

În Monitorul Oficial, Partea I, nr. 631 din 17 iulie 2020, a fost publicată Hotărârea nr. 558/2020 privind aprobarea Programului Național INNOTECH STUDENT, finanțat în cadrul Programului operațional Capital uman 2014-2020.
Valoarea Programului Național INNOTECH STUDENT: 96.870 mii lei (echivalentul a 20.000.000 euro, la cursul InforEuro din luna mai 2020, reprezentând luna publicării Ghidului Solicitantului – Condiții Specifice INNOTECH STUDENT, cu modificările ulterioare, din care contribuția Uniunii Europene este de 82.339.500 lei, echivalentul a 17.000.000 euro, corespunzând unei contribuții UE de 85%, iar contribuția națională este de 14.530.500 lei, echivalentul a 3.000.000 euro, corespunzând unei contribuții naționale de 15%).
Durata de implementare a Programului: până la data de 31 decembrie 2023.
Activitățile eligibile sunt:
a) campanie de informare a publicului cu privire la programul de formare antreprenorială, precum și cu privire la metodologia de selecție a grupului-țintă și, ulterior, a planurilor de afaceri ce vor fi sprijinite în cadrul proiectelor;
b) selectarea grupului-țintă ce va participa la cursurile organizate în cadrul programului de formare antreprenorială;
c) derularea programului de formare antreprenorială;
d) selectarea planurilor de afaceri ce vor fi finanțate în cadrul proiectului;
e) organizarea și derularea de întreprinderi simulate;
f) efectuarea de stagii de practică;
g) furnizarea, de către administratorul schemei de antreprenoriat, a serviciilor personalizate de consiliere consultanță/mentorat ulterior finalizării procesului de selecție a planurilor de afaceri;
h) asigurarea înființării și demarării funcționării întreprinderilor ce vor realiza planurile de afaceri cu ajutor de minimis în cadrul proiectelor;
i) decontarea de către administratorul schemei de antreprenoriat a sumelor aferente implementării planurilor de afaceri selectate în cadrul proiectelor;
j) monitorizarea de către administratorul schemei de antreprenoriat a funcționării și dezvoltării afacerilor finanțate;
k) asigurarea sustenabilității planurilor de afaceri în timpul perioadei de implementare a proiectelor.
Beneficiarii proiectelor finanțate sunt:
a) instituții de învățământ superior publice și private, acreditate;
b) școli doctorale și graduale cu personalitate juridică, inclusiv parteneriate între acestea și sectorul privat/centre de cercetare, dezvoltare și inovare;
c) institute/centre de cercetare acreditate, inclusiv institute de cercetare ale Academiei Române;
d) Academia Română;
e) asociații profesionale;
f) camere de comerț și industrie;
g) instituții și organizații membre ale Pactelor Regionale și Parteneriatelor Locale pentru Ocupare și Incluziune Socială;
h) furnizori de formare profesională continuă autorizați, publici și privați;
i) organizații sindicale și patronate;
j) membri ai Comitetelor Sectoriale și Comitete Sectoriale cu personalitate juridică;
k) organizații neguvernamentale;
l) parteneriate între categoriile de beneficiari prevăzute la lit. a)-k).
Valoarea maximă acordată pentru planurile aprobate: 100.000 euro/plan de afaceri, reprezentând maximum 100% din totalul cheltuielilor eligibile și se acordă numai întreprinderilor înființate de persoanele ale căror planuri de afaceri sunt selectate.
Aflaţi mai mult despre Programul Național INNOTECH STUDENT, proiecte finanțate, stagii de practicaJURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Monitorizarea inteligentă a dosarelor de instanţă: Monitor Dosare
Lex Discipulo Laus
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.