Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii

Cum să (nu) aperi o mișcare de acuzații de anarhism
10.07.2020 | Alexandra RIZOIU

JURIDICE - In Law We Trust
Alexandra Rizoiu

Alexandra Rizoiu

Totdeauna mi s-a părut fascinant felul în care oamenii se pot „juca” cu cuvintele. Cum poți lua un cuvânt și punându-l într-un anumit context, poți schimba în totalitate conceptul pe care îl desemnează. Mi se pare că este o abilitate cel puțin folositoare, mai ales pentru persoanele care își câștigă existența din cuvinte și scris.

Am crescut cu doi părinți juriști, deci am văzut felul în care tehnica aceasta ajută în negocieri, dar și cum să îți dai seama când este folosită împotriva ta. Cu această precizare în minte spun că articolul tatălui meu despre anarhism[1] se bazează pe un joc de cuvinte, pe abilitatea sa de a argumenta credibil că acest curent este echivalent cu libertarianismul pentru a demonstra ceva. Ce? Practic, el pornește de la faptul că, pentru a le discredita, statele tind să numească grupările reformiste anarhiste. În încercarea de a le apăra, el a decis ca în loc să argumenteze de ce Black Lives Matter (BLM) sau #rezist nu sunt anarhiste, să schimbe definiția termenului, pentru a-i da conotații pozitive.

De ce mi se pare problematică această strategie? Pentru că în loc să aleagă ruta logică și firească, decide să creeze un om de paie cu care să se bată, lucru care scade calitatea argumentării sale.

Acesta este motivul pentru care în articolul de față voi aborda cealaltă cale de a apăra aceste mișcări de acuzațiile de anarhism: voi defini cât mai nepărtinitor această orientare filozofică și voi arăta de ce BLM, MeToo, sau Piața Victoriei/Universității nu pot fi considerate anarhice.

Ce este, deci, anarhia? MDA definește termenul ca „1 Dezordine produsă într-un stat prin lipsa de guvernământ sau prin slăbiciunea celor care guvernează. 2 Lipsă a unei puteri, a unei conduceri. 3 Dezorganizare. 4 Lipsă de supunere față de legi sau de autorități”. Mergând și mai departe, putem distinge patru ramuri ale acestui curent[2]:

1. Anarhismul politic: această ideologie critică puterea centralizată a statului și structura sa ierarhică, considerându-l ilegitim. De aceea termenul provine din greacă, unde înseamnă a nu fi condus de nimeni. Astfel, anarhiștii cred ori că nu ar trebui să existe nicio autoritate care să le spună ce să facă, ori că acea autoritate trebuie să fie una colectivă (Dacă toată lumea conduce, atunci nimeni nu o face. Această idee pare să fie pusă în practică în Makhnovia, sau Teritoriul Liber din Ucraina din timpul Revoluției Bolșevice, un teritoriu autonom anarhist fondat de Nestor Makhno în societatea instabilă de după 1917. Această zonă avea o armată formată din grupuri aproape autonome, care își votau liderii. Deși a existat doar câțiva ani, Teritoriul Liber este un exemplu de societate anarho-comunistă care funcționa pe baza unor reguli și ierarhii auto-impuse. Din păcate, istoria nu ne poate arăta dacă această formă de organizare poate rezista testului timpului, deoarece a fost distrusă de armata bolșevică.). Această idee este rezumată de Mikhail Bakunin (unul din idolii lui Makhno), care spune că „Dacă exisă un Stat, atunci va exista dominația unei clase față de alta, deci, sclavie. Un stat fără sclavie este de neconceput – de aceea suntem inamicii Statului”.

2. Anarhismul religios: susține același lucru ca cel politic, dar pleacă de la o premisă diferită. În timp ce primul crede că toți oamenii sunt egali și de aceea ierarhizarea este imorală, cel de-al doilea consideră că Dumnezeu trebuie să fie instanța supremă, iar statul încearcă să îi ia locul, ceea ce îl face ilegitim.

3. Anarhismul teoretic: se aplică în domenii de cunoaștere, cum ar fi știința. El susține că nu ar trebui să existe niciun principiu sau metodă absolută care să stea la baza cercetării. Astfel, tipurile de libertate pentru care militează sunt de fapt creativitatea și scepticismul: nu trebuie să iei de bun nimic din ceea ce s-a descoperit înaintea ta, ești liber să decizi ce accepți să urmezi și ce nu.

4. Anarhismul aplicat: este o mișcare care folosește principiile anarhismului ca să critice inegalitatea între genuri, orientări, distrugerea naturii de către om etc.

Motivul pentru care am menționat toate cele patru ramuri, deși este evident că aici este vorba doar de prima, este pentru că ele creează o imagine mai cuprinzătoare a principiilor despre care vorbim. De aici putem extrage „esența” anarhiei (sau cum să faci un anarhist, nu recomand să încercați acasă):

a. Atitudinea critică față de status quo (în special față de structurile statului);

b. Credința că orice formă de putere centralizată este ilegitimă, abuzivă și inutilă.

Așa că nu, anarhismul nu este dorința de a limita aria de acoperire a statului (și a păstra, deci, anumite reguli), ci de a elimina total instituția și de a te baza doar pe reguli auto-impuse. Deci anarhismul este anomie.

Astfel, mișcările despre care vorbeam întrunesc doar unul dintre criterii (a). BLM critică discriminarea sistemică a comunității de culoare, #rezist se opune corupției endemice din zona politică și administrativă etc. Dar soluția pe care o propun nu este dizolvarea organelor de ordine, sau a puterii legislative (este adevărat, există membri BLM care militează explicit pentru anarhie, dar această ideologie nu este caracteristică mișcării în ansamblu). Ceea ce vor ele este reformarea statului în sensul reglării nedreptăților, nu dizolvării sale. Și chiar și în cazurile în care un protest din această categorie cere limitarea capacității de acțiune a unui organ al statului, acest lucru este parte din ideologia lor libertariană, nu anarhică.

De ce folosesc, totuși, oamenii cuvântul „anarhism” ca să le descrie? Pare că singura bază pe care o au este că protestatarii își doresc schimbări sistemice. Îi face asta anarhiști? Nu. Este o condiție necesară, nu și suficientă. Trebuie să fii critic la adresa statului ca să îți dorești să se desființeze, dar poți fi reticent la adresa unor practici ale statului fără să îi dorești dispariția. Și poate acesta este aspectul pe care îl exploatează republicanii când acuză BLM de anarhism. Dacă ar spune că problema pe care o au cu ei este că militează pentru drepturile persoanelor de culoare, acest lucru nu ar atrage susținători, ci i-ar împinge în brațele protestatarilor. Ceea ce fac, în schimb, este că îi portretizează ca fiind împotriva întregului stat.

Singura unealtă (de care republicanii abuzează când portretizează mișcarea) pe care o au este trendul #defundthepolice. Sună extremist, nu? Pe asta se și bazează republicanii. Pe faptul că un slogan de genul acesta, fără context, sună anarhist, deci poate fi folosit în mod eficient în campaniile lor anti-BLM. Ce propune de fapt măsura? O scădere din bugetul enorm alocat de marile orașe poliției și realocarea acestor bani către servicii de asistență socială și educație pentru comunitatea afro-americană. Activiștii argumentează pe de o parte că poliția are oricum foarte multe fonduri (de exemplu orașul New York investește anual șase miliarde de dolari în poliție, mai mult decât investește în sănătate, asistență socială și ajutoare de șomaj la un loc). Pe de altă parte, se ocupă de o multitudine de cazuri care nu intră în aria lor de competență, cum ar fi cazuri de persoane aflate sub influența drogurilor, fără adăpost sau care suferă de tulburări mentale. De oamenii aceștia s-ar ocupa mai bine serviciile de asistență socială, către care ar fi redirecționate fondurile. Deci BLM nu vrea nici să distrugă poliția, ci doar să o restructureze[3]. Mai mult, vrea ca polițiștii să fie trași la răspundere de sistemul judiciar. Deci își doresc să se consolideze influența unei puteri a statului. Sigur că a scădea fondurile alocate are și un rol simbolic în protestele împotriva violenței poliției, dar are în realitate multe avantaje pragmatice. Poliția recunoaște că este depășită, iar studiile arată că dacă o parte din fonduri ar fi realocate în servicii, persoanele de culoare vor comite infracțiuni mai rar. Acum nu mai sună nerezonabil și nici anarhist, nu? Indiferent de opinia pe care o avem despre argumentele lor, eu cred că putem spune că nu își doresc dispariția statului (sau a structurilor lor), ci doar o reformă care să corecteze nedreptățile din stat.

Astfel, ajungem în ultimul punct: există vreo diferență între anarhism și libertarianism? Da, categoric. Deși amândouă au la bază același deziderat: mărirea libertăților individuale, ele pornesc de la prezumții diferite despre natura umană. Anarhismul este idealist: crede că orice om este capabil și dornic să acționeze cu bună-credință. Astfel, în paradisul anarhist fiecare om poate face absolut orice își dorește și nu folosește această libertate ca să rănească pe nimeni. Libertarianismul este mai realist (sau poate pesimist?): nu ar trebui să avem încredere oarbă în oameni că vor acționa într-un mod benefic pentru cei din jur. Pentru că nu putem ști care sunt oamenii aceștia care pot pune în pericol libertățile celorlalți (sau pentru că suntem conștienți că oricine se poate afla, voit sau nu, în situația de a face acest lucru), îi limităm pe toți, pentru a minimiza daunele, maximizând libertatea. Așa că, deși ambele curente vor același lucru, unul garantează o libertate infinită, în timp ce celălalt militează pentru cea mai mare libertate pe care o poate proteja statul (sau respecta oamenii din jur). Deci anarhismul este o formă extremistă de libertarianism.

Un exemplu la îndemână (pentru mine) este distanțarea socială în licee la examenul de bacalaureat. În această metaforă considerăm că spațiul gol din jurul tău este libertatea ta. Liceul are de ales între a se baza pe corectitudinea noastră și a ne lăsa să ne mișcăm liber (presupunând că vom păstra distanța între noi), sau a face un regulament care să se asigure că toată lumea respectă cel puțin distanța obligatorie de doi metri. Prima variantă corespunde anarhiei: liceul ne dă libertate absolută presupunând că vom respecta distanța (deci nu vom încălca drepturile celorlalți). Liceul meu se înscrie în a doua variantă (adică libertarianismului): vrând să se asigure că toată lumea are cel puțin un cerc cu raza de doi metri în jurul său a desenat în curte cercuri, a făcut pe hol culoare diferite pentru sensurile de mers etc. Astfel, un liceu poate face un cerc „infinit” în jurul fiecărui elev și spera că fiecare își autoimpune distanțarea socială. Sau poate conștientiza că acest lucru nu se va întâmpla și să găsească soluții pentru a crește pe cât posibil cercul, menținând o dimensiune pe care o poate apăra.

Astfel, anarhismul nu este libertarianism. Se află de aceeași parte a axei totalitarism-anarhism, dar nu sunt același lucru. Să le confunzi e ca și cum ai spune că socialismul și comunismul sunt identice (comunismul fiind forma extremă a socialismului[4]). Și argumentul că acum nu mai există anarhiști în sensul original al cuvântului, deci putem considera că libertarienii le-au luat locul nu mă convinge. În primul rând, pentru că anarhiștii există și acum. Nu trebuie să ne uităm mai departe de Grecia, în cartierul atenian Exarchia, unde poliția nu îndrăznește să intre și majoritatea rezidenților sunt anarhiști convinși. Dar și dacă anarhia ar fi murit de tot, tot nu este justificat să o amestecăm cu un curent actual similar. E ca și cum ai spune că barmanii sunt de fapt paharnici. Instituția boierilor paharnici a murit de mult, iar acum cel mai apropiat job este acela de barman. Însă nu cred că se va duce cineva la un bar să îl întrebe pe barman ce mai face domnitorul sau ce se mai găsește prin beciul domnesc.

Deci nu, BLM, #rezist și altele nu sunt mișcări anarhiste. Ele vor o schimbare a regulilor, nu dispariția lor. O schimbare a oamenilor de la putere, nu desființarea ei. Dar și mai important pentru articolul de față, le poți lua apărarea și fără să te joci cu definițiile. Le poți lăsa libertariene și atât. Dar libertarianismul salvează democrația nu sună la fel de bine…


[1] Disponibil la https://www.juridice.ro/essentials/4022/anarhia-salveaza-democratia-despre-regula-autoimpusa
[2] Clasificare realizată de https://plato.stanford.edu/entries/anarchism/
[3] O analiză mai detaliată asupra #defundthepolice am citit aici https://www.thecut.com/2020/06/what-does-defund-the-police-mean-the-phrase-explained.html. De asemenea, pe site-ul oficial BLM găsiți explicația lor, împreună cu modele de aplicare: https://blacklivesmatter.com/what-defunding-the-police-really-means/
[4] Comparația se bazează pe felul în care reprezintă grafic cei de la Political Compass orientarea politică. Ei folosesc un sistem de axe: cea orizontală este stânga-dreapta (la extreme aflându-se comunismul și neoliberalism), iar cea verticală este autoritarianism-liberalism (extremele fiind fascismul și anarhismul): https://www.politicalcompass.org/analysis2


Alexandra Rizoiu

Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!









JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.