Extrădarea pasivă în Rusia. Impedimente
9 mai 2022 | Florian-Gabriel PACALICI
Florian-Gabriel Pacalici
Introducere și context
Într-o opinie[1] exprimată cu aproximativ 2 săptămâni înaintea invaziei Ucrainei de către Federația Rusă, un autor ne arăta ce poate fi de fapt în joc în cazul izbucnirii unui război pe continentul european. Acesta preciza că de foarte mulți ani statele lumii au început să lase pe plan secund armata sau apărarea, acordând o atenție deosebită din punct de vedere ideologic, politic și financiar unor domenii precum educația sau sănătatea. Cu toate acestea, situația este pe cale să se schimbe în cazul izbucnirii unui război pe continentul european, și, pentru prima dată în toți acești ani, o nouă cursă a înarmării este pe cale să înceapă, o nouă cursă a înarmării care va face ca statele lumii să neglijeze aceste alte domenii esențiale precum educația și sănătatea. Războiul a început.
Prin acest articol vreau să arăt de ce un alt domeniu esențial riscă să fie neglijat de către statele care își concentrează acum atenția pe înarmare. Justiția și drepturile omului. Justiția și drepturile omului ajung să fie, în principal, neglijate de către statele beligerante. Federația Rusă apelează din ce în ce mai des la puterea sa de coerciție pentru a ține sub control populația statului. A ține sub control în sensul aplicării principiului domnia legii, sau a ține sub control din perspectiva autoritarismului cunoscut sub formă de domnie prin lege? Eu înclin spre a doua variantă, mai ales ținând cont de faptul că în Federația Rusă acum:
1. Prin noile legi adoptate de către Duma de Stat (Parlament), statul își arestează și condamnă (cu închisoarea de până la 15 ani) proprii cetățeni care protestează împotriva războiului[2];
2. Prin noile legi adoptate de către Duma de Stat (Parlament), vorbim de un stat care încurajează tot mai multe organizații independente de presă să își închidă activitatea[3];
3. Vorbim de un stat ai cărui oligarhi contestatori ai războiului, mor, subit, în aproape aceleași circumstanțe, în apartamentele lor luxoase din „occident”[4];
4. Vorbim de un stat al cărui personalul medical de tipul whistleblowing, acum nu foarte mult timp, „cade” în mod subit de la etajele superioare ale clădirilor în care se află[5];
5. Vorbim de un stat ai cărui opozanți politici și nu numai, sunt fie asasinați, fie sunt victime ale unor tentative de asasinat[6];
6. Nu în ultimul rând, vorbim de un stat care, recent, s-a retras din Consiliul Europei, retragere anunțată imediat după ce celelalte state membre au votat, formal, excluderea[7].
În prezentul articol voi analiza anumite situații denumite de mine generic „impedimente la extrădare”, situații care își pot găsi pe deplin aplicabilitatea în actualul context politico-juridic. Aceste cazuri, fie de refuz obligatoriu la extrădare, fie de persoane exceptate de la extrădare, cred că pot fi pe deplin aplicabile în cauzele având ca obiect cereri de extrădare pasivă formulate de către Federația Rusă. Îmi bazez aceste opinii ținând cont de actualul context din Federația Rusă amintit mai sus, context în care un Stat Despotic[8] este în plin avânt.
Extrădarea. Noțiune
Extrădarea este o procedură în cadrul căreia un stat, denumit stat solicitat, pe teritoriul căruia se află o persoană urmărită sau condamnată de autorităţile judiciare ale altui stat, denumit stat solicitant, este pus în situația de a decide dacă predă acea persoană statului solicitant, la cererea specială a acestuia din urmă. Persoană supusă procedurii de extrădare este denumită ca fiind persoana extrădabilă. Care este scopul formulării unei cereri de extrădare atunci când persoana extrădabilă este depistată pe teritoriul altui stat? Persoana depistată pe teritoriul altui stat trebuie urmărită și/sau judecată de autorităţile judiciare ale statului solicitant, stat solicitant care de cele mai multe ori este chiar statul în care s-a declanșat procesul penal respectiv. Extrădarea poate fi de 2 feluri. Prima este cea în care există o acuzație în materie penală în sens restrâns formulate împotriva unei persoane. Deci, în această primă situație nu există o hotărâre penală definitivă de condamnare, unica condiție de îndeplinit fiind cea ca pentru infracțiunile ce fac obiectul procesului penal, legea respectivului stat să prevadă pedeapsa cu închisoarea de cel puțin 1 an. Cea de-a doua situație este aceea în care există o hotărâre definitivă de condamnare pronunțată împotriva unei persoane, cu singura mențiune că această hotărâre de condamnare trebuie să prevadă o pedeapsă privativă de libertate de cel puțin 4 luni.
Rezumativ, vorbim de extrădare activă atunci când privim situația din perspectiva statului solicitant, sau de extrădare pasivă atunci când privim situația din perspectiva statului solicitat.
Impedimente la extrădarea pasivă către Federația Rusă
Nu doresc să fac o analiză detaliată a procedurii extrădării, pe cale de consecință voi aminti doar câteva aspecte care trebuie avute în vedere în cazul unei posibile cereri de extrădare formulate de către Federația Rusă. Îmi voi baza analiza pe Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală[9]. În cele ce urmează, voi face vorbire de unele cazuri prevăzute de articolul 21 intitulat „motive obligatorii de refuz al extrădării”, dar voi aminti și alte dispoziții ale aceleiași legi, în principal cele referitoare la persoanele care nu pot fi extrădate.
Foarte important de menționat este faptul că antamarea fondului cauzei de către instanțele de judecată din România sesizate cu o procedură de extrădare pasivă este, la prima vedere, imposibilă. Antamarea fondului în cauzele având ca obiect cereri de extrădare pasivă ar transforma procedura extrădării fie într-un proces penal paralel, fie într-o cale extralegală de atac față de hotărârea de condamnare pronunțată în statul solicitant. Cu toate acestea, unele situații pe care le voi prezenta în cele ce urmează vor presupune ca interpretul să „pipăie” fondul pentru a putea verifica dacă există sau nu vreun impediment la extrădarea pasivă.
În primul rând, vreau să amintesc un prim caz de refuz obligatoriu la extrădare, cel în care ni se precizează că „nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil în sensul Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, sau al oricărui alt instrument internațional pertinent în domeniu, ratificat de România”. Art. 21 din lege prevede această situație, situație în care este relativ ușor de făcut o verificare formală, fără a antama fondul cauzei. Jurisprudența națională, CJUE[10] și CEDO[11] este destul de vastă în ceea ce privește noțiunea de „proces echitabil”. Astfel, în analiza incidenței acestui caz, având în față toate documentele dosarului penal rus, interpretul trebuie să verifice dacă a fost respectat dreptul la un proces echitabil, analiză care se va raporta la fiecare act de procedură efectuat de către autoritățile federației ruse față de persoana extrădabilă. Foarte important de menționat este faptul că în cadrul acestui caz de refuz obligatoriu interpretul va avea la îndemână atât legislația națională, cât și toate tratatele sau convențiile internaționale ratificate de România, indiferent dacă aceste tratate sau convenții sunt ratificate și de către Federația Rusă.
În al doilea rând, extrădarea se refuză în mod obligatoriu dacă „există motive serioase să se creadă că extrădarea este solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii unei persoane pe motive de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenență la un anumit grup social”. În acest al doilea caz prevăzut de art. 21 din lege, interpretul trebuie să „pipăie” fondul cauzei penale. În opinia mea, sarcina interpretului este cu mult mai grea decât în primul caz de refuz prezentat mai sus deoarece acum vor trebui privite în ansamblu documentele existente în dosarul penal rus + va fi necesară o analiză a textelor legale de incriminare din Federația Rusă incidente în prezenta cauză + primele 2 trebuie coroborate cu alte probe judiciare sau extrajudiciare care să susțină argumentul cum că respectiva persoană este urmărită penal sau a fost judecată pentru unul din motivele discriminatorii amintite mai sus.
În al treilea rând, refuzul de extrădare este obligatoriu când „situația persoanei riscă să se agraveze din unul dintre motivele enunțate la lit. b) (N.B.: motivele prevăzute în cazul anterior)”.
În al patrulea rând, extrădarea se refuză în mod obligatoriu atunci când „se referă la o infracțiune de natură politică sau la o infracțiune conexă unei infracțiuni politice; se referă la o infracțiune militară care nu constituie infracțiune de drept comun”. Aici, din nou, interpretului îi revine sarcina de a analiza documentele din cadrul dosarului penal + va fi necesară o analiză a textelor legale de incriminare din Federația Rusă incidente în prezenta cauză + primele 2 trebuie coroborate cu alte probe judiciare sau extrajudiciare care să susțină argumentul cum că respectiva persoană este urmărită penal sau a fost judecată pentru cel puțin vreunul din motivele discriminatorii prevăzute de lege. Din nou, cred eu, este necesară o antamare a fondului cauzei. Cred că o analiză pur formală, in abstracto, nu ar fi suficientă, iar o analiză in concreto a fiecărei cauze ar presupune și antamarea fondului..
În al cincilea rând, doresc să amintesc și un caz privind persoanele care nu pot fi extrădate, mai exact cel prevăzut de art. 19 alin. 1 lit. b) din lege. „Solicitanții de azil, beneficiarii statutului de refugiat sau ai protecției subsidiare în România, în cazurile în care extrădarea ar avea loc în țara de origine sau în orice alt stat în care viața ori libertatea acestora ar fi pusă în pericol sau în care ar fi supuși la tortură, tratamente inumane și degradante”. Așadar, printre persoanele exceptate de la extrădare, regăsim și persoanele solicitante de azil, persoanele beneficiare de statut de refugiat sau beneficiare ale unei alte protecții subsidiare în România. Potrivit art. 19 alin. 2 al aceleiași legi, momentul în care se verifică existența uneia dintre calitățile anterior menționate va fi cel de la „data rămânerii definitive a hotărârii asupra extrădării. Dacă această calitate este recunoscută între data rămânerii definitive a hotărârii de extrădare și data convenită pentru predare, se va pronunța o nouă hotărâre în cauză” Cu toate acestea, textul de lege prevede și o a doua condiție cumulativă, și anume ca persoana să fie cerută spre extrădare în țara de origine sau în orice alt stat în care viața ori libertatea acesteia ar fi pusă în pericol. Așadar, este necesară îndeplinirea a două condiții cumulative, nefiind suficientă îndeplinirea a doar uneia dintre ele. Rezumând acest impediment la extrădare, consider că interpretul nu va fi pus în situația de a face o analiză a fondului cauzei, fiind necesară și suficientă o analiză strict formală, in abtracto, raportată la îndeplinirea sau nu a celor 2 condiții cumulative prevăzute de textul de lege.
În ultimul rând, merită amintită și situația prevăzută de art. 22 alin. 2 din aceeași lege care prevede că „Extrădarea unei persoane poate fi refuzată sau amânată, dacă predarea acesteia este susceptibilă să aibă consecințe de o gravitate deosebită pentru ea, în special din cauza vârstei sau a stării sale de sănătate”. În acest caz, interpretul are de făcut o analiză strict raportată la starea de sănătate a fiecărei persoane, nefiind necesară o antamare a fondului cauzei. Cu alte cuvinte, deși analiza se va face in concreto, aceasta nu va presupune per se și o antamare a fondului.
Solicitarea de informații
Pentru analiza oricărora dintre situațiile de mai sus instanțele de judecată beneficiază de o extindere a probatoriului cauzei, în principal sub aspectul „solicitării de informații statului solicitant”, situație prevăzută de articolele 36, 50 și 51 din lege. Instanțele de judecată pot, așadar, solicita orice documente sau informații suplimentare în vederea soluționării cererii de extrădare. Informațiile vizează, în principal, verificarea îndeplinirii tuturor condițiilor pozitive prevăzute de lege pentru soluționarea extrădării, dar și verificarea neîndeplinirii condițiilor negative, printre care și cele amintite mai sus. Aceste informații pot fi cuprinse în cererea de extrădare formulate de statul solicitant, în caz contrar, ele pot fi solicitate în mod separat de către instanțele de judecată române. Din nefericire, mă gândesc că aceste solicitări ale instanțelor de judecată pot primi de multe ori răspunsuri pur formale, adică răspunsuri fără susținere legală sau probatorie. Instanțele de judecată române pot dori, de pildă, să afle dacă statul solicitant respectă sau nu dreptul la un proces echitabil în ceea ce privește procedura judiciară obiect al extrădării. Pot exista astfel de garanții astfel încât instanțele de judecată române să le aibă în vedere atunci când soluționează o cerere de extrădare pasivă? Riscul care se poate genera în asemenea cazuri este cel în care statul solicitant „promite” că va respecta drepturile persoanei extrădabile, fără a exista niciun fel de certitudine sau garanție în acest sens. De aceea, consider că aceste răspunsuri ale statului solicitant nu pot contribui în mod determinant la soluționarea cauzei. Interpretul, fie el avocat desemnat, avocat din oficiu, procuror sau judecător, nu este „legat la mâini” sub aspect probatoriu. De aceea în opinia mea, în soluționarea cauzei, aceste informații trebuie coroborate cu toate datele și probele judiciare sau extrajudiciare de care instanțele de judecată române pot să dispună la momentul pronunțării hotărârii.
Concluzii
O cerere de extrădare nu poate fi transformată într-o veritabilă cale de atac extralegală sau procedură judiciară penală paralelă în raport cu procesul penal străin. Am arătat că dincolo de aceste aspecte pur teoretice, există situații când interpretul nu are de ales decât să „pipăie” fondul cauzei atunci când verifică existența sau inexistența îndeplinirii condițiilor care pot împiedica extrădarea. Această „pipăire” a fondului cauzei străine ne poate situa pe o muchie foarte fină între suveranitatea statelor, autoritatea de lucru judecat și cooperarea judiciară internațională în materie penală pe de-o parte, și dreptul la un proces echitabil sau alte drepturi și garanții individuale pe de altă parte. Eu unul, înclin spre a doua variantă, cel puțin atunci când vorbim de cereri de extrădare pasivă către Federația Rusă sau către orice alt stat în care justiția și drepturile omului nu sunt decât niște idealuri abstracte nereflectate de situațiile concrete.
[1] https://www.economist.com/by-invitation/2022/02/09/yuval-noah-harari-argues-that-whats-at-stake-in-ukraine-is-the-direction-of-human-history
[2] https://www.nytimes.com/2022/03/04/world/europe/russia-censorship-media-crackdown.html
[3] https://www.nytimes.com/2022/03/03/world/europe/russia-ukraine-propaganda-censorship.html
[4] https://edition.cnn.com/2022/04/29/europe/russian-oligarchs-suicides-intl/index.html
[5] https://edition.cnn.com/2020/05/04/europe/russia-medical-workers-windows-intl/index.html
[6] https://www.washingtonpost.com/news/worldviews/wp/2017/03/23/here-are-ten-critics-of-vladimir-putin-who-died-violently-or-in-suspicious-ways/.
[7] https://www.juridice.ro/772195/consiliul-europei-suspenda-dreptul-de-reprezentare-al-rusiei.html.
[8] Daron Acemoglu, James A. Robinson, Coridorul îngust, (București: Editura Publica, 2020)..
[9] Monitorul oficial nr. 411 din 27 mai 2019.
[10] Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
[11] Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Avocat Florian-Gabriel Pacalici
