Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept comercial
CRAZNIC
 

Societățile cu acțiuni la purtător vor putea fi excluse de la achizițiile publice
27.07.2020 | Daniel MOREANU

JURIDICE - In Law We Trust
Daniel Moreanu

Daniel Moreanu

Începând de astăzi, 27 iulie 2020, societățile emitente de acțiuni la purtător care nu emit declarații privind beneficiarii reali vor putea fi excluse de la licitațiile publice. Termenul de depunere al tuturor acțiunilor la purtător va expira în luna ianuarie 2021.

Acțiunile la purtător, deși existente în legislația românească încă de la prima formă a Legii nr. 31/1990, publicată în luna noiembrie 1990, au fost mediatizate mai cu seamă în ultimii 3-4 ani.

Acțiunile la purtător conferă calitatea de asociat al unei societăți oricărei persoane care deține înscrisul care materializează acțiunea în cauză, putând fi transmise de la un acționar la altul prin simpla înmânare/tradițiune a înscrisului. Pe aceste acțiuni nu este înscris numele titularului. O comparație poate fi facută cu bancnotele, care pot fi transferate de la o persoană la alta prin simpla înmânare, fără ca numele deținătorului să fie înscris pe acestea.

Conform unei noi legi publicate vineri, 24 iulie 2020, și care va intra în vigoare începând de astăzi, 27 iulie 2020, societăților care au emise acțiuni la purtător li se va putea solicita să emită o declarație pe propria răspundere de către reprezentantul real, prin care să se indice deținătorii/beneficiarii reali ai acțiunilor la purtător, adică datele de identificare ale persoanelor care dețin în concret aceste acțiuni la purtător.

Autoritatea contractantă a achiziției publice are obligația de a exclude de la procedura de atribuire un participant care are emise acțiuni la purtător și nu emite declarația privind beneficiarii reali.

Conform inițiatorilor legii, la nivelul anilor 2017-2018, existau în România un număr de aproximativ 360 de societăți care emiteau acțiuni la purtător, iar acestor societăți le-au fost atribuite contracte de achiziție publică „la nivelul zecilor de miliarde de euro”.

Reamintim că începând cu luna iulie 2019, emiterea de noi acțiuni la purtător a fost interzisă. Prin aceeași lege intrată în vigoare în urma cu aproximativ un an, deținătorii acțiunilor la purtător sunt obligați să depună la sediul societății emitente acțiunile la purtător sub sancțiunea anulării acestora. Termenul de îndeplinire al acestei obligații este de maximum 18 luni calculat din luna iulie 2019, termen care va expira în luna ianuarie 2021.

Av. dr. Daniel Moreanu
MOREANU Law

Aflaţi mai mult despre

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!









JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.