului juridic de drept material (fiind, în esență, un mijloc de remodelare a raportului de drept procesual după elementul părţi al raportului de drept material) este evident că, prin introducerea în proces a terţului, acesta va deveni parte reclamantă (care, alături de reclamantul iniţial, susţine că i-a fost încălcat dreptul deja dedus judecăţii) sau parte pârâtă (care, alături de cel chemat iniţial în judecată, ar trebui să fie ţinut responsabil pentru încălcarea dreptului afirmat în cerere).

Astfel, art. 78 alin. 2 se dovedeşte a fi una dintre căile prin care terţilor li se impune abandonarea calităţii de străini de raportul procesual dobândind calitatea de coreclamant sau de copârât, unul dintre mijloacele care confirmă susţinerea[51] că această componentă subiectivă a judecăţii este dinamică.

Pentru aceste motive, contrar împrejurării că terţul a devenit parte ca urmare a introducerii lui forţate în proces (ceea ce ar trebui să-i confere calitatea de „intervenient”[52]), cum, la finalizarea procesului, acestui terţ – care trebuia să figureze în cauză ca reclamant sau pârât încă de la formularea cererii de chemare în judecată – i se vor recunoaşte drepturi sau i se vor stabili obligaţii asemenea reclamantului sau pârâtului iniţial, apreciez că terţul va dobândi calitatea de reclamant sau de pârât în funcţie de conţinutul raportului juridic dedus judecăţii[53].

Nu putem fi de acord cu opinia unei instanțe care a susţinut că, prin art. 78, noul cod de procedură civilă reglementează un nou participant la procesul civil, care este diferit de intervenientul principal sau accesoriu, partea introdusă în proces dobândind calitatea de „terț” – care este chiar sintagma folosită în art. 78[54].

Aceasta pentru că, prin aplicarea acestui text, persoana introdusă în cauza pendinte încetează să fie terţ, devenind parte în sensul art. 55 la momentul pronunțării încheierii prevăzute de art. 78 alin. 3; apoi, lipsa unor pretenţii explicite ale fostului terţ faţă de pârâtul iniţial sau ale reclamantului şi împotriva terţului nu trebuie să împiedice pronunțarea unei soluţii şi în contradictoriu cel introdus forţat în proces, căci fiind, prin ipoteză, parte în raportul juridic dedus judecăţii, prin efectul art. 78 alin. 2, se modifică implicit şi limitele învestirii instanţei care este ţinută să analizeze acelaşi obiect al cererii de chemare în judecată, dar într-un cadru procesual extins[55].

De aceea, judecătorul este obligat să verifice elementele raportului juridic litigios şi să-l dezlege în raport de toţi participanţii la judecată, iar dacă reclamantul susţine expres că, în ciuda introducerii în proces ca pârât şi a unei alte persoane, îşi menține pretenţiile iniţiale formulate împotriva pârâtului iniţial, instanţa este obligată constate netemeinicia cererii în raport de fostul terţ dacă raportul juridic o permite[56].

Pornindu-se de la considerentul – greşit, în opinia noastră – că scopul introducerii terțul în litigiu îl constituie opozabilitatea hotărârii judecătorești ce va fi pronunțată în cauză, s-a apreciat că terțul intervenient forțat nu poate să formuleze nici cerere reconvențională şi nici cerere de chemare în garanţie (aceasta din urmă şi pentru că nu exista plauzibilitatea respingerii vreunei pretenții deoarece terţul nu a formulat nicio cerere)[57].

După cum s-a arătat deja, participarea tuturor subiectelor de drept care alcătuiesc elementul părţi al raportului juridic dedus judecaţii de drept este obligatorie pentru că, în lipsa acestora fie hotărârea prin care reclamantul câştigă litigiul nu reprezintă un mijloc de realizare efectivă a dreptului dedus judecăţii, fie hotărârea prin care cererea se respinge nu împiedică o nouă judecată cu privire la acelaşi drept analizat într-un cadrul procesual incomplet. Astfel, art. 78 alin. 2 nu este un mijloc de asigurare a opozabilității actului jurisdicţional căci, în sine, hotărârea se impune şi terţilor care nu au participat la proces (fiind exclusă, desigur, posibilitatea stabilirii unor drepturi şi obligaţii în favoarea/sarcina celor care nu au avut calitate de parte) care, ca orice altă persoană care nu a fost implicată în procedura judiciară, nu poate ignora situaţia juridică creată în urma pronunţării hotărârii judecătoreşti.

De aceea, posibilitatea formulării de către terțul introdus forţat în cauză a celor două cereri trebuie analizată în funcţie de situaţia concretă a fiecărei speţe şi de postura procesuală conferită acestei părţi prin efectul aplicării art. 78 alin. 2.

Astfel, dacă terţul dobândeşte calitatea de reclamant este evident că nu poate formula o cerere reconvențională căci acesta ar însemna, în realitate, o completare a cererii de chemare în judecată (act pe care legea nu îl permite terţului) dacă este formulată împotriva pârâtului iniţial o cerere de intervenție principală (inadmisibilă pentru că terţul are deja calitatea de parte) dacă este formulată împotriva tuturor parţilor iniţiale sau o cerere care nu are valoare de reconvenţională dacă este formulată împotriva reclamantului iniţial (pentru că art. 209 leagă această cerere de condiţia ca ea să fie introdusă în contradictoriu cu partea ce are interese contrare, iar nu cu aceea care aceeaşi postură procesuală).

Când însă terţul dobândeşte calitatea de pârât dacă are, în legătură cu cererea reclamantului, pretenţii derivând din acelaşi raport juridic sau strâns legate de aceasta, poate să formuleze în contradictoriu cu acesta (iar nu cu pârâtul inițial) o cerere reconvenţională; astfel, cum legătura dintre părțile inițiale şi terţ era dată de elementele raportului juridic dedus judecaţii este firesc să se permită terțul introdus din oficiu să deducă judecăţii şi alte aspecte ale aceleiaşi relaţii sociale reglementată de normele de drept care face deja obiectul analizei instanţei.

În aplicarea art. 79 alin. 1 conform cu care cel introdus în proces va fi obligat să arate excepţiile, dovezile şi celelalte mijloace de apărare de care înţelege să se folosească în termenul stabilit de instanţă (care nu va putea fi mai lung decât termenul de judecată acordat în cauză) şi art. 209 alin. 4 care stabilește că cererea reconvenţională se depune, sub sancţiunea decăderii, odată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la primul termen de judecată, termenul pentru formularea cererii reconvenţionale de către terțul introdus forţat ar trebui să fie primul termen de judecată următor celui la care s-a făcut aplicarea art. 78 alin. 2 dacă terţul a fost citat cu copiile actelor de procedură prevăzute de art. 79 alin. 1 teza I. Dar, având în vedere că actul procedural de apărare al terţului are un conţinut identic art. 205 alin. 2 (însă nu a putut fi denumit întâmpinare pentru că, nu în toate cazurile, se regăseşte scopul impus de art. 205 alin. 1 – apărarea, în fapt şi în drept, faţă de cererea de chemare în judecată – în ipoteza în care terţul dobândeşte calitatea de reclamant) ar trebui ca termenul în discuție să fie cel la care instanţa pune în vedere terţului să indice excepţiile, dovezile şi celelalte mijloace de apărare de care înţelege să se folosească.

În privinţa cererii de chemare în garanţie, cum art. 73 recunoaște liberul exercițiu al acestei instituții tuturor părţilor inițiale (reclamant, pârât sau intervenientul principal – în principiu, orice parte care la sfârşitul procesului ar putea fi căzută în pretenţii în sensul că situaţia sa juridică ar fi schimbată), deoarece terţul introdus forţat dobândeşte o poziție procesuală similară acestor părţi iniţiale, trebuie recunoscut şi dreptul acestei părţi de a chema în garanţie o terţă persoană pentru cazul în care va pierde procesul.

Întinderea soluției de respingere a cererii

O ultimă precizare vizează sfera de cuprindere a soluţiei impuse instanţei de art. 78 alin. 2. În doctrină[58], s-a afirmat că respingerea „cererii” se referă nu numai la cererea în legătură cu care a apărut litisconsorţiul necesar, ci la toate cererile cu care instanţa a fost sesizată în dosar, astfel fiind sancţionate toate persoanele care aveau calitate de parte şi nu au solicitat introducerea şi a terţului în proces, înlăturându-se independenta procesuala cu intervenienţii[59].

În afara argumentului literal – dar, neîndestulător – care porneşte de la condiţia ca „pricina” să nu poată fi soluţionată (termen suficient de cuprinzător încât să fie sinonim „dosarului”), nu vedem argumentele pentru care, pornindu-se de la „raportul juridic dedus judecăţii”, se poate considera că soluţia de respingere a „cererii” va trebui să vizeze toate cererile formulate în cauză care ar putea avea natura juridică a unei cereri de chemare în judecată.

Astfel, într-o acţiune în nulitatea unui act juridic care nu a fost formulată împotriva tuturor părţilor acestui act poate interveni un terţ care să revendice, de la reclamantul care îl deţine, bunul care constituie obiectul derivat al raportului juridic dedus judecăţii prin cererea de chemare în judecată informă din punct de vedere subiectiv; sau, singurul pârât chemat în judecată poate formula o cerere reconvenţională împotriva reclamantului cu pretenţii strâns legate de cele din raportul juridic litigios iniţial, dar care să nu impună aceeaşi coparticipare obligatorie.

În ambele situaţii, dată fiind lipsa oricărei legături de accesorialitate între cererea iniţială şi cele ulterioare, respingerea cererii introductive în temeiul art. 78 alin. 2 nu împiedică judecata revendicării formulate de intervenientul voluntar în contradictoriu cu reclamantul iniţial sau a cererii reconvenţionale a pârâtului.

De aceea, apreciem că respingerea cererii de chemare în judecată conform art. 78 alin. 2 nu poate afecta celelalte cereri cu care instanţa a fost învestită în dosar decât în măsura în care analiza acestora este împiedicată de această soluţie de respingere (cererea de intervenţie accesorie formulată în favoarea reclamantului, cererea de chemare în garanţie formulată de pârât etc.).

Concluzii

Instituția introducerii forţate în cauză, din oficiu, a altor persoane corespunde unor nevoi actuale ale procesului civil şi este o evoluţie a vechii legislații ce pune prea mult accentul pe principiul disponibilității şi care a fost impusă imperativul creării tuturor condiţiilor ca raportul juridic dedus judecăţii să poată fi dezlegat, astfel ca efectele hotărârii judecătoreşti – astfel cum părțile iniţiale le-au putut anticipa la formularea acţiunii – să se poată produce.

La analiza incidenţei art. 78 alin. 2, judecătorul va avea în vedere nu doar părţile raportului juridic dedus judecăţii (deşi aceasta este prima cerinţă), ci şi conţinutul şi obiectul acestuia din perspectiva a ceea ce constituie obiectul acţiunii şi cauza acţiunii şi, în funcție de aceste circumstanțe complexe, va stabili dacă necesitatea introducerii în cauză a unui terţ care intră în alcătuirea elementului subiectiv al acestui raport, reprezintă o condiţie sine qua non pentru stabilirea existenţei dreptului subiectiv care se voia realizat sau protejat.

Dacă prezenţa persoanei astfel introduse în cauză era necesară, la finalul judecaţii în cadrul procesual astfel completat (adică în contradictoriu cu toate părţile raportului juridic), se vor recunoaște creditorilor unele dintre drepturile şi obligaţii ce alcătuiesc obiectul raportului juridic dedus judecăţii şi se vor impune unele dinte acţiunile pe care debitorii din acelaşi raport erau obligaţi să le întreprindă, terţul introdus în condiţiile art. 78 alin. 2 dobândind calitatea de coreclamant sau de copârât, în funcţie de poziţia sa din raportul juridic dedus judecăţii.


[1] G. Boroi, M. Stancu, Drept Procesual civil, Ed. Hamangiu, 2015., p. 142, D.N. Teohari, în G. Boroi (coord.), Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole. Vol. II. Art. 456-1134, ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2016, p. 260, M. Tăbârcă, Drept procesual civil, ed. a II-a vol. I Teoria Generală, ed. Solomon 2017., p. 451.
[2] I. Deleanu. Introducerea forţată în cauză, din oficiu, a altor persoane. Disecţia prevederilor art. 78-79 C.pr.civ., în R.R.D.J. nr. 1/2014, p. 17, nota de subsol 14.
[3] Aceşti intervenienţi nici nu ar avea interes în a exprima vreo opinie în legătură cu extinderea cadrului procesual pentru că introducerea terţului nu le produce niciun folos din punct de vedere al dezlegării raportului litigios iniţial.
[4] D.N. Teohari, op. cit., p. 261, M. Tăbârcă, op. cit., p. 453, G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 142, G.C. Frenţiu, D.L. Băldean, Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, ed. Hamangiu, 2013, p. 123, I. Leş, Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole. Articolele 1-1133, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2013., p. 136.
[5] A se vedea, pe larg, G. Lefter Regularizarea cererii de chemare în judecată – principalul instrument de realizare a dreptului la judecarea cauzei în termen optim şi previzibil publicat pe https://www.juridice.ro/291634/regularizarea-cererii-de-chemare-în-judecata-principalul-instrument-de-realizare-a-dreptului-la-judecarea-cauzei-în-termen-optim-şi-previzibil.html.
S-a arătat că, dacă în cererea de chemare în judecată (eventual, ca urmare precizărilor cerute de instanţă conform art. 200 alin. 2) reclamantul indică un pârât (iar art. 78 alin. 2 are ca situație premisă un cadru procesual incomplet, datorită lipsi participării în proces a tuturor celor care intrau în alcătuirea unui litisconsorţiu necesar), în etapa verificării şi regularizării cererii, judecătorul nu poate se poate pronunţa asupra existenţei calităţii procesual pasive a persoanei căreia i s-a conferit calitatea de pârât pentru că, în etapa administrativă, se soluţionează incidente referitoare exclusiv la condiţii de formă ale cererii de chemare în judecată, iar nu dintre acelea referitoare la existenţa raportului juridic dedus judecăţii, părţile, conţinutul şi obiectul acestui raportului juridic.
[6] Ghe.-L. Zidaru Unele aspecte privind regularizarea cererii de chemare în judecată și noua reglementare a taxelor judiciare de timbrupublicat pe https://www.juridice.ro/293074/unele-aspecte-privind-regularizarea-cererii-de-chemare-în-judecata-şi-noua-reglementare-a-taxelor-judiciare-de-timbru-2.html
[7] În sensul ca introducerea în cauză a terțului poate fi dispusă doar înaintea primei instanțe, iar nu și în fața instanței de control judiciar (în speță, de recurs) întrucât prin exercitarea căilor de atac se poate critica doar ceea ce s-a supus judecății la prima instanță, a se vedea Curtea de Apel Târgu Mureș secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 834/R/ 07.10.2019 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5dc385d7e49009881a00002c.
În practică, s-a dispus introducerea terțului în cauză şi în rejudecarea cu reținere după admiterea apelului şi anularea hotărârii primei instanțe. Astfel, după ce instanța de apel invocat din oficiu excepția de nulitate absolută a sentinței apelate prin raportare la prevederile art. 78 alin. 2, având în vedere că decizia contestată în cauză a fost emisă în soluționarea unei contestații împotriva unei decizii a unui angajator care nu era parte în cauză, s-a anulat sentința apelată și s-a reținut cauza spre rejudecare – Curtea de Apel Constanţa secția I civilă, decizia civilă nr. 56/CM/21.02.2018 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5aab38a5e490096827000044.
S-a reținut că atunci când raportul juridic dedus judecății impune introducerea în cauză a unei terțe persoane, instanța nu poate depăși problema stabilirii greșite a cadrului procesual din punctul de vedere al părților, deci nu se poate pronunța în fond, în condiții de legalitate, asupra cererii deduse judecății, astfel că hotărârea pronunțată în fond fără introducerea în cauză a unui terț atunci când raportul juridic dedus judecății ar fi impus acest lucru este nulă absolut ca urmare a încălcării atât a obligației de a pune în discuție introducerea în cauză a altei persoane, cât și a obligației subsecvente de a respinge cererea fără a se pronunța în fond atunci când respectiva persoană nu a fost introdusă în cauză.Ulterior anulării sentinței apelate, ca urmare a solicitării reclamante de introducere în cauză, în baza art. 78 alin. 2, a angajatorului care a emis decizia contestata, Curtea a dispus introducerea acestuia în cauză în calitate de pârât în rejudecarea cu reținere.
Pentru o altă situație în care, după anularea cu reţinere pentru evocarea fondului, instanţa de apel a făcut aplicarea art. 78 alin. 2, a se vedea Curtea de Apel Iaşi secția civilă, decizia civilă nr. 153/27.05.2020 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5ed851d7e49009b01700002e.
[8] Apreciem că, în temeiul art. 204, reclamantul nu îşi poate modifica cererea prin introducerea în cauză a unui alt reclamant; aceasta pentru că cel care modifică actul de învestire nu poate fi decât cel care a formulat cererea de chemare în judecată, fiind absurd a se aprecia că un terţ poate modifica o cerere care nu-i aparţine (terţ care, în cererea modificatoare, trebuie să apară ca reclamant şi să semneze această cerere).
[9] Just s-a arătat în practică aceea că, dacă raportul juridic dedus judecății impunea introducerea în cauză în calitate de intimat/pârât a terţului, acesta se trebuia făcută fie încă de la redactarea cererii de chemare în judecată sau prin modificarea acesteia de către partea reclamantă, fieprin recurgerea de către părțile procesuale la mecanismul pus la dispoziție de legiuitor prin art. 161 din Legea nr.554/2004 rap. la art. 78 – Curtea de Apel București secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal decizia civilă nr. 355/01.02.2019 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5cb7d7e0e49009d40e000087 (nu apreciem necesară inserarea în dispozitiv a unei menţiuni de genul „În cond. art. 78 alin.2 teza finală din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, rap. la art. 16 ind.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă”, argumentele şi tipul soluţiei de respingere trebuind să reiasă doar din partea cuprinzând considerentele hotărârii, minuta şi dispozitivul trebuind că conţină „soluţia”, motivele de drept pe care se întemeiază această soluţie fiind un element al considerentelor conform art. 425 alin. 1 lit. b).
[10] În acest sens a se vedea Curtea de Apel Brașov secția civilă decizia civilă nr. 130/06.02.2018 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5a8e3583e49009b81d00004e care – după ce a amintit că, în speță, s-a solicitat constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare cumpărare, iar într-o asemenea ipoteză, calitatea procesuală pasivă trebuie să revină tuturor părților contractante întrucât nulitatea absolută produce efecte erga omnes, contractul neputând fi considerat valabil pentru o parte și nul pentru o altă parte semnatară a contractului – a apreciat ca prima instanța trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 78 alin. 2 când una din părțile din proces i-a solicitat în mod expres să utilizeze de dreptul conferit de acest text de lege (respectiv a solicitat în termeni preciși introducerea vânzătoarei în proces din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 78).
De asemenea, Tribunalul Călărași secția civilă decizia civilă nr. 204/02.04. 2014publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/58939bb2e49009d80e000cc2 a subliniat că termenul folosit de cod – „părțile” – presupune că nu numai reclamantul este cel care fixează cadrul procesual, această posibilitate fiind recunoscută și pârâtului în conformitate cu dispozițiile art. 78.
[11] Spre exemplu, şi în privinţa citaţiei, care este un act de procedură ce nu implică vreo participare a părţilor pentru emitere şi comunicare în temeiul art. 160, părţile pot invoca neregularităţi şi în scopul realizării legale a obligaţiei de a cita părţile ce revine instanţei, conform art. 153.
[12] S-a reținut ca dispozițiile art. 78 nu se interpretează în sensul că judecătorul cauzei are dreptul dar nu și obligația de a pune în discuția contradictorie a părților extinderea cadrului procesual căci, acceptând aceasta interpretare, dispozițiile art. 78 alin. 4 (care sunt fără echivoc instanța va repune cauza pe rol, nicidecum „va putea repune cauza pe rol”, astfel cum a apreciat prima instanță) nu ar mai avea nicio justificare pentru că, sesizând cu ocazia deliberării imposibilitatea soluționării cauzei pe fond ca urmare a configurării eronate a cadrului procesual, instanța ar respinge acțiunea (lăsând nesoluționat fondul) – Curtea de Apel București secția a V-a civilă, decizia civilă nr. 877/A/15.05.2017 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5937eb45e49009e020000135.
Just a mai observat Curtea că, fiind o dispoziție ce suplinește insuficienta pregătire juridică a reclamantului, deci o dispoziție de favoare, textul de lege nu se poate interpreta în sensul că ar acorda reclamantului mai multe drepturi decât cele strict prevăzute, astfel că, dacă pârâtă a ridicat prin întâmpinare excepția lipsei coparticipării procesuale active obligatorii (excepția de „inadmisibilitate”) iar reclamanta – care a şi beneficiat de asistență juridică – nu a răspuns în niciun fel acestei excepții, nu s-ar mai putea susține ca instanța și-a întemeiat hotărârea pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care nu au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.
S-a mai reținut că nerespectarea procedurii instituite de art. 78 (aplicarea sancțiunii respingerii cererii reconvenționale fără însă a urma procedura instituită de legiuitor de punere în discuție a necesității introducerii în cauză a altor persoane şi respingerea acesteia pentru lipsa coparticipării procesuale, fără să fi fost invocată de una dintre părți ori din oficiu şi pusa în discuția părților) pune apelanta în imposibilitatea de a-și exprima poziția față de necesitatea introducerii în cauză a altor persoane, ceea ce a condus la respingerea cererii, fără evocarea fondului, producând o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, conform disp. art. 175 alin. 1 – Curtea de Apel Suceava secția a V-a civilă, decizia civilă nr. 334/04.09.2015 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5899f8fee49009e83e0014e0.
[13] A se vedea în acest sens Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, sentința nr. 165/ 28.02.2019 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5c944d94e490092c0500002a care a dispus în temeiul art. 161 din Legea nr. 554/2004 introducerea în cauză în calitate de pârâţi a unor terţi la solicitarea pârâtei iniţiale respingând apărarea reclamantului care pretins că această cerere a pârâtei este inadmisibilă, întrucât doar instanța pune în discuție necesitatea introducerii în judecată a altor persoane atunci când raportul juridic dedus judecății o impune (împotriva încheierii prin care s-a dispus această măsură nici na dintre părţi nu a formulat recurs).
[14] Curtea de Apel Târgu Mureș secția a V-a civilă, decizia civilă nr. 834/R/07.10.2019 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5dc385d7e49009881a00002c.
[15] Tribunalul Alba secția I civilă, decizia civilă nr. 743/A/08.12.2016 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/59784cc2e49009bc00000185.
[16] A se vedea spre exemplu, I. Leş op. cit. p. 248 care, în ciuda conţinutului art. 148, care sugerează caracterul general şi obligatoriu al formai scrise pentru toate cererile adresate instanţei, apreciază că această condiţie nu vitează şi cererile incidentale care se pot formula în timpul judecaţii şi cu privire la care nu poate fi justificată în mod pertinente necesitatea formei scrise.
[17] Se arată că introducerea în cauză a altor persoane nu valorează modificare a obiectului cererii, astfel că, atunci când introducerea în cauză a terţului este solicitată de una dintre părţi, după ce instanţa a pus în discuţie această problemă, nu se datorează taxa judiciară de timbru – V. M. Ciobanu, T. C. Briciu Câteva reflecţii publicat pe www.juridice.ro la 05.06.2014.
De aceea, nu subscriem opiniei unei instanţe – Tribunalul Vrancea secția I civilă decizia civila nr. 183/15.03.2018 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5ab32004e49009c409000035 (în care, de asemenea, se susţine că o cerere incidentală de atragere în proces a unei terțe persoane trebuie să îmbrace forma scrisă) – conform cu care, pentru situația cererea părţii de introducere în cauză a terţului nu a fost analizată de prima instanţă legiuitorul a prevăzut de o manieră univocă ce căi de atac și în ce condiții pot fi acestea exercitate împotriva unei pretinse neanalize, nepronunțări asupra unei cereri incidentale sau accesorii – art. 444.
[18] În doctrină – I. Leş, Sancţiunile procedurale în materie civilă, ed. Lumina Lex 1997, p.22 – se afirma (este drept, sub imperiul vechiului cod de procedură civilă care nu conţinea un text similar art. 148 N.C.P.C.) că, de la cerinţa de valabilitate privind forma scrisă a actelor de procedură trebuie făcută o importantă excepţie în privinţa actelor de procedură ce reprezintă manifestări de voinţă unilaterale sau bilaterale ale parţilor.
[19] G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 142, M. Tăbârcă, op. cit., p. 454, care justifică această soluție pe considerentul evitării abuzurilor procesuale şi pentru a nu fi afectată soluţionarea cauzei în timp optim şi previzibil.
Pentru o soluție greșită a se vedea Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 534/R/13.06.2019 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5d2fd061e49009d810000037 care a analizat un recurs declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Specializat Mureș în apel în care nu invocase drept motiv de apel soluționarea cauzei pe fond fără a pune în discuție introducerea în cauză a terţului; curtea a reţinut ca motiv de recurs de ordine publică direct în deliberări faptul că instanţele inferioare au soluționat cauza pe fond fără a pune în discuție introducerea în cauză a terţului, fiind încălcate astfel principiile dreptului la apărare și al contradictorialității, prevăzute de art. 13 și 14 precum și dispozițiile art. 22 alin. 2 și 3; daca tot se considera că, în recursul reclamantul a cărui acțiune a fost respinsa ca neîntemeiată (apelul fiind, de asemenea, respins) se poate invoca încălcarea dispozițiilor art. 78 alin. 2, soluția nu este aceea de trimitere a cauzei tribunalului, în vederea rejudecării apelului, căci această instanță nu ar mai putea invoca nu motiv de ordine publica pe care nu l-a reținut la judecata inițială a căii ordinare de atac şi nici nu ar putea să introducă direct în apel terțul, ci doar să dispună anularea sentinței apelate cu trimiterea pricinii la rejudecare primei instanțe, măsură pe care trebuia sa fi o dispus dintr-u început instanța de recurs, la momentul soluționării căii extraordinare de atac, motivul de ordine publică afectând ambele judecăți desfășurate în fata instanțelor de fond, astfel că admiterea recursului impunea casarea deciziei recurate, rejudecarea recursului conform art. 498 alin. 1 (alin. 2 al aceluiași text fiind inaplicabil) şi admiterea apelului cu consecința anularii hotărârii primei instanțe şi trimiterea cauzai spre rejudecare acesteia.
Şi Curtea de Apel București secția a IV-a civilă, decizia civilă nr. 229A/06.03.2020 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5e9909c4e49009a01d000083 a considerat ca poate invoca ca motiv de apel de ordine publica împrejurarea ca prima instanță a respins capătul de cerere privind anularea contractelor de vânzare cumpărare fără a pune în discuția părților incidența în cauză a prevederilor art. 78 alin 2, respectiv chestiunea introducerii în litigiu, în calitate de pârâți, a persoanelor cumpărătoare pentru ca soluția procesuală a admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune s-a dat cu nerespectarea principiilor contradictorialității și a dreptului la apărare în privința acestor persoane.
De asemenea, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 711/13.06.2017 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5977fad6e490095c21000039 a considerat ca este absolut necesar pentru judecarea unitară a litigiilor de contencios administrativ declanșate de persoane vătămate care privesc acte administrative individuale al căror destinatar este un terț ca un astfel de litigiu sa se judece în contradictoriu și cu terțul beneficiar al actului; aceasta, pentru că examinarea legalității și temeiniciei unui act administrativ individual adresat unui alt subiect de drept decât reclamantul se impune a fi efectuată în contradictoriu nu doar cu autoritatea emitentă, ci și cu beneficiarul direct al actului, fiind obligatoriu ca, prin simetrie cu caracterul actului verificat, soluția instanței să fie una opozabilă tuturor subiectelor de drept interesate. Deoarece eventuala soluționare definitivă a litigiului doar în contradictoriu cu emitentul actului administrativ contestat și, eventual în sensul admiterii și anulării actului, fără a da posibilitatea beneficiarului actului să-și expună punctul de vedere, încalcă atât principiul dreptului la apărare, care cuprinde drepturile şi garanțiile procesuale instituite de lege pentru a da posibilitate părților sa-şi apere interesele legitime, cât şi principiul contradictorialității, Curtea a apreciat că motivul invocat este de ordine publică, deoarece se pune în discuție încălcarea unor principii pe care instanța trebuie să le vegheze în baza art. 20.
[20] În sensul că instanţa poate invoca din oficiu printr-un motiv de ordine publică încălcarea obligaţiei de a introduce în cauză un terţ sub forma excepției coparticipării procesuale active obligatorii, a se vedea Curtea de Apel București secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie decizia civilă nr.252/A/26.02.2019publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5cda1bcae490090420000038; nu credem că, în apelul pârâtei care critica exclusiv soluţia de admitere a contestaţie reclamanţilor şi că a fost obligată la emiterea unei decizii favorabilă acestora alături de un terţ care nu a participat la judecata pricinii se poate invoca „necitarea la fond” a acestui terţ.
De asemenea, apreciem greşită soluţia unei alte instanţe – Curtea de Apel București secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie decizia civilă nr.589/A/27.06.2017 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5976a350e490096810000295 – dintr-o dublă perspectivă: în apelul nemotivat al părţii nu se poate lua în discuţie, din oficiu, caracterul viciat al procedurii îndeplinite față de reclamant, inclusiv după repunerea cauzei pe rol în vederea exprimării unui punct de vedere asupra dispozițiilor art. 78, după cum nici constatarea (tot din oficiu) că prima instanţă nu a cercetat condiția esențială prevăzută de art. 78 alin. 2 de a se putea respinge cererea – respectiv cea relativă faptului dacă pricina ar putea fi soluționată fără participarea terților – nu poate însemna împiedicarea controlului judiciar al instanței de apel, lipsa argumentelor instanţei fiind doar un viciu de motivare, care nu se încadrează în ipoteza art. 480 alin. 3.
[21] A se vedea G. Lefter, Apelul în procesul civil, monografie în curs de apariţie la Editura Hamangiu; de asemenea, a se vedea, pe larg, G. Lefter Câteva aspecte vizând procedura invocării unor motive de ordine publică şi obiectul dezbaterilor în complet de divergenţă în raport de posibilitățile soluționării cauzei după epuizarea divergenţei publicat pe https://www.juridice.ro/673359/cateva-aspecte-vizand-procedura-invocarii-unor-motive-de-ordine-publica-şi-obiectul-dezbaterilor-în-complet-de-divergenta-în-raport-de-posibilitatile-solutionarii-cauzei-dupa-epuizarea-divergentei.html
[22] Pentru sensul exact al noţiunii, a se vedea Istoria ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir în concepția căruia termenul nu denumea un animal fantasmagoric, ci era o reprezentare alegorică a unui boier ce a fost domnitor atât al Ţării Româneşti, cât şi al Moldovei, astfel încât nu putea fi catalogat nici muntean, nici moldovean.
[23] A se vedea în acest sens Curtea de Apel București secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, decizia civilă nr.5856/01.11.2018 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5e1d29ace49009681600002f instanţă care într-o acțiune în contencios administrativ, în care nu a fost chemat în judecată, în calitate de pârât, şi organul emitent al actului contestat, a invocat din oficiu ca motiv de ordine publică lipsa litisconsorțiului procesual pasiv obligatoriu şi casează sentința recurată a respinge acțiunea ca inadmisibilă pentru lipsa litisconsorțiului procesual pasiv obligatoriu.
[24] G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 142, nota 3, D.N. Teohari, op. cit., p. 261, M. Tăbârcă, op. cit., p. 454.
Incidența prevederilor art. 466 alin. 4 nu se determină prin încadrarea încheierii pronunţate conform art. 78 alin. 3 în categoria încheierilor preparatorii sau interlocutorii, ci din faptul că legea prevede expres posibilitatea atacării separate a încheierii cu apel. Într-o speță s-a apreciat că apelul împotriva încheierii pronunţate conform art. 78 alin. 3 este inadmisibil pentru ca această încheiere este preparatorie, calificare greșit făcută de o instanţă (Curtea de Apel București secția a VI-a civilă decizia civilă nr. 483/25.06.2014 publicata pe http://www.rolii.ro/hotarari/589fd38de49009ac3a0005f2) care a apreciat, fără argumentare, că nu se poate susține că, prin introducerea unor părți în cauză conform art. 78 alin. 2, se anticipează, în parte, soluția finală a procesului, astfel că încheierea este preparatorie. Caracterul eronat de plano al acestei argumentaţii rezultă din faptul că art. 466 alin. 4 se referă la „încheierile premergătoare”, iar conform art. 235 sunt „premergătoare” atât încheierile preparatorii cât şi cele interlocutorii; desigur că, procedând la lărgirea cadrului procesual al judecăţii, instanţa care introduce în cauză ale persoane, se soluţionează un incident procedurale prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se dispun măsuri importante pentru hotărârea de finalizate a litigiului ale cărei soluţii nu pot face abstracție de aceste măsuri anterioare care au pregătit decizia finală (fiind cel puţi naiv a se considera că au puterea de a anticipa această hotărâre doar acele dispoziții ale instanţei care lasă să întrevadă posibilitatea admiterii sau respingerii cererii).
[25] Simplul fapt că terţului i se comunică încheierea de introducere în cauză nu înseamnă că acesta are recunoscut dreptul atacării separate a acestei încheieri de la data comunicării – G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 143. Există şi situaţii – desigur, greşite – în care prima instanță analizează solicitarea de introducere în cauză a terţului şi pronunţă o încheiere de admitere în principiu, iar instanţa de apel chiar analizează fondul căii de atac vizând soluţia dată cererii de introducere în cauză – Tribunalul Vaslui Secția I Civilă, decizia civilă nr. 352/18.05.2017 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/598292aae4900920120001e2.
Cu atât mai puțin, nu va putea declara apel terțul a cărui introducere în proces a fost solicitata, dar instanța a respins această cerere – Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 616/02.09.2015 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/589b23a6e490098c3c0005e1.
[26] În practică se respinge ca inadmisibil apelul declarat împotriva încheierii prin care se dispune asupra cererii de introducere în cauză: Tribunalul Galaţi secția I civilă, decizia civilă nr. 376/18.05.2015 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/589b6723e49009e83e0001b9 (într-o pricină în care Judecătoria Tg. Bujor a analizat admisibilitatea în principiu a unei cereri de intervenție forţată) sau Curtea de Apel București secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, decizia civilă nr. 56/14.06.2018 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5b46f9fae49009e01a00034f
În această ultimă cauză (în care Tribunalul București a analizat admisibilitatea în principiu a unei cereri de intervenție forţată întemeiată pe dispoziţiile art. 78 alin. 2), Curtea a constatat că prevederile legale prin care se instituie calea de atac a apelului separat de calea de atac posibil a fi exercitată împotriva fondului sunt incidente exclusiv în ceea ce privește intervenția voluntară (prev. art. 64 alin. 4) și intervenția forțată – chemarea în judecată a altei persoane (art. 69 alin. 3 rap. la art. 64), chemarea în garanție (art. 74 alin. 2 rap. la art. 64) și arătarea titularului dreptului (art. 77 alin. 2 rap. la art. 64), neexistând norme care să se prevadă expres calea separată a apelului împotriva soluției date de instanță unei intervenții forțate din oficiu a altor persoane. Opțiunea legislativă a fost calificată ca fiind firească de moment ce situația premisă este reprezentată de inițiativa judecătorului în sensul lărgirii cadrului procesual sub aspectul părților, atunci când, în materie contencioasă, raportul juridic dedus judecății o impune.
Achiesând la această argumentare, nu vedem motivele pentru care se consideră că încheierea prin care instanța respinge o sesizare având ca obiect intervenția forțată în sensul prevederilor art. 78 alin. 2, are caracter preparatoriu; or, chiar dacă aceasta poate fi contestată pentru legalitate numai odată cu fondul potrivit prevederilor art. 466 alin. 4, aceasta nu înseamnă că instanţa nu este legată de această dispoziţie şi că ar putea reveni oricând asupra acestei măsuri.
[27] M. Tăbârcă, op. cit.,, p. 451; opoziţia poate fi exprimată sau tacită prin neformularea cererii de introducere sau prin absenţa de la judecată; în același sens, Tribunalul Olt, Secția I Civilă, decizie nr. 987/2019/08.10.2019 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5da7d5eee49009f825000034.
[28] G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 141; M. Tăbârcă, op. cit., p. 451 care arată că instanţa trebuie să le comunice părţilor incidenţa prevederilor art. 78 alin. 2 pentru a putea da soluţia preconizată de acest text care apare ca o sancţiune pentru ele.
Şi practica a preluat această opinie reţinând că o aplicare efectivă și în sensul dorit de legiuitor în spiritul și în litera legii presupune ca, atunci când instanța apreciază că se impune lărgirea cadrului procesual în condițiile art. 78, să pună în discuție efectiv acest aspect, fie direct dacă părțile sunt prezente sau reprezentate, fie prin citarea lor cu mențiunea de a se pronunța asupra incidentei art. 78 cu indicarea inclusiv a sancțiunii aplicabile, altfel se ajunge la o aplicare formală a legii, lipsită de eficiență juridică și contrară spirilului și literei ei – Tribunalul Bihor secția I civilă, decizia civilă nr. 794/A/22.09.2015 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5893ab20e49009c0180019f7.
În speţă, afirmaţia instanţei este corectă, mai ales că analiza hotărârii apelate a rezultat că în ședința publică din data pronunțării acesteia instanța în lipsa ambelor părți, „a pus în discuția părților introducerea în cauză a numitei F. S.” reținând apoi cauza în pronunțare în temeiul art. 78; situaţia a fost calificată ca fiind o aplicare formală a art. 78 în lipsa ambelor părți care a lipsit practic partea de posibilitatea de a se pronunța asupra acestei necesități, golind de sens textul de lege și implicit și accesul efectiv la instanță al părții în sensul art. 6 CEDO.
[29] I. Deleanu. Introducerea forţată…, p. 14, nota 3 şi p. 16, nota 9.
[30] De aceea, nu putem fi dea acord cu opinia unei instanţe – Curtea de Apel Galați secția a II-a civilă, decizia civilă nr. 348/ 06.11.2019publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5de87010e490092c0800003e – conform cu care posibilitatea de aplicare a art. 78 alin. 2 este condiţionată de înștiințarea explicită şi prealabilă a judecătorului că apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului. În primul rând, este complet neadecvată susținerea instanţei conform căreia „ar fi absurd a considera că judecătorul pune în discuție din oficiu o chestiune despre care apreciază, chiar de la început, că nu este întemeiată”; faptul că instanţa pune în discuţia părţilor, pe lângă toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate, şi anumite aspecte pe care le sesizează din oficiu nu înseamnă niciodată că instanţa are prestabilită şi soluţia susceptibilă a se da aspectului invocat din oficiu. Apoi, aprecierea instanţei că pricina nu poate fi judecată fără participarea terţului – care, în fapt, este justificarea soluţiei care se poate pronunţa conform art. 78 alin. 2 – nu poate fi anterioară pronunțării hotărârii de respingere a cererii fără pronunţarea pe fond.
Altă instanţă – Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal decizia nr. 253/A/06.04.2016 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/58983d9ae4900978040003e1 – a considerat că art. 78 alin. 2 oferă o soluție legislativă suficient de clară și precisă, în măsură să permită părților să aibă reprezentarea sancțiunii procesuale care poate interveni în cazul în care nu solicită introducerea în cauză a terților, respingând critica conform cu care necesitatea introducerii în cauză a terţului trebuia să fie comunicată în mod neechivoc, cu indicarea denumirii „terțului” care trebuia introdus și cu atenționarea că există posibilitatea respingerii acțiunii ca inadmisibilă, în situația în care cadrul procesual este incorect definit.
[31] Tribunalul Timiș secția I civilă, decizie nr. 606/10.06.2015 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5898512de490097019002619; în opinia noastră, nu faptul că partea nu a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a terțului prin cererea de apel (care, dacă ar fi existat, nu ar fi putut produce vreo consecință juridică în contextul art. 478 alin. 3) justifica respingerea apelului, ci faptul că reclamantul nu avea critici în calea de atac privind încălcarea procedurii de la art. 78 care să fie sancționate cu nulitatea hotărârii conform art. 480 alin. 6.
[32] Faţă de modul de regulamentare a poziţie procesuale a părţii care să permită instanţei introducerea în cauză a altor persoane, apreciem că nu este suficient ca partea să arate că „lasă la aprecierea instanţei” (cum greşit se mai procedează în practică – a se vedea încheierea din 19.06.2017 a Tribunalului Constanţa dosar nr. 1895/118/2017, nepublicată), fiind necesară o cerere expresă a părţii; simpla citare a terţilor (cum a dispus Tribunalul în cauza analizată), fie şi cu menţionarea calității acestora de pârâţi, este lipsită de eficiență dacă, odată cu citaţia nu li se comunică acestora, în copie, şi încheierea prevăzută la art. 78 alin. 3, cererea de chemare în judecată, întâmpinarea, precum şi înscrisurile anexate acestora.
[33] Această soluţie obligatorie împiedică analizarea oricare alte aspecte invocate de părţi vizând condiţii de fond ale exerciţiul dreptului la acţiune; a se vedea Curtea de Apel Constanţa secția II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sentinţa civilă nr. 45/CA/09.03.2017 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5a2f4337e49009f009000197 (instanţa a considerat just că, în raport de soluția ce va fi pronunțată asupra cererii, prin prisma dispoziţiilor art. 78 alin. 2, nu se mai impune a analiza excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei).
[34] M. Tăbârcă, op. cit., p. 452.
[35] S-a arătat că situația constatării necesității introducerii în cauză și a altor părți implică, în prealabil, demersul procesual al instanței de a pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor părți și, numai în măsura în care nici o parte nu își manifesta voința în acest sens, dacă se apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, se respinge acțiunea ca inadmisibilă și nu ca urmare a lipsei de legitimare a părții chemată în judecată – Curtea de Apel Alba Iulia secția de contencios administrativ şi fiscal decizie nr. 163/01.02.2016 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/589505dfe490092824000c1a.
Altă instanţă – Tribunalul Ialomița secția civilă decizia civilă nr. 883/A/20.10.2015 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5891f9cfe49009d015000bc2 – apreciază corectă soluția primei instanțe de respingere a cererii „ca inadmisibilă în acest cadru procesual”, fără a se pronunța pe fond, ca urmare a admiterii excepției lipsei coparticipării procesuale pasive obligatorii.
[36] Este cazul stabilirii admisibilității mijloacelor de probă în funcţie de data producerii ori, după caz, a săvârşirii faptelor juridice care fac obiectul probaţiunii– art. 26; cererii de constatare a existenţei sau inexistenţei unui drept, care nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege – art. 35 ş.a.
[37] Pentru soluţii de respingere a cereri de chemare în judecată ca inadmisibilă in temeiul şart. 78 alin. 2 a se vedea, spre exemplu, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sentința civilă nr. 542/04.10.2019 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5de8701ae490096c1c000064
[38] D.N. Teohari, op. cit., p. 260.
[39] Şi practica a îmbrățișat aceasta soluţie, respingând acțiunea după ce a admis excepția lipsei calității procesuale exclusive pasive a pârâtului – Tribunalul Galați secția I civila decizia civilă nr.29/19.01.2016 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/589b6fd2e49009dc3a0004eb.
Nu putem fi de acord cu afirmaţia instanţei (în acelaşi sens, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, decizia civilă nr. 36/04.11.2015 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/589b5eace49009ac430002fc) că scopul pentru care a fost reglementat dreptul judecătorului de a dispune introducerea în cauza a unor terțe persoane a fost unul de prevenție, în sensul evitării apariției de procese ulterioare, în contradictoriu cu aceia ce ar fi trebuit sa participe la judecată și care puteau să invoce inopozabilitatea hotărârilor față de aceștia, considerând că instituţia de la art. 78 alin. 2 este fundamental legată de posibilitatea instanței de a soluționa raportul juridic litigios, nu de a înlătura eventuale pretenţii de inopozabilitate.
Aceeaşi concluzie reiese din hotărârea unei instanţe (Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sentința civilă nr. 333/24.01.2013 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5897cf4ae490090c0e00055e) care a argumentat că, în cazul unei acțiuni privind o cerere în nulitate formulată de către un terț împotriva unui contract încheiat de două persoane sau a unui act juridic unilateral prin care autorul creează drepturi în favoarea unui terț beneficiar, legala configurare a cadrului procesual pasiv se va face prin chemarea în judecată a ambilor contractanți sau, după caz, a emitentului și a beneficiarului, iar nu doar a unuia, la alegerea părții reclamante, căci în realitatea juridică actul respectiv produce efecte deopotrivă față de ambele părți sau, după caz, titulari de drepturi sau obligații, neputându-se accepta desființarea lui față de una, respectiv menținerea față de cealaltă, aspect care ar contraveni siguranței circuitului civil (în mod corect a mai arătat instanţa că excepția de inadmisibilitate raportat la configurarea cadrului procesual nu prezintă caracteristicile uneia relative, ci pune în discuție însăși corecta și completa identificare a calității procesuale pasive în cauză, prezintă natura juridică a unei excepții de ordine publică, ce poate fi astfel invocată și de instanță din oficiu, precum și în orice stadiu al procedurii fondului).
[40] Pentru o soluţie care a preluat ad litteram această aserţiune doctrinară, a se vedea Curtea de Apel București decizia civilă nr. 1408/A/02.10.2017 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/59e01a2ee49009281a0000ca
[41] Se mai apreciază că o cerere incompletă din punct de vedere al cadrului procesual poate fi respinsă fără a se cerceta fondul cauzei, pentru lipsa litisconsorțiului procesual obligatoriu – Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal decizia civilă nr. 16/04.05.2015 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/589505e6e49009282400190d.
[42] M. Tăbârcă, op. cit., p. 453, care arată foarte explicit că art. 78 alin. 5 exclude posibilitatea atacării cu recurs atât a hotărârii pronunţate date conform art. 78 alin. 2, cât şi a deciziei asupra apelului exercitat împotriva sentinţei de respingere; în acelaşi sens, D.N. Teohari, op. cit., p. 261. A se vedea pentru o soluţie de inadmisibilitate a recursului, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă decizia civilă nr. 636/R/23.09.2019 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5d8ebbb3e49009741c00004c.
Recursul rămâne inadmisibil indiferent de soluția pronunţată de instanţa de apel asupra hotărârii adoptate de prima instanță conform art. 78 alin. 5 – Curtea de Apel București, secția a V-a civilă decizia civilă nr. 920/R/23.09.2019 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5dd74cc1e49009001e000088 (în pricină, Tribunalul București a anulat sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe pe motiv că soluția atacată este greșită întrucât instanța nu a pus în discuția părților introducerea în cauză a unui terţ, ci a pus în discuția părților excepția lipsei coparticipării active obligatorii).
[43] Publicată în M. Of. nr. 930/2017
[44] A se vedea, spre exemplu, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, decizia civilă nr. 446/05.09.2019 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5d8d69f7e490096c1a000049, care chiar a încadrat criticile de recurs în prevederile art. 488 pct. 5, iar nu în cele ale pct. 8 invocate de recurent (în decizia recurată – sentința civilă nr. 6687/23.10.2018 a Tribunalului Bucureşti secția a II-a contencios administrativ și fiscal publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5c47d664e49009140d0000cd – se indicase recursul ca fiind cale de atac susceptibilă de a fi exercitată în cauză); corect a statuat curtea că, potrivit art. 78 alin. 2, instanța are obligata de a solicita tuturor părților litigante punctul de vedere privind introducerea în cauză a terțului, iar nu numai reclamantului; apreciem greşită opinia instanței de recurs conform căreia din faptul că pârâtul a apreciat admisibilă o cerere de intervenție accesorie a terțului s-ar putea ajunge la concluzia că pârâtul nu s-ar opune nici introducerii în cauză a terțului de către instanța, pentru art. 78 alin. 2 introducerea în cauză a terțului fiind necesară cererea expresă a cel puţin uneia dintre părţi, iar nu lipsa opoziţiei acesteia.
În cazurile în care prima instanţă – care respinsese acţiunea conform art. 78 alin. 2 final – indică apelul ca fiind calea de atac, instanţa de control judiciar este obligată să recalifice apelul declarat ca fiind recurs – a se vedea Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ şi fiscal decizia nr. 3246/29.05.2018 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5c944d74e49009441f000029 și încheierea din 24.04.2018 nepublicată, prin care Curtea a procedat la recalificarea căii de atac în temeiul art. 457 alin.4, coroborat cu art. 152 nu cuprinde niciun argument privitor la această apreciere a instanței.
[45] Când terţul dobândeşte calitatea de pârât iar imediat după introducerea în cauză formulează „note scrise” prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii şi excepția tardivității formulării plângerii, acest act procesual are natura unei întâmpinări – decizia civilă nr. 813/03.12.2015 a Tribunalului Vrancea secția I civila publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5892b2afe490093027001a86; dacă se constatau întemeiate criticile terţului vizând faptul că prima instanță nu a pus în discuție nici calificarea cererii persoanei introduse în cauză şi nici excepțiile, soluţia pe care instanţa de apel o putea pronunța era anularea sentinței apelate cu reţinere conform art. 480 alin. 6, iar nu schimbarea acesteia.
Încălcarea dispoziţiilor privind comunicarea încheierea, cererii de chemare în judecata, a întâmpinării şi nici înscrisurile anexate şi a celor privind obligaţia instanţei de a pus în vedere terţului să indice excepțiile, dovezile și celelalte mijloace de apărare de care înțelege să se folosească are caracter de ordine privata, trebuind invocata conform art. 178 alin.3 lit. b la termenul la care s-a săvârșit neregularitatea sau, dacă partea nu este prezentă, la termenul de judecată imediat următor și înainte de a pune concluzii pe fond, astfel că dacă apelanta nu a invocat nulitatea la termenul din 23.05.2018 este decăzută din dreptul de a o mai invoca ulterior. – decizia civilă nr. 83/28.01.2019 a Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5c68cacce49009c00b00003b.
[46] În temeiul căreia terțul introdus în proces din oficiu poate renunța la judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta inițială (!) – a se vedea Judecătoria Sectorului 3 București, sentința civilă nr. 5617/ 24.04.2015 publicată pehttp://www.rolii.ro/hotarari/5ba73904e49009440a000ef2; Deşi a pronunţat hotărârea în temeiul art. 406 în conformitate cu care reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, instanţa a reţinut pentru cel ulterior cooptat în cauză calitatea de „terț introdus în proces”; chiar și în prezența art. art. 22 alin. 3 care confirmă aceea că terţul „se bucură de independență procesuală, putând face orice act procesual de dispoziție, independent de poziția procesuală a celorlalte părți”, soluția ratificării renunțării la judecată a terţului este foarte greu de pronunțat în condițiile în care la introducerea acestuia în proces instanţa apreciat că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea; apoi, nu vedem considerentele pentru care instanţa a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta iniţială şi formarea unui nou dosar, chiar şi în condițiile art. 406 alin. 5 care impun pronunțarea unei hotărâri, putându-se lua act de renunţarea unuia dintre reclamanţi printr-o încheiere car să fie supusă separat recursului la instanţa ierarhic superioară celei care a luat act de renunţare.
[47] M. Tăbârcă, op. cit., p. 455.
[48] I. Deleanu. Introducerea forţată…, p. 20, nota 25.
[49] I. Deleanu. Noul Cod de procedură civilă, Comentariu pe articole, p. 146.
[50] I. Leş, op. cit., p. 89. A se vedea această lucrare (p. 88-91) pentru poziţionarea doctrinei în raport de conceptul de parte.
[51] I. Deleanu, Noul Cod de procedură civilă, Comentariu pe articole, p. 108.
[52] În sensul că terțul introdus din oficiu în proces va dobândi calitatea de „terț intervenient” care ar diferi de calitatea de pârât – a se vedea Curtea de Apel Alba Iulia secția I civilă, decizia nr. 1538/03.11.2016 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/58950b9ce490096c1a000eb4.
Şi Curtea de Apel Craiova secția contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 2193/03.10.2019 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5db254c8e49009602000003d apreciază că dacă prima instanţă a pus în discuție introducerea în cauză în calitate de intervenient a unei persoane și, față de poziția exprimată de reclamant, care s-a limitat a solicita introducerea în cauză fără a-și modifica acțiunea sub aspectul cadrului procesual, a dispus conceptarea acestuia în calitate de intervenient (iar nu aceea de pârât – n.n.), comunicându-i cererea de chemare în judecată, întâmpinarea și precizarea la acțiune, o astfel de manieră de a proceda exprimă o corectă interpretare și aplicare a normelor de procedură incidente care, în absența modificării cererii de chemare în judecată în condițiile legii, nu permite introducerea forțată în cauză a altor persoane decât intervenienții.
[53] De aceea, este greşită soluţia unei instanţe (Judecătoria Tecuci sentința civilă nr. 37/2016/07.01.2016 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/58a2a5f7e4900918090018f9, definitivă prin neapelare) care a apreciat că, dacă terțul este introdus în proces din oficiu, prin hotărârea pronunțată în cauză nu se pot stabili drepturi în favoarea sa, iar în ceea ce privește obligarea sa prin hotărâre judecătorească, aceasta se poate realiza în măsura în care reclamantul a consimțit introducerea în proces a terțului, operând ca atare o modificare a acțiunii sub aspectul cadrului procesual pasiv. În ipoteza în care reclamantul nu își modifică cererea (în cauza, fusese depăşit termenul legal pentru modificarea cererii – n.n.) singurul efect produs de hotărârea judecătorească în privința terțului intervenient este acela că soluția pronunțată cu privire la drepturile și obligațiile statuate între părțile inițiale îi va fi opozabilă. Așadar, chiar dacă instanța ar fi pus în discuția părților necesitatea introducerii în proces a terţului (soţia pârâtului iniţial chemat în judecată pentru o revendicare), aceasta ar fi avut calitatea de terț intervenient și nu de pârâtă, iar în situația în care cererea de chemare în judecată ar fi fost admisă, ea nu ar fi putut fi obligată prin hotărârea pronunțată, făcând așadar imposibilă punerea în executare a unei astfel de hotărâri, în cazul proprietății în devălmășie.
Se constată că, prin această argumentare, art. 78 alin. 2 a fost redus la o simplă obligaţie de artificială vigilenţă a instanţei (şi acesta limitat la primul termen de judecată) care nu ar trebui să întreprindă nimic nici dacă ar vrea, conferindu-se un nejustificat rol preponderent reclamantului care ar putea doar să-şi modifice cererea de chemare în judecată.
[54] Curtea de Apel Pitești secția I civilă decizia nr. 1897/11.04.2019 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5cb929b0e49009dc20000032. Este adevărat că instanţa încerca împăcarea dispoziţiilor art. 78 cu cele ale unei decizii „de îndrumare” anterioare – pronunţate ca urmare a faptului reclamantul contesta faptul că, în ciuda cererii pârâtului de introducere în cauză a unui terţ (la care reclamantul s-a opus; acestea nu l-au împiedicat să declare apel pentru a critica lipsa introducerii în pricină a terţului), prima instanţă făcuse o greşită aplicare a prevederilor art. 78 – şi cu împrejurarea că acelaşi reclamant, la rejudecare, a declarat că nu formulează nicio pretenţie împotriva terţului introdus în proces (previzibil, în apel, reclamantul a susţinut că soluţia de respingere a acţiunii în raport de „terţ” este greşită şi a solicitat admiterea acţiunii în raport cu acesta, iar nu cu pârâtul iniţial).
[55] S-a apreciat că terțul introdus din oficiu în proces în baza dispoziţiilor art. 78 alin. 2 „dobândește calitatea de terț intervenient, motiv pentru care, prin hotărârea pronunțată, nu se pot stabili drepturi în favoarea sa, cu excepția situației în care ar avea loc o transmitere a calității procesuale active sau pasive, ori dacă formulează o cerere de intervenție voluntară principală. De asemenea, obligarea terțului prin hotărâre judecătorească nu se poate realiza decât în situația în care reclamantul a consimțit la introducerea lui în proces, prin modificarea acțiunii sub aspectul cadrului procesual pasiv. În ipoteza în care terțul nu formulează cerere de intervenție principală sau reclamantul nu-și modifică acțiunea, singurul efect produs de hotărârea judecătorească este acela că soluția pronunțată, cu privire la drepturile și obligațiile statuate între părțile inițiale îi va fi opozabilă” – Judecătoria Bistrița secția civilă sentința nr. 530/07.03.2019 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5ca95728e490093422000037 definitivă, sub acest aspect, prin neapelare.
Această concepţie este greu conciliabilă cu soluţia instanţei de respingere a excepției lipsei calității procesuale „pasive” invocată de terțul intervenient forțat: din moment ce se reţine că prezenţa în proces a terţului este impusă de necesitatea existenţei unei identități dintre subiectele raportului juridic litigios părţile pricinii constatarea nulității absolute și a caracterului abuziv al unor clauze contractuale trebuia făcută şi în contradictoriu cu terţul (care avea calitatea de coplătitor), chiar dacă obligarea pârâtei să restituie anumite sume se putea dispune doar în folosul reclamantului.
[56] Dacă cererea de introducere în cauză aparţine reclamantului, după aplicarea art. 78 alin. 2, reclamantul poate formula o cerere de renunţare la judecată în raport de pârâţii nou introduşi în proces fără ca acesta să însemne că instanța trebuia să respingă acțiunea dispoziţiilor art. 78 al. 2 final (pe considerentul că atâta vreme cât judecătorul a considerat deja că pricina nu se poate soluționa fără participarea acestora, se impunerea respingerea cererii fără ca instanța să se pronunțe pe fond) – Curtea de Apel Oradea, Secția I civilă decizia civilă nr. 323/A/02.05.2019 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5d02fd3fe49009c80b000056.
[57] T. Patancius Introducerea forțată în cauză, din oficiu, a altor persoane publicat pe https://www.juridice.ro/332253/introducerea-fortata-in-cauza-din-oficiu-a-altor-persoane.html.
[58] M. Tăbârcă, op. cit., p. 452.
[59] Acestei opinii i s-au raliat şi I. Deleanu în Intervenţia forţată…, p. 16, nota 10.


Judecător Gabriel Lefter
Curtea de Apel Constanţa

Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.