Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii

Pachetele de călătorie. Ce se întâmplă cu ele, în contextul pandemiei?
07.07.2020 | Tatiana Maria CERNICOVA-DRAGOMIR

JURIDICE - In Law We Trust
Tatiana Maria Cernicova-Dragomir

Tatiana Maria Cernicova-Dragomir

Situația excepțională și limitările aduse în contextul pandemiei au avut un impact puternic și imediat asupra industriei turismului. Turiștii s-au văzut și ei confruntați cu probleme. Unii au achitat în avans călătorii care nu au mai putut avea loc, în mod obiectiv, în perioada precedentă. Alții au contractat și achitat călătorii care urmează să se desfășoare în perioada următoare, asupra căreia planează incertitudinea datorată pandemiei. Au fost și turiști care au trebuit să fie repatriați, întrucât au rămas blocați în afara țării, datorită anulării zborurilor și restricțiilor legate de transport. Situațiile generate sunt diverse și nu îmi propun o abordare exhaustivă a acestora, însă apreciez că o analiză a câtorva aspecte prezintă importanță în contextul actual, centrat pe situația pachetelor turistice.

1. Starea de fapt

La 31 decembrie 2019, China a raportat către Organizația Mondială a Sănătății faptul că a fost detectată o pneumonie cu o cauză necunoscută, în regiunea Wuhan. Cu o lună mai târziu, în data de 30 ianuarie 2020, Organizația Mondială a Sănătății avea să declare că epidemia este o „urgență de sănătate publică de importanță internațională”. Din 11 februarie 2020 boala cauzată de coronavirusul SARS-CoV-2 primea denumirea de COVID-19[1], iar în prezent toată lumea îi cunoaște denumirea și trăiește în noua realitate.

Prin Decretul nr. 195/16.03.2020[2], Președintele României a instituit starea de urgență[3] pe teritoriul României, pe o durată de 30 de zile, „luând act de evoluția situației epidemiologice pe teritoriul României și de evaluarea riscului de sănătate publică […], ținând cont de faptul că neluarea unor măsuri urgente, cu caracter excepțional, în domeniul social și economic, pentru limitarea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2 în rândul populației ar avea un impact deosebit de grav, în principal asupra dreptului la viață și, în subsidiar, asupra dreptului la sănătate al persoanelor, subliniind necesitatea instituirii stării de urgență pentru diminuarea efectelor negative asupra economiei cauzate de măsurile adoptate la nivel național și internațional pentru combaterea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, în considerarea faptului că elementele sus-menționate definesc un context excepțional care nu putea fi previzionat, care vizează interesul public general și care constituie o situație extraordinară, ce impune măsuri excepționale”. Începând cu data de 15 aprilie 2020, starea de urgență a fost prelungită cu 30 de zile pe întreg teritoriul României[4].

Ulterior încetării stării de urgență, Guvernul a declarat starea de alertă, prin Hotărârea nr. 394/18.05.2020 privind declararea stării de alertă[5] și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19[6]. Starea de alertă se menține și în prezent[7].

Potrivit art. 2 din Legea nr. 55/15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19[8], „starea de alertă reprezintă răspunsul la o situație de urgență de amploare și intensitate deosebite, determinată de unul sau mai multe tipuri de risc, constând într-un ansamblu de măsuri cu caracter temporar, proporționale cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al acesteia și necesare pentru prevenirea și înlăturarea amenințărilor iminente la adresa vieții, sănătății persoanelor, mediului înconjurător, valorilor materiale și culturale importante ori a proprietății”. De asemenea, în preambulul actului normativ se evidențiază „necesitatea asigurării în continuare, chiar și după încetarea stării de urgență, a unei protecții adecvate împotriva îmbolnăvirii cu coronavirusul SARS-CoV-2” și necesitatea „instituirii, inclusiv la nivel legislativ, în contextul existenței unei situații de urgență de amploare și intensitate deosebită, a unor mecanisme care să protejeze, în mod adecvat și cu prioritate, drepturile convenționale, unionale și constituționale la viață, la integritate fizică și la ocrotirea sănătății și având în vedere obligația instituită de Legea fundamentală în sarcina statului de a lua măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice a cetățenilor”. Totodată, actul normativ își justifică trebuința „în condițiile în care, în contextul situației de criză generate de pandemia de COVID-19, este necesară adoptarea de către Parlamentul României, prin lege, a unor măsuri restrictive, cu caracter esențialmente temporar și, după caz, gradual, proporționale cu nivelul de gravitate prognozat sau manifestat al acesteia, necesare pentru prevenirea și înlăturarea amenințărilor iminente la adresa drepturilor convenționale, unionale și constituționale la viață, integritate fizică și sănătate ale persoanelor, în mod nediscriminatoriu, și fără a aduce atingere existenței altor drepturi sau libertăți fundamentale”.

2. Pachete turistice

2.1. Noțiunea de „pachet de servicii de călătorie”

În privința turismului, Ordonanța nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, precum și pentru modificarea unor acte normative[9], așa cum stipulează primul articol al acesteia, „stabilește cadrul legal cu privire la contractele ce au ca obiect pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, încheiate între călători și comercianți în scopul asigurării unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor și a bunei funcționări a pieței”.

Deși majoritatea persoanelor care beneficiază de pachete de servicii de călătorie și de servicii de călătorie asociate sunt consumatori, observăm că termenul utilizat de actul normativ este acela de „călător”. În sensul Ordonanței 2/2018, călătorul este „orice persoană care dorește să încheie un contract sau care are dreptul să călătorească pe baza unui contract încheiat în condițiile prezentei ordonanțe”[10]

Astfel, sfera noțiunii de „călător” este mai largă decât aceea a „consumatorului”, cuprinzând și persoanele care călătoresc în scop profesional, inclusiv membrii profesiilor liberale, sau lucrătorii care desfășoară o activitate independentă sau alte persoane fizice, atunci când acestea nu fac rezervări de călătorie în baza unui acord general. Clarificări regăsim în Directiva (UE) 2015/2302[11] (în continuare, „Directiva (UE) 2015/2302 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate”), care face diferența între două categorii de achizitori de pachete și servicii de călătorie:
– consumatori și persoane asimilate consumatorilor: reprezentanții întreprinderilor mici sau profesioniștii care rezervă călătorii în legătură cu activitatea lor comercială sau profesională, prin aceleași canale de rezervare ca și consumatorii. Pentru acești călători, Directiva prevede necesitatea unui nivel similar de protecție. Aceasta este rațiunea pentru care noțiunea de „călător” nu se restrânge doar la sfera consumatorilor, persoane fizice.

– societăți sau organizații care fac rezervări de călătorie pe baza unui acord general, încheiat adesea pentru numeroase servicii de călătorie pentru o perioadă specificată, de exemplu cu o agenție de voiaj. Protecția prevăzută pentru consumatori și persoanele asimilate acestora nu se va extinde și asupra acestor servicii.

Ordonanța 2/2018 se aplică pachetelor oferite spre vânzare sau vândute călătorilor de către comercianți și serviciilor de călătorie asociate facilitate călătorilor de către comercianți și reprezintă o transpunere în dreptul intern a Directivei (UE) 2015/2302 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate.

Potrivit art. 3 pct. 12 din OG 2/2018, pachetul reprezintă „combinația a cel puțin două tipuri diferite de servicii de călătorie destinate aceleiași călătorii sau vacanțe, dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiții:
a) serviciile respective sunt combinate de un singur comerciant, inclusiv la cererea călătorului sau în conformitate cu selecția acestuia, înainte de a se încheia un contract unic cu privire la toate serviciile;
b) în cazul în care se încheie contracte separate cu furnizori individuali de servicii de călătorie, serviciile respective îndeplinesc una dintre următoarele condiții:
(1) sunt achiziționate de la un singur punct de vânzare și au fost selectate înainte de acceptarea efectuării plății de către călător;
(2) sunt oferite, vândute sau facturate la un preț forfetar sau total;
(3) sunt promovate sau vândute sub denumirea de „pachet” sau sub o denumire similară;
(4) sunt combinate după încheierea unui contract prin care un comerciant acordă călătorului dreptul să aleagă dintr-o selecție de diferite tipuri de servicii de călătorie;
(5) sunt achiziționate de la comercianți diferiți prin procese de rezervare online asociate în care numele călătorului, detaliile de plată și adresa de e-mail se transmit de la comerciantul cu care se încheie primul contract către un alt comerciant sau alți comercianți, iar contractul se încheie cu acest din urmă comerciant sau cu acești comercianți în cel târziu 24 de ore după confirmarea rezervării primului serviciu de călătorie.”

Astfel, condițiile sus-enunțate sunt alternative și nu cumulative, îndeplinirea oricăreia dintre acestea conferindu-i serviciului oferit încadrarea de „pachet”. Esențial este să fie vorba despre cel puțin două tipuri de servicii de călătorie, în sensul actului normativ, respectiv:
„a) transportul de pasageri;
b) cazarea care nu face parte intrinsecă din transportul de pasageri și care este realizată în alt scop decât cel rezidențial;
c) închirierea de autoturisme, de alte autovehicule în înțelesul secțiunii 2 cap. I pct. 3 lit. a) din Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea – RNTR 2, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau de motociclete în conformitate cu art. 6 pct. 22 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru care este necesar un permis de conducere;
d) orice alt serviciu turistic care nu este parte intrinsecă a unui serviciu de călătorie în înțelesul lit. a)-c)”[12].

Interpretarea noțiunii de „pachet” se va face și prin raportare la Directiva (UE) 2015/2302 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate. Potrivit Directivei[13], este oportun ca pachetele să fie definite pe baza unor criterii obiective alternative care să se refere în principal:
– la modul în care serviciile de călătorie sunt prezentate sau achiziționate și
– la aspectele cu privire la care călătorii se pot aștepta în mod rezonabil să fie protejați.

Pentru a ajuta în procesul de interpretare, Directiva detaliază și exemplifică, după cum urmează: „atunci când sunt achiziționate diferite tipuri de servicii de călătorie în scopul aceleiași călătorii sau vacanțe de la un singur punct de vânzare, iar respectivele servicii au fost selectate înainte de acceptarea efectuării plății de către călător, respectiv în cadrul aceluiași proces de rezervare, sau atunci când astfel de servicii sunt oferite, vândute sau facturate la un preț forfetar ori total, precum și atunci când aceste servicii sunt promovate sau vândute sub denumirea de „pachet” sau sub o denumire similară care indică o legătură strânsă între serviciile de călătorie vizate. Astfel de denumiri similare ar putea fi, de exemplu, „ofertă combinată”, „regim forfetar (all inclusive)” sau „servicii all-in”.”[14] Totodată, „serviciile de călătorie combinate după încheierea unui contract prin care comerciantul îi permite călătorului să aleagă dintr-o selecție de diferite tipuri de servicii de călătorie, cum ar fi cazul unui bon-cadou constând într-un pachet de servicii de călătorie, constituie un pachet. Mai mult, o combinație de servicii de călătorie ar trebui considerată drept un pachet atunci când numele călătorului, detaliile de plată și adresa de e-mail se transmit între comercianți și atunci când un alt contract se încheie cel târziu la 24 de ore după confirmarea rezervării pentru primul serviciu de călătorie”[15].

O combinație între un serviciu de călătorie (cum ar fi cazarea) și alt serviciu turistic, care nu face parte intrinsecă din transportul călătorilor, din cazare sau din închirierea de autovehicule sau de anumite motociclete (tur ghidat, vânzarea de bilete pentru concerte, evenimente sportive, excursii sau parcuri tematice, vizite cu ghid, abonamente de schi și închirierea de echipament sportiv precum echipamentul de schi, sau tratamente balneare etc.), poate fi considerată pachet de servicii de călătorie doar dacă serviciul adițional (dintre cele prevăzute la art. 3 pct. 15 lit. d) din OG 2/2018[16]) reprezintă cel puțin 25 % din valoarea totală a călătoriei sau este o componentă esențială a călătoriei[17].

În orice situație, întreprinderile turistice au obligația de a îi informa pe călători dacă le oferă un pachet sau servicii de călătorie asociate, precum și cu privire la drepturile lor esențiale prin intermediul unor fișe de informații standardizate[18] (prevăzute în anexele OG 2/2018). Acestea trebuie să furnizeze informații clare privind elementele și caracteristicile pachetului, privind prețul acestuia și privind orice alte costuri suplimentare. Organizatorul pachetului este responsabil dacă apar probleme, indiferent de entitatea care prestează serviciile de călătorie. Obligația de informare există indiferent dacă pachetul este vândut prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanță, în agenție sau prin alte tipuri de distribuție. Mai mult, atunci când furnizează informațiile respective, comerciantul ar trebui să țină seama de nevoile specifice pe care le-ar putea anticipa în mod rezonabil în ceea ce-i privește pe călătorii care sunt în mod special vulnerabili din cauza vârstei sau a unei infirmități fizice[19].

Sarcina probei în ceea ce privește îndeplinirea cerințelor în materie de informare revine comerciantului[20].

2.2. Drepturile călătorului care a achiziționat un pachet de servicii de călătorie, în contextul pandemiei

Multe persoane s-au văzut în situația în care au rezervat sau achiziționat pachete turistice în avans, anterior pandemiei, pentru perioada următoare, însă se află în imposibilitatea de a beneficia de acestea, din cauza implicațiilor pandemiei provocate de virusul SARS-COV-2.

În situația în care executarea contractului nu a început, aceste persoane au posibilitatea de a anula călătoria, fără penalități și cu rambursarea totală a tuturor plăților efectuate, cu respectarea prevederilor art. 13, alin. (3) din OG nr. 2/2018, respectiv: în cazul „unor circumstanțe inevitabile și extraordinare care se produc la locul de destinație sau în vecinătatea imediată a acestuia și care afectează în mod semnificativ executarea pachetului sau care afectează semnificativ transportul pasagerilor la destinație”.

Spre exemplu, poate fi vorba despre imposibilitatea de a beneficia de transport și cazare din cauza restricțiilor, limitărilor sau suspendărilor impuse de autorități pentru mijloacele de transport (aeriene, terestre sau pe apă), respectiv închiderea sau suspendarea activității unității de primire turistică[21]. Situația se va evalua de la caz la caz.

Directiva (UE) 2015/2302 a Parlamentului European și a Consiliului prevede că, în cazul anulării unui pachet de călătorie din cauza unor „circumstanțe inevitabile și extraordinare”, călătorii au dreptul de a obține rambursarea integrală a tuturor plăților efectuate pentru pachet, fără întârzieri nejustificate și, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data rezilierii contractului. În temeiul regulamentelor privind drepturile pasagerilor și al Directivei privind pachetele de servicii de călătorie, rambursarea poate fi efectuată în bani sau sub formă de voucher. Cu toate acestea, rambursarea sub formă de voucher este posibilă numai în cazul în care pasagerul sau călătorul este de acord.  Posibilitatea conferită operatorului economic de a  oferi călătorului rambursarea sub forma unui voucher nu privează călătorii de dreptul la rambursarea în bani.

Prevederea este reluată aproape identic de OG 2/2018, însă actul normativ preferă noțiunea mai largă, de „încetare” și nu de „reziliere”.

Astfel, din coroborarea dispozițiilor alineatelor (1), (3) și (6) ale art. 13 din OGN 2/2018,  rezultă că agenția de turism organizatoare efectuează orice rambursare necesară sau, după caz, rambursează orice plăți efectuate de către sau pe seama călătorului pentru pachetul respectiv, „fără întârzieri nejustificate și, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la încetarea contractului privind pachetul de servicii de călătorie”[22]. Fiind vorba despre încetarea contractului în lipsa vreunei culpe, operatorul economic nu poate percepe penalități și nici călătorul nu poate solicita despăgubiri.

Mecanismul este identic, indiferent dacă anularea serviciilor se face de către organizatorul pachetului, ori de către călător.

Autoritățile, precum și comercianții serviciilor turistice, recomandă reprogramarea vacanței, cu acordul părților, astfel încât, după încheierea perioadei de pandemie și a efectelor acesteia, turiștii să călătorească în aceleași condiții precum cele contractate inițial către destinațiile alese de aceștia. În mod evident, operatorii economici se confruntă cu un val mare de cereri de rambursare și, în consecință, cu o lipsă acută de lichidități. Astfel, varianta de compromis poate fi atractivă pentru unii călători.

La 19 martie 2020, pe site-ul Comisiei au fost publicate orientările informale[23] având ca obiect aplicarea Directivei privind pachetele de servicii de călătorie în legătură cu COVID-19, care confirmă dreptul călătorilor de a obține o rambursare integrală, indicând totodată posibilitatea (nu obligația) ca aceștia să accepte un voucher.

2.3. Ce reprezintă „circumstanțele inevitabile și extraordinare”

În mod firesc, călătorii au posibilitatea de a rezilia contractul privind pachetul de servicii de călătorie în orice moment înainte de începerea executării pachetului, în schimbul plății unui comision de reziliere adecvat și justificabil (ținând cont de economiile de costuri previzibile și de venitul din desfășurarea alternativă a serviciilor de călătorie)[24].

Pentru a putea ridica problema încetării contractului, fără penalități și pentru a se putea obține rambursarea integrală a sumelor achitate, călătorul poate invoca, în contextul pandemiei, apariția unor „circumstanțe inevitabile și extraordinare”.

Potrivit art. 3 pct. 3 din OG nr. 2/2018, „circumstanțe inevitabile și extraordinare” reprezintă „o situație care nu poate fi controlată de partea care invocă o astfel de situație și ale cărei consecințe nu ar fi putut fi prevăzute și evitate chiar dacă s-ar fi luat toate măsurile rezonabile”[25].

Aceste circumstanțe trebuie să afecteze în mod semnificativ executarea pachetului și pot include, de exemplu, războaie, alte probleme grave de securitate precum terorismul, riscuri semnificative pentru sănătatea umană precum epidemia unei boli grave în locul de destinație al călătoriei sau dezastre naturale precum inundațiile, cutremurele sau condițiile meteorologice care fac imposibilă deplasarea în condiții de siguranță către destinație, astfel cum s-a convenit în contractul privind pachetul de servicii de călătorie[26].

Prin urmare, pandemia provocată de noul coronavirus poate fi catalogată drept o circumstanță inevitabilă și extraordinară[27]. De asemenea, închiderea sau limitarea accesului la unele obiective turistice, precum și restricțiile, limitările sau suspendările impuse de autorități pentru circulația mijloacelor de transport (aeriene, terestre sau pe apă), ce reprezintă componente care fac parte din pachetul de servicii de călătorie contractat, reprezintă motive de invocare a unor circumstanțe inevitabile și extraordinare[28]. Este evident că ne confruntăm cu o situație extraordinară, fapt reiterat și de actele normative de instituire a stării de urgență, respectiv a stării de alertă[29].

Evaluarea acestor circumstanțe și modul în care afectează executarea pachetului turistic trebuie făcută de la caz la caz și ele vor fi reținute în măsura în care, așa cum am arătat, afectează semnificativ executarea pachetului contractat.

În absența îndeplinirii condițiilor arătate mai sus (adică în situația în care la locul de destinație sau în vecinătatea imediată a acestuia nu există circumstanțe inevitabile și extraordinare care afectează în mod semnificativ executarea pachetului, sau care afectează semnificativ transportul pasagerilor la destinație), călătorii au dreptul de a rezilia contractul privind pachetul de servicii de călătorie înainte de plecare, însă vor putea fi obligați la plata unui comision de reziliere, potrivit contractului încheiat, în funcție de momentul anulării, și cu respectarea prevederilor art. 13 alin. (1) și (2) din OG nr. 2/2018, respectiv: „(1) Călătorul poate înceta contractul privind pachetul de servicii de călătorie în orice moment înainte de începerea executării pachetului. În cazul în care călătorul încetează contractul privind pachetul de servicii de călătorie, acesta poate fi obligat să plătească agenției de turism organizatoare o penalitate de încetare adecvată și justificabilă. (2) În contractul privind pachetul de servicii de călătorie pot fi prevăzute penalități de încetare standardizate rezonabile, în funcție de momentul încetării contractului înainte de începerea executării pachetului, precum și de economiile de costuri și de veniturile prevăzute, generate de executarea alternativă a serviciilor de călătorie. În absența unor penalități de încetare standardizate, valoarea penalității de încetare corespunde prețului pachetului, din care se scad economiile de costuri și veniturile generate de executarea alternativă a serviciilor de călătorie. La cererea călătorului, agenția de turism organizatoare prezintă o justificare pentru cuantumul penalităților de încetare.”

Există însă posibilitatea, în anumite condiții[30], de a transfera contractul de servicii de călătorie altui călător, sub rezerva costurilor care decurg din transfer.

Pentru a fi solicitată plata pentru comisioane, tarife, penalități de încetare sau alte costuri suplimentare practicate de operatorul economic, acestea trebuie să fi fost aduse la cunoștința călătorului, la momentul achiziționării un pachet de servicii de călătorie. Acestea fac parte din informațiile ce trebuie furnizate în mod obligatoriu  Lipsa îndeplinirii obligației de informare de către agenția de turism organizatoare sau, după caz, agenția de turism intermediară atrage, conform art. 6, alin. (2) din OG nr. 2/2018, sancțiunea lipsei posibilității de a imputa aceste sume călătorului. Sarcina probei în ceea ce privește îndeplinirea cerințelor în materie de informare revine comerciantului[31].

În orice situație, incidența circumstanțelor inevitabile și extraordinare exclude culpa și, ca atare, nu se pot solicita despăgubiri de către călător.

În condiții normale, dacă organizatorul anulează vânzarea înainte de începutul serviciilor din pachet, călătorul are dreptul la rambursare și, dacă este cazul, la despăgubire. Însă, dacă organizatorul este cel care anulează pachetul, invocând circumstanțele inevitabile și extraordinare, principiul rămâne în picioare, în sensul că nu se vor putea obține  despăgubiri de către călător, în lipsa culpei.

3. Servicii, altele decât pachetele turistice

Dacă s-a achiziționat un singur serviciu turistic  și călătorul este în imposibilitatea de a beneficia de el din cauza condițiilor epidemiologice și a efectelor acestora, una dintre variantele susținute de operatorii economici și de autorități este reprogramarea călătoriei.

Dacă se dorește anularea sejurului și rambursarea sumelor achitate în avans, nu sunt aplicabile prevederile OG nr. 2/2018. Rambursarea acestor sume, în cazul serviciilor singulare și a unor servicii care nu intră în noțiunea de „pachet”, intră sub incidența Codului Civil.

Ordonanța nr. 2/2018 nu se aplică următoarelor:
„a) pachetelor și serviciilor de călătorie asociate care durează mai puțin de 24 de ore, cu excepția situației în care acestea includ cazare peste noapte;
b) pachetelor oferite și serviciilor de călătorie asociate facilitate ocazional și pe o bază nonprofit și numai unui grup restrâns de călători;
c) pachetelor și serviciilor de călătorie asociate achiziționate în temeiul unui acord general pentru organizarea unei călătorii de afaceri, încheiat între un comerciant și o altă persoană fizică sau juridică ce acționează din motive legate de activitatea sa comercială, afacerea, meseria sau profesia sa”[32].

Potrivit art. 3 pct. 16 din OG 2/2018, un serviciu de călătorie asociat presupune „existența a cel puțin două tipuri diferite de servicii de călătorie achiziționate în scopul aceleiași călătorii sau vacanțe, care nu constituie un pachet și care duc la încheierea unor contracte separate cu furnizorii individuali de servicii de călătorie, dacă un comerciant facilitează una dintre următoarele variante:
a) selectarea separată și plata separată de către călători a fiecărui serviciu de călătorie cu ocazia unei singure vizite sau a unui singur contact cu punctul său de vânzare;
b) achiziționarea, într-un mod personalizat, a cel puțin unui serviciu de călătorie suplimentar de la un alt comerciant, în cazul în care se încheie un contract cu acest alt comerciant cel târziu în 24 de ore de la confirmarea rezervării primului serviciu de călătorie”.

Conform actului normativ, serviciile de călătorie asociate sunt două sau mai multe servicii de călătorie achiziționate de călător de la furnizori diferiți, „în baza unor contracte separate, dar care sunt interconectate. În astfel de cazuri, un comerciant facilitează rezervarea serviciilor ulterioare, acestea fiind achiziționate în scopul aceleiași călătorii sau vacanțe. Noțiunea de „servicii de călătorie asociate” se referă doar la combinațiile dintre servicii de călătorie care nu constituie un pachet, în sensul descris mai sus. În cazul serviciilor de călătorie asociate, comerciantul facilitează: rezervarea pe baza unei singure vizite sau a unui singur contact cu punctul său de vânzare, de exemplu pe durata unei vizite la o agenție turistică ori pe un site, sau o rezervare suplimentară pentru un al doilea serviciu de călătorie, ca răspuns la o invitație specifică, de exemplu pe e-mail sau prin accesarea unui link, și încheierea contractului pentru acest serviciu cu un alt furnizor, în termen de 24 de ore de la confirmarea rezervării primului serviciu de călătorie”[33].

Ordonanța 2/2018 precizează că „nu aduce atingere prevederilor legale în materie contractuală și care reglementează forma, validitatea, obligațiile și drepturile părților, precum și efectele juridice ale contractelor, în măsura în care acestea nu sunt reglementate de prezenta ordonanță”[34].

Astfel, pentru călătorii care beneficiază de servicii de călătorie, altele decât pachetele de călătorie, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun.

4. Considerații finale

Uniunea Europeană și autoritățile naționale fac eforturi în vederea restabilirii ecosistemului turistic și asigurării unui standard înalt de protecție a vieții și sănătății cetățenilor. Cu toate acestea, se recomandă precauție și urmărirea evoluției crizei determinate de pandemie prin prisma surselor oficiale (Ministerul Afacerilor Interne / Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență/ Ministerul Sănătății/ Ministerul Afacerilor Externe), lista alertelor de călătorie putând fi accesată aici. Călătorii trebuie să fie însă conștienți de drepturile pe care le au și să își evalueze cu grijă opțiunile, inclusiv raportat la tipul de serviciu contractat.


[1] Disponibil aici
[2] Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 212 din data de 16 martie 2020
[3] în temeiul prevederilor art. 93 alin. (1), ale art. 100 din Constituția României, republicată, și ale art. 3 și art. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare
[4] în baza Decretului nr. 240/14.04.2020, Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 311 din data de 14 aprilie 2020
[5] în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 3, art. 4, art. 6 și art. 71 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
[6] Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 410 din data de 18 mai 2020, aprobată prin Hotărârea nr. 5 din 20 mai 2020 pentru încuviințarea stării de alertă și a măsurilor instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a Parlamentului, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 421 din data de 20 mai 2020
[7] Hotărâre nr. 476 din 16 iunie 2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 515 din data de 16 iunie 2020.
[8] Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 396 din data de 15 mai 2020
[9] Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 728 din data de 23 august 2018
[10] Art. 3 pct. 2 din OG 2/2018
[11] Directiva nr. 2302 din 25 noiembrie 2015 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2011/83/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 90/314/CEE a Consiliului, Adoptată la Strasbourg, 25 noiembrie 2015, publicată în Jurnalul Oficial cu numărul 326L din data de 11 decembrie 2015
[12] Art. 3 pct. 15 din OG 2/2018
[13] Al. (10) din Considerentele Directivei (UE) 2015/2302
[14] Al. (10) din Considerentele Directivei (UE) 2015/2302
[15] Al. (11) din Considerentele Directivei (UE) 2015/2302
[16] A se vedea Art. 3. Pct. 15 din OG 2/2018: „15. serviciu de călătorie reprezintă:
a) transportul de pasageri;
b) cazarea care nu face parte intrinsecă din transportul de pasageri și care este realizată în alt scop decât cel rezidențial;
c) închirierea de autoturisme, de alte autovehicule în înțelesul secțiunii 2 cap. I pct. 3 lit. a) din Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea – RNTR 2, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau de motociclete în conformitate cu art. 6 pct. 22 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru care este necesar un permis de conducere;
d) orice alt serviciu turistic care nu este parte intrinsecă a unui serviciu de călătorie în înțelesul lit. a)-c)”
[17] Disponibil aici
[18] Disponibil aici
[19] Al. (25) din Considerentele Directivei (UE) 2015/2302
[20] Art. 8 OG 2/2018
[21] Disponibil aici
[22] Art. 13 al. (6) din OG 2/2018
[23] https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/coronavirus_info_ptd_19.3.2020.pdf
[24] Al. (31) din Considerentele Directivei (UE) 2015/2302; art. 13 al. (1)  din OG 2/ 2018
[25] Mutatis mutandis, art. 3 pct. 12 din Directiva (UE) 2015/2302
[26] Al. (31) din Considerentele Directivei (UE) 2015/2302
[27] Information on the Package Travel Directive in Connection with the COVID-19 – 19.3.2020 – revised version, replaces the version of 5.3.2020 – the views of the Commission’s Directorate-General for Justice and Consumers.
[28] Disponibil aici
[29] Vezi supra – Starea de fapt
[30] Art. 10 din OG 2/2018:
„(1) Călătorul poate transfera contractul privind pachetul de servicii de călătorie unei persoane care îndeplinește toate condițiile aplicabile contractului respectiv, după ce notifică agenția de turism organizatoare într-un termen rezonabil înainte de începerea executării pachetului, pe un suport durabil. Se consideră a fi transmisă într-un termen rezonabil notificarea cu cel puțin șapte zile înainte de începerea executării pachetului.
(2) Persoana care transferă contractul privind pachetul de servicii de călătorie și persoana căreia îi este transferat contractul răspund în solidar pentru achitarea soldului și a tuturor comisioanelor, tarifelor și altor costuri suplimentare generate de acest transfer.
(3) Agenția de turism organizatoare informează persoana care transferă contractul cu privire la costurile efective ale transferului. Aceste costuri sunt rezonabile și nu depășesc costurile suportate efectiv de agenția de turism organizatoare ca urmare a transferului contractului privind pachetul de servicii de călătorie.
(4) Agenția de turism organizatoare prezintă persoanei care transferă contractul dovezi cu privire la costurile suplimentare, comisioanele sau alte costuri generate de transferarea contractului privind pachetul de servicii de călătorie.”
[31] Art. 8 OG 2/2018
[32] Art. 2 al. (2) din OG 2/2018
[33] Disponibil aici
[34] Art. 2 al. (3) din OG 2/2018


Practician în insolvență Tatiana Maria Cernicova-Dragomir

Aflaţi mai mult despre

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!









JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.