Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 

Soțul supraviețuitor – drepturile succesorale, incursiune în timp
14.07.2020 | Alexandra-Georgiana FOTEA

JURIDICE - In Law We Trust
Alexandra-Georgiana Fotea

Alexandra-Georgiana Fotea

Problematica drepturilor succesorale ale soțului supraviețuitor se înfățișează ca un real interes tocmai prin variațiile pe care le prezintă de-a lungul timpului în contextul existenței determinismului socio-juridic. Tocmai pentru acest motiv, consider oportună o scurtă prezentare a modului în care drepturile au fost reglementate diferențiat, spre a surprinde totodată și societatea într-un continuu progres.

În acest sens, incursiunea trecut-prezent începe cu situația soțului supraviețuitor în dreptul roman, respectiv cu poziția pe care acesta îl avea atât din punct de vedere individual, cât și din punct de vedere patrimonial, fiind adus în prim-plan raportul personal dintre soți. Astfel, după cum căsătoria a fost încheiată cum manu ori sine manu distingem anumite diferențe ce țin de efectele juridice ale regimului matrimonial ori de statutul juridic pe care femeia îl îmbrățișa. În cadrul căsătoriei cum manu, legăturile de agnațiune ale femeii în raport cu familia sa naturală se vor rupe, urmând ca aceasta să devină rudă agnată cu toate rudele agnate ale soțului ei. Aceasta era deopotrivă supusă puterii soțului sau a socrului său, ambele cazuri constituind efecte ale intrării în familia soțului (transitio in familiam mariti)[1], însă drepturile succesorale în acest tip de convenție nu sunt reciproce, după cum cel care moare primul este bărbatul ori femeia. Astfel, dacă defunctul este însuși capul familiei, soția supraviețuitoare va avea vocație succesorală concretă la moștenirea lăsată de acesta, alături de descendenți, caz în care va beneficia de o cotă parte egală cu a acestora, ori va veni singură la moștenire, nefiind în concurs cu alte clase, tocmai precum un heredes sui (Gaius ne spune că se numeau heredes sui,  deoarece, încă de când trăia pater, ei erau considerați oarecum stăpânii averii familiei[2]). Totuși, dacă defunctul era femeia, soțul supraviețuitor nu primea nimic la deschiderea succesiunii acesteia tocmai pentru că, în virtutea căsătoriei cum manu, aceasta nu avea capacitatea de a deține un patrimoniu succesoral. Pe de altă parte, însă, în cadrul căsătoriei sine manu se regăsește un cu totul alt regim matrimonial, anume cel al separației de bunuri. Așadar, libertatea femeii se regăsea și pe planul relațiilor patrimoniale, femeia fiind singura care exercita prerogativele dreptului de proprietate, de folosință și de administrare a bunurilor sale. (…) Mai târziu, spre finele Principatului, și donațiile între soți erau recunoscute ca fiind legale[3].

Al doilea moment al incursiunii noastre își are sorgintea în anul 1864, la 26 noiembrie, când a fost decretat Codul Civil din perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, promulgat la 4 decembrie 1864 și pus în aplicare un an mai târziu, la 1 decembrie. În Titlul I al Codului vom regăsi informațiile necesare prinvind succesiunile, iar la Capitolul IV, Secțiunea a II-a: Despre succesiunea soțului supraviețuitor și despre a statului. Astfel, art. 679 precizează: Când defunctul nu are nici rude în gradul succesibil, nici copii naturali, bunurile succesiunii trec la soțul în viață nedespărțit, ca mai apoi art. 681 să adauge: Soțul în viață și statul care cer succesiunea sunt obligați a face să se pună peceți, a pretinde să se facă inventar, după formele prescrise pentru acceptarea succesiunilor sub beneficiu de inventar. Mai cu seamă, relevantă în această perioadă este situația femeii când se află în concurență cu descendenții sau alte rude care sunt chemate după legi la succesiunea soțului ei mort. Astfel, art. 684 precizează: Când bărbatul moare şi văduva sa n-are avere, dânsa ia o porţiune virilă în uzufruct, din succesiunea bărbatului, dacă acesta are descendenţi. Când bărbatul lasă un singur descendent, porţiunea femeii în succesiune va fi numai de a treia parte. Acest drept începe de la epoca încetării uzufructului legal. Când bărbatul lasă rude de sus sau de alături, atunci femeia succede la o pătrime în plină proprietate din averea mortului. Prin urmare, se remarcă diferențe privind modul de operare al împărțelii moștenirii lui de cuius și cotele aferente, după cum femeia soție supraviețuitoare vine în concurs cu descendenții (situația unui uzufructuar), cu un singur descendent (o cotă de 1/3 din moștenire), ori cu ascendenții sau colateralii defunctului (cotă de 1/4).

Ne oprim atenția și asupra drepturilor succesorale ale soțului supraviețuitor din perioada comunismului, perioadă marcantă a evoluției României, ce stă, din acest punct de vedere, sub remarca lui F. Engels care arată că femeia joacă în căsătorie rolul proletarului exploatat. Prin urmare, în temeiul Legii nr. 319 din 10 iunie 1944, soțul rămas în viață e chemat la moștenirea soțului său predecedat, indiferent dacă este bărbat sau femeie, dacă are ori nu mijloace de existență, dacă din căsătorie s-au născut sau nu copii, dacă soții conviețuiau la data deschiderii moștenirii sau dacă, dimpotrivă, ei erau atunci de fapt despărțiți. Singura cerință a legii este ca la deschiderea moștenirii tovarășul de viață al defunctului să aibă calitatea de soț.[4] În baza acestei legi, soțul supraviețuitor este moștenitor rezervatar, iar rezerva sa este de 1/2 din cota succesorală ce îi este atribuită în virtutea articolului 1 (privind cotele). Totodată, acesta datorează raportul. Pentru a respecta principiul egalității între moștenitori, legea obligă pe soțul supraviețuitor, dacă vine în concurs cu descendenții și nu a fost scutit de această obligație, să raporteze donațiile primite de la defunct, adică să le înapoieze moștenirii. În acest caz, și descendenții sunt îndatorați la raport față de soțul supraviețuitor. Adăugăm că, deși legea nu o spune, va fi obligat și la raportul datoriilor, oricare ar fi concepția pe care am avea-o despre natura juridică a acestui raport.[5] Acesta este moștenitor regulat, răspunzând pentru datoriile și sarcinile moștenirii chiar cu propriile sale bunuri și, de asemenea, nu este moștenitor sezinar pentru că Legea din 1944 nu-i acordă această calitate, iar potrivit Codului din 1864 sezina nu aparține tuturor moștenitorilor regulați, ci numai descendenților și ascendenților.[6] Relevant este că, potrivit art. 5 al Legii sus-menționate, soțul supraviețuitor, sub condiția de a nu veni în concurs cu descendenții, va moșteni, în afară de partea sa succesorală, mobilele și obiectele aparținând gospodăriei casnice, precum și darurile de nuntă. Totodată, se remarcă un drept accesoriu, respectiv un preciput legal, adică un folos patrimonial pe care legea presupune că defunctul a voit să-l facă soțului său peste porțiunea succesorală legiuită. Bunurile care alcătuiesc obiectul acestui preciput legal fac parte, bineînțeles, din moștenire. Dreptul la acest preciput este un drept succesoral special, care participă, cum am văzut, de la natura legatului (respectivele bunuri vor fi culese în virtutea acestui legat prezumat de lege ce constituie un preciput legal). El este atribuit soțului supraviețuitor, după cum precizează expres art. 5, în afară de porțiunea succesorală la care acesta este chemat de lege.[7]

Situația succesorală a soțului supraviețuitor în reglementarea anterioară acestei legi era una considerată ca fiind defavorabilă, inechitabilă[8], însuși profesorul Dimitrie Alexandresco arătând: Soțul supraviețuitor nu este chemat la moștenirea celuilalt soț decât în lipsă de alți moștenitori; așa că, dacă ar exista un moștenitor, oricât de departe, fie chiar în gradul al doisprezecelea, acest moștenitor pe care poate chiar defunctul nici nu l-a cunoscut, ar exclude pe soțul rămas în viață de la averea sa a cărei agonisire a contribuit pe bună seamă și el, prin munca sa și sacrificiile sale. Această soluție este nedreaptă… (…) Cu referire la art. 684 precizează: Lasă de dorit, căci legea are aerul de a-și face o pomană față cu văduva defunctului, pe când ea ar trebui să aibă un drept la moștenirea lăsată de soțul său.[9] Astfel, privind Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor se recunoaște soțului rămas în viață vocația succesorală legală în concurs cu moștenitorii lui de cuius până la gradul al patrulea. Deși în actuala (atunci) reglementare soțului supraviețuitor nu face parte din nici o clasă de moștenitori legali, totuși el are, după cum am văzut deja, vocație succesorală în concurs cu moștenitorii din fiecare din cele patru clase de moștenitori legali, dreptul la rezerva succesorală, precum și anumite drepturi succesorale accesorii.[10]

Ajungând incursiunea la sfârșitul său, ne oprim, pentru moment, la anul prezenței noastre, drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor fiind reglementate de dispozițiile art. 970-974 ale Noului Cod civil care nu a făcut decât să mențină și să perfecționeze reglementarea din Legea 319/1944, conferind, în esență, soțului supraviețuitor drepturi similare.[11] Asupra masei succesorale determinate, respectiv asupra bunurilor din această masă, Noul Cod civil recunoaște soțului supraviețuitor următoarele categorii de drepturi: un drept de moștenire în concurs cu oricare dintre clasele de moștenitori legali sau în lipsa rudelor din cele patru clase (art. 971 C. civ.); un drept de moștenire special asupra mobilierului și obiectelor de uz casnic care au fost afectate folosinței comune a soților (art. 974 C. civ.); un drept temporar de abitație asupra casei de locuit (art. 973 C. civ.).[12] Prin urmare, cota succesorală a soțului supraviețuitor, astfel cum se regăsește la art. 972 C. civ., necesită și o modalitate de stabilire a acesteia: Dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire împreună cu vreuna din clasele de moştenitori legali, cota ce i se cuvine cu titlu de moştenitor legal se va stabili cu întâietate faţă de cotele legale ale clasei de moştenitori concurente. Imputarea cotei succesorale legale a soţului supravieţuitor asupra întregii mase succesorale va avea ca efect micşorarea corespunzătoare a cotelor succesorale legale ale moştenitorilor cu care concurează.[13]

Finalmente, consider necesare aceste schimbări întrucât societatea este deopotrivă creată tocmai pentru a se afla într-o continuă evoluție și, implicit, într-o continuă schimbare a dispozițiilor legale care stau la baza funcționării firești a colectivității. De aceea, este mai mult decât pertinent progresul pe care legiuitorul îl cultivă cu precădere în cazul situației soției supraviețuitoare, diferența de tratament în funcție de gen fiind evident reflectată într-o inechitabilitate a reglementărilor anterioare. Orientarea spre un acord între legislația română și dreptul internațional, înțelegerea efectelor fundamentale ale drepturilor omului pot doar să creeze un mediu cu atât mai propice dezvoltării realității ideii de egalitate.

Precum uitarea-i a durerii moarte
Astfel şi moartea e uitarea vieţii
Spre-a răsări din nou la altă soarte…
(Mihai Eminescu, Eterna pace)


[1] Valerius M. CIUCĂ, Drept roman. Lecțiuni. Vol. I, ed. Universității Al. I. Cuza Iași, 2014, p. 313
[2] Mihai Vasile JAKOTĂ, Dreptul roman. Vol II, ed. Fundației Chemarea Iași, 1993, p. 513
[3] Valerius M. CIUCĂ, op.cit., p. 317
[4] Mihail ELIESCU, Moștenirea și devoluțiunea ei în dreptul Republicii socialiste România, ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1966, p. 131
[5] Mihail ELIESCU, op.cit., p. 136
[6] Mihail ELIESCU, op.cit., p. 137
[7] Mihael Eliescu, op. cit., p. 140
[8] Dumitru MACOVEI, Drept civil. Succesiuni, ed. Fundației Chemarea Iași, 1993, p. 52
[9] Dimitrie ALEXANDRESCO, Explicațiunea teoretică și practică a dreptului civil român, Tomul III, Partea II, Atelierele grafice SOCEC & Co. Societate anonimă, București, 1912, p. 188-189
[10] Dumitru MACOVEI, op.cit., p. 53
[11] Dan CHIRICĂ, Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățile, Ediția a 2-a, Ed. Hamangiu, 2017, p. 53
[12] Francisc DEAK, Romeo POPESCU, Tratat de drept succesoral. Ediția a IV-a, Vol. I. Moștenirea legală, ed. Universul Juridic, București, 2019, p. 251
[13] Flavius-Antoniu BAIAS, Eugen Chelaru, Rodica CONSTANTINOVICI, Ioan MACOVEI, Noul Cod Civil- Comentariu pe articole


Alexandra-Georgiana Fotea
Student, Facultatea de Drept – Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași

Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!









JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.