Secţiuni » Articole » Opinii
OpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptului
Condiţii de publicare

Când dreptul face istorie. History, Memory, and the Law de Austin Sarat și Thomas R. Kearns
28.07.2020 | Alexandra-Denisa MOTICA

Secţiuni: Articole, Content, Opinii, Povestim cărți, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Alexandra-Denisa Motica

Alexandra-Denisa Motica

Această colecție de eseuri [1] explorează relația dintre istorie, memorie și drept, avându-l pe cel din urmă în plan principal, în calitate de creator al celor dintâi. Unul și același eveniment poate părea irecognoscibil, în funcție de cine îl povestește, astfel încât mulți consideră că o variantă „oficială” a istoriei ar fi bine-venită. Să fie cea povestită de drept aceea?

Un laitmotiv al acestor eseuri este repetitivitatea istoriei, ceea ce o face să fie mereu actuală, iar cel mai bun exemplu în acest sens ar putea fi chiar faptul că am citit această carte la aproape 20 de ani de la apariția ei, convinsă fiind că este scrisă recent, datorită actualității temelor abordate, egalitatea de gen, rasismul și cenzura fiind doar câteva exemple. Autorii colaborează pentru a arăta că dreptul nu doar se adaptează istoriei, ci face istorie la rândul lui. În sensul acesta, cea mai strânsă legătură dintre drept și istorie se regăsește în common law, unde trecutul guvernează prezentul, prin puterea precedentului.

În primul eseu, Shoshana Felman cercetează o altă latură a zicalei „justiția este oarbă”, susținând că ar fi oarbă față de traume, cărora le dă voie să se repete la nesfârșit cu ocazia fiecărui proces. Autoarea face o comparație foarte interesantă între cauza lui O.J. Simpson, supranumită „cauza secolului XX” și cauza descrisă în nuvela Sonata Kreutzer, de Lev Tolstoi. Felman susține că repetitivitatea lor dovedește eșecul justiției de a face față traumelor cu care se confruntă justițiabilii și că hotărârea judecătorească marchează ceea ce rămâne și ceea ce se șterge din memoria colectivă. Oare literatura este registrul faptelor lăsate în afara registrelor oficiale?

În al doilea eseu, Dominick LaCapra ne amintește că atât Flaubert, cât și Baudelaire au fost condamnați pentru încălcarea ordinii publice și a bunelor moravuri prin operele lor Madame Bovary, respectiv Les Fleurs du mal. El susține că sistemul judiciar și istoriografia se aseamănă prin aceea că primul face dreptate justițiabililor, iar cea din urmă, colectivităților. În acest sens, i se pare foarte grav că ambele procese au fost folosite drept instrumente pentru a manipula memoria colectivă în legătură cu ceea ce este bine și ceea ce este rău. Cu alte cuvinte, procesele nu au fost despre justiție, despre a face dreptate, ci despre a da un exemplu negativ colegilor scriitori atrași de realismul literar.

Reva Siegel își pune întrebarea de ce societatea americană atribuie grade diferite de importanță discriminării pe bază de sex și celei rasiale, luând în considerare interpretările Curții Supreme ale amendamentelor 14 și 19 din constituție și ajunge la concluzia că judecătorii supremi acționează în calitate de purtători ai memoriei colective, motiv pentru care hotărârile lor trebuie să reafirme modul în care americanii își înțeleg trecutul.

Joan Dayan scrie despre un alt tip de memorie, cea materializată în închisorile americane și practicile din interiorul lor, care sunt adânc înrădăcinate în sclavie și care, în loc să ajute condamnații să se reintegreze social, îi denigrează. Autoarea acuză hotărârile judecătorești asupra drepturilor deținuților pentru că scriu o istorie toxică, căreia i se conferă autoritate cu fiecare decizie similară.

Următorul eseu rămâne la tema sclaviei, însă fără a se limita spațiul închisorilor. Brook Thomas se folosește de metafore pentru a se referi la sclavie ca fiind o condiție care însoțește persoanele de culoare de pretutindeni, împotriva voinței lor. În acest sens, sclavia este o „ștanță” sau un „ecuson” atribuite de societate în vederea segregației rasiale și care ar putea fi îndepărtate prin acte și fapte politice și juridice.

Edward White scrie ultimul eseu despre raționamentul juridic prin analogie ca liant al precedentelor care nu se potrivesc în istoria juridică. El argumentează că în unele cauze, precedentul se aplică în mod artificial, găsindu-se elemente de legătură formale, numai pentru ca judecătorii să nu trebuiască să se îndepărteze prea tare de la modul conservator de gândire caracteristic lor și sistemului de drept.

TOP 3 CITATE:

1. Reading and decoding the past, arguing about its meaning, and shaping decisions as if they were the inexorable product of an uncontested history is the very stuff of law. Judges make history anew with each opinion, all the while proclaiming that they are simply discovering a past whose significance is, or should be, self-evident.[2]

2. One is supposed to remember the law, since ignorance of it is no defense.[3]

3. Stories about the past shape our „common sense” intuitions about the present.[4]

CE MI-A PLĂCUT:

Autorii eseurilor nu sunt toți juriști, ci printre aceștia se regăsesc și critici literari, istorici și lingviști de renume, fapt ce nu permite ca lecturarea cărții să fie monotonă, ci surprinde prin complexitatea punctelor de vedere adunate din diverse domenii. În timp ce juriștii au stilul caracteristic, pragmatic de a scrie, autorii de alte profesii arată că dreptul este mai mult de atât, îi dau acestuia o dimensiune socială și chiar literară.

Până nu de mult, doctrina studia memoria pe plan istoric și prea puțin se explorau legăturile dintre aceasta și drept sau politică. Spre exemplu, constatarea că diferite versiuni ale trecutului pot fi diseminate cu intenția de a satisface agende politice prezente este o teorie relativ recentă în doctrină. În acest sens, consider că ideea cărții este inovativă chiar și în prezent, cu atât mai mult în anul în care a apărut.

CE NU MI-A PLĂCUT:

Mi-ar fi plăcut ca eseurile să interacționeze mai mult, nu neapărat cu cititorul, cât între ele. Deși a citi opinii din mai multe domenii este foarte interesant, punerea lor cap la cap este destul de dificilă și cred că sarcina ar fi fost ușurată considerabil dacă autorii își rezervau o secțiune spre a-și explica punctul de vedere în raport cu celelalte opinii expuse în carte.


[1] Sarat, Austian și Kearns, Thomas R., ed., History, Memory, and the Law, the University of Michigan Press, Ann Arbor, 2002. Disponibilă aici și aici.
[2] Citirea și descifrarea trecutului, dezbaterile despre înțelesul acestuia și formularea hotărârilor ca și când acestea ar fi un produs inexorabil al unei istorii necontestate este de însăși esența dreptului (jurisprudențial – n.tr.). Judecătorii înnoiesc istoria cu fiecare opinie, în timp ce susțin că descoperă doar frânturi ale trecutului, al căror înțeles este, sau ar trebui să fie, evident.
[3]Ar trebui să ținem minte legea, întrucât necunoașterea ei nu poate reprezenta o apărare.
[4]Poveștile trecutului ne influențează intuițiile „de bun simț” în legătură cu prezentul.


Alexandra-Denisa Motica

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti