Secţiuni » Avocaţi
Avocaţi (UNBR, INPPA şi barouri)
Banner BA-01
Servicii JURIDICE.ro
Banner BA-02
Articole Avocați Opinii SELECTED

Considerații privind posibilitatea dezvoltării unei noi nișe profesionale în contextul adoptării Legii privind protecția avertizorilor în interes public

23 iunie 2023 | Raluca-Andreea MOCANU
Raluca-Andreea Mocanu

Raluca-Andreea Mocanu

În considerarea punctului culminant în care ne aflăm, respectiv momentul în care entitățile juridice care intră în domeniul de aplicare al Legii privind protecția avertizorilor în interes public trebuie să intre în conformitate, am considerat oportună analizarea modului în care avocații pot contribui la această aliniere cu cerințele legislative, implicațiile pe care noile reglementări le au asupra pieței avocaturii și nevoia de adaptare a legislației profesiei la toate aceste noutăți. Prezenta analiză nu își propune expunerea unei imagini atotcuprinzătoare, obiectul articolului nefiind unul exhaustiv, ci reprezintă perspectiva unui avocat stagiar, pasionat de subiectul Whistleblowing, în încercarea de a răspunde propriilor întrebări adresate asupra posibilității de dezvoltare a unei noi nișe profesionale în contextul dat.

Aspecte introductive

Legea nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public[1], cea la care ne vom referi în continuare cu titlu general „Legea”, reglementează drepturile şi obligaţiile persoanelor care efectuează raportări sau divulgă public informaţii privind încălcări ale legii[2], inclusiv măsurile de protecţie a acestora, procedura de primire, de examinare şi soluţionare a raportărilor, dar și noi obligaţii ale autorităţilor, instituţiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum şi persoanelor juridice de drept privat în materie.

Această inițiativă legislativă avea la origini scopul de a transpune în legislația națională Directiva EU 2019/1937[3] (în continuare „Directiva”), însă atât proiectul de lege, cât și Legea după intrarea în vigoare, a suferit în ultimi 2 ani numeroase modificări, unele fericite iar altele mai puțin fericite din perspectivă juridică.

Astfel, forma adoptată a Legii a transpus în legislația națională liniile generale edictate prin Directiva Whistleblowing, însă a și extins destul de mult spectrul în cazul unor aspecte precum domeniul de aplicare al Legii, păstrarea raportărilor, termenele și sancțiunile aplicabile, dar și alte chestiuni punctuale. Este adevărat că Directiva a lăsat posibilitatea statelor membre să sporească protecția prin intermediul legislației naționale, însă abordarea legiuitorului român este extrem de largă.

În ceea ce privește termenul de „avertizor în interes public” ce se regăsește chiar în denumirea actului legislativ, considerăm acesta este de fapt o reminiscență a vechii Legi nr. 571/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și alte unități care semnalează încălcări ale legii[4], act normativ care a fost abrogat odată cu intrarea în vigoare a Legii actuale și care folosea această terminologie cu referire la persoana care face avertizarea.

Desigur că folosirea termenului de „avertizor în interes public” este criticabilă în contextul actual, mai ales atunci când ne aflăm în situația unei raportări interne în cadrul unei persoane juridice de drept privat, situație în care, de cele mai multe ori, interesul apărat va fi de fapt unul privat : (i) fie personal al avertizorului, care se consideră nedreptățit ca urmare a situației de fapt, (ii) fie al persoanei juridice de drept privat – entitatea în cadrul căreia se săvârșesc încălcări ale legii, atunci când aceasta a fost prejudiciată ca urmare a faptelor sesizate prin avertizare.

Legea a intrat în vigoare la 22 decembrie 2022, iar începând cu această dată, își produce efectele în mod direct pentru entitățile juridic din sectorul public, dar și cele din sectorul privat care au 250 sau mai mulți angajați. Termenul de intrare în conformitate[5] pentru restul entităților private care intră în domeniul de aplicare al Legii fiind (din fericire, am putea adăuga) prorogat la o dată ulterioară, respectiv 17 decembrie 2023.

Această nouă reglementare în materia whistleblowing aduce în peisajul corporativ o serie de obligații cu care entitățile private trebuie să se conformeze, precum: obligația de a institui un canal de raportare internă, stabilirea și adoptarea unei proceduri de raportare internă și pentru efectuarea de acțiuni subsecvente, obligația de a avea o persoană desemnată, ș.a.m.d; iar în acest punct intervine și rolul avocatului în această materie, cu scopul analizării și determinării celor mai oportune modalități de a realiza alinierea cu cerințele legislative.

În concret, fie că vorbim despre solicitări de tip due-diligence în scopul determinării conformității canalului și/sau a procedurii de raportare internă deja existente cu actuala reglementare în materie, fie că vorbim de solicitări în scopul redactării unei proceduri de raportare internă, care să îndeplinească toate rigorile legii și, totodată, să fie optimizată pentru specificul activității entității solicitante, în practica profesională au apărut deja numeroase asemenea solicitări, crescând considerabil[6] cererea de servicii specializate pe această ramură.

Trecând dincolo de aceste activități profesionale, ce se încadrează în tiparul clasic de consultanță acordată clienților odată cu intrarea în vigoare a unui nou act normativ, o aparte solicitare primită ne-a atras atenția și ne-a ridicat multiple întrebări în mod subsecvent, respectiv: posibilitatea de a atribui unui avocat rolul de persoană desemnată, ori mai precis spus – terț desemnat.

1. Noțiunea de „persoană desemnată” în sensul Legii și al Directivei

Conform definiției prevăzute de Lege, persoana desemnată este „responsabilul cu atribuţiile prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. c) din Lege, numit la nivelul autorităţii, instituţiei publice sau în cadrul persoanelor juridice de drept privat, precum şi în cadrul altor persoane juridice de drept public. În funcţie de numărul de angajaţi, atribuţiile pot fi exercitate de către o persoană, un compartiment sau pot fi externalizate către un terţ, denumit în continuare terţ desemnat[7].

Pornind de la norma de trimitere, la art. 10 alin. 1 lit. c) din Lege se prevede că „entitățile care au obligația de a-și institui canale interne de raportare au în mod subsecvent și obligația de desemnare a unei persoane fizice, a unui compartiment (compus din mai multe persoane fizice) sau a unui terţ, cu atribuţii în ceea ce priveşte primirea, înregistrarea, examinarea, efectuarea de acţiuni subsecvente şi soluţionarea raportărilor, care să acţioneze cu imparţialitate şi care să fie independent în exercitarea acestor atribuţii”. (subl. ns.)

Observăm, la o primă vedere, că textul de lege permite desemnarea unui terț și, de asemenea, că nu există niciun prag în ceea ce privește numărul de angajați ai entității care desemnează la care să se raporteze compania când alege numărul persoanelor pe care să le împuternicească în acest scop.

Cu alte cuvinte, plecând strict de la textul de lege, vom putea avea o companie cu 600 de angajați și o singură persoană desemnată, sau un singur terț desemnat, însă în mod evident acest lucru nu este recomandabil, pentru că în atare situație nu mai putem vorbi despre sprijinirea și protejarea mediului corporativ în mod eficient.

Totodată, observăm că persoana desemnată – în sensul definit de Lege, va putea lua măsurile necesare pentru finalizarea investigației raportării. Cu alte cuvinte, această persoană nu este desemnată doar pentru a înregistra și cerceta raportările, ci, prin desemnarea acesteia, persoana trebuie să fie împuternicită și pentru a întreprinde acțiuni subsecvente precum: accesul la orice tip de documente interne la care se face referire în avertizare, posibilitatea de a obține o copie a înregistrărilor audio-video de pe camerele de supraveghere, acces în orice punct de lucru al companiei, etc.[8]

În ceea ce privește obligațiile pe care această persoană desemnată le are, fără a realiza o trecere în revistă completă, le vom aminti doar pe cele care pot naște discuții când ne raportăm la posibilitatea avocatului de a fi terț desemnat, respectiv: obligația de a efectua cu diligență[9] acțiunile subsecvente ulterior primirii unei raportări, obligația de confidențialitate[10] și obligația de a acționa cu imparțialitate și de a fi independent în exercitarea acestor atribuții[11].

2. Poate fi avocatul terț desemnat?

În încercarea de a răspunde la această întrebare, ne propunem în continuare să analizăm fiecare dintre aceste obligații ce revin persoanei desemnate, și implicit terțului desemnat, atât prin raportare la conținutul intrinsec al acestor obligații, cât și prin raportare la dispozițiile legale incidente din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat și din Statutul profesiei de avocat.

În ceea ce privește obligația de a efectua cu diligență acțiunile subsecvente, considerăm că această obligație va opera concomitent cu cea care se înscrie în sfera îndatoririlor avocatului, respectiv de a depune toate diligenţele pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale clienţilor, astfel cum aceasta este prevăzută de art. 39 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, însă avocatul va putea fi ținut răspunzător în mod diferit în ipoteza în care sunt analizate acțiunile subsecvente întreprinse de acesta în exercitarea rolului de terț desemnat sub aspectul oportunității și legalității acțiunilor desfășurate.

Această obligație de diligență vizează de facto tocmai alegerea celor mai oportune măsuri sau acțiuni, ulterioare primirii unei raportării interne, care să permită și, respectiv, să conducă la verificarea veridicității și confirmarea existenței faptelor semnalate prin raportare, inclusiv a încălcărilor legii semnalate.

Având în vedere acest aspect, considerăm vital ca, la momentul alegerii avocatului ca terț desemnat, puterile conferite prin mandat să fie cât mai detaliat descrise, în scopul asigurării operativității necesare acțiunilor subsecvente pe care acesta va trebui să le întreprindă.

În privința obligației de confidențialitate, Legea prevede faptul că persoana desemnată să soluţioneze raportarea are obligaţia de a nu dezvălui identitatea avertizorului în interes public şi nici informaţiile care ar permite identificarea directă sau indirectă a acestuia[12].

În concret, această obligație vizează situația în care raportarea înregistrată nu este una anonimă, iar identitatea ori date despre avertizor sunt indicate în raportare, persoana desemnată având acces la aceste informații, fiind necesar să păstreze confidențialitatea atât în privința acestor date cu caracter personal ale avertizorului, cât și în privința faptelor ce fac obiectul raportării.

La o primă vedere, această obligație se suprapune și se aliniază pe deplin cu obligația avocatului de a păstra secretul profesional, prevăzută de art. 9 din Statutul profesiei de avocat și de art. 11 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, însă considerăm că necesită făcută o mențiune.

Întinderea obligația de a nu dezvălui identitatea avertizorului nu este limitată de Lege în nicio manieră, astfel încât, la o primă vedere apare următoarea contradicție: persoana juridică care a ales ca avocatul să fie terț desemnat, având astfel calitatea de client în raportul născut cu avocatul, și în cadrul căreia a fost efectuată raportarea internă, nu va putea cunoaște identitatea avertizorului[13], astfel încât, în acest caz particular, secretul profesional pare să îi fie opus chiar clientului.

Considerăm însă că în acest caz vom vorbi despre două obligații cu izvoare diferite și care operează în mod paralel, astfel: avocatul – terț desemnat va avea obligația de a nu dezvălui identitatea avertizorului, inclusiv către persoana juridică – client, iar în mod concomitent, avocatul va avea obligația de a păstra secretul profesional față de terți asupra mandatului ce i-a fost încredințat de către persoana juridică – client.

Sub aspectul obligației terțului desemnat de a fi independent în exercitarea acestor atribuții, considerăm că aceasta se aliniază întru-totul principiului independenței profesiei de avocat, consfințit de Statut, și în mod implicit și cu principiul independenței personale a avocatului în raportul cu clientul.

Astfel, în soluționarea raportării interne, primită și înregistrată conform Legii, avocatul – terț desemnat va trebui să se asigure că va efectua orice acțiune subsecventă și va soluționa raportarea după propriile considerente, independent de eventuale doleanțe ale persoanei juridice în interiorul căreia s-a făcut raportarea, chestiune pe care o considerăm .

Referitor la obligația avocatului – terț desemnat de a acționa cu imparțialitate, considerăm că în respectarea acesteia pot apărea două situații, fără a exclude și posibilitatea existenței mai multora, care nasc semne de întrebare asupra efectivității acestei imparțialități, după cum urmează:

2.1. Ipoteza avocatului – terț desemnat care anterior a redactat procedura ori politica de raportare interna

În acest sens, avem în vedere situația avocatului a cărui asistență a fost solicitată inițial în scopul redactării unei proceduri de raportare internă, care, așa cum am precizat anterior, este obligatorie conform Legii în cazul anumitor entități juridice.

Dacă ulterior identificării, împreună cu persoana juridică – clientul, a modalităților optime de primire a raportărilor interne, care să garanteze protejarea confidențialității identității avertizorului și a oricărei alte cerințe legislative, dar și a modalităților prin care să se asigure funcționalitatea acelui canal de raportare, aceasta decide adoptarea acelei proceduri la nivel intern, ne vom afla în situația în care avocatul care a acordat asistență în conceperea acestei proceduri interne va cunoaște îndeaproape fiecare aspect consemnat în acea procedură, și, mai ales, rațiunea formulărilor folosite.

În acest context, în ipoteza în care același avocat care a acordat asistență la redactarea și adoptarea politicii de raportare internă, va fi ulterior numit terț desemnat, considerăm că avertizorul își va putea pune problema anterior formulării unei raportări, în mod real și pe bună dreptate, dacă cel desemnat să primească raportarea sa va acționa cu imparțialitate sau dacă nu cumva este preferabil să raporteze direct pe canalul extern de raportare[14] – această ultimă teză fiind în mod evident în defavoarea persoanei juridice care a desemnat avocatul și care riscă chiar o eventuală divulgare publică a unor informații sensibile, ori chiar a unor secrete comerciale.

În atare ipoteză, considerăm că, deși nu se naște un conflict de interese per se, este recomandabil ca avocatul să nu fie și terț desemnat, ci să rămână în postura de colaborator extern chiar și în ipoteza în care este necesară expertiza acestuia în soluționarea unei raportări primite pe canalul intern de raportare, considerând că în acest mod ar prima interesul superior al entității juridice în scopul aflării eventualelor încălcări ale legii săvârșite intern.

2.2. Ipoteza avocatului – terț desemnat care, în mod concomitent, reprezintă persoana juridică și în alte litigii ori alte activități specifice

Revenind la obligația terțului desemnat de a acționa cu imparțialitate, avem în vedere și situația în care ulterior efectuării unei raportări interne, împotriva avertizorului se ia de către persoana juridică – client o măsură care se înscrie în categoria formelor de represalii prevăzute de art. 22 alin. (1) din Lege, avertizorul contestă[15] în instanță această măsură, iar avocatul, care este în mod concomitent și terț desemnat, vine să reprezinte persoana juridică în litigiul apărut.

În atare ipoteză, deși avocatul va putea reprezenta clientul în fața instanței de judecată fără să fie incidentă vreo problemă procedurală privind reprezentarea, considerăm că va exista un conflict de interese în ceea ce privește desfășurarea ulterioară a verificărilor necesare pentru justa soluționare a raportării.

În acest sens, considerăm că avocatul care a susținut în instanță apărarea persoanei juridice – client referitoare la netemeinicia contestației, bazată (să presupunem) pe lipsa legăturii de cauzalitate între raportarea făcută de avertizor și măsura luată de persoana juridică – client (de modificare a programului de lucru, de exemplu), nu va putea acționa cu imparțialitate ulterior în soluționarea raportării primite, tinzând (în mod natural sau chiar involuntar, am putea adăuga) să acorde crezare poziției adoptate de client față de raportare și de faptele sesizate prin aceasta (tot cu titlu de exemplu, sesizarea unor eventuale fapte de evaziune fiscală pe care persoana juridică – client dorește să le dezmintă).

3. Se înscrie activitatea avocatului – terț desemnat în sfera activităților specifice profesiei de avocat prevăzute la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 51/1995?

La o primă vedere, răspunsul la întrebarea adresată pare a fi unul cât se poate de simplu, respectiv: nu. Considerăm, însă, că această chestiune necesită o analiză dincolo de aparențe, pentru a evita analiza de suprafață a unor norme juridice ce nu se doresc a fi limitative.

Ne referim în acest caz la formularea din conținutul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 conform căreia „activitatea avocatului se realizează prin”, formulare din care rezultă că enumerarea cuprinsă la alin. (1) nu este limitativă ori de strictă interpretare, ci din contră permite desfășurarea activităților specifice profesiei prin „orice mijloace și căi proprii exercitării dreptului de apărare, în condițiile legii”.

Astfel, considerăm că în măsura în care activitățile desfășurate de avocatul – terț desemnat se înscriu în sfera de reglementare a Legii, de la momentul primirii raportării pe canalul intern pe care este desemnat să îl gestioneze și până la momentul la care soluționează raportarea și aduce la cunoștința persoanei juridice – client modalitatea de soluționare a raportării și propunerile sale privind măsurile oportune de stopare a eventualelor încălcări ale legii, în atare caz nu ne vom afla în situația depășirii sferei activităților profesionale pe care le poate desfășura avocatul.

În ceea ce privește compatibilitatea profesiei de avocat cu desfășurarea activității specifice a terțului desemnat, cu referire la situația în care desfășurarea activității de terț desemnat s-ar desfășura de avocat separat de un contract de asistență juridică, considerăm că la acest moment o asemenea posibilitate este extrinsecă reglementărilor legale în vigoare, respectiv avocatul s-ar poziționa, cel puțin în mod teoretic, într-o stare de incompatibilitate.

Pentru acest motiv, considerăm că ar fi bine-venită completarea articolului 16 lit. d) din Legea nr. 51/1995[16], astfel cum s-a procedat și anterior cu privire la introducerea responsabilului cu protecția datelor cu caracter personal, mai ales în ipoteza în care această desemnare a avocatului ca responsabil cu raportările interne va deveni un curent în piața avocaturii.

Concluzii

Astfel cum am arătat anterior, considerăm că la momentul actual nu există o prevedere explicită în Lege[17] care să interzică unui avocat să fie investit ca terț desemnat pentru primirea și investigarea unor astfel de raportări interne. Cu toate acestea, considerăm că avocații care acceptă o asemenea desemnare trebuie să se asigure că au expertiza și cunoștințele necesare pentru a exercita un astfel de mandat, în virtutea obligațiilor amintite și a răspunderii personale în temeiul Legii, pe care le are persoana desemnată.

Nu în ultimul rând, considerăm că noua reglementare națională în domeniul Whistleblowing, avută în vedere în prezenta analiză, are potențialul real de a crea o nouă nișă în piața avocaturii, iar tendința de expansiune a acestei nișe sperăm că va atrage și adaptarea legislației profesiei la toate aceste noutăți.


[1] Publicată în M. Of. nr. 1218 din 19 decembrie 2022.
[2] Persoane referite prin Lege ca „avertizori în interes public”, în continuare denumite și „avertizori”.
[3] Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 305/17 din 26 noiembrie 2019, cunoscută și sub numele de „Directiva Whistleblowing”.
[4] Publicată în M. Of. nr. 1214 din 17 decembrie 2004.
[5] Cu referire la obligația de a identifica sau institui canale interne de raportare și de a stabili proceduri de raportare internă, în sensul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public.
[6] Prin raportare la perioada anterioară promulgării Legii nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public.
[7] Art. 3 pct. 16 din Legea nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public.
[8] Acestea fiind doar câteva exemple posibil de întâlnit în activitatea practică a persoanei desemnate, motiv pentru care considerăm deosebit de important ca, la momentul desemnării acesteia, puterile conferite prin mandat să fie pe larg și nelimitativ descrise, în scopul asigurării operativității necesare măsurilor subsecvente pe care persoana desemnată trebuie să le întreprindă.
[9] Conform art. 10 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public.
[10] Conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public.
[11] Conform art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public.
[12] Cu excepția situațiilor expres prevăzute de Lege, precum situația în care aceasta are consimțământul expres al avertizorului.
[13] Cel puțin nu până la soluționarea raportării, când persoana desemnată are obligația de informare a conducătorilor persoanei juridice de drept privat în cadrul căreia s-a primit raportarea, dar și a avertizorului, cu privire la modalitatea de soluționare a raportării.
[14] Astfel cum aceasta este reglementată prin Capitolul IV din Lege, fie prin adresarea raportării către Agenția Națională de Integritate, fie către o altă instituție competentă în acel domeniu specific.
[15] În sensul art. 23 din Lege referitor la Contestarea măsurilor luate ca represalii.
[16] Care la data prezentei are următoarea formulare: „Exercitarea profesiei de avocat este compatibilă numai cu: […] d) calitatea de arbitru, mediator, conciliator sau negociator, consilier fiscal, consilier în proprietate industrială, traducător autorizat, practician în insolvenţă, responsabil cu protecţia datelor cu caracter personal, expert în executarea contractelor cu finanţare europeană;”.
[17] De asemenea, nici în alte actele normative amintite în prezenta analiză, în considerarea motivelor anterior prezentate referitoare la respectarea reglementărilor cuprinse în Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat și în Statutul profesiei de avocat.</


Avocat Raluca-Andreea Mocanu, Baroul București

* Mențiune specială – concursul UNBR „Perspectivele profesiei de avocat în contextul tendințelor europene”
** Lucrarea a fost publicată în Revista Avocatul nr. 1/2023, editată cu ocazia Congresului Avocaților 2023

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Poezii
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership