Secţiuni » Selected
Selected Top Legal
CorporatePlatinum members

ANSPDCP. Operator sancționat cu 2.000 EURO pentru nesoluționarea unei cereri
31.07.2020 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

Joi, 30 iulie 2020, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a informat că a finalizat o investigație la operatorul S.C. Viva Credit IFN S.A., potrivit unui comunicat.

Operatorul S.C. Viva Credit IFN S.A. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 9680 lei, echivalentul sumei de 2000 EURO.

Investigația s-a desfășurat ca urmare a unei plângeri prin care se reclama faptul că operatorul nu a soluționat cererea petentului prin care își exercita dreptul de ștergerea datelor, potrivit art. 17 din Regulamentul General privind Protecția Datelor.

De asemenea, operatorul nu a furnizat petentului informații cu privire la acțiunile întreprinse în urma cererii acestuia în termen de cel mult o lună (sau maximum 3 luni, prezentând și motivele întârzierii) la adresa sa de domiciliu sau la adresa de contact (e-mail) disponibilă în evidențele sale.

Astfel, operatorul S.C. Viva Credit IFN S.A. a încălcat prevederile art. 12 alin. (3) și (4), raportat la art. 17 din Regulamentul General privind Protecția Datelor.

Operatorul are obligaţia, potrivit art. 12 alin. (3), de a răspunde cererilor persoanelor vizate fără întârzieri nejustificate şi cel târziu în termen de o lună de la primirea cererii, iar conform alin. (4) al aceluiași articol ”dacă nu ia măsuri cu privire la cererea persoanei vizate, operatorul informează persoana vizată, fără întârziere şi în termen de cel mult o lună de la primirea cererii, cu privire la motivele pentru care nu ia măsuri şi la posibilitatea de a depune o plângere în faţa unei autorităţi de supraveghere şi de a introduce o cale de atac judiciară.”

În același timp, operatorului S.C. Viva Credit IFN S.A. i s-a aplicat și o măsura corectivă, în temeiul prevederilor art. 58 alin. (2) lit. d) din Regulamentul General privind Protecția Datelor, acesta fiind obligat să transmită un răspuns petentului la cererea depusă, în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicarea procesului-verbal.

Aflaţi mai mult despre ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!









JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.