Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii

Odium mundi me fecit logica. Theories of Evidence: Bentham and Wigmore de William Twining
30.06.2020 | Alexandru CUCU

JURIDICE - In Law We Trust
Lucian Bojin

Lucian Bojin

Simt nevoia unei scurte introduceri. Alex Cucu începe sezonul post-carantină cu un „serviciu în forță”. Atacă, în stilul său, „fals naiv”, cea mai „groasă” problemă a dreptului: probele. Norocul lui e că începe dintr-un unghi potrivit: de la Twining (care e și unul din autorii mei preferați). Cum știu că e un punct potrivit de plecare? Pentru că deși nu am citit cartea comentată, ci doar recenzia lui Alex, deja am aflat câteva chestii despre probe pe care nu le-am citit în cărțile noastre de procedură civilă. Mi se pare din ce în ce mai mult că, la noi, reflecția asupra probelor este insuficientă. Poate că ar trebui să facem mai multă procedură la școală (și mai bine)? Sunt probele centrul de greutate al procedurii? Dacă aveți aceeași impresie, faceți ca mine: apucați-vă de cartea recenzată mai jos.

Lucian Bojin

***

Alexandru Cucu

Alexandru Cucu

Procesul judiciar între loterie, ceremonie de umilire (blamare) și mecanism de aplicare individuală a normelor: primele calificări par „calomnioase”, dar au un sâmbure de adevăr în ele. Ultima etichetare pare cea paradigmatică și totodată mai actuală. Jeremy Bentham (1748-1832) și John Henry Wigmore (1863-1943) sunt două nume, cred, mai puțin cunoscute în spațiul autohton (Bentham e cunoscut ca filozof, dar mai puțin ca jurist). William Twining are o carte despre ei intitulată: Theories of Evidence: Bentham and Wigmore, publicată în 1985[1].

Pentru juriștii din tradiția de civil law, a citi o asemenea carte ce discută în detaliu despre dovezi și probe în context judiciar, dar în tradiția de common law, este un proces de insolitare salutar, sau, cel puțin, așa a fost pentru mine. În plus, această carte este o sursă de primă mână, critică, despre „discuțiile juridice” ce au suscitat controverse; într-o singură expresie, o istorie intelectuală nemaipomenită. Printre aptitudinile juriștilor, dincolo de cea supraevaluată a „mânuirii regulilor”, una la fel de importantă, dacă nu mai importantă, este cea a „mânuirii faptelor”, ce presupune: adunarea, verificarea și punerea cap la cap a faptelor într-un ansamblu cât de coerent posibil. Adică, în vorbe mari, „ordonarea lumii”, de unde și titlul acestei recenzii, un citat din Ockham pe care l-am găsit în această lucrare.

Cartea face parte din colecția Jurists: Profiles In Legal Theory[2], publicată de Stanford University Press. În cele patru capitole ale ei vom găsi atât informații puse în context istoric, cât și critică pertinentă. Primul capitol ne expune pe scurt tradiția raționalismului, cu aplecare asupra studiului modurilor de a dovedi. Apoi urmează capitolul despre contribuția lui Bentham cu privire la probe și dovezi. În următorul se expune contribuția lui Wigmore. Iar în ultimul se evaluează „relevanța” ideilor celor doi în lumea contemporană. Scrise concis, dar cu o acribie desăvârșită, capitolele despre Bentham și Wigmore informează neofiții, printre care mă aflu și eu, despre circumvalațiunile ideatice ale celor doi. Cartea tratează, printre altele, probele judiciare, tipurile de procese, felul de a lua decizii judiciare. Țin minte că în facultate la cursurile de procedură nu prea se insista în mod special pe probe, ci erau trecute mai mult în revistă. Totuși, în probe e cheia de boltă a unui proces judiciar. Cartea de față ne ajută să ne lămurim cu privire la ele.

Trebuie să punctez trei asumpții epistemologice care stau atât la baza acțiunii de a dovedi ori proba în general, cât și în procesele judiciare. (1) Evenimentele și stările de lucruri survin și au o existență independent de observația umană. Aserțiunile adevărate sunt acelea care corespund cu faptele (evenimente reale și stări de lucruri existente în lumea externă). (2) Cunoașterea prezentă despre evenimente trecute este în principiu posibilă; în acest context, „cunoaștere” înseamnă o convingere justificată pentru că îndeplinește anumite standarde de probă cu privire la adevărul afirmațiilor despre fapte din lumea reală. (3) Cunoașterea actuală despre evenimente trecute este în mod obișnuit bazată pe dovezi incomplete; reiese de aici că stabilirea adevărului cu privire la evenimente trecute este de obicei o chestiune de probabilitate, astfel că verosimilitatea celor dovedite nu poate fi catalogată ca o certitudine completă.

TOP 3 CITATE

„Bentham concentrates his attack on the class interests of Judge and Co., and on the technical system as a system. He allows that there may be competition and conflicts of interest within the system; he even concedes that some of its defenders may be sincere, but deluded, in particular, he stresses that there is little bribery and corruption among individual judges; in practice, their general interest in preserving the tehnical system is not incompatible with individual integrity.”[3]

„The stock of knowledge in any society varies from group to group, from individual to individual and from time to time. Even when there is a widespread consensus, what passes as ’conventional knowledge’ may be untrue, speculative or otherwise defective; moreover, ’common sense generalisations’ tend not to be ’purely factual’ – they often contain a strong mixture of evaluation and prejudice, as is illustrated by various kinds of social, national, and racial stereotypes.”[4]

„Unlike the historian and the scientist, the adjudicator has a duty to decide; all that one can hope for is that such a decisions will be based on the best available grounds for making judgments of fact. To harp continually on the fallibility of common sense and the relativity of knowledge would be to open up Pandora’s box of doubts in a way that would be inimical to the smooth conduct of practical affairs and public confidence in the legal system.”[5]

CE MI-A PLĂCUT

Unora s-ar putea ca această carte să le pară un obiect de anticariat, pentru colecționari, fără importanță practică. Mie nu mi s-a părut așa, ea reliefează dezbateri persistente de-a lungul timpului cu privire la metode de a dovedi. Interesul autorului pentru literatura despre probe (evidence scholarship) este unul trainic, acesta colaborând la scrierea de articole ori cărți pe această temă și după 1985, cel mai recent fiind publicat în 2019[6].

Există două metode prin care sunt abordate dovezile, cea atomistică și cea holistică. Prima a fost amplu elaborată de Wigmore, cunoscută și sub numele de metoda diagramei, iar cea de a doua este întâlnită și sub denumirea de metoda narativă. Bref, metoda narativă rearanjează masa de date într-o secvență logică, narând punctual faptele probante, concluzionând cu o afirmație ce decurge din aceste fapte. Metoda diagramei constă din aranjarea faptelor probante în propoziții simple ca probe cheie. Relațiile dintre aceste propoziții sunt descrise în diagramă printr-o suită de simboluri. Nu vom elabora cu minuție aceste abordări, autorul o face destul de bine, doar le-am amintit pentru a vă face o idee despre ele.

Foarte interesantă la această carte este maniera în care autorul creionează mici portrete biografice despre autorii discutați. De exemplu aflăm cum frica de fantome a lui Bentham din copilărie a marcat traseul acestuia spre o devoalare a mistificărilor în general și spre o disecare raționalistă a problemelor privind probele judiciare, sau cum Wigmore era amator de romane polițiste.

CE NU MI-A PLĂCUT

Ce poate părea enervant la carte, deși trebuie să fac efort ca să spun asta, ar fi faptul că autorul, cu toate că aduce exemple din practica judiciară, nu le discută mai pe îndelete. Pentru cititorii grăbiți recomand parcurgerea direct a apendicelui unde se discută relevanța contemporană a literaturii despre probe, ce pendulează între cele trei „ficțiuni ontologice” – probabilitatea, posibilitatea și necesitatea.

Idealul lui Bentham și deopotrivă al lui Wigmore în materie de procedură era – și cred că e de lucrat la el încă – invocarea drepturilor subiective într-un mod cât mai simplu și eficient. Dușmanii naturali ai acestui ideal sunt, printre alții, tergiversările, reclamagiii și procesomanii, la care Bentham ar adăuga jargonizarea de tip „legaleză” și sistemul tehnic al dreptului obiectiv.

În final, recomand două cazuri judiciare menționate în carte: New York Life Insurance Co v. McNeely (1938)[7] și Morrison v. Jenkins[8] (1949).


[1] William Twining, Theories of Evidence: Bentham and Wigmore, Stanford University Press, Stanford, California, 1985 (https://archive.org/details/theoriesofeviden00twin/page/n6/mode/2up).
[2] https://www.sup.org/books/series/?series=Jurists:%20Profiles%20in%20Legal%20Theory
[3] Bentham își îndreaptă criticile asupra intereselor de clasă ale judecătorilor & co., și asupra sistemului tehnic al dreptului ca atare. Însă admite că în sistemul juridic poate exista competiție și interese în conflict, acceptă chiar că unii apărători ai sistemului tehnic pot fi sinceri, deși induși în eroare; în special, subliniază că, în cazul judecătorilor luați individual, există destul de puțină corupție. În practică, interesul lor general de a păstra sistemul tehnic ca atare nu este incompatibil cu integritatea individuală (p. 76).
[4] Cantitatea de cunoaștere în orice societate variază de la grup la grup, de la individ la individ și de la epocă la epocă. Chiar și când există un consens larg răspândit cu privire la ce trece drept „cunoaștere convențională”, aceasta poate fi neadevărată, speculativă ori defectuoasă; mai mult, „generalizările bazate pe bun simț” tind să nu fie „pur factuale”, ci adesea acestea conțin un amestec puternic de evaluări și prejudecăți, cum este ilustrat de către diferitele stereotipii sociale, naționale ori rasiale (p. 146).
[5] Spre deosebire de istoric ori de omul de știință, judecătorul are obligația de a lua o decizie; tot ce putem spera este că această decizie va fi bazată pe cele mai bune temeiuri disponibile pentru a emite o judecată de fapt. Să te plângi încontinuu de failibilitatea simțului comun și de relativitatea cunoașterii înseamnă să deschizi cutia Pandorei a îndoielilor într-un mod care ar influența negativ desfășurarea fără probleme a treburilor practice și ar afecta încrederea publică în sistemul juridic (p. 149).
[6] William Twining, Bentham’s Theory of Evidence: Setting Context, Journal Of Bentham Studies.
[7] https://casetext.com/case/new-york-life-ins-co-v-mcneely
[8] Terence Anderson, David Schum, William Twining, Analysis Of Evidence, Cambridge University Press, 2005, p. 31.


Alexandru Cucu

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.