Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii

Principiile fundamentale ale procesului civil nu ar trebui încălcate „(…) în scopul respectării regulilor de distanțare socială”
29.06.2020 | Cosmin ȘOVAR, Cătălin COTOROGEA

JURIDICE - In Law We Trust
Cosmin Șovar

Cosmin Șovar

Cătălin Cotorogea

Cătălin Cotorogea

”The road to hell is paved with good intentions”
Aforism britanic

Abstract: Implementarea măsurilor adoptate de către autorităţile publice în perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă în vederea prevenirii răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 au evidenţiat carenţele sistemului judiciar.

Desfăşurarea procesului cu respectarea regulilor de distanţare socială simultan cu unele principii fundamentale de drept a devenit o adevărată provocare pentru instanţele de judecată.

Recent, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a aflat în poziţia de a expune printr-un mesaj adresat reprezentanţiilor celorlalte puteri ale statului faptul că „(…) nu mai târziu de ieri, 17.06.2020, un complet al celei mai înalte instanțe a României nu a putut proceda la judecarea unei cauze întrucât nu există o sală de judecată care să fi permis accesul concomitent al tuturor persoanelor care s-au prezentat la judecarea cauzei al tuturor participanților la proces, cu asigurarea normelor de distanțare, necesară în această perioadă. Cauza a trebuit amânată, iar judecata urmează să continue în afara Înaltei Curți, respectiv întro sală de festivități a unei instanțe din București”[1].

În cauze cu un număr considerabil de părţi litigante, alte instanţe de judecată au fost nevoite să dipună amânarea judecăţii pentru identificarea unei săli care să asigure respectarea atât a regulilor de distanţare socială cât şi a principiilor fundamentale de drept.

Din nou, judecătorii, avocaţii, consilierii juridici sau justiţiabilii, părţi litigante în acelaşi proces, au fost în poziţia tragi-comică de a îşi susţine poziţia procesuală asupra măsurii amânării pentru identificarea unui spaţiu optim, o parte din sala de judecată, iar cealaltă din afara acesteia.

Problema apare atunci când se consideră că respectarea regulilor de distanţare socială ar putea prevala chiar și asupra principiilor fundamentale ale procesului.

Într-o cauză civilă din categoria celor indicate mai sus, instanța de judecată a pus în vedere, prin citaţie, unor părţi litigante reprezentate de avocaţi sau consilieri juridici ca, până la termenul de judecată stabilit, să îşi desemneze un reprezentant comun în temeiul dispoziţiilor art. 202 din C. proc. civ.[2].

Ulterior, reprezentanţii convenţionali ai părţilor au fost informați telefonic de către grefierul de şedinţă că instanţa de judecată a dispus din oficiu preschimbarea termenului de judecată şi, totododată, a numit pentru părţile litigante reprezentate convenţional de către avocaţi sau consilieri juridici, vizate de menţiunea din citaţie, un curator special pentru reprezentarea comună a drepturilor şi intereselor în cauză.

Instanţa de judecată a motivat aceste măsuri după cum urmează:

„Având în vedere: Art. 5 alin. 1 din Hotărârea Secţiei pentru judecători nr. 734 din 12 mai 2020 «Accesul justiţiabililor, al altor participanţi la procesele civile… în sediul instanţei… poate fi limitat în scopul respectării regulilor de distanţare socială»;

«Art. 8 alin. 1 din aceeaşi hotărâre potrivit căruia preşedintele completului urmăreşte limitarea numărului de persoane prezente concomitent în sala de şedinţă, astfel încât să se asigure respectarea regulilor de distanţare socială, sens în care va putea avea în vedere şi identitatea de părţi sau de avocaţi în cauzele aflate pe lista de şedinţă»

Art. 1 pct. 1.2 alin. 2 din Decizia Preşedintelui Tribunalului (…) nr. 70 din 12 mai 2020, astfel cum a fost modificată prin Decizia Preşedintelui Tribunalului (…) nr. 72 din 15 mai 2020 potrivit căruia «Este obligatorie respectarea distanţării sociale»;

Numărul foarte mare al părţilor din acest dosar;

Capacităţii sălii de şedinţă care nu permite respectarea regulilor de distanţare socială;

Nerespectării de către pârâţi a dispoziţiei preşedintelui completului de judecată de a-şi desemna un reprezentant comun;

Art. 202 alin. 1 şi alin. 3 partea a II-a şi a III-a C.proc.civ. «(1) În procesele în care, în condiţiile art. 59, sunt mai mulţi reclamanţi sau pârâţi, judecătorul, ţinând cont de numărul foarte mare al acestora, de necesitatea de a se asigura desfăşurarea normală a activităţii de judecată, cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor, va putea dispune, prin rezoluţie, reprezentarea lor prin mandatar şi îndeplinirea procedurii de comunicare a actelor de procedură numai pe numele mandatarului, la domiciliul sau sediul acestuia.

(3)… Dacă părţile nu îşi aleg un mandatar sau nu se înţeleg asupra persoanei mandatarului, judecătorul va numi, prin încheiere, un curator special, în condiţiile art. 58 alin. (3), care va asigura reprezentarea reclamanţilor sau, după caz, a pârâţilor şi căruia i se vor comunica actele de procedură. Măsura numirii curatorului se comunică părţilor, care vor suporta cheltuielile privind remunerarea acestuia»”.

După cum urmează să argumentăm în continuare, urmărindu-se cu predilecție să se acorde prioritate respectării regulilor de distanţare socială, s-a ajuns la o interpretare și aplicare a dispoziţiilor art. 202 din C. proc. civ. care nesocotește în mod nepermis principii fundamentale ale procesului civil precum: dreptul la un proces echitabil consacrat de dispoziţiile art. 6 din C. proc. civ.; principiul legalităţii instituit de dispoziţiile art. 7 din C. proc. civ.; principiul egalităţii instituit de dispoziţiile art. 8 din C. proc. civ.; dreptul la apărare consacrat de dispoziţiile art. 24 din Constituţia Româmiei şi dispoziţiile art. 13 din C. proc. civ principiul contradictorialităţii instituit de dispoziţiile art. 14 din C. proc. civ.; principiul oralităţii instituit de dispoziţiile art. 15 din C. proc. civ.; obligaţia judecătorului de a respecta principiile fundamentale ale procesului civil instituit de dispoziţiile art. 20 din C. proc. civ.

Totodată, au fost nesocotite pe de o parte dreptul oricărei persoane de a îşi alege în mod liber avocatul consacrat de dispoziţiile art. 2 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat republicată (denumită în continuare „Legea nr. 51/1995”) şi dispoziţiile art. 6 alin. (3) teza a II-a din Statutul Profesiei de Avocat (denumit în continuare „Statutul”), iar pe de altă parte libertatea şi independenţa avocatului instituită de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 2 din Legea nr. 51/1995 şi dispoziţiile art. 6-7 din Statut, precum şi dreptul/obligaţia avocatului de a fi protejat/proteja secretul profesional instituit de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 51/1995 şi dispoziţiile art. 8-10 din Statut;

1. Încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil

Legalitatea procesului civil instituită de dispoziţiile art. 7 din C. proc. civ.[3] este un principiu general care presupune respectarea actelor normative existente de către toate organele de stat, de toate persoanele juridice de drept public sau privat, de către toţi cetăţenii, de la „cel mai umil cetăţean până la şeful statutlui[4].

Legalitatea este un principiu general complex al procesului civil, care trebuie interpretat de către judecător cu prudenţă şi rigurozitate întrucât transcede limitelor operaţiunii de aplicarea automată a normei de drept.

În procesul de interpretare a normei de drept, judecătorul trebuie să realizeze un echilibru între spiritul şi litera legii, între exigenţele literare şi implicaţiile scopului urmărit de legiuitor[5].

În virtutea legalităţii, judecătorul are un rol mult mai complex decât cel de aplicare automată a legii, respectiv, de a înfăptui justiţia, asigurând o relaţie între necesitatea de stabilitate a ordinii juridice normative, care este garantul securităţii juridice, şi dinamica mişcării economice şi sociale, urmărind să menţină echilibru balanţei între tendinţa de conservatorism, cea de arbitrar şi autoritarism[6].

Judecătorul trebuie să evite pericolul, subliniat atât de doctrina franceză,[7] cât şi de doctrina românească[8], de a deveni „judecător-rege”, de a se plasa deasupra legii, de a stabili „legea” lui superioară dreptului sau de a decide că dreptul îi aparţine.

Orice măsură a judecătorului în cadrul procesului civil trebuie să fie în deplină concordanţă cu legea şi să se întemeieze pe această, astfel încât judecata să se desfăşoare cu respectarea drepturilor şi intereselor părţilor litigante[9].

Această îndatorire a judecătorului de a respecta principile fundamentale, fie că rezultă din Constituţia României, Codul civil, Codul de procedură civilă, fie din alte legi sau tratate/pacte internaţionale este instituită în mod expres de dispoziţiile art. 20 din C.proc. civ.[10]

În speța analizată, modalitatea în care a procedat instanţa de judecată şi măsura numirii curatorului special pentru părţile litigante reprezentate de avocaţi sau consilieri juridici încălcă în mod vădit şi nepermis principiile contradictorialităţii, oralităţii, egalităţii şi dreptul la apărare care guvernează procesul civil.

1.1. Încălcarea principiului contradictorialităţii procesului civil

Contradictorialitatea[11] este un principiu al dreptului natural şi un element substanţial al dreptului la un proces echitabil care se deduce din garanţia egalităţii armelor, rădăcină a echităţii procedurii[12].

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (denumită în continuare „Curtea”) a apreciat contradictorialitatea ca fiind „una din principalele garanţii ale unei proceduri judiciare[13].

Contradictorialitatea în procesul civil permite părţilor în litigiu să participe în mod activ la prezentarea, argumentarea şi dovedirea lor în cursul desfăşurării judecării litigiului, având dreptul de a discuta şi combate susţinerile făcute de fiecare dintre ele, precum şi de a îşi expune punctul de vedere asupra iniţiativelor instanţei de judecată în scopul stabilirii adevărului şi al pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice[14].

Contradictorialitatea se manifestă atât în raporturile dintre părţile litigante, cât şi în raporturile dintre acestea şi instanţa de judecată. Astfel, probele, excepţiile, diversele incidente procesuale, precum şi orice alte chestiuni de drept procesual sau substanţial ori de fapt vor fi puse în mod obligatoriu de către instanţa de judecată în discuţia contradictorie a părţilor, în caz contrar hotărârea judecătorească pronunţată fiind nelegală[15].

În virtutea contradictorialităţii, sarcina judecătorului este de a veghea ca toate elementele susceptibile să influeznţeze soluţionarea pe fond a litigiului să facă obiectul unei dezbateri între părţi[16].

În speţa analizată, instanţa de judecată a stabilit prin citaţie că, la termenul de judecată stabilit, va supune în dezbatere incidenţa dispoziţiilor art. 202 din C. proc. civ. din C. proc. civ. şi a solicitat unor părţi litigante să îşi desemnze un reprezentant comun.

Dreptul părţilor litigante vizate de menţiunea din citaţie de a deduce judecăţii şi a dezbate în contradictoriu cu celelalte părţi litigante sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 202 alin. (1) din C. proc. civ., aplicabilitatea dispoziţiilor art. 202 alin. (3) din C. proc. civ. sau chiar legalitatea măsurii dispuse de instanța de judecată în sensul desemnării de către acestea a unui mandatar comun și a prezentării dovezii mandatului acordat acestuia, a fost încălcat în mod vădit şi nepermis atunci când, ulterior emiterii și comunicării citației mai sus menționate, instanța a dispus ex officio preschimbarea termenului de judecată stabilit şi numirea unui curator special în vederea reprezentării în proces a drepturilor şi intereselor unor părţi litigante care erau reprezentate convenţional prin avocaţi sau consilieri juridici.

Judecătorul învestit cu dezlegarea cererii de chemare în judecată a apreciat în mod nelegal şi nepermis din perspectiva principiilor fundamentale de drept că, în virtutea atribuţiilor sale, are prerogativa de a adopta o măsură care vizează modalitatea de exercitare a dreptului la apărare al unor părţi litigante fără:
– să asigure dreptul acestora de a îşi expune opinia cu privire la legalitatea şi admisibilitatea acestei proceduri raportat la dispoziţiile art. 202 din C. proc. civ.;
– să asigure pe de o parte dreptul tuturor părţilor litigante de a dezbate în contradictoriu legalitatea şi admisbilitatea adoptării acestei măsuri raportat la dispoziţiile art. 202 din C. proc. civ., iar pe de altă parte, în ipoteza constatării legalităţii şi admisibilităţii acestei procedurii, dreptul celor vizaţi de a îşi desemna mandatarul/mandatarii la termenul de judecată stabilit prin citaţie;
– să asigure dreptul tuturor părţilor litigante de a îşi expune opinia şi de a dezbate în contradictoriu asupra eventualei incompatibilităţi a persoanei desemnate de instanţa de judecată din oficiu în temeiul dispoziţiilor art. 202 alin. (3) din C. proc. civ.

Preocuparea îndreptățită de a asigura respectarea regulilor de distanţare socială coroborată cu aplicarea dispoziţiilor art. 202 din C. proc. civ. nu poate justifica încălcarea principiului contradictorialităţii procesului civil.

1.2. Încălcarea principiului oralităţii procesului civil

Principiul oralităţii procesului civil[17] garantează părţilor litigante că argumentele sunt „ascultate” şi nu doar „auzite” de judecător[18].

Oralitatea procesului civil are menirea pe de o parte de a asigura publicitatea reală, contradictorialitatea efectivă a dezbaterilor şi exercitarea în condiţii optime a dreptului la apărare, oferind posibilitatea părţilor de a îşi exprima şi susţine toate cererile şi excepţile, iar pe de altă parte influenţează asupra atenţiei judecătorului, acordându-i prilejul de a interveni pentru a solicita elemente suplimentare, de a recurge la confruntări, de a îşi exercita rolul activ[19].

Dispoziţiile art. 202 din C. proc. civ.[20] sunt specifice procedurii de „verificare şi regularizare a cererii de chemare în judecată” instituită de dispoziţiile art. 200 din C. proc. civ.[21], astfel, odată depăşită această etapă, instanţa de judecată este obligată, de regulă, să supună dezbaterii orale orice problemă de drept sau element de fapt invocată fie din oficiu, fie de către părţi.

În condiţiile în care aplicarea în speţă a dispoziţiilor art. 202 din C. proc. civ. nu se încadrează în excepţiile prevăzute de lege de la principiul oralităţii procesului civil, iar părţile litigante nu au convenit ca „ca judecata să se facă numai pe baza actelor depuse la dosar”, la termenul stabilit prin citaţie sau la termenul preschimbat ex officio, instanţa de judecată trebuia să supună dezbaterii orale şi contradictorie a părţilor problema numirii unui curator special pentru unele dintre acestea.

1.3. Încălcarea principiului egalităţii

Principiul egalităţii instituit de dispoziţiile art. 8 din C. proc. civ.[22] presupune că toate persoanele au o vocaţie egală de a fi judecate de aceleaşi instanţe judecătoreşti şi după aceleaşi reguli, fie că sunt de fond sau de procedură[23].

În virtutea principiului egalităţii fiecare dintre părţi trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi – dreptul la aceleaşi probe, la aceleaşi apărări, la aceleaşi căi de atac etc., – doarece orice dispoziţie care ar pune pe una dintre părţi în inferioritate de drept faţă de cealaltă este incompatibilă cu principiul egalităţii şi chiar cu ideea de justiţie[24].

Măsura numirii unui curator special pentru unele părţi litigante care sunt reprezentate convenţional prin avocat sau consilier juridic, încalcă principiul egalităţii, întrucât acestea sunt puse în mod nejusitificat într-o poziţie de inferioritate procesuală faţă de celelalte părţi care beneficiează de serviciile avocatului pe care l-au desemnat în mod liber, implicit, deci, de consultanţă, asistență şi reprezentare juridică specializată.

Trebuie subliniat că, în pofida voinţei părţilor litigante de a acorda mandat de reprezentare unui avocat sau consilier juridic, instanţa de judecată a numit un corator special în temeiul dispoziţiilor art. 202 din C. proc. civ. care acţionează ca un mandatar neavocat[25].

1.4. Încălcarea dreptului la un proces echitabil şi la apărare al părţilor litigante

Dreptul la un proces echitabil consacrat de dispoziţiile art. 6 din C. proc. civ.[26] presupune respectarea principiilor fundamentale precum contradictorialitatea, dreptul la apărare, egalitatea, cu toate consecinţele care decurg din acestea[27].

Interpretând sistematic dispoziţiile art. 6-8 şi art. 13-15 din C. proc. civ. rezultă că există o legătură indisolubilă între principiul contradictorialităţii, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare[28].

Interdependenţa dintre principiile generale de drept procesual civil şi drepturile fundamentale presupune că nesocotirea principiilor contradictorialităţii şi egalităţii generează per se o încălcare a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare.

Am expus mai sus argumentele pentru care considerăm că, în speța analizată, au fost încălcate principiile contradictorialităţii, oralităţii şi egalităţii procesului civil.

Nesocotirea acestor principii generale ale procesului civil a condus, în mod implicit, şi la încălcarea dreptului la un proces echitabil şi la apărare al părţilor litigante.

Însă, încălcarea dreptului la un proces echitabil şi la apărare al părţilor litigante nu este generată doar în mod implicit de nesocotirea principiilor contradictorialităţi, oralităţii şi egalităţii procesului civil, ci, rezultă explicit din încălcarea dispoziţiilor art. 24 din Constituţia României raportat la dispoziţiilor art. 13 din C. proc. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 51/1995.

În virtutea dispoziţiilor art. 24 din Constituţia României dreptul la apărare este garantat, părţile având dreptul să fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu pe întreagă perioadă de desfăşurare a procesului[29].

Dreptul la apărare instituit de dispoziţiile art. 13 din C. proc. civ.[30] este asigurat pe de o parte prin modul în care sunt organizate şi funcţionează instanţele judecătoreşti și prin dispoziţiile legale procedurale privind desfășurarea procesului civil, iar pe de altă parte prin dreptul de a fi reprezentat/asistat de către avocat conform dispoziţiilor Legii nr. 51/1995 şi Statut.

Ca expresie a dreptului de a fi reprezentat/asistat de către avocat în cursul unei judecăți, orice persoană are dreptul de a îşi alege în mod liber avocatul, în virtutea dispoziţiilor art. 2 alin. (4) din Legea nr. 51/1995[31].

Pentru garantarea dreptului fundamental de a îşi alege, în mod liber, avocatul, conform propriilor criterii, dispoziţiile art. 6 alin. (3) teza a II-a din Statut instituite, sub sancţiunea nulităţii absolute, interdicţia pentru orice persoană/instituiţie publică de a impune unei persoane un anumit avocat[32].

Excepţiile de la regula instituită de dispoziţiile art. 6 alin. (3) teza a II-a din Statut sunt următoarele: (i) acordarea asistenţei juridice obligatorii sau dispuse de către organul judiciar; (ii) asistenţa judiciară prin avocat ca formă a ajutorului public judiciar şi (iii) asistenţa judiciară gratuită.

Dispoziţiile art. 202 alin. (1) din C. proc. civ. se aplică numai în ipoteza în care unul sau mai mulți reclamanţi nu sunt reprezentaţi/asistaţi de către un mandatar avocat. În niciun caz, procedura institută de dispoziţiile art. 202 alin. (1) din C. proc. civ. nu poate fi interpretată în sensul în care ar consfinți prerogativei instanţei de judecată de a impune părţilor un avocat comun.

A fortiori, în virtutea dispoziţiilor art. 202 alin. (1) din C. proc. civ., instanța nu poate impune părţilor un curator special care să desfășoare activități specifice de asistență juridică în scopul reprezentării intereselor şi drepturilor părților în proces, întrucât, curatorul special acţionează ca un mandatar neavocat.

Împrejurarea conform căreia curatorul special acţionează ca un mandatar neavocat este confirmată expres de dispoziţiile art. 58 alin. (3) teza a II-a din C. proc. civ. potrivit cărora „Curatorul special are toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru reprezentantul legal”.

Nicio normă juridică, în nicio interpretare a sensului și implicit a sferei de aplicare a acesteia, nu poate consfinți dreptul unui judecător de a dispune încălcarea dreptului unei persoane de a îşi alege în mod liber avocatul, conform proprilor criterii.

Cenzurând dreptul de a îşi alege în mod liber, avocatul, conform propriilor criterii şi impunându-le, o apărare calificată, iar nu una specializată, instanţa de judecată a încălcat dreptul la un proces echitabil şi la apărare al părţilor litigante.

2. Încălcarea libertății, independenței și a dreptului / obligației avocatului de a fi protejat / proteja secretul profesiona

În baza exercitării împuternicirii acordate de către client, avocatul nu poate fi supus „(…) niciunei restricţii, presiuni, constrângeri sau intimidări din partea autorităţilor sau instituţiilor publice ori a altor persoane fizice sau persoane juridice[33].

Nicio măsură adoptată de judecător, sub pretextul interpretării şi aplicării unei norme legale, nu poate restricţiona sau lipsi de efecte raportul juridic dintre client şi avocatul său, astfel cum a fost reglementat de părți prin contractul de asistenţă juridică.

Judecătorul nu are dreptul să adopte măsuri care să împiedice avocatul să îşi exercite îndatoriile şi obligaţiile izvorâte din contractul de asistenţă juridică încheiat cu clientul, întrucât, încalcă independenţa şi liberatea avocatului, ceea ce nu poate fi conceput.

Dispoziţiile art. 202 din C. proc. civ. nu pot fi utilizate ca temei pentru impunerea unui curator special, cu consecinţa pe de o parte a înlocuirii avocatului ales de către parte conform propriilor criterii, iar pe de altă parte a încălcării libertăţii şi independenţei avocatului.

Interdependent cu dreptul oricărei persoane de a îşi alege în mod liber avocatul şi cu principiul libertăţii şi independenţei avocatului, legiuitorul a consfințit sarcina avocatului de a păstra secretul profesional, care este de ordine publică potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1)-(2) din Statut[34].

Obligaţia avocatului de a păstra secretul profesional este absolută şi nelimitată în timp[35] ceea ce presupune că:
– avocatul nu poate fi obligat sub nicio circumstanţă şi de către nicio persoană să divulge secretul profesional;
– avocatul nu poate fi dezlegat de secretul profesional nici de către clientul său şi nici de către o altă autoritate sau persoană[36];
– orice comunicare sau corespondenţă profesională între avocat şi client, indiferent de forma în care a fost făcută, este confidenţială[37].

Aplicarea dispoziţiilor art. 202 din C. proc. civ. nu poate limita/restricţiona obligaţia avocatului de a păstra secretul profesional și nici nu poate exonera avocatul de această obligaţie.

Or, în condiţiile în care părţile litigante erau reprezentate convenţional de avocaţi şi consilier juridici, măsura adoptată de instanţa de judecată de a numi un curator special în temeiul dispoziţiilor art. 202 din C. proc. civ. pentru a le reprezenta drepturile şi interesele în proces, încalcă în mod nepermis pe de o parte libertatea şi independenţa avocatului, iar pe de altă parte dreptul/obligaţia acestuia de a fi protejat/proteja secretul profesional.

Concluzii

Legalitatea şi temeinicia măsurilor adoptate de către autorităţile publice în perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă în vederea prevenirii răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 sunt amplu dezbătute de opinia publică, însă, până la anularea/constatarea caracterului neconstituţional/abrogarea actelor administrative şi a actelor normative care le consacră, aceste măsuri sunt obligatorii şi trebuie, fără îndoială, respectate.

Indiferent de deficienţele logistice ale sistemului judiciar, aceste măsuri trebuie implementate printr-un mecanism care să garanteze respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil/penal şi a drepturilor fundamentale ale părţilor litigante.

Depăşirea şi remedierea deficienţelor sistemului judiciar evidenţiate de această pandemie pot fi asigurate doar dacă magistraţii şi avocaţii vor comunica şi colabora pentru a identifica soluţiile necesare de desfăşurare a procesului cu respectarea simultană atât a măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 cât şi a principiilor generale de drept, precum şi a drepturilor fundamentale ale părţilor litigante.

Orice încercare de a acorda prioritate unora în dauna celorlalte nu poate fi permisă întrucât va conduce în mod implicit la încălcarea unor principii generale de drept şi drepturi fundamentale ale participanţilor la proces.

* A se vedea Hotărârea nr. 734/12.05.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii, Secţia pentru judecători, art. 5 alin. (1) potrivit căruia „Accesul justiţiabililor, al altor participanţi la procesele civile şi penale şi al publicului în sediul instanţei se recomandă a fi permis astfel încât să fie respectat intervalul de timp prevăzut la pct. 3 şi poate fi limitat în scopul regulilor de distanţare socială”, disponibilă aici.


[1] A se vedea „Mesaj al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție către reprezentanții celorlalte puteri ale statului” publicat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, disponibil aici.
[2] A se vedea dispoziţiile art. 202 din C. proc. civ. potrivit cărora „(1) În procesele în care, în condiţiile art. 59, sunt mai mulţi reclamanţi sau pârâţi, judecătorul, ţinând cont de numărul foarte mare al acestora, de necesitatea de a se asigura desfăşurarea normală a activităţii de judecată, cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor, va putea dispune, prin rezoluţie, reprezentarea lor prin mandatar şi îndeplinirea procedurii de comunicare a actelor de procedură numai pe numele mandatarului, la domiciliul sau sediul acestuia.
(2) Reprezentarea se va face, după caz, prin unul sau mai mulţi mandatari, persoane fizice ori persoane juridice, cu respectarea dispoziţiilor privind reprezentarea judiciară.
(3) Dovada mandatului va fi depusă de către reclamanţi în termenul prevăzut la art. 200 alin. (3), iar de către pârâţi, odată cu întâmpinarea. Dacă părţile nu îşi aleg un mandatar sau nu se înţeleg asupra persoanei mandatarului, judecătorul va numi, prin încheiere, un curator special, în condiţiile art. 58 alin. (3), care va asigura reprezentarea reclamanţilor sau, după caz, a pârâţilor şi căruia i se vor comunica actele de procedură. Măsura numirii curatorului se comunică părţilor, care vor suporta cheltuielile privind remunerarea acestuia”.
[3] Potrivit dispoziţiilor art. 7 din C. proc. civ. „(1) Procesul civil se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legii.
(2) Judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispoziţiilor legii privind realizarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părţilor din proces”.
[4] A se vedea I. Leş, Noul Cod de procedură civilă – comentariu pe articole art. 1-1133, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013, p. 13.
[5] A se vedea M. Nicolae, V.M. Ciobanu, Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, Vol. I. art. 1-526, Edit. a II-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2016, p. 22-23 comentariu V. M. Ciobanu.
[6] A se vedea V.Pătulea, Tendinţe de flexibilizare a principiului legalităţii, în Dreptul mr. 11/2005, pp. 64-71.
[7] A se vedea J.D. Bredin, Déontologie et responsabilite du juge, în vol. „Le service public de la justice”, Ed. Odile Jacob, Paris, 1998, p. 169, apud. M. Nicolae, V.M. Ciobanu, op. cit. p. 23.
[8] A se vedea Gh. Buta, „Te fură scaunul!”, articol publicat pe platforma electronică www.juridice.ro, disponibil aici, fiind subliniate următoarele aspecte: „atunci când poţi să decizi, de multe ori singur, să arestezi sau nu, să trimiţi în judecată sau nu, să amendezi, să admiţi sau să respingi o probă, o excepţie, o acţiune, o cale de atac, să condamni sau să achiţi ş.a.m.d., eşti în pericol să crezi că o poţi face, într-un sens sau în altul, în funcţie doar de ceea ce consideri şi vrei tu (mă feresc să spun “bunul-plac”) şi că toţi ceilalţi trebuie să se conformeze neconditionat si fara comentarii. Chiar şi atunci când soluţia ta este legală şi temeinică, pericolul persistă dacă vei continua să crezi, cu aroganţă, nu că doar ai aplicat corect legea, ci că aceasta a fost voinţa ta şi că legea doar ţi-a oferit suportul pentru a ţi-o impune, faţă de ceilalţi care, prin forţa împrejurărilor, au ajuns în faţa scaunului tău (…)”.
[9] A se vedea G. Boroi, Noul Cod de procedură civilă – comentariu pe articole, Vol. I. art. 1-455, Edit. a II-a revizuită şi adăugită, Ed. Hamangiu, 2016, p. 35, comentariu D.N. Teohari/M. Eftime.
[10] Potrivit dispoziţiilor art. 20 din C. proc. civ „Judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea şi să respecte el însuşi principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancţiunile prevăzute de lege.”
[11] Potrivit dispoziţiilor art. 14 din C. proc. civ. „(1) Instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, dacă legea nu prevede altfel.
(2) Părţile trebuie să îşi facă cunoscute reciproc şi în timp util, direct sau prin intermediul instanţei, după caz, motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările, precum şi mijloacele de probă de care înţeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să îşi poată organiza apărarea.
(3) Părţile au obligaţia de a expune situaţia de fapt la care se referă pretenţiile şi apărările lor în mod corect şi complet, fără a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute. Părţile au obligaţia de a expune un punct de vedere propriu faţă de afirmaţiile părţii adverse cu privire la împrejurări de fapt relevante în cauză.
(4) Părţile au dreptul de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanţă din oficiu.
(5) Instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate.
(6) Instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii”.
[12] A se vedea Dicţionar de Drepturile omului. Adnotat cu jurisprudenţă 1957-2013, Ed. CH Beck, Bucureşti, 2013, p. 153, comentariu D. Călin, Vasisescu.
[13] A se vedea Cauza Kamasinski c. Autriche, Serie A nr. 168, paragraful nr. 102.
[14] A se vedea M. Nicolae, V.M. Ciobanu, op. cit. p. 64, comentariu V.M.Ciobanu; I. Leş, op. cit., p. 23; G. Boroi, op. cit., p. 42. Cauza Ruiz-Mateo c. Spaniei, paragraful nr. 63.
[15] A se vedea G. Boroi, op. cit., p. 50; V.M. Ciobanu, op. cit. p. 67, comentariu V.M.Ciobanu; I. Leş, op. cit., p. 23.
[16] A se vedea Cauza Barbera, Messegue şi Jabardo c. Spaniei, paragraful nr. 78.
[17] A se vedea dispoziţile art. 15 din C. proc. civ. „Procesele se dezbat oral, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel sau când părţile solicită expres instanţei ca judecata să se facă numai pe baza actelor depuse la dosar.”
[18] A se vedea Dicţionar de Drepturile omului. Adnotat cu jurisprudenţă 1957-2013, Ed. CH Beck, Bucureşti, 2013, p. 579, comentariu Constantinescu, D. Călin.
[19] A se vedea M. Nicolae, V.M. Ciobanu, op. cit. p. 69, comentariu V.M.Ciobanu
[20] A se vedea dispoziţiile art. 202 din C. proc. civ. potrivit cărora „ (1) În procesele în care, în condiţiile art. 59, sunt mai mulţi reclamanţi sau pârâţi, judecătorul, ţinând cont de numărul foarte mare al acestora, de necesitatea de a se asigura desfăşurarea normală a activităţii de judecată, cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor, va putea dispune, prin rezoluţie, reprezentarea lor prin mandatar şi îndeplinirea procedurii de comunicare a actelor de procedură numai pe numele mandatarului, la domiciliul sau sediul acestuia.
(2) Reprezentarea se va face, după caz, prin unul sau mai mulţi mandatari, persoane fizice ori persoane juridice, cu respectarea dispoziţiilor privind reprezentarea judiciară.
(3) Dovada mandatului va fi depusă de către reclamanţi în termenul prevăzut la art. 200 alin. (3), iar de către pârâţi, odată cu întâmpinarea. Dacă părţile nu îşi aleg un mandatar sau nu se înţeleg asupra persoanei mandatarului, judecătorul va numi, prin încheiere, un curator special, în condiţiile art. 58 alin. (3), care va asigura reprezentarea reclamanţilor sau, după caz, a pârâţilor şi căruia i se vor comunica actele de procedură. Măsura numirii curatorului se comunică părţilor, care vor suporta cheltuielile privind remunerarea acestuia
[21] A se vedea dispoziţiile art. 200 din C. proc. civ. potrivit cărora „(1) Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată este de competenţa sa şi dacă aceasta îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197.
(2) În cazul în care cauza nu este de competenţa sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părţilor, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secţiei specializate competente din cadrul instanţei sesizate. Dispoziţiile privitoare la necompetenţă şi conflictele de competenţă se aplică prin asemănare.
(3) Când cererea nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancţiune obligaţia de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 202 alin. (3).
(4) Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii prevăzute la art. 194 lit. a)-c), d) numai în cazul motivării în fapt şi f), precum şi art. 195-197 nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (3), prin încheiere se dispune anularea cererii.
(41) Reclamantului nu i se poate cere să completeze sau să modifice cererea de chemare în judecată cu date sau informaţii de care acesta nu dispune personal şi pentru obţinerea cărora este necesară intervenţia instanţei.
(5) Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării.
(6) Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.
(7) Cererea se soluţionează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanţei respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularităţile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (3).
(8) În caz de admitere, cauza se retrimite completului iniţial învestit”.
[22] A se vedea dispoziţiile art. 8 din C. proc. civ. potrivit cărora „În procesul civil părţilor le este garantată exercitarea drepturilor procesuale, în mod egal şi fără discriminări.
[23] A se vedea M. Nicolae, V.M. Ciobanu, op. cit. p. 25, comentariu V.M.Ciobanu
[24] A se vedea L. Cadiet, E. Jeuland, Droit judiciaire prive, Ed. Litec, Paris, 2006.
[25] A se vedea M. Nicolae, V.M. Ciobanu, op. cit. p. 752, comentariu Gh. Florea
[26] A se vedea dispoziţiile art. 6 din C. proc. civ. potrivit cărora „(1) Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim şi previzibil, de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege. În acest scop, instanţa este datoare să dispună toate măsurile permise de lege şi să asigure desfăşurarea cu celeritate a judecăţii.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în faza executării silite”.
[27] A se vedea M. Nicolae, V.M. Ciobanu, op. cit. p. 14, comentariu V.M.Ciobanu
[28] A se vedea I. Leş, op. cit., p. 23
[29] A se vedea dispoziţiile art. 24 din Constituţia României potrivit cărora „ (1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu”.
[30] A se vedea dispoziţiile art. 13 din C. proc. civ. „ (1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) Părţile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condiţiile legii.
(3) Părţilor li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului. Ele pot să ia cunoştinţă de cuprinsul dosarului, să propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte susţinerile în scris şi oral şi să exercite căile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
(4) Instanţa poate dispune înfăţişarea în persoană a părţilor, chiar atunci când acestea sunt reprezentate”.
[31] A se vedea dispoziţiile art. 2 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 potrivit cărora „Orice persoană are dreptul să îşi aleagă în mod liber avocatul”.
[32] A se vedea dispoziţiile art. 6 alin. (3) din Statut potrivit cărora „Orice persoană are dreptul să îşi aleagă în mod liber avocatul. Nimeni nu poate impune unei persoane un anumit avocat, cu excepţia cazurilor privitoare la acordarea asistenţei judiciare obligatorii sau dispuse de către organul judiciar, a asistenţei judiciare prin avocat ca formă a ajutorului public judiciar şi a asistenţei gratuite. Orice clauză ori convenţie contrară, prohibitivă sau restrictivă este lovită de nulitate absolută.”
[33] A se vedea dispoziţiile art. 7 din Statut potrivit cărora „ (1) Intr-o societate întemeiată pe valorile democraţiei şi ale statului de drept, avocatul are un rol esenţial. Avocatul este indispensabil justiţiei şi justiţiabililor şi are sarcina de a apăra drepturile şi interesele acestora. El este deopotrivă sfătuitorul şi apărătorul clientului său.
(2) Avocatul, exercitând drepturile care îi sunt conferite de Lege şi de prezentul statut, îşi îndeplineşte îndatoririle şi obligaţiile faţă de client în raporturile cu autorităţile şi instituţiile în relaţie cu care îşi asistă sau îşi reprezintă clientul, faţă de profesia sa în general şi faţă de fiecare confrate în particular, precum şi faţă de public. Avocatul are îndatorirea de a-şi îndeplini cu conştiinciozitate, onoare şi probitate profesională obligaţiile faţă de client, în raporturile cu persoanele fizice, cu autorităţile şi instituţiile publice sau private, cu alte persoane juridice, cu ceilalţi avocaţi, precum şi în relaţia sa cu publicul în general.
(3) În exercitarea profesiei, avocatul nu poate fi supus niciunei restricţii, presiuni, constrângeri sau intimidări din partea autorităţilor sau instituţiilor publice ori a altor persoane fizice sau persoane juridice. Libertatea şi independenţa avocatului sunt garantate de lege.
(4) Independenţa avocatului nu poate prejudicia interesele clientului său. Avocatul este dator să dea clientului sfaturi juridice corespunzătoare legii şi să acţioneze numai în limitele legii, ale prezentului statut şi ale codului deontologic, potrivit crezului său profesional.
(5) Avocatul nu răspunde disciplinar pentru susţinerile făcute oral sau în scris în faţa instanţelor de judecată, a altor organe de jurisdicţie, a organelor de urmărire penală ori a altor autorităţi, dacă ele sunt făcute cu respectarea normelor de deontologie profesională”.
[34] A se vedea dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi (2) din Statut potrivit cărora „ (1) Secretul profesional este de ordine publică.
(2) Avocatul este dator să păstreze secretul profesional privitor la orice aspect al cauzei care i-a fost încredinţată”.
[35] A se vedea dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Statut potrivit cărora „Obligaţia de a păstra secretul profesional este absolută şi nelimitată în timp. Obligaţia se întinde asupra tuturor activităţilor avocatului, ale asociaţilor săi, ale avocaţilor colaboratori, ale avocaţilor salarizaţi din cadrul formei de exercitare a profesiei, inclusiv asupra raporturilor cu alţi avocaţi”.
[36] A se vedea dispoziţiile art. 8 alin. (3) din Statut potrivit cărora „Avocatul nu poate fi obligat în nicio circumstanţă şi de către nicio persoană să divulge secretul profesional. Avocatul nu poate fi dezlegat de secretul profesional nici de către clientul său şi nici de către o altă autoritate sau persoană. Se exceptează însă cazurile în care avocatul este urmărit penal, disciplinar sau atunci când există o contestaţie în privinţa onorariilor convenite, exclusiv pentru necesităţi stricte pentru apărarea sa.
[37] A se vedea dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Statut potrivit cărora „Orice comunicare sau corespondenţă profesională între avocaţi, între avocat şi client, între avocat şi organele profesiei, indiferent de forma în care a fost făcută, este confidenţială.


Av. Cosmin Şovar, FIRON BAR-NIR SCPA
Av. Cătălin Cotorogea, FIRON BAR-NIR SCPA

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.