Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Atitudinea insultătoare a organelor de cercetare penală este de natură a împiedica exercitarea dreptului la apărare
17.07.2020 | Dan Mihai ȘUTA

Secţiuni: Drept penal, Opinii, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Dan Mihai Șuta

Dan Mihai Șuta

La un ceas al unei după amieze de iunie, un confrate avocat a fost sunat de către o persoană, solicitându-i-se ajutorul, omul fiind percheziționat la și în domiciliul lui personal de către organele antimafie. S-a dus la locul procedurilor, ce-i drept cu o oarecare întârziere, însă nicidecum peste cele două ore prevăzute de art. 159 alin. 9, partea a II-a c.pr.penală și, constatând că scotocirea casei clientului începuse de ceva vreme, și-a arătat nedumerirea și iritarea (firești, zic eu). Este demn de precizat numărul impresionant al forțelor de ordine prezente, inclusiv mascați, determinați a curma orice eventuală tulburare în buna desfășurare a percheziției. Luând act de hărnicia anchetatorilor, colegul meu s-a așezat pe o banchetă aflată în bucătăria locuinței omului, suspectat de cultivarea, traficarea și consumul de cânepă indiană. Aproape instantaneu, unul dintre polițiștii aflați în exercițiul atribuțiilor de căutare a urmelor și rămășițelor produsului narcotic, i-a cerut la manieră imperativă și vădit șicanatoare, fără prea multe politețuri, să se ridice. Confratele a refuzat, spunând că este destul spațiu de percheziționat în locuință, polițistul a insistat, s-a iscat un duel verbal, iar organul polițienesc, adecvat luptei antidrog, i-a repezit în față avocatului aflat în exercițiul profesiei, scurt și sec, ,,Ești un gunoi!”. A urmat momentul de paralizie, după care fireasca întrebare: ,,Ce ai zis!?” ,,Ești un gunoi!” , veni dinspre polițist răspunsul întăritor al întrebării lămuritoare. Colegul meu a insistat: ,,Nu am înțeles! Ce ai spus? Mai spune o dată!”. ,,Ești un gunoi ordinar!” a clamat definitiv, fără putință de interpretare ori de repliere, organul antimafia. Pus în fața unei astfel de atitudini milițienești, confratele meu a părăsit locuința în care se efectua percheziția.

Tulburat și, pe bună dreptate, revoltat, l-a sunat pe șeful organului, autor al portretului vorbit cu care fusese gratulat și i-a relatat cele întâmplate. Reacția și răspunsul vajnicului șef al grobianului milițian au fost antologice: ,,Asta este… Nu am ce să fac!”.

Colegul meu a formulat o plângere împotriva măsurii percheziționării domiciliului clientului său în lipsa lui, precum și pentru cele întâmplate. Ca răspuns, i-a fost comunicată ordonanța din 12 iunie 2020, prin care i s-a respins plângerea, iar procurorul de caz, în motivare, arată următoarele: ,,…inculpatul a fost informat cu privire la dreptul de a contacta un avocat care să participe la percheziție, acesta declarând că dorește să fie asistat de un avocat. În acest sens a fost contactat telefonic avocat X care s-a prezentat, dar acesta a părăsit locație fără să fie indicat motivul concret. Motiv pentru care ulterior s-a prezentat avocat din oficiu Y.” (am citat mot-a-mot din ordonanță, cu excepția majusculelor care asigură anonimizarea, așa că derapajele ortografice și gramaticale nu îmi aparțin) …,,Prezenta cauză are ca obiect o situație în care persoana cercetată a beneficiat de acces la un avocat încă din momentul efectuării percheziției domiciliare. Faptul că apărătorul inculpatului a părăsit din proprie inițiativă locul în care se desfășura percheziția domiciliară nu poate fi imputat organelor de cercetare penală. De asemenea, atitudinea organelor de cercetare penală, insultătoare, așa cum apreciază apărătorul ales al inculpatului, nu este de natură a împiedica exercitarea dreptului la apărare.” (sublinierea ns. – av. Dan Mihai Șuta).

Altfel spus, procurorul care a soluționat plângerea colegului meu față de abuzul organelor de anchetă penală, inclusiv jignirea care i s-a adus în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor profesionale, susține, în motivarea ordonanței pe care a dat-o, că avocatul care este în mod repetat și apăsat făcut/denumit ,,gunoi” și ,,gunoi ordinar”, vorbindu-i-se de către polițistul judiciar la persoana a II-a singular, adică la pertu, ,,…nu este de natură a împiedica exercitarea dreptului la apărare.”!!?

Lumea este cu susul în jos și cu josul în sus!

Vorba unui coleg avocat, care a aflat și el de cele întâmplate: ,,Nici dacă ajungea la percheziție în patru labe de beat ce era, polițistul nu avea dreptul să-l facă gunoi.”

În ceea ce mă privește, instantaneu m-am întrebat că dacă așa ceva suportă un avocat din partea unui polițist, oare ce ar putea suporta, la o adică, un om de rând, din partea unui astfel de polițist? Probabil că l-ar pune instantaneu pe făraș, cu un bilețel atașat, purtând mențiunea ,,Direcția pubela!”. Însă, voind să trec de la ,,simple supoziții” (cum le place de multe ori organelor judiciare să catalogheze susținerile avocaților despre fapte și întâmplări notorii!) la câteva certitudini, iată ce se desprinde, în opinia mea, din incidentul în care a fost implicat colegul meu:

  1. Polițistul care l-a gratulat, numindu-l ,,gunoi” și ,,gunoi ordinar”, nu este demn a purta uniforma de polițist. Pentru simplul, dar marele fapt, dincolo de abilitățile de polițist pe care poate le are ori poate nu le are, că a încălcat flagrant art. 41 lit. a) – obligația de solicitudine și respect față de orice persoană – și h) – obligația unui comportament demn de considerația și încrederea impuse de profesia de polițist – , art. 42 lit. d) – obligația unei conduite corecte care să nu compromită prin activitatea sa publică sau privată prestigiul funcției sau al instituției din care face parte – din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și constituie abaterea disciplinară prevăzută de art. 57 lit. a) (comportarea necorespunzătoare în serviciu care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției) din aceeași lege.
  1. Polițistul în cauză este purtător al autorității Statului Român, astfel cum precizează fără echivoc art. 2 din Legea nr. 360/2002, ,,exercițiul autorității publice”, obligatoriu a fi efectuat exclusiv ,,în interesul și în sprijinul persoanei, comunității și instituțiilor statului, exclusiv și în baza și în executarea legii, cu respectarea principiilor imparțialității, nediscriminării, proporționalității și gradualității”. Ca atare, în nicio împrejurare, față de nimeni și sub niciun motiv sau pretext, real ori inventat, el nu are dreptul să folosească cuvintele pe care le-a folosit față de colegul meu. Cu atât mai mult cu cât el avocatul avea o calitate specială la acea percheziție, aceea de apărător ales al acuzatului, adică, în conformitate cu art. 29 c.pr.penală, fiind participant în procesul penal respectiv și, potrivit art. 31 c.pr.penală, având atât dreptul, cât și obligația de a-l asista pe acuzat, fiind titularul funcției de apărare în acel proces penal, potrivit dispozițiilor art. 24 alin. 2 din Constituția României.
  1. Fapta polițistului de a-l numi pe avocatul acuzatului ,,gunoi” și ,,gunoi ordinar” este la limita infracțiunii de ultraj judiciar, prevăzută și pedepsită de art. 279 alin. 4 c.penal care, raportat la condiții (prezența unui număr mare de polițiști, având asupra lor armament, bastoane, spray-uri paralizante și altele asemenea, fiind de natură a cauza avocatului o puternică temere pentru siguranța propriei integrități fizice), are conotațiile unei fapte de ,,amenințare” ori ,,alte violențe” prevăzute de art. 279 alin. 1 c.penal. Însă, chiar dacă nu ar întruni conținutul unei infracțiuni, fapta polițistului este cauzatoare de prejudicii morale pentru avocatul apărător în cauză, fiind un delict civil, în sensul art. 1349 c.civil și, ca atare, atrage obligația reparării acestuia și/sau, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute și sancționate de art. 2 din Legea nr. 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cea care a înlocuit faimosul Decret nr. 153/1970, denumit, pe durata aplicării ei, în vremuri comuniste, ,,mătura străzii”. Deci, pentru a nu o lungi, fapta polițistului întrunește elementele constitutive ale unei abateri disciplinare, ale unei contravenții, ale unui delict civil și, posibil, ale infracțiunii de ultraj judiciar. Ceea ce vorbește de la sine despre gravitatea conduitei polițistului.
  1. Maniera la care, prin ordonanța de respingere a plângerii contra actelor de efectuare a percheziției domiciliare, se bagă sub preș ,,incidentul”, vorbindu-se despre un ,,dialog neprincipial fără legătură cu activitatea desfășurată”, urmare căruia ,,a părăsit locația fără a comunica intenția sa”. Da, interesant! Întrebări legitime:

– În ce a constat pretinsul dialog? ,,Dialog”, în accepțiunea limbii române și în paradigma conturată de Dicționarul Explicativ al Limbii Române, înseamnă, printre altele o ,,convorbire între două sau mai multe persoane”.  Polițistul l-a făcu ,,gunoi” și ,,gunoi ordinar” pe avocat, după care, pe bună dreptate, acesta a plecat. Or, vorbele polițistului semnifică o injurie, care, în definiția aceluiași dicționar, înseamnă ,,vorbă sau faptă care lezează demnitatea sau reputația cuiva ; insultă, ofensă”.

– Cum nu avea legătură cu activitatea desfășurată, acel ,,dialog neprincipial”, în fapt o injurie adusă de polițist avocatului? După cum câte reține însuși procurorul, incidentul s-a întâmplat în procedura percheziționării locuinței acuzatului, iar avocatul nu era nici la o bere și nici la o șeptică cu polițistul, ci în îndeplinirea obligațiilor profesionale care îi reveneau în urma acceptării ofertei formulate de către client de a-l asista și apăra în respectiva cauză. Și atunci cu ce a avut legătură? Cu iritarea polițistului la prezentarea avocatului? Foarte posibil, numai că domnul polițist  avea obligația legală să și-o reprime și nu să-l determine pe avocat să plece de la fața locului, având reprezentarea posibilității ca situația să degenereze.

– În cuprinsul ordonanței procurorului se menționează următoarele: ,,Astfel deși a invocat nulitatea actelor procesuale – procese verbale de percheziție domiciliară din data de 18.05.2020, avocatul X în calitate de apărător ales al inculpatului Z nu a dovedit care este vătămarea ce i-a fost adusă, vătămarea neputând decurge exclusiv din efectuarea unui act de urmărire penală. Vătămarea nu se poate suprapune exclusiv noțiunii de probă în defavoare ci trebuie să fie o probă astfel administrată încât să se fi cauzat în mod evident o vătămare, care, în plus, trebuie să nu poată fi înlăturată decât prin desființarea actului. Ori nici una din probele administrate în cauză nu a putut cauza o astfel de vătămare a unor drepturi procesuale în condițiile în care la efectuarea percheziției domiciliare a fost prezent un avocat care nu a invocat niciun motiv de nelegalitate a probei.” (încă o dată scuze pentru exprimarea și gramatica textului citat!) Gravă tautologie! Adică, proba (percheziția) pentru care au fost administrate probe (aceeași percheziție!), că doar despre una și aceeași probă – percheziția domiciliară – se plâng avocatul și clientul acestuia. În ceea ce-l privește pe avocatul prezent la efectuarea percheziției domiciliare, nu știm despre care avocat este vorba, întrucât colegului avocat agresat i-a luat locul, în condiții discutabile, puțin conforme codului de procedură penală (art. 90-92), Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat (Capitolul V. Asistența judiciară) și a Statutului profesiei de avocat, aprobată prin Hotărârea nr. 64/2011 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România (art. 150 și următoarele), un avocat din oficiu. Cum să soliciți și baroul, dând curs solicitării, să numească un avocat din oficiu, în condițiile în care acuzatul din cauză avea un apărător ales? Cum este posibil ca la această manieră să se dea ,,pe după căpiță” gestul polițistului de a-l jigni pe avocatul ales al acuzatului care, prin mojicia etalată, l-a determinat să plece de la percheziția în curs de desfășurare și să susții că nu a invocat ,,niciun motiv de nelegalitate a probei”? Adică, polițistul, prin cuvintele sale obscene, adresate avocatului, determină plecarea avocatului de la efectuarea procedurii percheziției  domiciliare, se omite consemnarea realității și exactității celor întâmplate, a motivului efectiv pentru care avocatul a părăsit locuința percheziționată, tocmai acest abuz îl reclamă avocatul în plângerea înaintată procurorului de caz care supraveghează ancheta, iar procurorul susține că acesta ,,nu a invocat niciun motiv de nelegalitate a probei”? De ce această complicitate a posteriori a procurorului de caz cu conduita nelegală a polițistului? De ce este firească conduita cvasi-identică a șefului polițistului indisciplinat și abuziv, atunci când i-a spus despre cele relatate de către avocat ,,Asta este…Nu am ce face!”? De ce atâta minciună în cuprinsul actelor procedurale mai sus menționate, din care nu rezultă cele întâmplate? Este ea benefică justiției? Răspunsul rămâne la latitudinea fiecăruia.

  1. Deși colegul meu a sesizat baroul în legătură cu cele întâmplate, hotărându-se formularea unei note de protest adresate procurorului și parchetului, fiind desemnat un consilier pentru redactarea ei, decanul, cu de la sine putere, nesocotind hotărârea consiliului, a adresat ,,scuze pentru deranj” parchetului și procurorului, sesizarea fiind, astfel, cvasi formală. Nu cred că la această manieră se poate vorbi despre protejarea drepturilor și intereselor legitime ale profesiei de avocat, în general și ale avocaților, în special. Decanul, după ce a luat la cunoștință despre incident, avea obligația de a coordona demersurile instituționale în vederea revelării celor întâmplate în realitate, nu aduse din condei, așa cum reiese din actele anchetatorilor, și tragerea la răspundere a persoanei/persoanelor responsabile. Decanul și consiliul baroului aveau obligația ca în semn de solidaritate cu colegul lor, agresat la maniera mai sus descrisă, să inițieze, să organizeze și să susțină o acțiune de protest față de abuzul la care el a fost supus. Că nu s-a procedat astfel are implicații pe viitor, avocații neavând nicio certitudine că organele profesiei, alese în condițiile Legii nr. 51/1995 și ale Statutului profesiei de avocat, vor garanta desfășurarea activității lor fără imixtiuni ori îngrădiri din parte autorităților statului. Art. 62 din Statutul profesiei de avocat prevede că ,,Independenţa profesiei, autonomia baroului şi exercitarea liberă a profesiei de avocat nu pot fi îngrădite sau limitate prin actele autorităţilor administraţiei publice, ale instanţelor judecătoreşti, ale Ministerului Public sau ale altor autorităţi decât în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.” Or, atât consiliul baroului, cât și decanul sunt chezașii instituționali ai respectării acestei obligații de către toate autoritățile, entitățile și/sau persoanele. Iar cele întâmplate confratelui meu avocat nu se înscriu, nicidecum!, în categoria îngrădirilor sau limitărilor expres prevăzute de lege.
  1. Oricum, până un alta, cea mai cinică dintre ,,constatările” procurorului se regăsește în următoarea formulare: ,,De asemenea, atitudinea organelor de cercetare penală, insultătoare, așa cum apreciază apărătorul ales al inculpatului, nu este de natură a împiedica exercitarea dreptului la apărare.” Adică, faptul că a fost insultat, ocărât, jignit, în esență injuriat de către polițist (aspect reținut de către părocuror!) în prezența tuturor participanților la efectuarea percheziției, nu însemnă că avocatul a fost pus în situația de a nu putea face apărarea efectivă a clientului său, în calitate de apărător al acestuia? Cu respect, întreb și mă întreb: ce înseamnă atunci? O încurajare, un îndemn, un sprijin pentru exercitarea apărării și asigurarea efectivității ei? Nicidecum! În opinia mea, episodul mai sus relatat este unul dintre cele multe care s-au petrecut și se petrec în procesele penale din România, unul dintre acele episoade care, cu lejeritate maximă, sunt tolerate de ierarhicii superiori ai autorilor lor, prin respingerea plângerilor care devoalează abuzuri procedurale grave și de neconceput în sisteme judiciare democratice (quod erat demonstrandum , ordonanța procurorului din care am spicuit pasajele mai sus citate), prin clasarea complice a petițiilor care cer exercitarea acțiunii disciplinare de către Consiliul Superior al Magistraturii, (despre care, recent, unul dintre reprezentanții societății civile zicea că și-a anulat menirea din cauza umorilor personale ale membrilor lui) și prin zâmbet condescendent, mult prea independent și, uneori, sictirit de deranjul ,,nejustificat” al judecătorilor chemați a se pronunța pe plângerile care mai ajung pe la domniile lor. Cercul nesimțirii se închide la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (mai familiar pentru mulți sub pseudonimul ,,CEDO”), transformat într-un defetist în războiul pentru justiție, suprabirocratizat și ruginit, stereotipia formulelor de respingere a petițiilor oamenilor abuzați de justițiile naționale fiind de-a dreptul penibilă.

În concluzie, pretenția legii, potrivit căreia ,,avocații sunt parteneri indispensabili ai justiției, ocrotiți de lege” (art. 38 alin. 1 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat), este mult contrazisă de realitățile din terenul mlăștinos al procedurilor judiciare, iar ocrotirea este deplină, dar lipsește cu desăvârșire. Chiar și din interiorul profesiei!

Av. Dan Mihai Șuta
Baroul Satu Mare

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti