« Flux noutăţi
Selected Top LegalVideo
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţa curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRILCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMOF - Monitorul Oficial al RomânieiJOUE - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Selected Top Legal
CorporatePlatinum members

Studiu Deloitte: mai mult de jumătate dintre consumatorii europeni intenționează să amâne cumpărarea unui vehicul nou
15.07.2020 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Mai mult de jumătate dintre consumatorii europeni (52%) intenționează să amâne cumpărarea unui vehicul nou și susțin că îl vor păstra pe cel actual mai mult decât era prevăzut inițial, în contextul pandemiei de COVID-19, potrivit studiului Deloitte State of Consumer Tracker. Polonezii sunt cei mai prudenți în ceea ce privește comportamentul de cumpărare (68%), urmați de irlandezi (61%) și de spanioli (60%), arată rezultatele cercetării. În schimb, doar 32% dintre olandezi și-au amânat planurile de cumpărare a unui vehicul nou. Studiul a fost efectuat pe un eșantion de 18.000 de respondenți din 18 țări, dintre care nouă state europene – Belgia, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Marea Britanie, Olanda, Polonia și Spania -, în a doua jumătate a lunii iunie 2020.

Studiul arată, de asemenea, că pandemia influențează puternic și serviciile și produsele legate de domeniul transportului, companiile de ride-hailing fiind cele mai afectate, având în vedere că aproape jumătate dintre consumatorii europeni (45%) intenționează să limiteze folosirea serviciilor oferite de acestea. Mai mult, studiul indică faptul că redresarea companiilor de transport aerian va fi lentă, deoarece, în acest moment, doar 27% dintre europeni se simt în siguranță să apeleze la serviciile lor. În același timp, mai mult de un sfert dintre spanioli, italieni, britanici și irlandezi intenționează să amâne achiziționarea de servicii periodice de întreținere pentru vehicule și 8% dintre europeni plănuiesc să cheltuiască mai puțin pe combustibil în următoarele patru săptămâni.

Ciprian Gavriliu, Partener Deloitte România, Lider al Serviciilor de Consultanță pentru Sectorul Auto: „Toate sectoarele legate de mobilitate au fost puternic zguduite de recenta criză sanitară, de la jucătorii din industria auto, la companiile aeriene, de ride-hailing și serviciile adiacente. Toți acești actori economici caută să atenueze efectele pandemiei de COVID-19 prin soluții care variază de la extinderea către noi domenii – cum este cazul unor jucători din industria auto care și-au adaptat liniile de producție pentru fabricarea de echipamente medicale – până la regândirea strategiilor și accelerarea capacității de adaptare la nou, cum este cazul companiei Bolt, care a introdus bicicletele electrice în gama sa de servicii oferite clienților. În România, asistăm deja la un comportament mai prudent din partea consumatorilor, confirmat de o atitudine precaută cu privire la cheltuieli și de o scădere semnificativă a numărului de vehicule înmatriculate.”

Pandemia de COVID-19 pare să crească importanța proprietății asupra unui vehicul, deoarece aproape trei sferturi dintre consumatorii europeni (72%) consideră că deținerea unei mașini este valoroasă în această perioadă. În acest context, mai mult de jumătate dintre europeni (54%) intenționează să limiteze utilizarea transportului public în următoarele trei luni.

Când vine vorba de mijloacele preferate pentru a cumpăra un vehicul, 25% dintre britanici sunt dispuși să utilizeze canale online de achiziție, urmați de polonezi (22%) și germani (21%).

Studiul Deloitte State of Consumer Tracker este realizat în baza unor chestionare on-line aplicate bilunar în Australia, Belgia, Canada, Chile, China, Coreea de Sud, Franța, Germania, India, Irlanda, Italia, Japonia, Marea Britanie, Mexic, Olanda, Polonia, Spania și Statele Unite. Mai multe detalii despre studiu sunt disponibile aici.

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță, servicii juridice, consultanță financiară și managementul riscului, servicii de consultanță fiscală și alte servicii adiacente către clienți din sectorul public și privat provenind din industrii variate. Patru din cinci companii prezente în topul Fortune Global 500® sunt clienți Deloitte, prin intermediul rețelei sale globale de firme membre care activează în peste 150 de țări și teritorii, oferind resurse internaționale, perspective locale și servicii de cea mai înaltă calitate pentru a aborda provocări de business complexe. Obiectivul Deloitte este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor peste 312.000 de profesioniști ai săi.

Deloitte România este una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu Reff și Asociații | Deloitte Legal România, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță în management și consultanță financiară, servicii de managementul riscului, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 1.700 de profesioniști.

Pentru a afla mai multe despre rețeaua globală a firmelor membre, vă rugăm să accesați www.deloitte.com/ro/despre.

:: English version

Cuvinte cheie: , ,
Secţiuni: Covid 19 Legal React, SELECTED TOP LEGAL, _CONTENT | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD