

Joi, 25 iunie 2020, Ministerul Justiţiei a organizat o dezbatere pe tema Registrului beneficiarilor reali, potrivit unui comunicat.
Au fost analizate diferite propuneri ale participanților cu privire la simplificarea formalităților privind declararea beneficiarilor reali, în cadrul procedurii de înregistrare a firmelor în cadrul Registrului comerțului.
Întâlnirea a avut loc în condițiile în care, la nivelul Comisiei Europene, se desfăşoară întrevederi care abordează aspecte care ţin de interconectarea registrelor beneficiarilor reali prin intermediul platformei centrale europene, conform Directivei (UE) 2018/843 a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 2018 de modificare a Directivei (UE) 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, precum și de modificare a Directivelor 2009/138/CE și 2013/36/UE.
Au participat, la invitația secretarului de stat Olivia Diana Morar, din partea Ministerului Finanțelor Publice, secretar de stat Gheorghe Pecingină, directorul general al ONRC, Valentina Burdescu, precum și reprezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Pentru toate secţiunile JURIDICE.ro click aici
Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.