Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti
D&B DAVID SI BAIAS
 

Dreptul la apărare în procedura fiscală. Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene
03.08.2020 | Cristina-Maria FLORESCU

JURIDICE - In Law We Trust
Cristina-Maria Florescu

Cristina-Maria Florescu

La data de 4 iunie 2020 Curtea de Justiţie a Uniunii Europene[1] a pronunţat hotărârea în cauza C‑430/19, SC C.F. SRL[2]. Potrivit hotărârii, „[p]rincipiul general al dreptului Uniunii al respectării dreptului la apărare trebuie interpretat în sensul că, dacă, în cadrul procedurilor administrative naționale de inspecție și de determinare a bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, o persoană impozabilă nu a avut posibilitatea să aibă acces la informațiile care figurează în dosarul său administrativ și care au fost luate în considerare la adoptarea unei decizii administrative care i‑a impus obligații fiscale suplimentare, iar instanța sesizată constată că, în lipsa acestei neregularități, procedura ar fi putut avea un rezultat diferit, acest principiu impune ca această decizie să fie anulată”. Hotărârea antemenţionată ne prilejuieşte câteva comentarii referitoare la principiul general de drept UE – dreptul la apărare – atât sub aspectul condiţiilor respectării acestuia în cadrul procedurii de inspecţie fiscală, cât şi cu privire la consecinţele încălcării lui.

Cu titlu prealabil, subliniem că dreptul la apărare – principiu de drept UE, este aplicabil statelor membre atunci când acționează în cadrul domeniului de aplicare al dreptului Uniunii[3]. Aceasta înseamnă că trebuie că existe o normă în dreptul Uniunii care este aplicabilă litigiului principal, independentă și diferită de dreptul fundamental în sine, ştiut fiind faptul că dispozițiile Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene[4] ori dreptul fundamental în sine nu pot fi invocate, prin ele însele, ca temei al competenței Curții[5].

Potrivit jurisprudenţei CJUE, instituirea și aplicarea unor proceduri administrative care conduc la colectarea TVA intră sub incidența dreptului Uniunii[6]. Colectarea corespunzătoare a TVA este o „dispoziție de tip «umbrelă»”, de natură să aducă orice normă națională referitoare la chestiunea respectivă în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii[7]. Aşadar, şi aplicarea normelor naționale procedural–fiscale referitoare la dreptul individual la apărare într‑o procedură de stabilire și colectare a TVA face parte din procesul general de colectare corespunzătoare a TVA[8].

În privinţa conţinutului dreptului la apărare în materie fiscală, jurisprudenţa[9] Curţii a evidenţiat importanţa dreptului de a fi ascultat în procedura administrativă:

– dreptul de a fi ascultat garantează oricărei persoane posibilitatea să își exprime în mod util și efectiv punctul de vedere în cursul procedurii administrative și înainte de adoptarea oricărei decizii susceptibile să îi afecteze în mod defavorabil interesele[10];

– dreptul de a fi ascultat asigură[11] că autoritatea competentă ține cont în mod util de ansamblul împrejurărilor de fapt şi de drept relevante, iar particularului îi dă posibilitatea de a corecta o eroare sau să invoce anumite elemente privind situația sa personală pentru ca decizia să fie adoptată, să nu fie adoptată sau să aibă un anumit conținut[12].

Respectarea dreptului la apărare nu constituie însă o prerogativă absolută, ci poate să cuprindă restricții, cu condiția ca acestea să răspundă efectiv unor obiective de interes general urmărite de măsura în cauză și să nu implice, din perspectiva scopului urmărit, o intervenție disproporționată și intolerabilă care ar aduce atingere însuși conținutului dreptului[13].

Chestiunea interpretării principiului de drept UE – al respectării dreptului la apărare – reflectat în procedura fiscală din România s-a pus pentru prima dată în cererea de decizie preliminară care a făcut obiectul cauzei C-298/16, Ispas[14].

Situaţia de fapt în cauza C-298/16, Ispas, a fost, în esenţă, următoarea: reclamanţii au fost supuși unei inspecții fiscale în urma căreia s-a constatat că aceştia au realizat tranzacții imobiliare cu caracter permanent, devenind persoane obligate la plata TVA. În consecinţă, administraţia fiscală pârâtă a emis două decizii de impunere referitoare la reclamanţi privind TVA, dobânzi şi penalităţi aferente.

Reclamanții au atacat deciziile de impunere la Curtea de Apel Cluj (instanța de trimitere) şi au susținut că deciziile respective sunt nule pentru motivul că dreptul lor la apărare nu a fost respectat.

În cadrul argumentației prezentate în fața instanței de trimitere, pârâta a solicitat ca reclamanții să precizeze documentele relevante pentru situația reclamanţilor la care autoritatea fiscală nu le‑a acordat accesul.

Reclamanții au răspuns că nu solicită accesul la documentele în cauză, ci ridică o problemă de drept privind, în special, consecințele care rezultă din faptul că anumite informații și probe au fost adunate în afara procedurii oficiale de inspecție fiscală și că nu au primit accesul la informațiile menționate în cursul procedurii preliminare. De asemenea, ei au solicitat să se stabilească dacă o asemenea omisiune poate fi remediată prin acordarea accesului la documentele respective în cursul procedurii jurisdicționale. Reclamanții au susținut că autoritatea fiscală trebuia să le acorde, din oficiu, accesul automat la toate informațiile relevante pe baza cărora a emis raportul de inspecție fiscală și deciziile de impunere, pentru a putea fi contestate ulterior de contribuabil.

În aceste împrejurări, Curtea de Apel Cluj a suspendat procedura și a adresat CJUE următoarea întrebare preliminară: „Este compatibilă cu principiul respectării dreptului la apărare o practică administrativă de a emite o decizie, în sarcina unui particular, fără a i se permite acestuia accesul la toate informațiile și documentele pe care autoritatea publică le‑a avut în vedere cu ocazia emiterii deciziei cauzatoare de prejudicii, informații și documente cuprinse în dosarul administrativ, nepublic, întocmit de autoritatea publică?”

În Hotărârea sa în cauza C-298/16, Ispas, CJUE a stabilit că [p]rincipiul general al dreptului Uniunii al respectării dreptului la apărare trebuie interpretat în sensul că, în cadrul unor proceduri administrative de inspecție și de stabilire a bazei de impunere a taxei pe valoarea adăugată, un particular trebuie să aibă posibilitatea să i se comunice, la cerere, informațiile și documentele care se găsesc în dosarul administrativ și care au fost luate în considerare de autoritatea publică la adoptarea deciziei sale, cu excepția cazului în care obiective de interes general justifică restrângerea accesului la respectivele informații și documente”.

Hotărârea Curţii în cauza C-298/16, Ispas şi concluziile avocatului general prezentate în aceeaşi cauză subliniază principiul autonomiei procedurale a statelor membre şi condiţia respectării principiilor echivalenţei şi efectivităţii, precum şi următoarele aspecte relevante în privinţa dreptului la apărare în procedura inspecţiei fiscale:

– în privinţa dreptului la apărare (accesului la dosarul fiscal) în cadrul procedurii de inspecţie fiscală în România, normele fiscale procedurale naţionale sunt cele generale, neexistând norme procedurale specifice exercitării dreptului la apărare în cadrul inspecţiei în materia TVA, context în care cerința echivalenței este, prin definiție, îndeplinită[15];

– în ce priveşte cerinţa efectivităţii dreptului la apărare (accesului la dosar), aceasta vizează conținutul material al dreptului la apărare. Cu privire la această cerinţă, s-a arătat că, potrivit jurisprudenţei, dreptul la apărare poate fi restricţionat[16] şi s-a subliniat că:

– în cadrul unei proceduri de inspecție fiscală și de stabilire a bazei de impunere a TVA, asemenea restricții, consacrate de reglementarea națională, pot viza printre altele protecția cerințelor de confidențialitate sau de secret profesional, cărora accesul la anumite informații și documente le poate aduce atingere[17],

– trebuie să se facă o distincție între accesul la dosar, înțeles ca ansamblul tuturor documentelor și informațiilor aflate în posesia autorităților administrative și accesul la documentele pe care se întemeiază decizia administrativă finală[18];

– în privinţa accesului la dosar, în cadrul procedurilor de control fiscal, trebuie să se distingă[19] între faza de investigație în cursul căreia sunt colectate informații și de care aparține solicitarea de informații a unei administrații fiscale către alta și faza contradictorie, între administrația fiscală și persoana impozabilă căreia i se adresează[20];

– atunci când administrația trece la colectarea de informații, aceasta nu este obligată să i le comunice persoanei impozabile și să îi solicite punctul de vedere[21];

– în măsura în care documentele nu au constituit temeiul unei decizii, în dreptul Uniunii nu există obligația de acordare a accesului la toate documentele și informațiile colectate în timpul fazei de investigare[22];

– accesul la informațiile sau la documentele care constituie temeiul unei decizii administrative garantează în mod corespunzător și efectiv dreptul de a fi ascultat și astfel dreptul la apărare permiţând contribuabilului să își facă cunoscută poziția în ceea ce privește elementele‑cheie care constituie temeiul deciziei administrative şi permiţând administraţiei fiscale adoptarea unei decizii corecte pe baza tuturor informațiilor pertinente[23];

– cu privire la inexistenţa obligaţiei administraţiei fiscale de a furniza documentele sau informațiile pertinente din oficiu, s-a subliniat că un contribuabil trebuie să acționeze cu diligența adecvată în cadrul procedurii care îl vizează, iar cadrul procedural național trebuie să asigure căile necesare pentru ca persoana impozabilă să aibă acces la informațiile pertinente în cazul în care dorește, altfel spus la cerere[24].

În concluzie, autoritățile fiscale naționale nu sunt supuse unei obligații generale de a oferi un acces integral la dosarul de care dispun și nici de a comunica din oficiu documentele și informațiile care stau la baza deciziei preconizate[25].

Mai reţinem faptul că avocatul general, în cauza C-298/16, Ispas, a evaluat legislaţia internă în vigoare la data faptelor din litigiul principal şi a remarcat, în concluziile sale, că dispozițiile aplicabile din dreptul național prevăd dreptul contribuabilului de a‑și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante înaintea luării deciziei [articolul 9 alineatul (1) din vechiul Cod de procedură fiscală]; de asemenea, ele stabilesc dreptul de a fi informat și în special de a primi proiectul de raport de inspecție fiscală, care conține constatările și consecințele lor fiscale [articolul 107 alineatul (2) din vechiul Cod de procedură fiscală]. Avocatul general a subliniat că dispoziţiile legale antemenţionate respectă principiul efectivităţii, aşadar nu fac exercitarea dreptului de a fi ascultat imposibilă sau excesiv de dificilă[26], cu precizarea că revine instanței naționale să analizeze respectarea principiului efectivităţii în fiecare caz în parte. În cauza C‑430/19, SC C.F. SRL, pe care o vom analiza în continuare, legislaţia procesuală internă aplicabilă are, în esenţă, un conţinut similar celei avute în vedere în cauza Ispas. Articolul 9 din Noul Cod de procedură fiscală prevede la alineatul (1) dreptul contribuabilului de a‑și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante înaintea luării deciziei. Articolul 130 din Noul Cod de procedură fiscală prevede dreptul contribuabilului de a fi informat pe parcursul şi la încheierea inspecţiei fiscale, cu privire la aspectele constatate şi consecinţele lor fiscale și de a primi proiectul de raport de inspecție fiscală şi de a-şi exprima punctul de vedere.

Hotărârea Curţii în cauza C‑430/19, SC C.F. SRL, pe care o vom analiza exclusiv din perspectiva considerentelor instanţei Uniunii privind principiul respectării dreptului la apărare[27], a avut ca obiect o cerere de decizie preliminară, instanţa de trimitere adresând CJUE mai multe întrebări, între care şi pe aceea  dacă „[î]n lumina principiului respectării dreptului la apărare, așa cum a fost acesta conturat în jurisprudența Curții până la acest moment […], un act administrativ‑fiscal emis împotriva unui particular poate și trebuie să fie sancționat cu nulitatea expresă în condițiile în care particularul nu a avut posibilitatea să aibă acces la informațiile în baza cărora s‑a emis actul administrativ‑fiscal împotriva sa, în ciuda faptului că în cuprinsul acestuia se face trimitere la unele componente ale dosarului administrativ?”.

Cauza C‑430/19, SC C.F. SRL, similar cauzei C-298/16, Ispas, priveşte exercitarea dreptului la apărare în cursul inspecţiei fiscale privind TVA, însă, spre deosebire[28] de aceasta din urmă, ar avea ca premiză, potrivit instanţei de trimitere[29], un refuz[30] al autorităților fiscale naționale de a aduce la cunoștința persoanei impozabile informațiile relevante pe care aceasta le‑a solicitat în timp util, refuz nejustificat de un obiectiv de interes general.

Mai remarcăm că, spre deosebire de cauza C-298/16, Ispas, în care se punea problema condițiilor în care trebuie asigurată respectarea dreptului la apărare, în cauza C‑430/19, SC C.F. SRL, s-a pus problema consecințelor încălcării acestui drept. Revine exclusiv instanţei de trimitere să stabilească situaţia de fapt din litigiul principal sub aspectul încălcării dreptului la apărare şi al consecinţelor nerespectării acestui drept.

În ce ne priveşte, remarcăm că instanţa UE, în cauza C‑430/19, SC C.F. SRL, a reluat în integralitate considerentele sale din Hotărârea în cauza C-298/16, Ispas[31], privind condiţiile în care administraţia fiscală trebuie să asigure dreptul la apărare, respectiv: lipsa unei obligaţii generale a autorităților fiscale naționale în procedura de inspecție și de stabilire a bazei de impunere a TVA de a oferi contribuabilului acces integral la dosarul administrativ și de a comunica din oficiu documentele și informațiile care stau la baza deciziei preconizate, însă cu posibilitatea contribuabilului de a solicita comunicarea informațiilor și documentelor care se găsesc în dosarul administrativ și care au fost luate în considerare de autoritatea publică la adoptarea deciziei sale, cu excepția cazului în care obiective de interes general justifică restrângerea accesului la respectivele informații și documente.

Aşa cum subliniam într-un paragraf anterior, în cauza C‑430/19, SC C.F. SRL, Curtea a fost chemată să furnizeze răspuns inclusiv în ceea ce priveşte interpretarea principiului respectării dreptului la apărare cu referire la consecințele juridice ale încălcării de către administrația fiscală a respectivului principiu. Curtea a statuat că nerespectarea dreptului la apărare în cadrul inspecţiei fiscale și de determinare a bazei de impozitare a TVA, prin imposibilitatea accesului contribuabilului la dosarul său administrativ impune anularea deciziei numai în cazul în care instanța constată că, în lipsa acestei neregularități, procedura ar fi putut avea un rezultat diferit.

Din considerentele hotărârii Curţii în cauza C‑430/19, SC C.F. SRL, dar şi din jurisprudenţa sa anterioară se desprind următoarele explicaţii suplimentare în privinţa consecinţelor nerespectării dreptului la apărare, în special în ceea ce privește dreptul de a fi ascultat:

– atunci când consecințele încălcării dreptului la apărare nu sunt stabilite de dreptul Uniunii, ele intră în sfera dreptului național, cu condiția ca măsurile luate în acest sens să fie de aceeași natură ca și cele de care beneficiază particularii în situații de drept național comparabile (principiul echivalenței) și să nu facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea dreptului conferit de ordinea juridică a Uniunii (principiul efectivității) [32];

– obligaţia instanţei naţionale de a asigura efectul deplin al dreptului Uniunii nu impune ca o decizie contestată să fie anulată în toate cazurile, întrucât a fost adoptată cu încălcarea dreptului la apărare, în special a dreptului de a fi ascultat[33];

– potrivit dreptului Uniunii, o încălcare a dreptului la apărare determină anularea deciziei luate în urma procedurii administrative numai dacă, în lipsa acestei neregularități, această procedură ar fi putut avea un rezultat diferit[34].

Regula nulităţii condiţionate de un posibil „rezultat diferit” al procedurii a fost enunţată, de pildă, în cauza Distillers Company/Comisia[35], în care reclamanta susținea, printre altele, că autoritatea competentă nu a fost în măsură să ia în considerare toate argumentele invocate în susținerea acțiunii sale în cadrul procedurii orale, nici mai multe răspunsuri suplimentare la comunicarea privind obiecțiunile a Comisiei. În hotărârea sa, Curtea a considerat însă că nu era „necesar să se examineze [aceste] neregularități procedurale” și că „situația ar fi diferită numai dacă ar exista posibilitatea ca în lipsa acestor neregularități procedura administrativă să fi putut conduce la un rezultat diferit”[36].

Într-o altă cauză[37], Curtea a statuat că „nu orice neregularitate în exercitarea dreptului la apărare în cadrul unei proceduri administrative de prelungire a măsurii de luare în custodie publică a unui resortisant al unei țări terțe în scopul îndepărtării sale poate constitui o încălcare a acestui drept. Pe de altă parte, nu orice încălcare, printre altele, a dreptului de a fi ascultat este, prin urmare, de natură să conducă sistematic la nelegalitatea deciziei luate, în sensul articolului 15 alineatul (2) ultimul paragraf din Directiva 2008/115, și să impună, așadar, în mod automat eliberarea resortisantului în cauză. Pentru ca o astfel de nelegalitate să fie constatată, revine astfel instanței naționale sarcina de a verifica, atunci când apreciază că este în prezența unei neregularități care afectează dreptul de a fi ascultat, dacă, în raport cu circumstanțele de fapt și de drept specifice cauzei, procedura administrativă respectivă ar fi putut avea un rezultat diferit datorită faptului că resortisanții unor țări terțe în cauză ar fi putut invoca elemente de natură să justifice încetarea măsurii de luare în custodie publică dispuse împotriva lor. A nu recunoaște o astfel de putere de apreciere instanței naționale și a impune ca orice încălcare a dreptului de a fi ascultat să determine în mod automat anularea deciziei de prelungire a măsurii de luare în custodie publică și retragerea acesteia, chiar și în cazul în care o astfel de neregularitate ar putea, în realitate, să nu aibă incidență asupra acestei decizii de prelungire, iar luarea în custodie publică ar îndeplini condițiile de fond prevăzute la articolul 15 din Directiva 2008/115, riscă să aducă atingere efectului util al acestei directive”.

Potrivit jurisprudenţei, este discutabil dacă se poate vorbi de un posibil „rezultat diferit al procedurii” atunci când, de exemplu, părțile interesate recunosc faptul că procedura de contestație nu ar fi avut un rezultat diferit dacă ar fi fost ascultate anterior deciziei în litigiu, întrucât acestea nu contestă o anumită situaţie de fapt stabilită de inspectorul fiscal ori o încadrare juridică a unor acte fiscale sau dacă decizia administrativă adoptată în urma contestației și hotărârile primei instanțe și ale instanței de control judiciar au confirmat decizia inițială, după ce părțile interesate și‑au putut prezenta argumentele[38].

În încheiere, reiterăm că revine instanţei naţionale să analizeze îndeplinirea condiţiilor echivalenţei şi efectivităţii în privinţa cerinţelor dreptului la apărare în cursul inspecţiei fiscale şi consecinţelor nerespectării acestuia şi, în cadrul consecinţelor nerespectării respectivului drept, revine aceleiaşi instanţe[39] să verifice, în funcţie de circumstanţele de fapt și de drept specifice fiecărei cauze, dacă neregularitățile procedurale i‑au privat efectiv pe cei care le invocă de posibilitatea unei apărări mai bune într‑o asemenea măsură încât această procedură ar fi putut avea un rezultat diferit.


[1] Denumită în continuare „CJUE” sau „Curtea”.
[2] ECLI:EU:C:2020:429.
[3] Hotărârea din 22 octombrie 2013, Sabou, C‑276/12, EU:C:2013:678, punctul 38 și jurisprudența citată, Hotărârea din 26 februarie 2013, Åkerberg Fransson, C‑617/10, EU:C:2013:105, punctele 19 şi 21.
[4] Denumită în continuare „Carta”.
[5] Hotărârea Åkerberg Fransson, punctul 22.
[6] Hotărârea din 17 decembrie 2015, WebMindLicenses, C‑419/14, EU:C:2015:832, punctul 67.
[7] A se vedea concluziile avocatului general Michal Bobek, prezentate la data de 7 septembrie 2017 în cauza C-298/16, Ispas, punctul 55.
[8] Idem, punctul 67.
[9] Hotărârea din 3 iulie 2014 în cauzele conexate C‑129/13 și C‑130/13, Kamino International Logistics BV, Datema Hellmann Worldwide Logistics, punctul 28.
[10] Hotărârea în cauzele conexate Kamino şi Datema, punctul 39.
[11] Idem, punctul 28.
[12] Idem, punctul 38.
[13] Idem, punctul 42 şi jurisprudenţa citată.
[14] Hotărârea din 9 noiembrie 2017, C-298/16, Ispas, ECLI:EU:C:2017:843.
[15] A se vedea concluziile avocatului general în cauza Ispas, punctul 114, precum şi Hotărârea Ispas, punctul 30.
[16] Hotărârea Ispas, punctul 35 şi jurisprudenţa citată.
[17] Idem, punctul 36.
[18] Concluziile avocatului general în cauza Ispas, punctul 116.
[19] Opinie exprimată de Comisia Europeană în observaţiile sale scrise prezentate în cauza Ispas, preluate în concluziile avocatului general Michal Bobek, punctul 121, prezentate în aceeaşi cauză.
[20] Hotărârea din 22 octombrie 2013, Sabou, C‑276/12, EU:C:2013:678, punctul 40.
[21] Idem, punctul 41.
[22] Concluziile avocatului general Michal Bobek cauza Ispas, punctul 121.
[23] Concluziile avocatului general în cauza Ispas, punctele 119-121.
[24] Opinie exprimată de Comisia Europeană în observaţiile sale scrise prezentate în cauza Ispas, preluate în concluziile avocatului general Michal Bobek, punctul 122,  prezentate în aceeaşi cauză.
[25] Hotărârea Ispas, punctul 32.
[26] Concluziile avocatului general în cauza Ispas, punctele 123-124.
[27] Aşadar, nu vom aborda chestiunea refuzului dreptului de deducere a TVA (punctele 38-49 din Hotărârea în cauza SC C.F. SRL). În cauza SC C.F. SRL, trebuie făcută distincţia între, pe de o parte, chestiunea probei în materia dreptului de deducere TVA în cazul unor posibile operaţiuni fictive, care au stat la baza emiterii unei facturi fiscale (punctele 42-49 din hotărârea Curţii) şi chestiunea accesului la informațiile care figurează în dosarul administrativ al contribuabilului avute în vedere la adoptarea unei decizii administrative privind obligaţii fiscale în cadrul procedurilor de inspecție și de determinare a bazei de impozitare a TVA (punctele 28-37 din hotărârea Curţii).
[28] Aşa cum sublinia avocatul general în concluziile sale prezentate în cauza Ispas, punctul 71 „nu este clar dacă autoritățile fiscale au aplicat corect în speță obligațiile procedurale rezultate din dreptul național care privesc dreptul la apărare, inclusiv dreptul de a fi ascultat. Dincolo de acest caz individual, decizia de trimitere nu furnizează detalii suplimentare legate de ceea ce ar trebui să fie practica națională contestată”.
[29] A se vedea punctul 32 din Hotărârea Curţii SC C.F. SRL.
[30] Cu toate că instanţa de trimitere menţionează un posibil refuz nejustificat al administraţiei fiscale de a aduce contribuabilului la cunoştinţă dosarul administrativ care a stat la baza emiterii deciziei de impunere, totuşi, din Hotărârea SC C.F. SRL nu am putut identifica foarte clar contextul eventualului refuz – ce documente s-au solicitat, dacă s-a solicitat acces la întregul dosar sau au fost solicitate doar documentele pe care se întemeiază decizia de impunere (trimitem la explicaţiile prezentate cu ocazia analizării cauzei C-298/16, Ispas), dacă odată cu raportul de inspecţie fiscală (punctele 15 şi 16 din Hotărârea SC C.F. SRL) s-au prezentat sau nu şi anexele acestuia şi dacă dosarul administrativ mai conţinea şi alte documente, nici dacă era vorba de documente aferente anchetei penale în derulare cu privire la o eventuală fraudă fiscală şi în ce măsură respectiva anchetă era supusă regimului publicităţii la data eventualului refuz (punctele 13 şi 16 din Hotărârea SC C.F. SRL). De asemenea, nu apare ca fiind clarificată nici situaţia de fapt rezumată de Curte atunci se referă la faptul că partea reclamantă a arătat că nu a fost informată, la momentul inspecției fiscale, cu privire la modul în care ancheta penală a putut influența inspecția autorităților fiscale (punctul 16 din Hotărârea SC C.F. SRL).
[31] Hotărârea SC C.F. SRL, punctul 31, în cuprinsul căruia Curtea trimite la Hotărârea Ispas, punctele 32 și 39.
[32] Hotărârea SC C.F. SRL, punctul 34 şi jurisprudenţa citată.
[33] Hotărârea în cauzele conexate Kamino şi Datema, punctul 78.
[34] Hotărârea SC C.F. SRL, punctul 35 şi jurisprudenţa citată.
[35]  Hotărârea din 10 iulie 1980, 30/78, Rec., p. 2229.
[36] Idem, punctul 26.
[37] Hotărârea din 10 septembrie 2013 în cauza C‑383/13 PPU, G şi R, ECLI:EU:C:2013:533, punctele 39-41.
[38] A se vedea, prin analogie, Hotărârea în cauzele conexate Kamino şi Datema, punctul 81, precum şi concluziile avocatului general Melchior Wathelet prezentate la 25 februarie 2014 în aceleaşi cauze, punctele 83 şi 87.
[39] A se vedea punctul 36 din Hotărârea SC C.F. SRL.


Jud. dr. Cristina-Maria Florescu
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a Contencios Administrativ şi Fiscal

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.