Secţiuni » Arii de practică » Business » Banking
Banking
DezbateriCărţiProfesionişti
Banner BA-01
Servicii JURIDICE.ro
Banner BA-02
Articole Banking Drept civil RNSJ SELECTED Studii

Opozabilitatea contractului de credit față de fideiusor

3 mai 2022 | Cristian TĂNASĂ
Cristian Tănasă

Cristian Tănasă

De regulă, atunci când instituția de credit solicită constituirea unor garanții personale pentru acordarea unui împrumut, contractul de credit poartă semnăturile împrumutătorului (banca), debitorului principal (clientul) și garantului personal (fideiusorul).

Acest înscris, privit ca instrumentum, conține două raporturi juridice privite ca negotium – pe de o parte se află raportul juridic dintre bancă și client (contractul de împrumut), iar pe de altă parte se află raportul juridic dintre bancă și garantul personal (contractul de fideiusiune).

Așa cum vom vedea, fideiusiunea este un raport juridic ce se naște între creditor și garant, fără ca debitorul să fie parte.

Uneori, însă, cele două negotium nu se regăsesc în același instrumentumexempli gratia, când fideiusiunea este constituită ulterior încheierii contractului de credit.

Alteori, se poate încheia un act adițional la contractul de credit (pentru reeșalonarea obligațiilor de plată, să presupunem), care conține și o simplă mențiune privind nașterea unei fideiusiuni: pentru garantarea tuturor obligațiilor de plată izvorâte din contractul de credit, se constituie o fideiusiune de către X.

În aceste situații, fideiusorul nu a aplicat nicio semnătură pe înscrisul inițial care conținea contractul de credit, astfel că nu se poate proba că a luat act în mod nemijlocit de prevederile sale. Se ridică întrebarea, așadar, în ce măsură îi vor fi opozabile fideiusorului contractul de credit și, eventual, toate modificările sale ulterioare.

Pentru a răspunde la această întrebare va trebui să analizăm (I) noțiunea de fideiusiune, precum și (II) întinderea obligației fideiusorului.

(I) Noțiunea de fideiusiune

Potrivit art. 2280 C.civ., „fideiusiunea este contractul prin care o parte, fideiusorul, se obligă față de cealaltă parte, care are într-un alt raport obligațional calitatea de creditor, să execute, cu titlu gratuit sau în schimbul unei remunerații, obligația debitorului dacă acesta din urmă nu o execută”.

Analizând întreaga reglementare a acestei garanții personale, profesorul Liviu Pop arată că „părțile contractului de fideiusiune sunt creditorul și fideiusorul. Debitorul obligației garantate nu este parte a contractului de fideiusiune. Este motivul pentru care perfectarea lui se poate realiza fără știința și chiar împotriva voinței debitorului”[1].

Așadar, contractul de fideiusiune este un raport juridic obligațional ce se naște exclusiv între creditor și fideiusor, fără participarea debitorului.

În același timp, contractul de credit încheiat între bancă și debitorul principal, precum și toate modificările sale ulterioare, reprezintă manifestări de voință ce vizează raportul juridic obligațional dintre cele două părți, față de care fideiusorul este străin. Pentru ca aceste manifestări de voință să producă efecte, fideiusorul nu trebuie să își exprime consimțământul.

De altfel, art. 2283 C.civ. prevede că „fideiusiunea poate fi contractată fără știința și chiar împotriva voinței debitorului principal”.

(II) Întinderea obligației fideiusorului

Profesorul Radu Rizoiu arată că „obiectul obligației fideiusorului este asumarea plății datoriei debitorului în cazul în care acesta din urmă nu o face”[2]. Astfel, în contractul de fideiusiune trebuie precizată, în mod obligatoriu, întinderea obligației de plată a garantului personal – de cele mai multe ori, ea va fi egală cu cea a debitorului principal.

Art. 2289 C.civ. prevede că „ (1) Fideiusiunea nu poate fi extinsă peste limitele în care a fost contractată. (2) Fideiusiunea care depășește ceea ce este datorat de debitorul principal sau care este contractată în condiții mai oneroase nu este valabilă decât în limita obligației principale”.

Cu alte cuvinte, întinderea obligației de plată a fideiusorului este dublu limitată – pe de o parte el nu poate fi ținut în condiții mai oneroase decât debitorul principal, iar pe de altă parte el nu poate fi ținut dincolo de limita fideiusiunii stabilită prin contractul de garanție.

Astfel, contractul de credit, chiar dacă nu poartă (și nici nu trebuie să poarte) semnătura fideiusorului[3], va fi opozabil acestuia în ceea ce privește determinarea întinderii obligației de plată a debitorului principal[4].

În schimb, modificările aduse contractului de credit sunt opozabile fideiusorului doar în măsura în care nu contravin dublei limitări descrise anterior.

Matematic, într-un sistem de axe ortogonale, pe axa Ox se pot imagina două puncte: unul fix, reprezentat de valoarea sub care a fost contractată fideiusiunea, respectiv unul mobil, reprezentat de întinderea obligației debitorului principal. Oricare dintre cele două puncte se situează mai aproape de originea O a axei la momentul executării fideiusiunii, acela stabilește întinderea obligației fideiusorului. Așadar:

Dacă obligația debitorului principal este diminuată (e.g. prin înlăturarea unor comisioane, dobânzi, penalități, a unei părți din capital etc.), atunci modificările se vor reflecta și asupra obligației fideiusorului, întrucât el nu poate fi ținut în condiții mai grele decât debitorul principal, chiar dacă fideiusiunea inițial contractată ar fi avut în vedere o sumă mai mare.

Dacă obligația debitorului principal se majorează, atunci modificările vor fi opozabile fideiusorului doar dacă nu depășesc limita fideiusiunii inițial contractată (e.g. fideiusiunea s-a contractat generic pentru suma de 100 u.m., debitorul principal achită o parte din capital, apoi adună penalități de întârziere; dacă penalitățile se recapitalizează, dar fără să depășească suma de 100 u.m., atunci modificarea obligației debitorului principal va fi opozabilă fideiusorului).

Independent dacă obligațiile debitorului principal se majorează sau se diminuează, ele nu vor fi opozabile fideiusorului dacă se situează peste limita fideiusiunii contractate (e.g. dacă fideiusiunea este contractată pentru 100 u.m., iar obligația debitorului principal este de 200 u.m., independent că aceasta se va diminua la 150 u.m., fideiusorul va fi ținut tot în limita a 100 u.m.).

De asemenea, vor fi opozabile fideiusorului și modificările aduse scadenței obligațiilor de plată ale debitorului principal. Astfel, art. 2301 C.civ. prevede că „fideiusorul nu este liberat prin simpla prelungire a termenului acordat de creditor debitorului principal. Tot astfel, decăderea din termen a debitorului principal produce efecte cu privire la fideiusor”.

În fine, este de remarcat că, în virtutea art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006, contractul de fideiusiune reprezintă titlu executoriu pentru bancă, independent de denumirea suportului material în care se regăsește[5] (e.g. contract de credit, act adițional, contract de fideiusiune).

Pentru a declanșa executarea silită împotriva fideiusorului, cererea de executare silită va trebui însoțită atât de titlul executoriu, cât și de toate înscrisurile care configurează întinderea creanței garantate, pentru a se putea stabili limitele executării.


[1] L. Pop, I.F. Popa, I.S. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligațiile, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 779.
[2] R. Rizoiu, Curs de garanții civile, Ed. Hamangiu, București, 2020, p. 180.
[3] „Referitor la existența unor contracte de fidejusiune, nu există niciun dubiu, din moment ce aceste contracte fac corp comun cu contractele de credit. Nu era necesar, astfel, a fi încheiat contracte de fidejusiune în mod separat, întrucât acordul de voință al părților în acest sens, se regăsește în cuprinsul contractelor de credit.” – Judecătoria Cluj-Napoca, Sentința civilă nr. 4411/05.05.2015, disponibilă la adresa www.sintact.ro.
[4] „În consecință, în ce privește apărarea contestatorului potrivit căreia nu are calitatea de debitor in procedura de executare silită declanșată împotriva sa întrucât nu a semnat actele adiționale la contractul de credit care au fost încheiate ulterior datei de 24.08.2010, instanța constată că nu poate fi reținută câtă vreme contestatorul a încheiat cu intimata contractele de fidejusiune prin care și-a asumat răspunderea rambursării creditului acordat debitoarei alături de aceasta, renunțând la beneficiul de discuțiune si diviziune, iar prin actele adiționale neînsușite de contestator prin semnătura contractul de credit nu s-a modificat în esența sa, așa cum pretinde contestatorul, ci doar s-au acordat termene de gratie, s-au capitalizat sumele restante, s-a convenit asupra perioadei de utilizare a facilitații de credit și asupra altor clauze contractuale, altele decât obiectul principal al contractului.” – Judecătoria Cluj-Napoca, Sentința civilă nr. 5775/24.07.2017, disponibilă la adresa www.sintact.ro.
[5]Rezultă că titlul executoriu în speța de față este reprezentat de cele două contracte de fideiusiune însușite prin semnătură de către debitorii contestatori și nu de contractul de credit, debitorii obligându-se să garanteze în calitate de fideiusori creanțele izvorâte din acest contract de credit.” – Judecătoria Cluj-Napoca și prin Sentința civilă nr. 10922/19.11.2015, disponibilă la adresa www.sintact.ro.


Av. Cristian Tănasă, Partener fondator Verjel Tănasă & Asociații SCA

Citeşte mai mult despre , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Poezii
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership