« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 

CCR pendinte: daunele moratorii în cazul obligaţiilor băneşti (art. 1535 din Codul civil)
06.07.2020 | Mihaela MAZILU-BABEL, Andrei Alexandru MARCU

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

Andrei Alexandru Marcu

Andrei Alexandru Marcu

În data de 02.07.2020 s-a constituit un nou dosar (862D/2020) pe rolul Curţii Constituţionale, urmând a fi analizate dispoziţiile art. 1535 din Codul civil (cauza Geprocon S.A.).

Conform motorului de căutare de pe pagina Curții Constituționale, acesta esteprimul dosar în care această dispoziție formează obiectul unui control de constituționalitate.

Instanţa de trimitere este Curtea de Apel Galați, care a precizat că excepția are în vedere verificarea constituționalității dispozițiilor menționate în măsura în care, în interpretarea și aplicarea art. 22 și art. 34 din Legea nr. 255/2010, împreună cu art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, se consideră că despăgubirea stabilită prin procedura prevăzută de legea specială, prin hotărâre judecătorească definitivă, este incompatibilă cu aplicarea dispoziţiilor art. 1535 din Codul civil.

Nici pe portalul instanţei de trimitere, şi nici pe portalul Curţii Constituţionale nu se precizează în raport de ce dispoziţii din Constituţie se va realiza controlul de constituţionalitate.

Dispoziţiile criticate au următorul conţinut normativ:

Art. 1535 – Daunele moratorii în cazul obligaţiilor băneşti
(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.
(2) Dacă, înainte de scadenţă, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadenţă.
(3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.

Andrei Alexandru Marcu (text și selecție)
Avocat – Baroul Constanța

dr. Mihaela Mazilu-Babel (coordonator)

 
Secţiuni: CCR, Drept civil, Drept constitutional, Jurisprudență | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD