Drepturile și libertățile individului ca obiect juridic al infracțiunii
24 februarie 2022 | Ionuț-Mădălin RUȘEȚELU
Ionuț-Mădălin Rușețelu
Libertatea este un fundament al dreptului, fiind concepută ca un scop social.[1]
Este clar că atunci când vorbim despre obiect juridic, ne raportăm la relații sociale și la valori sociale, la faptul că acestea trebuie apărate, deoarece pot fi vătămate sau puse în pericol prin acțiunea, respectiv inacțiunea făptuitorului, însă este strictamente necesar să identificăm ce presupun aceste relații sociale. Legea penală nu apară în mod concret drepturile și libertățile individului?
Valorile sociale pe care le avem în vedere sunt independența, suveranitatea, unitatea și indivizibilitatea statului, drepturile și libertățile persoanei, demnitatea acesteia, familia, proprietatea și ordinea de drept. Observăm astfel, că printre valorile sociale pe care statul le apără, se numără drepturile și libertățile persoanei.
Obiectul juridic ce presupune apărarea relațiilor sociale amenințate prin săvârșirea unei infracțiuni, constă de fapt în apărarea drepturilor și libertăților omului, căci sistemul român de drept, precum multe alte sisteme de drept, în baza Constituției au statuat ca aceste drepturi și libertăți să fie valori supreme. Cu toții ne dorim să fim liberi, însă există situații când această valoare poate fi limitată ca urmare a săvârșirii de infracțiuni. Nu se pedepsește doar pentru a apăra societatea de diverse pericole, ci pentru a reeduca și reintegra infractorul, care este de altfel chemat să își reevalueze atitudinea în raport cu autoritatea. Drept urmare, necesitatea dreptului penal și deopotrivă a dreptului statului de a aplica pedepse se grefează pe ideea de apărare socială[2]. Această apărare înseamnă că cetățenii trebuie să fie apărați de eventuale pericole, atât din punctul de vedere al persoanei, cât și din punctul de vedere al patrimoniului acestora.
La nivelul practicii judiciare se observă că foarte multe persoane ajung în ipostaza de a răspunde penal și de a fi private de libertate din cauza lipsei de conștientizare a faptelor pe care le comit. De aceea, este nevoie de judecător, care în baza convingerilor sale sociale, filosofice și juridice, va aprecia asupra situației de fapt și a normei aplicabile acesteia pentru a trage o concluzie, cunoscută sub numele de hotărâre[3]. Dacă individualizarea legală conduce la aplicarea unei pedepse legale, care să reflecte in abstracto gravitatea atingerii aduse valorii sociale ocrotite, individualizarea judiciară are ca scop aplicarea unei sancțiuni concrete, care să reflecte atingerea adusă în concret valorii sociale.[4]
Dreptul penal apără cele mai importante relații sociale cu privire la viața, integritatea corporală sau sănătatea persoanelor, libertatea, protecția patrimoniului, împotriva oricăror persoane care ar încerca să aducă atingere acestor valori ocrotite de legea penală. Ca un sistem de norme și sancțiuni formalizate, dreptul reglementează conduita oamenilor în relațiile sociale, drepturile lor fundamentale, asigură funcționarea instituțiilor sociale, stabilind principiile conviețuirii în societate.
Codul penal aduce prin propria reglementare raporturile ce reies din săvârșirea unor infracțiuni, care se stabilesc între stat și persoanele care le-au comis, scopul fiind acela al apărării drepturilor și libertăților indivizilor.
[1] Dan Claudiu DĂNIȘOR, Drept constituțional și instituții politice, Volumul I, Tratat de teorie generală, Editura C.H. Beck, București, p. 527
[2] A se vedea C. BULAI, Drept penal român. Partea generală, vol. I, Ed. Casa de Editură și Presă „Șansa” S.R.L, București, 1992, p. 10. Autorul menționează că argumentele invocate pentru a demonstra necesitatea dreptului penal sunt: „A. Necesitatea apărării valorilor sociale; B. Existența fenomenului infracțional și necesitatea luptei împotriva acestuia; C. Necesitatea reglementării juridice a acțiunii de apărare a valorilor sociale”.
[3] Dan Claudiu DĂNIȘOR, op. cit., p. 537
[4] Florin STRETEANU, Daniel NIȚU, Drept penal. Partea generală, Volumul al II-lea, Editura Universul Juridic, București, 2018, p. 369.
Ionuț-Mădălin Rușețelu
Student – Facultatea de Drept a Universității din Craiova
