Secţiuni » Arii de practică » Business » Fiscalitate
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti
Banner BA-01
Banner BA-02
Afaceri transfrontaliere CJUE Dreptul Uniunii Europene Fiscalitate

CJUE. C-457/21 P | Comisia/Amazon.com și alții. Soluțiile fiscale anticipate: în opinia avocatei generale Kokott, Comisia a constatat în mod eronat că Luxemburgul a acordat ajutoare de stat incompatibile în favoarea Amazon, sub formă de avantaje fiscale

8 iunie 2023 | JURIDICE.ro

Pentru a aprecia dacă există un avantaj fiscal selectiv, Comisia s-a întemeiat pe sistemul de referință greșit, și anume pe Liniile directoare ale OCDE privind prețurile de transfer (PT) în loc de dreptul luxemburghez.

Prin Decizia din 4 octombrie 2017, Comisia a constatat că Luxemburgul a acordat, printr-o soluție fiscală anticipată din anul 2003, ajutoare de stat incompatibile în favoarea Amazon.

Administrația fiscală luxemburgheză și-a exprimat prin această soluție fiscală anticipată opinia privind cuantumul adecvat al unei redevențe între două filiale din Luxemburg aparținând grupului Amazon. Cuantumul acesteia influențează impozitul pe profit datorat de Amazon EU Sàrl cu sediul în Luxemburg. Cu cât redevența este mai mare, cu atât mai puțin impozit pe profit este datorat în cele din urmă în Luxemburg.

În vederea determinării redevenței adecvate, Luxemburgul și Amazon.com au stabilit de comun acord o anumită metodă. Acest acord privind prețurile de transfer a fost considerat de Comisie un ajutor întrucât nu corespundea principiilor concurenței depline ale OCDE. Comisia a efectuat propriul calcul al cuantumului adecvat al redevenței pe baza unei alte metode și a ajuns la o redevență mai redusă. Întrucât aceasta ar fi determinat o obligație de plată a unui impozit pe profit în cuantum mai mare, prin soluția fiscală anticipată s-a acordat un avantaj selectiv filialei care a plătit redevența.

Luxemburgul și Amazon au formulat acțiuni în anulare împotriva acestei decizii în fața Tribunalului Uniunii Europene. Prin Hotărârea din 12 mai 2021[1], acesta a anulat decizia Comisiei. Tribunalul nu a putut constata pe baza Liniilor directoare ale OCDE că prețurile de transfer au fost determinate eronat. Comisia nu a dovedit că sarcina fiscală a fost redusă în mod artificial ca urmare a unei supraevaluări a redevenței. În fața Tribunalului nu s-a pus în discuție chestiunea dacă principiile concurenței depline ale OCDE pot constitui în speță sistemul de referință pertinent pentru controlul efectuat în lumina dreptului ajutoarelor.

Împotriva acestei hotărâri a Tribunalului, Comisia a formulat recurs în fața Curții.

În Concluziile prezentate astăzi, avocata generală Juliane Kokott propune Curții să respingă recursul Comisiei și, în consecință, să confirme pe fond hotărârea Tribunalului prin care a fost anulată decizia Comisiei, chiar dacă nu ar fi de acord cu motivarea hotărârii.

Deoarece chestiunea privind existența unui avantaj selectiv este indisolubil legată de chestiunea dacă sistemul de referință a fost determinat în mod corect, este necesar ca aceasta din urmă să fie examinată în prezentul recurs, cu toate că nu a fost pusă în discuție de Luxemburg și de Amazon în fața Tribunalului și nu a fost examinată de acesta. În această privință, recent, Curtea a reținut, în Hotărârea Fiat Chrysler[2], că, în cadrul examinării existenței unui avantaj fiscal selectiv și al stabilirii sarcinii fiscale care trebuie să revină în mod normal unei întreprinderi, nu se pot lua în considerare parametri și norme externe sistemului fiscal național în cauză, cu excepția cazului în care acesta din urmă se referă în mod explicit la parametrii și la normele respective.

La examinarea cuantumului adecvat al redevenței Comisia a luat însă în considerare numai Liniile directoare ale OCDE privind PT, deși la momentul emiterii soluției fiscale anticipate dreptul luxemburghez nu făcea trimitere la aceste linii directoare. Rezultă, așadar, că, în mod eronat, la examinarea pe care a efectuat-o în legătură cu avantajul selectiv, Comisia nu a avut în vedere ca sistem de referință pertinent dreptul național luxemburghez. Din cauza acestei erori, toate considerațiile ulterioare din decizia Comisiei sunt viciate în drept. Tribunalul a anulat, prin urmare, în mod întemeiat decizia – chiar dacă pentru alte motive – întrucât nu s-a demonstrat un avantaj selectiv. Curtea nu trebuie să hotărască dacă aceste alte motive, pe care Comisia le contestă în mod expres prin recursul său, sunt sau nu viabile.

Chiar dacă Curtea ar considera că este ținută de alegerea sistemului de referință greșit (Liniile directoare ale OCDE privind PT), recursul Comisiei este nefondat. Astfel, în opinia avocatei generale, metoda aleasă în soluția fiscală anticipată luxemburgheză nu a fost în mod vădit o metodă eronată nici în cazul aplicării Liniilor directoare ale OCDE privind PT și nici nu a fost aplicată în mod vădit greșit. Ținând seama de autonomia fiscală a statelor membre, ar putea constitui un avantaj selectiv numai soluțiile fiscale anticipate vădit eronate în favoarea persoanei impozabile[3]. Acesta este încă un motiv pentru care Comisia nu a putut demonstra în decizia sa că prin soluția fiscală anticipată s-a acordat un avantaj selectiv în favoarea Amazon.


[1] Hotărârea Tribunalului din 12 mai 2021 în cauzele conexate Luxemburg/Comisia și Amazon EU și Amazon.com/Comisia, T-816/17 și T-318/18; a se vedea de asemenea comunicatul de presă 79/21.
[2] Hotărârea Curții din 8 noiembrie 2022 în cauzele conexate Fiat Chrysler Finance Europe/Comisia și Irlanda/Comisia, C-885/19 P și C-898/19 P; a se vedea de asemenea comunicatul de presă 178/22.
[3] A se vedea de asemenea Concluziile doamnei Kokott prezentate la 4 mai 2023 în cauzele Engie Global LNG Holding și alții/Comisia și Luxemburg/Comisia, C-454/21 P și C-451/21 P; a se vedea în acest sens comunicatul de presă 73/23.


:: Textul integral al concluziilor se publică pe site-ul CURIA în ziua lecturii.

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Poezii
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership