Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii

Mutilarea genitală a femeilor – între relativism și universalitate în practica organismelor Organizației Națiunilor Unite
22.07.2020 | Alexandra-Ilinca PETROVICI-ANGHEL

JURIDICE - In Law We Trust
Alexandra-Ilinca Petrovici-Anghel

Alexandra-Ilinca Petrovici-Anghel

Mutilarea genitală a femeilor este o practică religioasă tradițională care afectează peste 200 de milioane de femei din întreaga lume, reprezentând una dintre cele mai grave încălcări ale drepturilor omului. Implicațiile religioase și politice ale combaterii unor practici, angrenarea eforturilor societății civile, cât și diferitele instrumente legale aflate la îndemâna organizațiilor internaționale sunt doar câțiva dintre factorii ce influențează sancționarea unor astfel de încălcări ale dreptului internațional. În acest sens, interesantă este conjugarea factorilor prezentați în definirea unor standarde și metode omogene și coerente în practica organismelor Organizației Națiunilor Unite.

„Mutilarea genitală a femeilor cuprinde toate procedurile care implică îndepărtarea totală sau parțială a organelor genitale feminine externe și orice alte proceduri de acest fel cu caracter non-medical”[1] în definiția dată de către Organizația Mondială a Sănătății. Această procedură afectează peste trei milioane de fete și femei anual, găsindu-și justificarea în tradiția africană și în cea a Orientului Mijlociu. Controversat din pricina relativismului cultural în opoziție cu ideile vestice, subiectul abordat oglindește cu loialitate câteva dintre câștigurile, dar și scăderile mecanismelor de implementare și apărare a drepturilor omului, a drepturilor femeii.

În privința dimensiunii de practică tradițională, remarcabil este aspectul relativ al aplicării drepturilor femeii. Criticii universalității nu se feresc să afirme că societatea și culturile s-au dezvoltat diferit în jurul propriei înțelegeri a termenului de drept, înțelegere care nu este de fiecare dată sinonimă cu alegerea dreptului ca unic guvernator al relațiilor sociale. Astfel, ideea universalității unor drepturi este făcută redundantă în contextul în care aplicabilitatea este definită numai în raport de societatea și cultura în cauză. Totodată, poate fi „nepotrivită din punct de vedere cultural”[2] impunerea unui concept străin (drepturi individuale, drepturi civile și politice), rezultat al unei dezvoltări particulare în cultura vestică cu specific liberal, în culturile care au un sistem de valori distinct, bazat pe religiozitate și simț al apartenenței, pe comunitate. Cu alte cuvinte, se poate argumenta că „importul vestic nu este potrivit sistemului normativ local”[3], subminând capacitatea organismelor regionale de a înfăptui justiția în moduri rezonabile.

Controversa univeralității prezintă importanță specială în contextul în care nu există un consens cu privire la aplicarea unor norme internaționale, implicațiile locale fiind de ordin religios sau cultural, justificând pedepsele corporale sau practicile ce atentează la integritatea fizică din rațiuni culturale sau tradiționale. Acesta este și cazul mutilării genitale a femeilor în scopul asigurării castității. Astfel, urmărirea cu persistență a unor standarde absolute pare a fi redundantă, fiind necesar un dialog între culturi. Rezultatul unui asemenea dialog poate fi descris de asumarea unor standarde universale printr-o interepretare contextuală, similar marjei de apreciere, puterii discreționare acordate statelor în dreptul internațional. Recunoașterea necesității adaptării fiecărei culturi nu este, așadar, sinonimă abandonării totale a universalității, ci transformării acesteia într-un cadru de reglementare pentru valori culturale diverse.

Totodată, dezbaterile centrate pe universalitate prezintă o importantă dimensiune politică subscrisă dreptului internațional public. Perspectiva asupra aplicării drepturilor omului pare a fi caracterizată de un etnocentrism, analiza fiind mereu realizată de autori care împărtășesc același background cultural și același sistem de valori. Această practică a fost criticată ca neo-colonială și generând o concepție falsă asupra altor culturi considerate sălbatice. Este condamnată conturarea unei imagini superficiale a justiției în raport cu victimele (mase paupere care sunt reprezentante a binelui și care au nevoie de protecție) și cu salvatorii (organizațiile și statele vestice)[4]. Critica adusă acestei abordări vizează reproducerea unei perspective simpliste, care afirmă și susține o gândire stereotipică, rezultat situat, evident, în antiteză cu respectul pentru demnitate, egalitate și libertate.

O altă acuză adusă noțiunii de universalitate este aceea că poate fi folosită în scopuri ideologice pentru a masca intenția din spatele unui proiect politic. Așa cum canoanele universalității sunt fundamental derivate din democrație și liberalism, astfel se poate argumenta calitatea de doctrină menită să promoveze interesele anumitor grupuri sau clase în detrimentul binelui general[5]. Perspectiva îngustă astfel definită nu servește în niciun fel realizării obiectivelor legate de justiția socială promovate de guvernele africane, care au descris Curtea Penală Internaționlă ca „urmărind o noțiune vestică a justiției retributive, contrare modelelor africane de reconciliere″[6].

În timp ce toate aceste critici la adresa universalității ridică probleme valide și demne de luat în considerare, există totuși un semn de întrebare în legătură cu garanțiile de reprezentativitate și autenticitate pe care acestea le prezintă. De remarcat este că noțiunea de cultură este utilizată ca o dimensiune imuabilă în cadrul căreia un anumit element este prezentat ca fiind nu doar o parte, ci un întreg. Este posibil, totodată, ca această specificitate a fiecărei culturi să ascundă o distorsionare a discursului în scopul abaterii atenției de la tradiții care intră în conflict cu aplicarea dreptului internațional, tradiții precum rolurile inferioare, domestice atribuite femeilor.

Dincolo de controversele de factură culturală în privința apărării drepturilor femeii, relevantă este tensiunea dintre organismele Organizației Națiunilor Unite ce își au originea în Carta (the Charter-based bodies) și cele ce au la bază un tratat separat (Treaty-based bodies). Nuanțele politice, ritualurile și căile de implementare diferite sunt luate în considerare în vederea definirii unor tipare legale și contextuale ce determină deznodăminte distincte. Cu alte cuvinte, interesante sunt aspectele de substanță care determină diferențe notabile în abordarea problemei mutilării genitale a femeilor. Totodată, un interes deosebit prezintă implementarea drepturilor omului la nivelul diferitelor compartimente și grupuri sociale.

Un prim actor relevant în analiza mecanismelor de prevenire și de combatere a perpetuării procedurilor de mutilare genitală este Consiliul pentru Drepturile Omului. Ca rezultat al unei acute descreșteri a eficienței predecesoarei sale, Comisia pentru Drepturile Omului, Consiliul pentru Drepturile Omului este creat de către Adunarea Generală a ONU prin Rezoluția 60/251. Conceput ca organism interguvernamental și numărând de la început 47 de membri, Consiliul trebuia să ajungă la standardele înalte pe care Comisia nu le putuse atinge. Deși este clar că, în esență, Comisia pentru drepturile Omului a fost un prim pas în stabilirea unor mecanisme-standard utilizate pentru controlarea și evaluarea aplicării drepturilor omului, este totodată evident faptul că dimensiunea politică implicată a determinat un punct slab major. S-a permis o participare selectivă, statele orientându-și acțiunile spre o evitare a condamnării proprii sau a aliaților politici. Totodată, sistemul de monitorizare și control din cadrul organismului a reprezentat o simplă formalitate. Chiar puținele decizii emise de către Comisie au avut ca subiect state izolate din punct de vedere politic, confirmând o vădită disproporție de putere și ineficacitatea unui sistem care deja pierduse încrederea publică.

În circumstanțele date, o primă mare reușită a Consiliului a fost faptul că a oferit imediat un mediu non-conflictual, lipsit de confruntare pentru statele membre care acum pot să explice și să analizeze problemele majore pe care le au în aplicarea drepturilor omului. Îndepărtându-se în mod conștient și voluntar de modelul plângerilor individuale, Consiliul a dat statelor oportunitatea de a-și concentra eforturile în jurul problemelor la scară largă.

Printre responsabilitățile majore încredințate Consiliului, cea care se dovedește relevantă în cazul de față este elaborarea Raportului Periodic Universal[7]. „Raportul Periodic Universal este un proces unic ce implică analizarea dosarelor privind drepturile omului a tuturor statelor member ONU”[8]. Construit ca mecanism bazat pe cooperare Raportul are ca scop nu o acuzare și o marginalizare a statelor supuse analizei, ci se vrea a fi o listă de sugestii, o împărtășire a bunelor practici. Acest lucru permite statelor să intre „sub lupa” raportorilor în lumina unor interese ce servesc în egală măsură drepturile omului și sfera politică.

Pe de altă parte, deși se bucură de o eficiență crescută în comparație cu vechiul sistem, Raportul Periodic este încă dominat de un ritual centrat pe identitatea etatică; Statul analizat este implicat în toate etapele pregătirii Raportului, având încă din timpul procesului de redactare un drept de veto în privința recomandărilor pe care urmează să le primească. În acest context, capătă relevanță practicarea mutilării genitale a femeilor în mai multe state membre, fapt ce descurajează intens evidențierea încălcărilor drepturilor femeilor. Mai mult, puterea de discreție definește un sistem arbitrar cu două valențe: recomandările nu sunt formulate categoric și sunt emise cu reticență, iar cele emise pot fi cu ușurință ignorate.

În categoria organelor înființate în spiritul apărării unor tratate ONU, remarcabilă este prezența Comitetului CEDAW (Convention on the Elimination of Discrimination Against Women)[9]. Încercând să înfăptuiască viziunea ONU cu privire la protecția drepturilor omului, Comitetul CEDAW are ca scop combaterea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor. În acest sens, sunt vizate atât măsurile legislative nationale și internaționale, cât și situația de facto alături de straturile contextului social și stereotipuri. Compus din 23 de experți în drepturile femeilor din toată lumea, Comitetul veghează implementarea Convenției, fiind mandatat (1) să primească plângeri individuale sau conjuncte și (2) să atragă atenția asupra „cazurilor de încălcări grave și sistematice ale drepturilor femeilor”[10].

Un aspect interesant îl reprezintă misiunea Comitetului așa cum aceasta este descrisă în articolul 5 (a) din Convenție unde se prevede prerogativa, dar și angajamentul de „a schimba tiparele sociale și culturale de conduită a femeilor și a bărbaților în vederea eliminării prejudecăților, obiceiurilor și altor practici bazate pe ideea inferiorității sau superiorității unuia dintre sexe sau pe roluri stereotipice”[11]. Cu alte cuvinte, găsim aici o condamnare categorică a practicilor precum mutilarea genitală a femeilor, tradiție ce împiedică atingerea unei egalități sociale și culturale.

În acest sens, deși nu putem nega importanța Observațiilor finale ale Comitetului CEDAW, Observații cu o recunoscută autoritate internațională, se pare că și acest mecanism are o importantă scădere; Statele au putere discreționară asupra rezervelor pe care le pot formula, evitând implementarea măsurilor ce nu sunt în acord cu realitatea națională. Relevantă este rezerva formulată de către Niger cu privire la articolul 5 (a), susținându-se că prevederile Convenției „nu pot fi aplicate imediat întrucât contravin unor obiceiuri și practici care, prin natura lor, pot fi modificate doar odată cu trecerea timpului și evoluția societății”[12].

O caracteristică importantă pe care Consiliul pentru Drepturile Omului și Comitetul CEDAW o au în comun este misiunea protejării drepturilor omului. Așa cum se afirmă în mod oficial, Consiliul pentru Drepturile Omului este „responsabil de promovarea și protecția drepturilor omului pe Glob”[13]. Pe de altă parte, Comitetul CEDAW se ocupă de protejarea drepturilor femeilor. Astfel, deși își au sorgintea în convenții distincte, ambele organe urmăresc aceeași viziune, relația rezultată fiind de incluziune. Scopul CEDAW este fără îndoială cuprins în prevederile cu privire la drepturile omului din Cartă.

În același timp, instrumentele ambelor organe (Raport Periodic Universal pentru Consiliul pentru drepturile omului și Observațiile finale pentru Comitetul CEDAW) au primit atenția cuvenită la nivel international, fiind privite ca instrumente de o importantă autoritate la care se face referire în mod regulat în proiecte de lege sau în jurisprudența referitoare la mutilarea genital a femeilor. Tot astfel, ambele instrumente legale s-au dovedit capabile să mobilizeze societatea civilă, influența Raportului aratându-se totuși cu precădere[14].

În comparație cu nivelul de implicare a societății civile regăsit în procesul de redactare al Rapoartelor Periodice, în cazul Comitetului CEDAW se poate remarca o scădere a importanței unei contribuții din partea actorilor sociali. Acest lucru pare a fi motivat de o serie de factori printre care și impredictibilitatea depunerilor Raportului individual al fiecărui stat – între 2010 și 2011 doar 16% dintre state au depus observațiile la timp pentru a fi analizate de către Comitet[15]. Dincolo de asta, întârzierile statelor în acest sens sunt de natură a încetini sau chiar bloca procesul de verificare periodică, proces ce se vrea „un dialog constructiv”[16].

Heather Collister[17] subliniază o importantă diferență în abordarea organismelor ONU, aceea a metodei de lucru. În timp ce Comitetul CEDAW se bucură de o marjă de timp flexibilă în elaborarea Observațiilor, impunând sesiuni de minimum cinci ore, Raportul Periodic Universal este serios restricționat. Timpul alocat este divizat în cicluri cu un număr limitat de minute alocate fiecărui stat pentru a prezenta opinii și recomandări. Acest lucru influențează cu certitudine calitatea și precizia recomandărilor, deschizând calea unor intervenții generale și, deci, superficiale.

Cea mai importantă similitudine a strategiilor celor două organisme pare a face referire, însă, la recomandările făcute statelor. În cazul mutilării genitale atât Raportul Periodic Universal, cât și Observațiile finale indică pașii de parcurs și problemele esențiale care trebuie luate în considerare. Mai întâi, ambele instrumente legale definesc nevoia de a analiza și modifica situația de jure; sunt recomandate măsuri legislative, fie acestea ratificarea convenției (CEDAW) ori amendarea legislației naționale deja existente. Pornind de la Raportul Periodic Universal privind situația Kenyei[18] și până la Observațiile finale cu privire la situația din Guineea[19], observăm recomandarea generală adresată statelor, aceea de a evalua legile naționale prin prisma principiului non-discriminării.

Concomitent, recomandările sugerate prin intermediul ambelor instrumente se concentrează în jurul situației de facto ca substrat al demersului de eliminare a discriminării împotriva femeilor. Una dintre recomandările adresate Kenyei în 2010 este, din nou, relevantă:„Statul trebuie să asigure incriminarea mutilării genitale a femeilor și să conducă, în acest sens, campanii de conștientizare și eradicare a acceptării acestei practici”[20]. În aceeași notă, punctele subsecvente se referă la o educare a autorităților statale cu privire la egalitatea de gen pentru a asigura implementarea uniformă a convențiilor. Acest aspect este relevant în special acolo unde mutilarea genitală a femeilor reprezintă un obicei îndelungat, caz în care s-a dovedit că și după interzicerea prin lege practica a continuat să existe în casele tradiționaliste, utilizându-se instrumente rudimentare.

În cele din urmă, statele sunt constrânse să abolească chiar credințele din spatele acestor obiceiuri. Pentru a elimina mutilarea genitală a femeilor, statele trebuie să combată tradițiile și obiceiurile bazate pe stereotipurile diviziunii rolurilor de gen. Mai mult, statelor membre li se cere să acorde atenție specială conceptului de „onoare”, concept folosit adesea pentru a justifica perpetuarea unor tradiții dăunătoare.

Astfel, în ceea ce privește mutilarea genitală a femeilor, nu există o discrepanță între acțiunile Consiliului pentru Drepturile Omului și cele ale Comitetului CEDAW întrucât atât Rapoartele, cât și Observațiile au definit aceleași nivele de implementare a egalității de gen, dar și aceleași puncte de analiză.

Concluzionând, este salutară poziționarea similară a Consiliului și a Comitetului în ceea ce privește strategia de implementare a prevederilor Cartei și ale Convenției în demersurile de eradicare a mutilării genitale a femeilor dincolo de critica relativismului. Totodată, diferitele nuanțe corelate fie cu agenda politică, fie cu nivele de expertiză distincte, dar și deosebitele ritualuri de implementare determină două tipuri de rezultate: Raportul Periodic Universal este temperat politic, dar primește mai multă atenție în contextul internațional; Observațiile finale sunt mai explicite și concise, dar suferă din pricina mijloacelor ineficiente de punere în practică. Cu privire la Raport putem remarca faptul că deși are deficiențe în ceea ce privește o profunzime a perspectivei și un consens, reușește totuși să aspire la standardele impuse de scopul dictat de către Adunarea Generală. Rămânând cât se poate de popular, Raportul Periodic Universal forțează, de multe ori, indirect statele să răspundă la întrebări incomode, încurajând și implicarea tot mai activă a Organizațiilor Non-Guvernamentale.


[1] http://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/female-genital-mutilation
[2] I. Bantekas, L. Oette, International human rights. Law and practice, ediția a doua, Cambridge University Press, Cambridge, 2016, p. 36.
[3] S. E. Merry, Transnationl Human Rights and Local Activism: Mapping the Middle, în American Antropologist, vol. 108, University of California Press, 2006, p. 38.
[4] M. Mutua, Savages, art. „Victims and Saviors: The Metaphor of Human Rigts” în Harvard International Law Journal 201, 2001, p. 203.
[5] Ibidem.
[6] O. Oko, art. „The challenges of international criminal prosecutions in Africa” în Fordham of International Law Journal, vol. 31, 2007, p. 355.
[7] UNGA resolution 60/251 (3 April 2006), para. 5 (e).
[8] https://www.ohchr.org/EN/HRBodies/UPR/Pages/UPRmain.aspx
[9] Convenția ONU privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor.
[10] http://www.ohchr.org/EN/HRBodies/CEDAW/Pages/Introduction.aspx
[11] http://www.ohchr.org/Documents/ProfessionalInterest/cedaw.pdf
[12] Declarations, reservations, objections and notifications of withdrawal of reservations relating to the Convention on the Elimination of All Forms of Discrimination against Women, CEDAW/SP/2006/2, p. 24.
[13] http://www.ohchr.org/EN/HRBodies/HRC/Pages/Home.aspx
[14] Heather Collister, art. „Rituals and implementation in the Universal Periodic Review and the human rights treaty bodies” în Hilary Charlesworth & Emma Larking, Human Rights and the Universal Periodic Review – Rituals and Ritualism, Cambridge: Cambridge UP, 2015, p. 110.
[15] Heather Collister, art. „Rituals and implementation in the Universal Periodic Review and the human rights treaty bodies” în Hilary Charlesworth & Emma Larking, Human Rights and the Universal Periodic Review – Rituals and Ritualism, Cambridge: Cambridge UP, 2015, p. 118.
[16] Harmonized guidelines on reporting under the international human rights treaties, including guidelines on a common core document and treaty-specific documents, HRI/MC/2006/3, 10 May 2006.
[17] Heather Collister, art. „Rituals and implementation in the Universal Periodic Review and the human rights treaty bodies” în Hilary Charlesworth & Emma Larking, Human Rights and the Universal Periodic Review – Rituals and Ritualism, Cambridge: Cambridge UP, 2015, p. 114.
[18] Report of the Working Group on the Universal Periodic Review, Kenya A/HRC/29/10, 2015.
[19] Guinea-Bissau CEDAW/C/GIN/CO/6 10 August 2007.
[20] Report of the Working Group on the Universal Periodic Review -Kenya, A/HRC/15/8, para. 101.53.


Alexandra-Ilinca Petrovici-Anghel
Student, Institutul de Studii Europene din Bruxelles (asociat Vrije Universiteit Brussels)

Aflaţi mai mult despre ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!









JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.