

În Monitorul Oficial, Partea I, nr. 608 din 10 iulie 2020, a fost publicată Legea nr. 120/2020 pentru completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Legea este completată cu următorul articol:
Art. 111.
(1) Activitatea de judecată se suspendă pe perioada decretării stării de asediu sau a stării de urgență, în condițiile art. 93 din Constituția României, republicată.
(2) Pe durata stării de asediu sau a stării de urgență, activitatea de judecată poate continua doar în situații excepționale, de urgență deosebită, temeinic justificate, referitoare la protecția relațiilor de familie și la măsurile dispuse prin decret emis de Președintele României cu privind la instituirea stării excepționale.
(3) Cauzele care se vor judeca pentru fiecare categorie de instanțe vor fi stabilite, în mod exhaustiv, doar de Consiliul Superior al Magistraturii, după consultarea colegiilor de conducere ale curților de apel, pentru curțile de apel, tribunale și judecătorii, respectiv a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
(4) Pe durata stării de asediu sau a stării de urgență, în cauzele în care s-a dispus măsura arestării preventive sau în cauzele în care părțile execută pedeapsa în regim privativ de libertate, ședințele de judecată se vor desfășura prin videoconferință.
(5) Pe durata stării de asediu sau a stării de urgență, termenele de prescripție, cele procedurale și cele de decădere nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Monitorizarea inteligentă a dosarelor de instanţă: Monitor Dosare
Lex Discipulo Laus
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.