Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Recuperare creanţe
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
2 comentarii

Minută de practică neunitară. Cererea de de întoarcere a executării silite este supusă regularizării în condițiile art. 200 C. proc. civ.?
15.07.2020 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

Problema de drept: incidența etapei verificării și a regularizării cererii de chemare în judecată în ipoteza în care obiectul acestora este întoarcerea executării.

Opinia Institutului Național al Magistraturii
Art. 121 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă prevede că, dacă prin lege nu se prevede altfel, dispoziţiile art. 200 din Codul de procedură civilă privind verificarea cererii şi regularizarea acesteia nu se aplică în cazul incidentelor procedurale şi nici în procedurile speciale care nu sunt compatibile cu aceste dispoziţii.

Incidentele procedurale (de pildă, recuzarea, abținerea, conflictul de competență etc.) sunt distincte de incidentele din cursul executării silite reprezentate de contestația la executare, validarea de poprire, întoarcerea de executare și altele asemenea, acestea din urmă constituind veritabile cereri în justiție în accepțiunea art. 30 C. proc. civ. De asemenea, din moment ce prin Legea nr. 138/2014 a fost introdus art. 121 în Legea nr. 76/2012 și, totodată, s-a modificat art. 717 alin. (1) [fostul art. 716 alin. (1)] în sensul că dispozițiile art. 200 nu sunt aplicabile contestației la executare rezultă că aceasta nu este considerată incident procedural în accepțiunea legii, căci dacă contestația la executare ar fi fost apreciată drept incident procedural ar fi fost suficientă exclusiv reglementarea art. 121 pentru a exclude această cerere de la incidența regularizării.

De regulă, în ceea ce priveşte incompatibilitatea procedurilor speciale cu dispoziţiile art. 200 C. proc. civ., aceasta rezultă din faptul prevederii în norma specială a unui termen de soluţionare a cererii mai mic de 10 zile [spre exemplu, cererea de încuviinţare a executării silite se soluţionează în termen de maximum 7 zile de la înregistrarea acesteia la instanţă, potrivit art. 666 alin. (2) C.proc. civ.; cererea pentru emiterea ordinului de protecţie se judecă într-un termen ce nu poate depăşi 72 de ore de la depunerea cererii, potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie].

Incompatibilitatea acestor proceduri speciale cu dispoziţiile art. 200 C. proc. civ. decurge din faptul stabilirii prin lege a unui termen de soluţionare mai mic decât cel pe care-l presupune cu necesitate regularizarea, termenul de 10 zile indicat de art. 200 alin. (3) C. proc. civ. neputând fi scurtat de judecător (termen legal, ca atare fix, si pentru care legea nu prevede posibilitatea modificării de către judecător). Prin urmare, acesta este criteriul de evaluare a incompatibilității menționate, iar nu simplul caracter urgent al procedurii de soluționare.

În privința cererii de întoarcere a executării nu există prevedere derogatorie sau incompatibilitate în sensul art. 121 din Legea nr. 76/2012.

Totodată, legiuitorul a derogat de la aplicarea art. 200 C. proc. civ. numai în privința contestației la executare [art. 717 alin. (1) C. proc. civ.], a contrario, cererea de întoarcere a executării este supusă aplicării acestui text legal.

În concluzie, opinia INM este aceea că cererea de întoarcere a executării silite este supusă etapei verificării și regularizării în condițiile art. 200 C. proc. civ.

În unanimitate, participanții și-au însușit soluția expusă în opinia INM.

Notă: Materialul a fost selectat din minuta întâlnirii președinților secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel (Timișoara, 5-6 martie 2020), întocmită de jud. dr. Delia Narcisa Theohari și jud. Stelian Ioan Vidu, formatori INM.

Aflaţi mai mult despre , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!









JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Minută de practică neunitară. Cererea de de întoarcere a executării silite este supusă regularizării în condițiile art. 200 C. proc. civ.?”

  1. Socotesc că analiza corifeilor INM la agapa mai degrabă pomenită asortată de întâistătători ai unor secții ale instanțelor judecătorești tot acolo amintite vădește superficialitate și o mare doză de autosuficiență.

    Pentru mine este de puterea evidenței că întoarcerea executării silite presupune un drept substanțial al celui împotriva căruia 1. a fost emis un titlu executoriu care, mai apoi, a fost desființat sau 2. chiar s-a început urmărirea (executarea) silită care, ulterior, a fost desființată, acela de a i se repara prejudiciul cășunat în acest fel, fie în natură – restituirea bunurilor urmărite silite, fie prin echivalent.

    Dreptul la acţiune poate fi exercitat fie pe cale accesorie, în cadrul procedurii de drept comun – art.724 alin.1+2 C.pr.civ.(2010)-rep., fie pe cale separată, dinaintea instanțăei de executare cu o judecată ”de urgență și cu precădere”.

    Tot de puterea evidenței că, atunci când întoarcerea executării silite se solicită pe cale accesorie dinaintea instanței de drept comun, formele procesuale vor fi cele atașate acțiunii civile de fond, astfel că iese din discuție chestiunea examinată.

    Aceasta devine aparentă doar atunci când întoarcerea executorii silite este cerută pe cale principală, separată, instanței de executare.

    Or, dispozițiunile art.631 alin.2 C.pr.civ.(2010)-rep. arată limpede că ”dispozițiile prezentei cărți – (nota mea – Cartea a V-a – despre executarea silită) – constituie dreptul comun în materie de executare silită, indiferent de izvorul sau natura obligațiilor cuprinse în tiotlu executoriu ori de calitatea juridică a părților”.

    Aceasta înseamnă că formele procesuale nu pot fi decât cele prevăzute de dispozițiunile art.717-718 C.pr.civ.(2010)-rep. care exclud expres incidența dispozițiunilor art.200 C.pr.civ.(2010)-rep.
    Înafară de acest aspect, pe cale principală instanța de executare se va pronunța prin încheiere, executorie, termenul singurei căi de atac – numai apelul – fiind acela de 10 zile de la comunicare – art.651 alin.3 – 4 C.pr.civ.(2010)-rep.

    Așa ar fi și firesc cel puțin din perspectiva unei simetrii judiciare. Câtă vreme acțiunilor creditorului urmăritor i-ai aplicat anumite forme procesuale, în mod similar să procedezi și atunci când debitorul urmărit are de valorificat un drept al său substanțial.

    Concluzia car aș desprinde-o este aceea că astfel de conclavuri alese selectiv pe cale administrativă ar trebui mai degrabă să se preocupe de aspectele administrative – repartizarea aleatorie a pricinilor, asigurarea sălilor de judecată și a igienei acestora, dezinfectanți, hârtie igienică, ș.a.), lăsând jurisdicția pe seama celor însărcinați constituțional – art.126 alin.1 Constituția României – adică prin Înalta Curte de Casație și Justiție (ca instanță judecătorească supremă reprezentată de Președintele acesteia, iară nu prin anumiți juzi calificați doar prin prerogativele administrative de președințide secție) și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege (iară nu doar a curților de apel și acestea prin aceeași juzi calificați exclusiv prin prisma unor funcții administrative).

    Am impresia că, prin aceste mecanisme ce ies din sfera transparentă a unor proceduri judiciare recunoscute de legiuitor, se încearcă ocult eludarea tocmai a remediilor procesuale consacrate legislativ – recursul în interesul legii sau sesizarea ICCJ în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu un scop oportunist de degrevare a instanței supreme tocmai pe aspectele esențiale, constituționale, pentru ca aceasta să își îndeplinească cu mai mare eficiență prerogativele de instanță de drept comun – adică cele apropiate de curțile de apel, de unde și asocierea colocvială doar a acestora.V.B.

    • Eu nici macar nu stiu care e acea baza legala in temeiul careia tot avem aceste minute de practica neunitara, pentru ca dupa ce aflam, sa putem si ataca neconstitutionalitatea bazei legale ce ar conferi asa ceva lu’ INM.

      Adica aceste comunicari ar trebui sa inceapa fix cu indicarea bazei legale (si cand zic baza legala ma refer la un articol dintr-o anume lege, ba chiar la un alineat al unui articol dintr-o anume lege, nu doar la o intreaga lege indicata, sau doar la indicarea unui articol din Constitutie si atat).

      Aceasta obligatie de indicare a bazei legale ar trebui sa existe la orice autoritate publica, ca altfel cum verifici ca nu actioneaza ultra vires prima facie? Si doar stim ca in dreptul public nu tot ce nu e interzis, e permis, ci invers: tot ce nu e expres acordat (permis), e interzis (principiul legalitatii). Si astfel, e obligatia autoritatii sa indice la inceput de act, baza legala in temeiul careia emite respectivul act (act inteles lato sensu). In alte tari asa se intampla, dar in Romania nici macar formatorii judecatorilor (INM) nu fac asta. Ceea ce e foarte interesant.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.