Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii

Temeiul legal pentru a pune întrebări instanței
06.07.2020 | Dan Mihai ȘUTA

JURIDICE - In Law We Trust
Dan Mihai Șuta

Dan Mihai Șuta

Deși, încă, este vreme de pandemie care, o bună bucată de timp ne-a ținut ,,arestați” la domiciliu, din ordinul unor ordonanțe militare, pare-se neconstituționale, care au așternut peste țară starea de urgență (din câte rețin, nemaiîntâlnită de la cutremurul din martie 1977 și de la Revoluția anticomunistă din decembrie 1989, aceasta din urmă rapid înlăturată de suflul revoluționar care i-a măturat pe înșiși ordonanțatorii ei) lumea avocaturii și lumea justiției, în general, nu duc lipsă de întâmplări dintre cele mai bizare, comico-ridicole ori grosolan-nesimțite. Am fost protagonistul, martorul și confidentul unor astfel de întâmplări, poate rezultat al descătușării liberatoare a energiilor ținute sub arest pandemic. Și nu numai…!

Într-una din primele zile consecutive momentului revocării stării de urgență, mă aflam la o instanță din țară (una dintre multele micuțe, organizate în târgușoare, în care timpul se târăște exasperant de uniform, dându-i o lentoare tipică, înfundată, în cele din urmă, la nivel cerebral, în ceea ce numim, îndeobște, plictiseală. Plictiseală, ale cărei victime, cuprinse de un soi de blegeală, la un moment dat, se scutură din te miri ce motiv, pentru ca la următorul pas, cum se spune în popor ,,s-o comită”. Victima unui astfel de puseu, rod al plictisului semi-rural/semi-urban, am fost atunci când, într-o ședință de judecată, ce-i drept cam lungă și enervantă din cauza întrebărilor și răspunsurilor țunamice care măturau din cauză ultimele fărâme de adevăr și bun simț, m-a pus necuratul să intru într-un dialog cu instanța mono-personală, compusă dintr-o tânără, dar apăsător de echidistantă și impersonală, doamnă președintă (nu o zic neapărat în sens peiorativ, fiind unul dintre cei care admiră capacitatea de abținere și reținere a celor puși să asiste, prin forța împrejurărilor, la spectacole grotești de prostie, fanfaronadă și povești s.f. de natură judiciară). Poate că fachirismul abținerii doamnei președintă, întinsă în timp mai bine de două ore, a fost cauza întrebării glonț care mi-a zburat măduva intelectului, lăsându-mă, zis într-un riguros și deplin limbaj bulevardier, străin de valențe juridice, ,,mască”.

Ce s-a întâmplat? După cum aminteam, în acea interminabilă ședință de judecată, se administra proba interogatoriului, încuviințată tuturor părților. Zece la număr! Încercare grea pentru toți cei implicați în gospodărirea acestui mijloc de probă care, în majoritatea cazurilor se dovedește descumpănitor de inutil. Eram pe la interogatoriul al optulea sau al nouălea, deci atmosfera era pe măsura răbdărilor mult încercate și ale huiduielilor scrâșnit reprimate de către participanții la ordalianta procedură (vă asigur că, precum în evul mediu, adevărul a avut cel mai mult de suferit, la finalul procedurii nimeni nemaiînțelegând nimic, dar cu toții dornici să scape prin fugă sănătoasă și fără rușine). Lesne de înțeles că doamna președintă, spre a scurta tortura, a mai tuns din întrebări și, mirare (la mine), a înțeles să-mi radă și mie câteva dintre întrebările cu mult tâlc gândite, în încercarea de capcanare (juridică, nu de altă natură!) a naivului adversar. Motiv pentru care, simțind că îmi scapă prada, lăsat fiind fără arma nimicitoare a întrebării îndelung cumpănite întru devoalarea minciunii eretice a pârâtului adversar, în deplina reprezentare a faptului că urma să fie adresată unuia uns cu toate alifiile, m-am trezit vorbind și, colac peste pupăză, de parcă nu ar fi fost suficiente până atunci, punând direct, imediat și, injust (rapid s-a dovedit!), o întrebare care suna așa: ,,Doamna președintă, de ce nu doriți să-i puneți întrebarea pârâtului?” Am fost contrat cu următorul răspuns, în fapt o contra-întrebare retorică: ,,Care este temeiul legal care vă permite să puneți întrebări instanței, domnule avocat?” După cum vă preveneam mai sus, răspunsul-întrebare al doamnei președintă mi-a lacerat, instantaneu, și graiul, și creierii și personalitatea, lăsându-mă mut, sub privirile instanței suverane. Trebuie să recunosc că, deși am câteva decenii bune de avocatură în urmă, pe întinsul cărora am auzit și văzut multe, un astfel de răspuns la o amărâtă de întrebare-protest față de refuzul instanței de judecată de a adresa mult pritocita mea întrebare perversului adversar, dușman periculos al adevărului ,,obiectiv”, adept al minciunii corozive, de natură a eșua toate tentativele de soluționare justă și echitabilă a pricinii, nu gândeam că se poate da! Evident, muțenia care m-a cuprins în urma încasării glonțului interogației prezidențiale m-a făcut să mă așez în banca mea. Meditând la genialitatea unei întrebări cu multe atribute:  avortiv (întrucât a tăiat orice eventual răspuns, chiuretându-mi fără multe ifose și menajamente materia cenușie găzduită de dodoloața aflată în susul gâtului, zbârnâind steril după o replică pe măsură); autoritar (prin piedica de netrecut, pusă oricărui drept la replică); nepoliticos (prin lipsa de respect față de libertatea cuvântului interlocutorului); demitizant (prin suprimarea instantanee a reflexului milenar al omului de a pune întrebări și de a primi răspunsuri); eficace (prin anularea oricărei curiozități din parte-mi pentru a afla motivul refuzului instanței de a pune pârâtului întrebarea mea, pre-scrisă în chestionar).

În concluzie și altfel spus, întrebarea instanței a înghețat, precum permafrostul din Antarctica, ,,năbădăile” și ,,chichițele” avocățești manifeste într-o pricină de natură privată, punându-le în colțul dizgrației prezidențiale.

Rămâne însă o nedumerire: omul are nevoie de temei de drept pentru a întreba? Trebuie să fie scrisă în vreo lege libertatea omului de a pune întrebări? E nevoie ca legiuitorii lumii să scrie, în legile pe care le fabrică, dreptul omului de a-și întreba semenii despre unele și altele? Dacă la aceste întrebări răspunsul este ,,da”, libertatea omului, la acest început de mileniu 3, este copleșitor de iluzorie, iar intenția de a face justiție răpusă de o gravă incertitudine.

Av. Dan Mihai Șuta
Baroul Satu Mare

Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!









JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.