Închisoare cu executare pentru alienare parentală: scurtă opinie la cald
28 martie 2022 | Tudor BECHEANU
Tudor Becheanu
ICCJ a dispus recent condamnarea definitivă a unui părinte la închisoarea cu executare pentru o durata de 2 luni pentru infracțiunea prevăzută de art. 379 C. pen., respectiv nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorilor, argumentul esențial al instanței fiind acela că inculpatul se face responsabil de alienarea parentală a fiicei sale minore prin înstrăinarea deliberată a acesteia de celălalt părinte.
Motivarea hotărârii este extrem de interesantă și valoroasă jurisprudențial, întrucât sunt identificate cu precizie chirurgicală acele elemente ale comportamentului inculpatului prin care alienarea a fost pus în practică, elemente care, de altfel, sunt specifice cu titlu general în mai toate cazurile de alienare parentală. De asemenea, hotărârea nu se sfiește în a caracteriza prin adjective puternice efectele îngrozitoare ale alienării asupra copilului și a relației acestuia cu părintele alienat. Nu în ultimul rând, în ciuda eforturilor ca atare recunoscute ale părintelui alienat și ale autorităților de a soluționa situația copilului din speță, hotărârea descrie destul de onest modul în care timpul lung de soluționare al procedurilor judiciare în astfel de cazuri, precum și lipsa mai multor variante de rezolvare (și, am spune noi, de prevenție) judiciară reprezintă unelte eficiente în mâinile părintelui alienator, părinte care în speță a profitat de cei 2 ani și jumătate scurși între momentul declanșării comportamentului alienator și data pronunțării hotărârii pentru a genera o situație de fapt în care relația părinte alienat – copil a ajuns să fie complet compromisă.
În paralel, considerăm că instanțele civile și de familie care au de soluționat situații în care se invocă alienarea parentală ar putea prelua modalitatea de analiză folosită de această instanță penală. Este drept faptul că alienărilor parentale li se potrivește ca o mănușă modul de analiză folosit uzual de toate instanțele penale, adică o analiza amplă, punctuală și detaliată a actelor materiale – adică a situației de fapt – spre deosebire de obișnuința instanțelor civile, unde accentul este deseori pus mai degrabă pe chestiuni teoretice de drept ori pe analize cu titlu general al conținutului principiului interesului superior al copilului.
Acestea fiind spuse, este acum momentul să completăm informațiile referitoare la speță cu trei elemente foarte interesante: 1. părintele alienator este tatăl minorei; 2. părintele alienator este de profesie avocat. 3. instanța de fond dispusese o condamnare cu suspendarea executării.
Având și aceste informații, ajungem să ne întrebăm retoric:
1. Dacă părintele alienator nu era tatăl, ci era mama, se mai ajungea la o condamnare penală?
Numărul cunoscut de noi al părinților de sex feminin cărora li se întocmește rechizitoriu pentru această infracțiune se poate număra pe degete, iar numărul de condamnări pe degetele de la o singură mână.
Toate acestea în ciuda faptului că în ultimii 10 ani numărul situațiilor de alienare parentală a explodat și în ciuda faptului că, cel puțin în cazurile instrumentate de Societatea noastră pentru clienți de sex masculin, s-au formulat de către noi sau de către executori judecătorești zeci de astfel de plângeri penale (pentru aceeași infracțiune, având aceeași motivare a existenței unei situații de alienare parentală și descriind o situație de fapt identică în punctele esențiale cu situația din speța soluționată de ICCJ) care adună liniștit praf în sertarele organelor de cercetare penală spre a fi într-un viitor oarecare clasate pe bandă rulantă.
2. Dacă părintele alienator nu era avocat, se mai ajungea la o condamnare cu executare?
Când spunem avocat, nu ne referim la calitatea de profesionist al dreptului, calitate pe care ICCJ o amintește în hotărâre ca un soi de circumstanță agravantă, ci propriu-zis la calitatea de membru în acest corp profesional. Dacă părintele alienator era simplu jurist sau simplu absolvent de drept, mai era condamnat cu executare?
Reamintim faptul că, în ciuda severității cu care instanța descrie efectele pe termen lung ale comportamentului infracțional al inculpatului, se decide în mod surprinzător menținerea pedepsei dispuse la fond (pe baza unei argumentații juridice mult mai blânde a instanței de acolo) spre minimul legal – 2 luni – eliminându-se exclusiv suspendarea executării pedepsei.
Altfel spus, este un avocat beneficiarul exclusiv al unei pedepse cu executare sau orice tată, indiferent de profesie, ar fi primit aceeași soluție în aceeași speță?
Avocat Tudor Becheanu
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
