Secţiuni » Articole
Articole
EssentialsOpiniiRNSJNote de studiuStudii
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
AUDI Q3
AUDI Q3
Articole Drepturile omului Next RNSJ SELECTED Studii

Protecția drepturilor omului în sistemul islamic

26 iunie 2023 | Luiza MOISESCU
Maria-Luiza Moisescu

Luiza Moisescu

Protecția drepturilor omului în sistemul islamic reprezintă un subiect foarte important în societatea noastră, datorită numărului foarte mare al adepților religiei musulmane la nivel internațional, reprezentând a doua cea mai răspândită religie după creștinism. Deoarece este atât de cunoscută și practicată, această religie are un impact deosebit la nivel global, în special datorită principiilor pe care aceasta se fundamentează, având un caracter specific față de alte credințe. Putem spune că religia islamică reprezintă un mod de viață pentru statele musulmane, coordonând întreg sistemul de drept național. Astfel, normele de drept intern sunt create și aplicate respectând cu strictețe sursele religioase, tradiția și obiceiurile.

Din cauza numeroaselor atacuri teroriste care au avut loc de-a lungul timpului, comise de grupări jihadiste, sub umbrela religiei islamice, coordonate de ideea că Allah este singurul îndreptățit să conducă și să judece lumea, atunci când ne gândim la această religie, o putem asocia cu terorismul, violența și lipsa drepturilor față de femei și copii. Acest lucru este urmarea unor convingeri strict apreciate de anumiți lideri ai acestor grupări, ca urmare a imixtiunii externe.

Definiții și origine istorică

Islamul, după cum este definit în Dicționarul explicativ român, reprezintă o religie monoteistă, întemeiată de Profetul Mahomed și răspândită în Asia și Africa, iar prin extensiune, reprezintă totalitatea țărilor sau popoarelor de religie mahomedană[1]. Astfel, islamul reprezintă în ansamblul său o religie care coordonează stilul de viață a multor popoare, întemeiată de Profetul Mahomed. Se spune că, pe când acesta avea 40 de ani, a avut o revelație de la îngerul Gabriel, prin care va deveni mesagerul lui Allah, termen care în arabă are semnificația de Dumnezeu. După acest episod, Mahomed începe să predice oamenilor, îndemnându-i în special să ajute pe cei în nevoie și să asculte de poruncile pe care el le transmite, deoarece ele sunt transmise de la Allah, iar el este singura entitate divină. Fiind persecutat de către oamenii din Mecca, Mahomed a fost nevoit să fugă la Medina, unde a devenit asemeni unui judecător, dar a și pus bazele multor legi, care au stat ulterior la fundamentul Coranului. După moartea sa, în anul 632 d. Hr., adepții săi s-au separat în două grupări, Sunnit și shi‘at ‘Ali, fiecare interpretând în mod distinct profețiile. Coranul a luat naștere prin profețiile primite ale lui Mahomed, după moartea sa, alcătuind 114 capitole care reprezintă în ziua de astăzi cartea sfântă a musulmanilor, lectura obligatorie și de strictă respectare de către adepții religiei islamice. În coran sunt întâlnite concepte precum facerea lumii în 7 zile, povestea lui Adam și a Evei în Grădina Edenului și trimiterea lor pe pământ, sunt de asemenea întâlnite povești și oameni care apar și în Biblie, precum Avraam, Faraonul, Moise, chiar și Maria, mama lui Isus, care apare în Coran sub numele de Yasu‘a, traducându-se Salvatorul.

Stâlpii de credință

Religia islamică are la bază 5 credințe care coordonează obiceiurile oricărui musulman, reprezentând anumite acte care trebuie îndeplinite pentru ca orice credincios să se bucure pe deplin de mântuire.

Servicii JURIDICE.ro

Evenimente juridice

Arbitraj comercial

1. Mărturisirea de credință (Shahada)

În Coran există numeroase texte care fac referire la faptul că Allah este singura divinitate și că nu există ceva mai presus decât el. Astfel că, toți cei care doresc să facă parte din religia musulmană trebuie să dea dovadă de faptul că au înțeles acest lucru și să își mărturisească credința declarând că nu există alt Dumnezeu în afară de Allah, dar și că Mahomed este trimisul său. Următoarele versete din Coran subliniază întocmai ideea de mărturisire de credință față de Allah, astfel:

– Allah! Nu există altă divinitate în afară de el, Cel Viu, Cel Veșnic.[2]

– Doamne! Noi credem în ceea ce Tu ai pogorât și-l urmăm pe Trimis, deci scrie-ne pe noi printre cei care fac mărturie.[3]

2. Rugăciunea

Reprezintă cel de-al doilea stâlp de credință al religiei musulmane, care trebuie respectat cu strictețe de către adepții acesteia, fiind calea cea mai potrivită prin care un credincios se apropie de Allah. Denumită si Salah, rugăciunea este compusă din cinci părți, practicate în fiecare zi, în anumite momente ale zilei, anume Fajr, care are loc înainte de răsărit, Dhuhr, la amiază, Asr, între prânz și apus, Magribul, care are loc imediat după apus și Isha, care are loc noaptea[4]. Pentru a putea practica aceste rugăciuni, un creștin trebuie să aibă un anumit comportament. În Coran este menționat: Nu vă apropiați de Rugăciune atunci când sunteți beți, ca să știți ce spuneți lui Allah, nici atunci când sunteți necurățați – doar dacă sunteți călători pe drum – până ce nu vă veți curăța! Iar dacă sunteți bolnavi sau în călătorie, ori dacă unul dintre voi se întoarce din locul în care și-a făcut nevoile, sau ați atins muierile și nu ați găsit apă, atunci căutați țărână măruntă curată și treceți-vă palmele peste față și peste mâini, căci Allah este Îngăduitor, Iertător[5]. Acest verset subliniază faptul că un creștin trebuie să fie curat atât fizic, cât și sufletește pentru ca rugăciunea să poată da roade. Tot în Coran este menționat faptul că, în timpul rugăciunii, creștinul trebuie să stea orientat către locul în care se află templul de la Mecca, Așadar, îndreaptă-ți fața spre Moscheea cea Sfântă! Și oriunde ați fi, îndreptați fețele voastre către ea![6].

3. Zakat

Zakatul reprezintă milostenia pe care orice creștin musulman trebuie să o aibă față de cei aflați în nevoie. Astfel că cei care au o stare materială mai ridicată trebuie să doneze 2,5% din averea pe care o dețin. Această dare nu este obligatorie decât atunci când un musulman deține o anumită sumă de bani, denumită nisab[7]. Și în Coran există mențiuni cu privire la împărțirea bunăstării cu cei în nevoie, Afară de cei care fac Rugăciunea,/ Cei care sunt stăruitori în Rugăciunea lor,/ Din a căror avere este un drept hotărât,/ Pentru cerșetor și pentru cel lipsit.[8]

4. Postul

Denumit și Sawm, postul este obligatoriu celor care au depășit vârsta pubertății și presupune abstinență atât de la mâncare, băutură, cât și de la a avea un comportament necivilizat, în timpul perioadei Ramadanului, de dimineață până seara[9]. În acest timp, musulmanii sunt îndrumați să se roage și să fie buni cu ceilalți, prin postul pe care îl țin să poată astfel observa durerea celor care nu au. Există și excepții de la a ține post, care se aplică femeilor însărcinate, oamenilor foarte bolnavi ori cei bătrâni. În Coran este descris postul și câteva indicații cu privire la acesta, Pentru puține zile , însă, acela dintre voi care este bolnav sau în călătorie,[va posti] un număr [egal] de alte zile. Va trebui ca aceia care sunt în stare [să postească, dar nu o fac] să dea în compensare hrană pentru un sărman.[10]

5. Pelerinajul

Hajj este denumirea pentru pelerinaj și reprezintă vizitele făcute la locul sfânt, cetatea din Mecca. Fiecare creștin musulman are obligația de a merge măcar o dată în locul sfânt, urmând a se ruga pentru iertarea păcatelor. De asemenea, este nevoie de o anumită conduită pentru a vizita cetatea, cultivând astfel bunătatea și iertarea, dar și răbdarea, deoarece necesită un drum lung, urmat de anumite ritualuri care sunt necesar a fi parcurse. Desigur, sunt exceptați de la a vizita locașul cei cu posibilități financiare reduse, copiii sau oamenii foarte bătrâni sau bolnavi. Pelerinajul are loc în fiecare an, pe parcursul a câtorva zile.

Divizarea credinței islamice

După cum aminteam mai sus, în urma morții profetului Mahomed au luat naștere două diviziuni, Sunna și Shi’a, fiecare interpretând ideologiile sale într-o manieră mai mult sau mai puțin restrictivă, dezvoltându-se, astfel, anumite școli care cuprind ideile principale ale fiecărui grup. Aceste școli au rolul de a interpreta legea islamică, normele Coranului și profețiile lui Mahomed. Sunniții au ca fundamente patru școli de drept islamic, și anume Ḥanafī, Ḥanbalī, Mālikī și Shāfiʿī[11].

Școala Hanafi este una dintre cele mai vechi școli, constituită prin fundamentele lui Abu Hanifa, fost comerciant, care s-a bazat mai ales pe aspectele practice ale legii, încercând să găsească răspunsuri la problemele sociale, astfel încât acestea să fie în concordanță cu ideologia islamică. Astăzi, această școală predomină mai ales pe teritoriul Asiei Centrale, al Indiei, Pakistanului și al Turciei[12].

Școala Hanabali pune accent pe interpretarea mai strictă a Coranului și a principiilor profețite de către Mohamed, fiind cea mai tradiționalistă dintre toate cele patru școli. Este mai răspândită astăzi pe teritoriul Arabiei Saudite[13].

Școala Maliki a adoptat ideea raționamentului juridic, aceea a interpretării normelor Coranului dintr-o perspectivă mai personală, fondatorul său, Anas bin Malik, susținând cu tărie libertatea personală. Astăzi, ideile acestei școli sunt regăsite mai ales în nordul și vestul Africii, în Sudan și în Golful Persic[14].

Școala Shafi’i adoptă o poziție intermediară între cea tradiționalistă a malikiților și cea pragmatică a hanafiților[15], astfel că se va pune accent atât pe tradiționalismul aplicat al normelor din Coran, dar și pe interpretarea proprie a adepților religiei islamice. Se regăsește mai ales în estul Africii, dar și în unele zone ale Arabiei Saudite și a Indoneziei[16].

În ceea ce privește cea de-a doua diviziune, Shi’a, aceasta recunoaște trei școli, anume:

Școala jaʽfarită, care susține faptul că au existat doisprezece lideri, numiți imami, de la Mohamed și Ali, iar cel de-al doisprezecelea ar urma să revină în lume pentru a aduce dreptatea divină. Această școală este cea mai propagată dintre cele șiite, regăsindu-se în Irak, Liban și Pakistan[17].

Școala ismaelită, considerată a fi cea mai extremistă dintre acestea, crede că este nevoie de o anumită inițiere pentru a putea cunoaște adevărul. Astăzi se regăsește mai ales în Liban, Siria și Iran[18].

Școala zaydită, cea mai moderată dintre toate, întâlnindu-se mai ales în Yemen[19].

În ceea ce privește cea de-a doua diviziune, Shi’a, aceasta recunoaște trei școli, anume: școala jaʽfarită, școala ismaelită, școala zaydită.

Legea Sharia

Legea Sharia reprezintă fundamentul dreptului islamic, fiind alcătuită în principal din normele prevăzute în Coran, dar și din principiile aduse de către profetul lui Allah, Mohamed, dezvoltându-se ulterior în mai multe ramuri, fiecare aducând o diferită interpretare ideologiei de bază. Sharia apare ca un fel de manual bine dezvoltat, acoperind aspecte religioase, sociale, politice, chiar economice sau în relația unei familii. Fiind o religie tradiționalistă, religia islamică dă o anumită interpretare legilor sale, astfel că s-a pus problema dacă aceste legi sunt compatibile cu drepturile omului, deoarece au un caracter mai strict față de normele protective la nivel internațional, dar și pentru că legile aplicabile islamului provin din dogma religioasă. Legea Sharia pune accent, în primul rând, pe dezvoltarea relației individ-Allah, dar și pe relațiile interumane, care să reflecte tot voința divină. Din perspectiva tradițională a legii Sharia, o problemă legată de drepturile omului o aduce dreptul penal. În general, infracțiunile de omucidere, până la cele de agresiune se pedepsesc în aceeași manieră în care infractorul a acționat asupra victimei. Numai familia acesteia avea dreptul de a-i face dreptate, fie prin sânge, fie prin despăgubiri. Pentru infracțiunile de furt, pedeapsa este reprezentată de amputarea mâinii cu care s-a comis fapta, iar pentru întreținerea de relații sexuale cu o altă persoană în afară de soț/soție, pedeapsa era moartea prin lapidare. Mai există și infracțiuni care prevăd un anumit număr de lovituri de bici drept pedeapsă. În ceea ce privește dreptul civil, se prevede că nu pot fi încheiate contracte aleatorii, deoarece acestea nu prevăd exact câștigul material pe care îl poate obține contractantul, astfel că nu sunt permise nici jocurile de noroc. Totodată, nu este legală nici dobânda excesivă obținută din banii dați sub formă de împrumut de capital ori investiții. Un accent important cade pe dreptul familiei, unde cea mai importantă persoană dintr-o familie este tatăl. Acesta are puteri depline asupra celorlalți membrii, poate chiar să își vândă fiica pentru căsătorie, fără acordul său, indiferent dacă este minoră sau nu. Totuși, unii juriști sunt de acord că o femeie adultă care nu mai este virgină ar trebui să consimtă la căsătorie. Tot în cadrul dreptului familiei, soțul are dreptul la a avea mai multe soții, având și obligația de a le întreține. Soția care nu mai dorește să fie căsătorită, poate cere divorțul numai dacă și soțul este de acord, plătind totodată și o anumită sumă de bani. Soțul care nu mai dorește să fie căsătorit poate cere divorțul în mod unilateral. Din punct de vedere al succesiunii, bunurile care formează masa succesorală sunt cele care rămân în urma achitării datoriilor și a cheltuielilor de înmormântare. Cei care culeg moștenirea sunt de cele mai multe ori bărbații, primind cea mai mare pondere a acesteia, iar femeile pot primi o parte mult mai mică decât cea a bărbaților, și numai în anumite condiții. Vorbind de modul în care se desfășurau procesele, atunci când acuzarea nu obținea o mărturie de la inculpat, era nevoită să prezinte doi martori care să depună mărturie despre întâmplarea propriu-zisă. De cele mai multe ori acești martori erau bărbați și se bucurau de o bună reputație. Probele scrise sau circumstanțiale, de cele mai multe ori nu erau admise.

Astăzi, exceptând anumite zone unde încă se aplică legea Sharia în integralitatea și strictețea ei, multe din practicile legale au fost modernizate după modele europene. Turcia chiar a renunțat cu totul la vechile norme, adoptând legi noi după modelul dreptului elvețian. Totuși, pedepsele fizice aplicate în sistemul juridic tradițional sunt încă valabile și astăzi, pentru infracțiunile mai grave, deși se încearcă ca acestea să nu fie aplicate în concret. State precum Arabia Saudită, Sudan, Nigeria încă aplică pedeapsa amputării pentru anumite fapte, iar Iran și Qatar aplică pedeapsa cu biciuirea. Există și pedeapsa cu moartea aplicată în anumite state pentru infracțiunile cele mai grave. Deși în Coran este prevăzut faptul că Allah a creat omenirea dintr-un bărbat și o femeie (O! Voi oameni! Noi v-am creat pe voi dintr-un bărbat și o femeie și v-am făcut pe voi popoare și triburi, pentru ca să vă cunoașteți[20].), fapt care subliniază ideea de egalitate între femei și bărbat, ideologiile actuale restrâng sfera de drepturi ale femeilor, impunând anumite obligații legate de veșminte sau de locurile în care nu au voie să se afle. În Arabia Saudită și Iran femeilor le este impus să poarte anumite veșminte ori să fie însoțite de bărbați în anumite locuri, fiindu-le restrâns și dreptul de a alege cu cine să se căsătorească sau unde să studieze ori să lucreze. Încălcarea acestor norme duc de cele mai multe ori la pedepse cu închisoarea ori la agresiune.

Spre exemplu, în legea de procedură penală a Arabiei Saudite se menționează încă din primele articole importanța legii Sharia, art. 1 Instanțele vor aplica principiile Shari’ah, așa cum sunt derivate din Coran și Sunnah (Tradițiile Profetului Muhammad pacea fie asupra lui) cazurilor aduse în fața lor. Ei vor aplica, de asemenea, legile promulgate de stat care nu contrazic prevederile Coranului și Sunnah și vor respecta procedura stabilită în această lege[21]. Acest accent al aplicării normelor tradiționale apare chiar din lipsa unor coduri penale și de procedură, care să prevadă expres norme de drept penal, fapt care lasă la latitudinea autorităților discreție în ceea ce privește faptele care sunt comise.

În Iran există un cod penal care împarte pedepsele în patru categorii, anume Hadd, Quiass, Diya și Ta’zir, această împărțire fiind regăsită și în alte state. Astfel, Codul penal prevede: Articolul 15 – Hadd este o pedeapsă pentru care motivele, tipul, valoarea și condițiile de executare sunt specificate în sfânta Shari’a.

Articolul 16 – Qisas este principala pedeapsă pentru infracțiunile corporale intenționate împotriva vieții, a membrelor și a abilităților care se aplică în conformitate cu Cartea I a acestei legi.

Articolul 17 – Diya , indiferent dacă este fixă ​​sau nefixată, este o sumă monetară în temeiul Sfintei Shari’a, care este stabilită prin lege și se plătește pentru infracțiuni corporale neintenționate împotriva vieții, a membrelor și a abilităților sau pentru infracțiuni intenționate atunci când din orice motiv qisas nu este aplicabil .

Articolul 18 – Ta’zir este o pedeapsă care nu se încadrează în categoriile hadd , qisas sau diya și este stabilită prin lege pentru săvârșirea de acte interzise conform Shari’a sau încălcarea regulilor statului. Tipul, cuantumul, condițiile de executare, precum și atenuarea, suspendarea, anularea și alte reguli relevante ale infracțiunilor ta’zir vor fi stabilite prin lege[22].

Sunt prevăzute și pedepse corporale, până la pedeapsa cu moartea pentru cele mai grave infracțiuni.

Articolul 132 – Nota 3- Dacă un bărbat și o femeie comit zina împreună de mai multe ori, dacă se aplică pedeapsa cu moartea și biciuirea sau lapidarea și biciuirea, se execută numai pedeapsa cu moartea sau lapidarea, după caz[23] (Zina reprezentând comiterea de acte sexuale în afara căsătoriei).

Putem observa în concret modul în care principiile prevăzute în legea Sharia sunt aplicate în legislațiile interne ale țărilor musulmane prin analiza unui caz recent, din 13 septembrie 2022. În acea zi, o tânără de numai 22 de ani, Mahsa Amini, a fost arestată de poliția moralei din Iran deoarece nu purta corespunzător hijabul. Potrivit presei locale, aflată în arest, ea a fost bătută cu severitate, iar trei zile mai târziu a decedat în arestul poliției. Acest caz a dus la proteste ale femeilor în Iran care au scandat pentru libertatea și egalitatea femeilor. În timpul acestor proteste, peste 300 de persoane au fost ucise, dintre care cel puțin 40 au fost copii, iar peste 15 000 de persoane au fost arestate. În urma acestora, organismul ONU pentru drepturile omului a lansat o anchetă pentru a investiga violențele produse în timpul protestelor.

Declarația de la Cairo

La data de 5 august 1990, statele membre a Organizației pentru Cooperare Islamică au adoptat o declarație prin care drepturile omului în statele islamice să reprezinte un factor important pentru statele membre. În această declarație se face referire și la aplicabilitatea legii Sharia, fiind criticată din această cauză pe plan internațional. Deși, în urma modificărilor aduse în anul 2020, prin care legea Sharia nu a mai fost expres menționată, fundamentele sale rămân aplicabile. În Declarație se afirmă faptul că toate ființele umane formează o singură familie ai cărei membri sunt uniți prin subordonarea lor față de Allah[24], asigură femeilor demnitate umană egală[25] și întreținere din partea soțului, subliniază că nu există alte infracțiuni și pedepse decât cele menționate în legea Sharia, permițând astfel pedepsele capitale și violențele. Deși încearcă să afirme drepturile omului, Declarația de la Cairo rămâne totuși conturată de normele stricte, tradiționale.

Carta Arabă a Drepturilor Omului

Adoptată la data de 22 mai 2004 de către Consiliul Ligii Statelor Arabe, Carta Arabă a Drepturilor Omului reprezintă cel mai important instrument de protecție a drepturilor fundamentale ale omului, normele sale cuprinzând principii regăsite în Carta ONU, Declarația Universală a Drepturilor Omului, Pactele internaționale privind drepturile omului și Declarația de la Cairo. Aceasta își propune să plaseze drepturile omului în țările arabe drept o preocupare națională de bază și să îndrume generațiile spre un trai liber și responsabil guvernat de principiul egalității, toleranței și moderației. Se afirmă că Fiecare stat parte la prezenta Cartă se angajează să se asigure că orice persoană aflată sub jurisdicția sa are dreptul de a se bucura de drepturile și libertățile stipulate în prezenta Cartă fără discriminare pe criterii de rasă, culoare, sex, limbă, credință religioasă, opinie, gândire, origine națională sau socială, avere, handicap fizic sau psihic.[26], plasând astfel orice individ pe o poziție egală față de ceilalți. Totodată subliniază că Dreptul la viață este un drept inerent al oricărei persoane. Acest drept va fi protejat de lege și nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de viața sa[27], totuși pedeapsa cu moartea fiind încă reglementată, dar sunt stabilite anumite condiții în care aceasta poate fi aplicată, și anume pentru infracțiuni extrem de grave și în temeiul unei hotărâri definitive pronunțate de o instanță competentă[28], nu se poate aplica persoanelor sub 18 ani decât dacă legislația în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii nu prevede altfel[29] ori asupra femeilor însărcinate sau care alăptează, prevalând interesul superior al copilului. Sunt interzise sclavia, tortura ori tratamentele dezumanizante, munca forțată ori traficul de persoane. Se asigură dreptul la un proces echitabil pentru fiecare persoană, inclusiv asistență juridică, iar procesele sunt publice, de asemenea este afirmat și principiul ne bis in idem, prin care o persoană nu poate fi judecată de două ori pentru aceeași cauză. Este prevăzută căsătoria cu consimțământul ambelor părți, fără a exista o constrângere asupra uneia dintre ele. În cartă mai sunt prevăzute și alte categorii de drepturi, asemănătoare cu cele prezente în documentele de protecție a omului la nivel internațional, precum libertatea de opinie, dreptul la libera circulație, dreptul la asociere sindicală, dreptul la educație și sănătate, fiind cel mai elaborat instrument care subliniază drepturile omului într-o manieră mai complexă.

Concluzii

Analizând principalele surse ale dreptului islamic, de la cele tradiționale până la cele contemporane, putem observa faptul că norme privitoare la drepturile omului, regăsite de altfel în documente internaționale, precum Carta Drepturilor Fundamentale ale Omului, sunt amintite și în instrumentele juridice adoptate de către statele islamice, dar regăsim și principii specifice, izvorâte din ideologiile religioase tradiționale, bazate în principiu pe Coran și pe profețiile lui Mahomed. Accentul cade pe normele religioase care dictează și sistemul juridic și legislativ, diferențiind prin aceasta statele islamice de celelalte. Totuși, normele religioase sunt interpretate în mod diferit în anumite teritorii sau state, creând discrepanțe în ceea ce privește aplicabilitatea normelor referitoare la drepturile omului. Din acest motiv, statele islamice sunt asociate cu lipsa parțială sau chiar totală a asigurării drepturilor anumitor categorii de persoane, în special a copiilor și a femeilor, deși această concluzie este una generalizată.


[1] Disponibil aici;
[2] Coran (3:2);
[3] Coran (3:53);
[4] Disponibil aici;
[5] Coran (4:43);
[6] Coran (2:144);
[7] Disponibil aici;
[8] Coran (70: 22-25);
[9] Disponibil aici;
[10] Coran (2:184);
[11] Disponibil aici;
[12] Disponibil aici;
[13] Disponibil aici;
[14] Disponibil aici;
[15] Disponibil aici;
[16] Disponibil aici;
[17] Disponibil aici;
[18] Idem.
[19] Idem.
[20] Coran (49:13);
[21] Legea de procedură penală, Decretul Regal Nr. (M/39), 28 Rajab 1422 – 16 octombrie 2001, Arabia Saudită;
[22] Codul penal islamic al Iranului, 20 noiembrie 1991;
[23] Idem.
[24] Disponibil aici;
[25] Idem.
[26] Art. 3 alin. (1) din Carta Arabă a Drepturilor Omului, 22 mai 2004;
[27] Art. 5 din Carta Arabă a Drepturilor Omului, 22 mai 2004;
[28] Art. 6 din Carta Arabă a Drepturilor Omului, 22 mai 2004;
[29] Art. 7 alin. (1) din Carta Arabă a Drepturilor Omului, 22 mai 2004;


Luiza Moisescu
Studentă – Facultatea de Drept a Universității Titu Maiorescu din București

Citeşte mai mult despre , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership