Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii

La mulți ani, Puterea Judecătorească!
06.07.2020 | Silviu-Gabriel BARBU

JURIDICE - In Law We Trust
Silviu-Gabriel Barbu

Silviu-Gabriel Barbu

În ziua de 5 iulie se sărbătorește, în fiecare an, ZIUA JUSTIȚIEI, devenită mai mult o sărbatoare iluzorie, timpurile demostrând că există alte subiecte care captează mai mult atenția publică decât reușește să o facă Ziua Justiției.

Găsim azi în spațiul public multe intervenții și editoriale pe tema acestei sărbători, unele mai optimiste si elegante, decent scrise, altele agresive, chiar injurioase și cu tentă catastrofică, respectiv altele care se vor neutre și echidistante. Însă este cam greu sa fie suficientă echidistanță în epoca aceasta și în mediul contemporan care se dovedește a fi tot mai ostil pentru reperele clasice, mediu puternic zguduit de reașezări valorice.

Autoritatea Judecătorească beneficiază de un capitol întreg în Constituție, anume Capitolul VI din Titlul III privind autoritățile publice. Puterea Judecătorească, adică Justiția în limbajul mai restrâns, are alocată Secțiunea 1 din acest capitol 6, mai exact de la articolul 124 (justiția este unică, imparțială, egală pentru toți, se înfăptuiește în numele legii, iar judecătorii sunt independenți și se supun numai legii) la articolul 130 inclusiv și se referă numai la judecători și la instanțele de judecată, la principii, la statut, la atribuții și la reguli de funcționare.

În contextul aniversării Zilei Justiției, sunt anumite lucruri care trebuie cumva spuse, mai ales în vacarmul haotic și eterogen al vocilor critice, completat cu câteva voci laudative (extrem de puține), precum și cu afirmațiile publice ale celor care pretind că se ocupă de analize neutre și tehnice (însă se vede totuși partizanatul acestora în mare parte orientat spre segmentul așa-numit al deontologilor, promovând de regulă soluții de tip restaurativ și obedient față de anumite modele cu ambalaj aparent democratic și de fapt conținut autocratic/totalitar. Mai există o categorie aparte, un fel de club al bocitoarelor ipocrite (cei care varsă lacrimi de crocodil despre independența Justiției, dar toate acțiunile lor arată exact contrariul), care nu merită descris deloc aici.

În prezent se afirmă public, în mod artificial și exagerat, tot felul de lucruri îngrijorătoare și la limita dezastrului, se lansează numeroase manipulări, vehiculate într-un baleaj de la o extremă la cealaltă a abordărilor ipotetic posibile, unii lansând cu obrăznicie, iar alții cu naivitate, atacuri individuale asupra unor judecători, dar și atacuri josnice împotriva întregului sistem al Justiției, încercând să se accentueze confuzia înfiripată deja între judecători și alte categorii profesionale, pentru a ascunde practic ce înseamnă în realitate Puterea Judecătorească din enumerarea art. 1 alin. 4 din Constituție.

Acești analiști, fie din rea-credință, fie din neștiință (scuzabilă pentru cei care nu sunt juriști) au bătătorit stilul de a amesteca instituția judecătorească denumită Justiție cu Ministerul Public și cu Consiliul Superior al Magistraturii, desi nici procuratura, nici CSM și nici alte instituții care dețin diferite atribuții judiciare nu figurează ca apartenență la Puterea Judecătorească, ci au alte roluri constituționale și legale.

Din cauza ambiguităților induse public de formatorii de opinie de orice fel, în mod oarecum firesc oamenii de bună credință, nefiind juriști în marea lor majoritate, și nici cunoscători ai subtilităților sistemului judiciar, confundă instituțiile menționate mai sus amestecându-le haotic și incorect sub umbrela generică de Justiție, respectiv au perceput și percep în continuare amestecat lucrurile, până la nivel de prejudecată, fiind aproape mereu în eroare în ce privește răspunsul corect la întrebarea „Ce inseamnă Justitie?„… și mai ales referitor la cine are atribuții constituționale să realizeze actul de Justiție, să spună dreptul (iurisdictio), confuzia fiind de natură să conducă nervozitate publică, la un anumit gen de furie populară prin care unii caută să impună cu forța soluții normative de organizare și competențe pretins novatoare pentru autoritățile judiciare, pornind de la exemple create prin cine știe ce laboratoare dubioase.

Deocamdată în conștiința publică pare să fie la modă tiparul de gândire din filmele polițiste unde un singur personaj pozitiv rezolvă întreaga poveste infracțională, decizând inclusiv lichidarea personajelor negative, făcând dreptate de la un capăt la celălalt al firului epic, astfel că toată lumea merge liniștită la culcare, societatea are un singur erou salvator care, din fericire și educație nobilă, este altruist și nu vrea nimic pentru sine.

Timpurile precauției și ale măsurii, așa cum am văzut în celebrul film 12 Oameni Furioși (12 Angry Man) produs de Henry Fonda în 1957 (și încununat de multe premii) se pare că sunt pe cale a se stinge, acum, fiind predominante violența și nervozitatea justițiarilor în acțiune și a celor din tribune grăbiți să (se) facă dreptatea așa cum știu ei, cu autosuficiență. Cei 11 jurați din filmul capodoperă, desi convinși inițial că acuzatul era vinovat de uciderea victimei, totuși au avut răbdare să îl asculte pe al 12-lea pentru a se lămuri dacă acuzatul era sau nu vinovat, iar în cele din urmă vocea rațiunii a învins și acuzatul din scenariul filmului a fost declarat nevinovat, adică achitat de acel juriu compus din oameni obișnuiți, mesajul filmului evidențiind triumful răbdării, calmului și al rațiunii în fața furiei de moment și a aparențelor care potențează prejudecăți agresive.

În spațiul mioritic se vede treaba că s-a instaurat o modă, adică totul trebuie expus cu multă violență, cu multe efecte speciale, poate pentru public, poate pentru stagiatura perpetuă a unor regizori care nu au avut norocul sa facă filme adevărate, cine știe?!?!

Justiția este de departe favorită/vedetă pentru temele de manipulare expuse cotidian în media, probabil că sub o mulțime de motivații alese de cei care conduc trusturile de presă, adică arma mass-media la vedere și/sau din umbră.

Privită în substanța sa intimă, Justiția, ca autoritate publică ce prestează un serviciu public esential în stat, reprezintă de fapt un anumit tipar al „meciurilor judiciare” foarte diferit de cele care au parfumul poveștilor de film, adică este mult mai seacă, mai puțin atractivă pentru telespectatori/spectatori, ea se derulează numai la instanțele de judecată, este cert una foarte puțin violentă și foarte puțin spectaculoasă… Oricine ar privi plictisit la desfășurarea unui proces civil despre viciile ascunse ale bunului cumpărat/vândut, a unui dosar despre un litigiu de muncă, despre anularea unui act administrativ oarecare, unui dosar penal obișnuit despre furt sau tâlhărie sau înșelăciune ori violențe fizice… nu au nimic spectaculos, așa că nu au priză la reporteri și nici priză la un eventul public avid/însetat de senzațional. Și se plictisesc spectatorii!

Justiția reală este, din punct de vedere statistic, preponderent civilă (mai exact extrapenală), adică dosare civile clasice, litigii de muncă și asigurări sociale, litigiile comercianților, litigii de contencios administrativ, litigiile de familie și oricare alte litigii care nu implică incidența/aplicarea legislației penale (a se vedea datele statistice pe de website CSM și ÎCCJ). Acestora li se adaugă litigiile penale, cele care se ocupă cu examinarea și gestiunea judiciară a celei mai grave forme de răspundere juridică, anume răspunderea penală și unde finalul proceselor poate conduce la lumea exotică/fioroasă a închisorilor – și uite așa a crescut serialul Prison Break în ochii telespectatorilor români, pentru că există paliere largi de prejudecăți despre acel mediu extrem, care alimentează imaginațiile virusate de internet, de jocurile pe computer, de rețelele de socializare și potențează în lumea liberă comportamente importate din acel mediu extrem al lumii carcerale de film.

În aceste timpuri vedem zilnic cum mass-media caută senzațional și foarte mult „sânge”, iar jocurile politice și cele de putere, în care unii și alții își tot așează piesele de șah pe tabla mai mare de șah politico-strategic și de interese de tot felul, se derulează continuu și se adaptează la metodele tehnologiei moderne, agresând destinatarii cu tot felul de metode de control și manipulare, încercând mereu să transforme dosarele judiciare în spectacole cu tot felul de actori, cu foarte mulți figuranți, cu intrigă și deznodământ.

Judecând prin prisma apetitului și a curajului multora din sistemul judiciar de a vorbi public despre problemele sistemului judiciar și despre activitatea întregii magistraturi (adică cele două categorii profesionale – judecătorii și procurorii), se poate spune că de vreo trei ani se constată o mai activă manifestare a libertății de exprimare a magistraților, a judecătorilor în particular. Acum pare că nu mai vorbesc public în mod activ doar câțiva abonați la vorbăria în public, ci au apărut mai mulți formatori de opinie, unii magistrați devenind jucători activi, deși haina de magistrat obligă la rezervă, precauție și la echidistanță reală. Cred că nu se cuvine ca magistrații să arunce cu critici personalizate azi împotriva unora și altora dintre actorii publici, iar mâine să le instrumenteze fix acelora dosare judiciare, fie că în faza de urmărire penală, fie în faza de judecată, fie orice alte dosare judiciare din orice ramură/specializare a dreptului, întrucât acolo aparența de imparțialitate se estompează inevitabil.

Pe de altă parte, ca factori de risc și provocări profesionale pentru magistratură în ansamblu, pentru Puterea Judecătorească în mod particular, este evident că în general criminalitatea a continuat să se adapteze la vremurile noi, a supraviețuit, iar crima organizată (acoperind aici și toate formele de corupție) nu a depus armele!

Dimpotrivă, pare că lumea cu mentalitate infracțională și-ar fi revenit și pare să fi devenit mai agresivă și mai prezentă, mai ales în condițiile favorabile ale pandemiei. Este un fapt știut că multe persoane cu antecedente penale și comportamente de tipar mafiot au revenit în ultimele luni de pe tot globul pământesc, revenind în locurile în care la tinerețe și-au făcut stagiatura în mediile infracționale, între timp devenind grupări cu comportament criminogen mai impertinent, mai violent și mai agresiv, tot mai supărător pentru marea masa a cetățenilor onești. Acestea sunt provocări reale, active, complexe pentru organele judiciare din România, fiind un veritabil import de criminalitate.

Pare că acest fenomen s-a accentuat în special după ce au fost scoase serviciile de informații din activitățile judiciare, lăsând în teren o poliție uneori timorată si confuză, amețită de luptele intestine și sindicalismul cu tendințe de autoguvernare a instituțiilor polițienești, dincolo de rolul specific unei instituții înarmate. O anumită timorare, cred că numai parțial justificată de motive obiective, a fost prezentă o vreme și la procurori, ca și cum nimeni brusc nu ar mai fi știut să facă anchete și investigații direct în teren și fără să administreze probe cu mijloacele tehnice ultramoderne, fără să aibă la îndemână interceptări adunate de alte instituții! Sherlock Holmes rămâne un reper întotdeauna…

Mai vedem uneori (pare că acum este ceva mai rar) poveștile de impact rostogolite agresiv de mass-media despre anumite dosare penale de răsunet sau cu VIP-uri, ori alte dosare de mare impact decizional public, care produc amplă emoție publică și multe reacții umorale, creează în mod nefericit tabere în societate, fie ca sunt teme reale si ulterior dovedite, fie ca sunt invenții care dau bine doar ca „prime time news”, fie că sunt numai niște lupte politice devenite și afaceri judiciare… însă toate acestea proiectează imagini distorsionate despre activitatea judiciară, lovind adesea cu nonșalanță în cei care instrumentează dosarele, adică polițiști, procurori, judecători.

Toate acestea au generat de multe ori un haos în ce privește analiza publică/de bun simț aflată la îndemâna omului obișnuit asupra realității obiective, amețind oamenii onești, generând multe imagini false si multe subiecte false, potențând uneori și subiecte reale, inclusiv subiectele cu adevărat grave.

Altfel spus, agresivitatea exagerată în goana după senzațional a dus Justiția și munca procurorilor și a polițiștilor în stradă, a indus presiunea străzii asupra profesioniștilor judiciariști (polițiști, procurori, judecători), le-au pus deseori munca și probitatea profesională sub semnul întrebării, i-au batjocorit deseori, sacrificându-i pe unii în numele unui drept la informare prost înțeles și prost pus în practică. Alteori, presiunea mediatică a avut efecte pozitive, a fost de mare folos pentru a grăbi aflarea adevărului și tragerea la răspundere mai rapidă a celor vinovați de comiterea unor fapte grave.

De asemenea, acest haos a deschis din nou drumul sinuos și meschin pentru solușii judiciare tratate agresiv ca teme de context, „cu mare impact media”, adică soluții de extremă zdrobitoare pentru unele destine, pe placul unui anume gen de public, care fie că potențează tendintele spre o gândire tipică pentru tiparul statului totalitar de orice sorginte, fie pur și simplu au la bază dorința nemăsurată de putere a unora, dorință ce poate fi cuantificată patologic. Uneori civilizația poate merge și înapoi, în regres.

Este cunoscut faptul că, indiferent de statutul angajaților de orice fel ai statului, indiferent de apartenența acestora la o instituție publică sau alta, inclusiv în ce privește mentalitatea angajaților și patronatului în sectorul privat, pe fondul unei nesiguranțe a zilei de mâine, a instabilității joburilor și pe o sărăcie accentuată, întregul mecanism statal este mai slab și predispus la necazuri și haos, cu un pas mai aproape de colaps.

Crima organizată își va cauta noi susținători și probabil că și noi stăpâni politici mai puternici, probabil preopinenți ai zilei (atemporal discutând), lucru care se potențează, din punct de vedere criminologic și al psihologiei judiciare, mai ales în condiții de criză economică majoră sau de criză social gravă.

Cât de mult a evoluat spiritul democratic în România din 1990 și până în prezent, prin prisma respectului tuturor față de Justiție? Trebuie judecat prin prisma unor criterii obiective, folosind standardele de măsurare a independenței Justiției de oriunde din lumea cu democrație evoluată. Independența Justiției nu este un moft pe care politicienii care conduc la un moment dat țara îl au din bunăvoință, iar alteori nu îl au, pentru că judecătorii nu ar merita asta!! Asemenea gândire reprezintă primul mare pas spre dictatură, adică un autoritarism care începe cu anihilarea libertății Justiției. De dragul discursului public electoral, putem într-o zi să auzim în discursul vreunui politician că va reintroduce pedeapsa cu moartea, pentru că așa vor fi pedepsiți mai bine criminalii, însă acest mesaj public este ipocrit, mincinos, interzis, pentru că România a ratificat Convenția pentru interzicerea pedepsei cu moartea, pentru că România este stat membru al Uniunii Europene care interzice de plano pedeapsa capitală, deci este un mesaj gol de conținut. Cât timp politicienii vor spune public mesaje extreme care încalcă regulile de bază ale Statului de Drept, lucrurile nu se vor afla pe drumul liniar al democrației autentice, iar Statul de Drept este acolo fie ignorat, fie îngenuncheat, a se vedea marele vecin de la Est cu regulile constituționale și electorale recente privind funcția supremă în stat.

Prin referendum sunt niște limite, iar limitarea independenței Justiției în România, cum ar putea ipotetic întrebat poporul la referendum, așa ceva nu se poate realiza în practică, în condițiile respectării Constituției, însă cu o lovitură de stat și renunțarea la democrație se poate orice! Cred că nu e cazul în România de asemenea scenariu.

Justiția în România ramâne, din păcate, un fel de sac de box în care lovește toată lumea sub o formă sau alta: politicienii din diverse rațiuni politice sau personale concrete, mass-media pentru a vinde mai bine știrile și toate produsele proprii, așa-zisa societate civilă pentru a deveni mai cunoscută în plan public și a atrage credibilitate și fonduri, oamenii care au pierdut procesele și de regulă și aparținătorii de supărare, toți aceștia dojenesc Justiția și întreaga Autoritate Judecătorească în ansamblul său, foarte frecvent cu critică agresivă, unii cu critică ilogică și irațională, alții pe motive punctuale întemeiate, însă mai toată lumea pune în bloc la colt Autoritatea Judecătorească și pe magistrați, demonstrând superficialitate și multă ipocrizie.

Deseori, cei care îi critică pe magistrați caută să ascundă în spatele criticilor diverse motive murdare și ipocrite de îndepărtare a atenției de la propriile probleme penale ori de altă natură sau încearca să îi timoreze pe magistrații învestiți să soluționeze anumite dosare judiciare, de exemplu dosare despre mediile de interes economic și politic întrepătrunse pe controlul banului public (national și European), unde deseori se găsesc abonate anumite formule complicate de afaceri, anume firme și oameni de afaceri norocoși, adică realități în spatele cărora sunt diverse lupte intestine ascunse ochilor opiniei publice.

În privința aceasta, mass-media are într-adevăr un important rol pozitiv care ar putea să se concentreze pe momentele anterioare declanșării anchetelor oficiale judiciare, ajutând astfel în mod eficient și lăudabil eforturile organelor judiciare și, finalmente, ajutând la înfăptuirea Justiției și întronarea dreptății și a adevărului în acele situații concrete.

Justiția nu poate oferi soluții la toate problemele societății, nu are întotdeauna cele mai bune rețete de echilibrare a disfuncțiilor din societate, nu asigură de fiecare dată întronarea dreptății în sensul nici măcar biblic, nu numai juridic.

Acolo unde sunt oameni, sunt în mod sigur și erori: greșeli inocente/scuzabile, greșeli din gravă neglijență sau greșeli intenționate.

ERARE HUMANUM EST… Perseverare diabolicum est…

Există reguli universale despre cum funcționează Justiția și cum trebuie tratată aceasta de către celelalte puteri, dar și de către destinatarii legii în general, fiind vorba în definitiv și de un standard al civilizației, ale statului de drept și ale democrației în secolul 21.

Una dintre reguli se referă la protejarea independenței Justiției, a independenței judecătorilor așadar, la respectul pentru hotărârile judecătorești și admisibilitatea numai a atacării acestora în căile legale de atac, așa cum prevede Constituția, legea procedurală oricare ar fi ea, inclusiv mecanismele juridice ale CEDO și CJUE.

Respectul și loialitatea instituțională, echilibrul real între puterile statului reprezintă principii universale în privința modului de funcționare a oricărui stat care se pretinde stat de drept și democrație autentică, rețeta succesului democrației constând în durata îndelungată în timp a acestor reguli active, cum putem vedea în Vestul Europei, în America de Nord, în Japonia, Australia, zone ale lumii cu care asociem instantaneu și trăsătura de civilizații avansate, consolidate.

Fără a insista asupra acestui subiect, punctez numai faptul că judecătorilor (la fel și procurorilor) nu trebuie să le fie frică de anchetele penale sau disciplinare pe marginea soluțiilor pronunțate corect, cu conștiința împăcată, în dosare (adică munca judiciară standard), pentru că dacă le-ar fi apriori frică, adică nu ar lucra munca judiciară din conștiință juridică apriori liberă, atunci din acel moment dispare independența de gândire și de decizie a judecătorului/ procurorului astfel anchetat arbitrar și discreționar, independența va fi inevitabil înlocuită cu obediență generată de instinct de apărare, instinct de conservare, instinct de supraviețuire, adică nu va mai fi vorba despre hotărâri judecătorești/ ordonanțe și rezoluții curajoase și drepte, legale și temeinice, ci de hotărâri/acte judiciare de context, emise ca să nu supere pe cei care au pixul anchetelor penale discreționare în mână (se pot crea treptat traseele cutumiare privind soluțiile judiciare care supără și soluțiile care nu supără, cu anticipări pline de coincidențe).

De aceea trebuie văzut cum au reglat alte state (mai avansate sau cu provocări similare) aceste probleme delicate, de exemplu polonezii (care au un mecanism foarte bine pus la punct de prezervare a independenței magistraților, cu norme legale speciale pentru cercetarea judecătorilor și cu filtre obligatorii la consiliul judiciar suprem polonez), sau în vestul Europei cu judecătorul de instrucție, inamovibil și complet independent față de politic, față de șefii săi, sau alte soluții înțelepte și de echilibru, care induc o sănătate reală a Autorității Judecătorești, a Puterii Judecătorești în particular.

Să speram că va veni un moment al pacificării, al echilibrului, al înțelepciunii, al maturității intituționale, unde adevăratul stat de drept va fi obiectivul principal și nicidecum lozinci amețitoare și false preocupări pentru independența Justiției! Sper că actorii politici și cele trei puteri în stat vor găsi soluțiile care reglează orice disfuncții instituționale și echilibrează în spirituș și litera Constituției această chestiune delicată.

Este imperativ sa ne facem meseria cu demnitate și cu multă responsabilitate, cu loialitate și în limitele Constituției, în limitele legilor țării si ale dreptului european, atât în perspectiva dreptului UE și a angajamentelor României în cadrul Uniunii Europene, cât si în ce privește componenta juridică derivată din tot ce înseamnă CEDO!

Este absolut necesar ca judecătorii și procurorii să iubească și să respecte sincer dreptatea, adevărul, sa fie înțelepți, să manifeste sentimentele nobile de compasiune creștinească față de toți oamenii, să respecte toate instituțiile statului, să respecte celelalte puteri în stat, să le recunoască competențele exclusive ale celorlalte puteri și să aibă în activitatea judiciară, adică în exercitarea atribuțiilor de law enforcement, un comportament loial, corect, legal, echilibrat psiho-emoțional, proporțional față de orice destinatar al legii și față de orice obiect al dosarului judiciar.

Magistrații trebuie să facă tot ce le stă în putință pentru a întrona dreptatea, aplicând corect legea, trebuie să se zbată continuu pentru a aduce lumina în viața oamenilor ale căror destine le analizează și le vor decide într-un fel sau altul, asa cum se impune ca judecătorii să facă actul de Justiție întotdeauna spre Lumina Legii și Adevăr.

Și mai trebuie să apăram cu toată forța INDEPENDENTA JUSTIȚIEI și a JUDECĂTORILOR, acesta fiind esențial ca deziderat constituțional, pentru care Constituția a împuternicit o întreagă autoritate publică, anume Consiliul Superior al Magistraturii (art. 133 alin. 1), subliniind dincolo de orice îndoială că independența Justiției este atribut esențial al statului de drept și al democrației consolidate.

Se cuvine să citim mereu atent prevederile Constitutiei, principiile constituționale, să înțelegem corect normele privind Justiția, privind celelalte autorități judiciare, cât și cele despre toate celelalte autorități publice, să înțelegem la nuanță și subtilitate regimul juridic și întinderea drepturilor și libertăților fundamentale, a îndatoririlor cetățenilor. Trebuie să spunem mereu public ce rol au judecătorii și cine face Justiția – adică numai judecătorii, și să mai spunem că Justiția în plan judiciar este ULTIMA RATIO, judecătorul este ultimul care decide în absolut orice ipoteză care devine dosar judiciar…

Cred că nu trebuie să se permită nimănui din afara Puterii Judecătoresti, nimănui din altă autoritate publică sau instituție publică de orice fel să dea vreodată vreo dispoziție sau indicație judecătorilor, să nu permitem niciunei entități private (nici măcar acelor ONG-uri care mai școlarizează uneori, în cazul în care cei școlarizați au impresia că ar avea obligații acolo, pentru că de fapt nu au nicio obligație), nimănui să nu îi permitem să conducă direct sau indirect Justiția, pentru că este vorba despre valori universale care nu pot fi modificate nici măcar când o nervozitate socială sau politică determină vreun tipar revoluționar de moment!

Mecanismele de reglare a disfuncțiilor din interiorul magistraturii, din interiorul Justiției în particular trebuie să fie clar și eficient reglementate de lege, pentru a putea asigura sănătatea permanentă a sistemului judiciar, dar acest rezultat trebuie obținut cu foarte multă analiză și precauție, pentru a nu estompa/micșora independența de dragul represiunii contra judecătorilor și procurorilor care nu sunt la un moment dat pe placul factorilor de decizie din magistratură. Este un subiect delicat care trebuie gestionat cu atenție, miza fiind însuși Statul de Drept.

Un dialog onest și echilibrat între puteri, un dialog deschis și civilizat cu societatea civilă despre sincopele și părțile negative ale sistemului judiciar sunt evident utile, însă atunci când nu îi sunt impuse cu forcepsul Autorității Judecătorești soluții exagerate și care deteriorează vizibil independența și imparțialitatea judecătorilor și, desigur, și a procurorilor, Acela nu poate fi numit dialog onest. Sigur că Legislativul adoptă legile, Legislativul decide conținutul normativ al acestora și strategiile de politică judiciară promovate de Statul Român. Dar nicio strategie imaginată nu are voie să reducă independența Justiției, ci poate doar să o consolideze, să o potențeze, asigurând separația și echilibrul puterilor în stat (art. 1 alin. 4 din Constituție).

Independența și garanțiile conferite judecătorilor din Franța sau Germania ori Olanda sau Cehia trebuie să se regăsească la aceiași parametri de certitudine, de garanții juridice și de consacrare și în România, Bulgaria, Ungaria, Polonia.

Asta înseamnă aplicarea unitară și loială a dreptului Uniunii Europene, asta înseamnă prevalența statului de drept și a regulilor democratice universale.

Stat de drept nu există fără Justiție independentă și puternică!

Cred că trebuie să le spunem mereu clar tuturor celorlalți actori că trebuie să își vadă fiecare de atribuțiile lor constituționale și legale și să stea fiecare în banca lor, să respecte toți Constituția și legile!

Trebuie să învețe toate autoritățile publice din statul român ce înseamnă „CHECK AND BALANCE” și să respecte această regulă a statului de drept și a democrației reale!

Singurul partener real al Justiției este însuși Poporul Român, ca titular al suveranității naționale, potrivit art. 2 alin. 1 din Constituție. Demn de amintit că, potrivit art. 2 alin. 2 din Constituția României, niciun grup și nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu. Restul relaționărilor Justiției, ale Autorității Judecătorești în ansamblu, derulate cu alte entități, intră în logica Check and Balance.

Justiția nu este un scop în sine, dar trebuie să funcționeze liberă și neconstrânsă întotdeauna, curățată de uscături, pentru că acestea sunt regulile subtile, esențiale ale Statului de Drept.

Succes tuturor judecătorilor în eforturile de a întrona dreptatea și legalitatea!

Succes tuturor magistraților în munca judiciară și în viața personală!

Conf. univ. dr. Silviu Gabriel Barbu
Judecător la Curtea de Apel București

Aflaţi mai mult despre ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!









JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.