Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii

Starea de alertă în industria HoReCa
29.06.2020 | Loredana POPESCU, Alina PUȘCĂ

JURIDICE - In Law We Trust
Loredana Popescu

Loredana Popescu

Alina Pușcă

Alina Pușcă

Ca raspuns la o situatie de urgenta de amploare si intensitate deosebita, determinata de unul sau mai multe tipuri de risc, starea de alerta consta intr-un ansamblu de masuri cu caracter temporar, proportionale cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al acesteia si necesare pentru prevenirea si inlaturarea amenintarilor iminente la adresa vietii, sanatatii persoanelor, mediului inconjurator, valorilor materiale si culturale importante ori a proprietatii.

In contextul generat de dinamica evolutiei situatiei epidemiologice nationale, dar si internationale, determinata de raspandirea coronavirusului SARS-CoV-2, starea de alerta instituita prin Hotararea de Guvern nr. 394/2020 a fost prelungita pentru o perioada suplimentara de 30 de zile prin Hotararea de Guvern nr. 476/2020, fiind indentificate de autoritati si o serie de mecanisme si masuri graduale, in scopul protejarii drepturilor la viata, la integritate fizica si la ocrotirea sanatatii, cu consecinta restrangerii exercitiului altor drepturi si libertati fundamentale, inclusiv libertatea economica.

Desi preocuparea pentru evolutia imbolnavirilor si a consecintelor pandemiei este constanta, observam ca, in ultima perioada, atat in Romania cat si, de altfel, in intregul spatiu european, au trecut in prim plan pregatirile pentru relansarea economiei si revenirea la o noua normalitate.

Suspendarea activitatii restaurantelor, hotelurilor precum si inchiderea granitelor si restrictiile de calatorie au afectat puternic industria HoReCa. Cu toate acestea, avand in vedere sezonul estival si activitatile pe care populatia le desfasura, in trecut, in aceasta perioada, autoritatile incearca sa elaboreze strategii si sa identifice mecanisme menite sa asigure functionarea operatorilor economici in conditii optime, pentru prevenirea contaminarii cu noul coronavirus.

In acest sens, desi in continuare este suspendat consumul produselor alimentare si bauturilor alcoolice in spatiile comune de servire a mesei din interiorul restaurantelor, hotelurilor, motelurilor, pensiunilor, cafenelelor sau altor localuri publice, in contextul reducerii graduale a restrictiilor, sunt permise prepararea, comercializarea si consumul produselor alimentare si bauturilor alcoolice si nealcoolice, insa doar in spatiile exterioare, in aer liber, si cu asigurarea unei distanţe de minimum doi metri intre mese si participarea a maximum 4 persoane la o masa, daca sunt din familii diferite, cu respectarea masurilor de protecţie sanitara stabilite de autoritatile competente.

Totusi, conform prevederilor actuale, este posibila realizarea unor evenimente private in interiorul spatiilor mentionate numai cu conditia participarii unui numar maxim de 20 de persoane iar in exterior, cu o limita de maximum 50 de participanti si cu respectarea regulilor de distantare fizica.

Daca obligatia efectuarii triajului epidemiologic este stabilita in sarcina tuturor autoritatilor publice si entitatilor private, operatorii economici din industria hoteliera trebuie, suplimentar, sa dezvolte un plan de actiune, avand ca scop prevenirea, gestionarea eficienta a cazurilor si atenuarea impactului in randul clientilor si al personalului.

Planul trebuie sa cuprinda, in principal, atat optimizarea comunicarii intre conducere si personal, pentru a predefini o politica de informare a oaspetilor, dar si pentru a furniza si obtine rapid informatii cu privire la incidentele care pot aparea in unitatea de cazare cat si optimizarea comunicarii intre conducere si client, prin postere informative, pentru a creste impactul mesajelor-cheie in randul oaspetilor, inclusiv promovarea igienei mainilor si igiena respiratorie.

De asemenea, personalul de la receptie trebuie sa fie suficient de bine informat astfel incat sa isi poata indeplini sarcinile in conditii de siguranta si sa poata preveni o posibila transmitere a COVID-19 in cadrul unitatii. Mai mult, personalul trebuie sa asigure accesul la informatii oficiale, actualizate, cu privire la calatoriile catre si dinspre tarile sau zonele cu transmitere COVID-19 prin consultarea periodica a site-ului Institutului National de Sanatate Publica INSP.

Desi intr-o prima etapa, o serie de activitati adiacente industriei hoteliere raman interzise, cum ar fi locurile de joaca, locurile special amenajate pentru fitness, saune, piscina interioara din incinta hotelurilor, este permis accesul persoanelor pe plajele amenajate, cu asigurarea obligatorie de sezlonguri pentru fiecare dintre persoanele prezente si o distanta de minimum doi metri intre sezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite.

Avand in vedere ca, in prezent, activitatea desfasurata in industria HoReCa este limitata si, asa cum aratam mai sus, conditionata, perioada fiind caracterizata de o lipsa severa de lichiditate pentru operatorii economici, este important ca statul sa nu le afecteze iremediabil activitatea prin demararea masurilor de executare silita, pierderea inlesnirilor la plata acordate, considerarea obligațiilor fiscale pe care acestia le inregistreaza ca fiind restante ori prin intarzierea la plata a sumelor pe care statul le datoreaza, respectiv T.V.A.-ul solicitat la rambursare.

In acest sens, prin O.U.G. 99/2020 privind unele masuri fiscale, modificarea unor acte normative și prorogarea unor termene, publicata in Monitorul Oficial nr. 551/25.06.2020, Guvernul a acordat o serie de inlesniri fiscale societatilor afectate de criza SARS-CoV-2 menite sa protejeze mediul de afaceri si sistemul economic actual.

Conform actului normativ, contribuabilii obligati la plata impozitului specific unor activitati, potrivit Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activitati, pentru anul 2020, nu vor datora impozit pentru o perioada de 90 zile calendaristice de la data intrarii in vigoare a ordonantei, fiind prevazut totodata si mecanismul de recalculare a impozitului specific datorat, in sensul scaderii acestei perioade din totalul de 365 zile ale anului fiscal.

Mai mult, prin derogare de la prevederile Legii nr. 170/2016, conform carora declararea şi plata impozitului specific se efectueaza semestrial, pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare, textul ordonantei precizeaza ca declararea si plata impozitului specific aferent semestrului I al anului 2020 se va efectua pana la data de 25 octombrie 2020 inclusiv.

In ceea ce ii priveste pe contribuabilii platitori de impozit pe profit, indiferent de sistemul de declarare si plata precum si contribuabilii platitori de impozit pe venitul microintreprinderilor, care achita impozitul datorat trimestrial/plata anticipata trimestriala pana la termenele scadente, respectiv 25 iulie 2020 inclusiv si 25 octombrie 2020 inclusiv (aferente trimestrelor II si III), vor beneficia de o bonificatie de 10% calculata asupra impozitului datorat trimestrial/platii anticipate trimestriale.

Inlesniri la plata sunt stabilite si in favoarea titularilor contractelor de inchiriere a plajelor, care, exclusiv pentru sezonul estival 2020, vor beneficia de scutirea de la plata transei a doua, pentru contractele de inchiriere care prevad trei transe de plata, respectiv diminuarea transei a doua de plata cu 30% din valoarea totala a contractului, pentru contractele care prevad plata in doua transe.

Din perspectiva impactului macroeconomic, masurile propuse in domeniul industriei HoReCa tind la mentinerea operatorilor in circuitul economic si evitarea intrarii acestora in stare de insolventa. Este de vazut insa daca activitatea va putea fi reluata in conditiile existente inainte de criza, doar cu mici ajustari sau, dimpotriva, se vor impune masuri de compromis si reforme structurale.

Loredana Popescu, Partner POPESCU & ASOCIAȚII
Alina Pușcă, Attorney-at-law POPESCU & ASOCIAȚII

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.