Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii

TRIBUT Olivia de Havilland, legendară actriţă, fiică de avocat şi luptătoare pentru drepturile artiştilor. The De Havilland Law şi o ultimă bătălie judiciară
03.08.2020 | Răzvan CONSTANDACHE

JURIDICE - In Law We Trust

Celebra, senzaţionala şi apreciata actriţă de film, teatru şi televiziune Olivia de Havilland, ultima mare vedetă şi legendă vie a Epocii de Aur („The Golden Age”) a Hollywood-ului, a plecat pe aripi de vânt într-o stea, în noaptea de 25/26 iulie 2020, la respectabila vârstă de 104 ani.

Artista s-a stins în somn, la reşedinţa sa din Paris (Str. Bėnouville, Arondismentul 16), decesul său fiind anunţat de publicista Lisa Goldberg, editorul acesteia – potrivit Ştirilor Pro TV şi Universal Information & Entertainment TV.

*

Olivia Mary de Havilland s-a născut la Tokyo, într-o familie britanică, pe 1 iulie 1916.

Tatăl său, Walter Augustus de Havilland (1872-1968), descendent al unei familii din Guernesey şi licenţiat în Drept şi Teologie al Universităţii Cambridge (1893), specializat în proprietate industrială, a fost avocat de brevete (de invenţie, „a patent attorney”) – într-o perioadă fiind detaşat în Japonia, membru al Institutului Chartered al Avocaţilor de Brevete, profesor de limba engleză la Şcoala Normală Superioară din Tokyo şi profesor de Drept la Universitatea Waseda.

Mama regretatei artiste, Lillian Augusta de Havilland, a fost la rândul său actriţă de teatru, formată la Royal Academy of Dramatic Art din Londra şi cu o scurtă carieră în cinema în anii ׳40.

Olivia de Havilland a fost sora actriţei Joan Fontaine (1917-2013) şi verişoara lui Sir Geoffrey de Havilland, pionier al aviaţiei.

În anul 1919, părinţii celor două surori s-au despărţit, mama acestora mutându-se în Statele Unite, la Saratoga, aproape de San Francisco.

Micuţa Olivia a luat lecţii de balet de la 4 ani şi de pian de la 5 ani, iar mama sa i-a dat lecţii de muzică, artă dramatică şi elocinţă.

Începând cu anul 1922 a studiat succesiv la liceele Saratoga şi Los Gatos şi în paralel la Conventul Notre Dame din Belmont.

După absolvirea liceului, în anul 1934, viitoarea artistă a fost admisă cu bursă la prestigiosul Mills College din Oakland, unde s-a pregătit pentru a deveni profesoară de limba engleză.

Din 1941, Olivia de Havilland a devenit cetăţean american prin naturalizare.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, actriţa a contribuit la efortul de război al SUA, alăturându-se mai multor turnee şi campanii de colectare fonduri, în principal din vânzarea de obligaţiuni de război, şi de vizitare a trupelor, inclusiv în zone izolate, şi a soldaţilor răniţi aflaţi în spitalele militare.

În 1946, cea care, de-a lungul splendidei sale cariere, i-a fascinat cu frumuseţea sa clasică şi delicată şi cu farmecul său pe James Stewart, Howard Hughes şi John Huston, s-a căsătorit cu Marcus Goodrich, veteran al marinei, jurnalist şi scriitor, de care a divorţat în 1953.

Au avut un copil, Benjamin Goodrich, născut în 1949. Absolvent al Universităţii din Texas, a lucrat ca analist statistic şi ca reprezentant bancar internaţional. A murit în 1991, la Paris.

Începând din anul 1953, Olivia de Havilland s-a stabilit la Paris.

Actriţa s-a căsătorit în 1955 cu Pierre Galante, redactor executiv al Revistei „Paris Match”, de care s-a separat în 1962 şi a divorţat în 1979, acesta stingându-se în 1998.

Alături de cel de-al doilea soţ, artista şi-a crescut fiica rezultată din această căsătorie, Gisèle Galante, născută în 1956. Aceasta a studiat Ştiinţele Juridice la Facultatea de Drept a Universităţii din Nanterre şi a lucrat ca jurnalistă în Franţa şi SUA, în prezent locuind cu familia sa în Malibu.

*

În anul 1934, pe când studia la Mills College, talentul artistic al Oliviei de Havilland a fost remarcat de regizorul Max Reinhardt, care a văzut-o jucând, la Teatrul Comunitar Saratoga – trupă de amatori cu care colaborase în ultimul an, în rolul Herminei din piesa „Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare, iar aceasta a fost angajată la studiourile Warner Brothers (Bros.), unde a debutat cu rolul Arabellei Bishop în filmul „Căpitanul Blood” („Captain Blood”, 1935), avându-l pentru prima oară ca partener pe Errol Flynn.

A fost începutul unei cariere ilustre, impresionante şi glorioase în care a jucat în 49 de lungmetraje, dintre care amintim: „Atacul cavaleriei uşoare” („The Charge of the Light Brigade”, 1936), „Aventurile lui Robin Hood” („The Adventures of  Robin Hood”, 1938), „Vieţile private ale lui Elizabeth şi Essex” („The Private Lives of Elizabeth and Essex”, 1939), „Pe aripile vântului” (”Gone With the Wind”, 1939), „Căpşuna blondă” („Strawberry blonde”, 1941), „Ţineţi înapoi zorii” („Hold Back the Dawn”, 1941), „Fiecare cu ale sale” sau „Destinul doamnei Norris” („To Each His Own”, 1946), „Oglinda întunecată” sau „Dublă enigmă” („The Dark Mirror”, 1946 – dublu rol), „Groapa şarpelui” („The Snake Pit”, 1948), „Moştenitoarea” („The Heiress”, 1949), „Verişoara mea Rachel” („My cousin Rachel”, 1952), „Secretul verişoarei Charlotte” („Hush… Hush, Sweet Charlotte”, 1964), „Aeroport ׳77” („Airport ׳77”, 1977), „Al cincilea muşchetar” („The Fifth Musketeer”, 1979) ş.a. (o retrospectivă a acestei notabile cariere cinematografice a fost realizată în urmă cu 4 ani, la celebrarea Centenarului actriței, de Robert Osborne pentru TCM).

Premiată de două ori cu Oscar, în 1947 şi 1950, pentru performanţa sa în rolurile principale din „To Each His Own” şi „The Heiress”, şi nominalizată de 5 ori pentru acelaşi prestigios trofeu cinematografic, Olivia de Havilland a lucrat cu producători celebri, precum David O. Selznick, cu regizori ca Michael Curtiz, William Wyler şi Anatole Litvak şi cu actori precum Clark Gable, Mickey Rooney, Charles Boyer, James Cagney, Montgomery Clift, Henry Fonda, David Niven, Richard Burton, Paulette Goddard, Bette Davis, Rita Hayworth şi Ursula Andress.

În 1939, De Havilland a jucat în celebrul film „Pe aripile vântului” (”Gone With the Wind”), produs de David O. Selznick pentru Metro Goldwyn Mayer şi regizat de Victor Fleming, ecranizare a romanului omonim scris de Margaret Mitchell. A interpretat rolul-bijuterie al blândei, înţeleptei, virtuoasei, elegantei, rafinatei şi nobilei Melanie Hamilton (în imaginea iconică alăturată), cea care devine soţia lui Ashley Wilkes (interpretat de Leslie Howard), iubit de Scarlett O’Hara (Vivien Leigh).

„Pe aripile vântului” a fost recompensat cu zece trofee Oscar la Gala Academiei Americane de Film din 1940 şi a înregistrat cele mai mari încasări de box office din acea vreme, actriţa fiind nominalizată pentru cel mai bun rol secundar feminin şi rămânând ultima în viaţă din distribuţia filmului.

Un minunat Tribut adus partiturii interpretative a artistei din acest film de neuitat, care a bucurat multe generaţii de cinefili, poate fi vizionat pe Canalul YouTube „Monique classique”.

De Havilland a rămas memorabilă şi în teatru, jucând în trei piese pe Broadway, „Romeo şi Julieta” (1951), „Candida” (1952) şi „Un cadou al timpului” (1962).

A făcut parte şi din distribuţia unor îndrăgite filme artistice şi seriale de televiziune, unele difuzate şi de TVR, dintre care amintim „Rădăcini” (1979), „Nord şi Sud” (1986, alături de Patrick Swayze, Kirstie Alley şi Lesley-Anne Down) şi „Anastasia: Misterul Anna” (1986, alături de Amy Irving, Rex Harrison şi Omar Sharif).

În 1962, actriţa a publicat cartea autobiografică satirică „Fiecare francez are una” („Every Frenchman Has One”), o reconstituire a vieţii sale din Franţa, best-seller în care autoarea a scris inclusiv despre Dreptul francez.

În anul 1960, ca recunoaştere a importantei sale contribuţii la dezvoltarea artei şi industriei cinematografice, Olivia de Havilland a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame.

Din palmaresul acesteia mai fac parte două Globuri de Aur, pentru „My cousin Rachel” (1953) şi „Anastasia…” (1986), precum şi un premiu pentru interpretare primit la Veneţia, pentru „The Snake Pit” (1949).

În 1965, De Havilland a devenit prima femeie care a prezidat juriul Festivalului de Film de la Cannes.

În 2003, când a prezentat cea de a 75-a ediţie a Galei Premiilor Oscar a fost ovaţionată timp de şase minute şi jumătate la intrarea sa pe scenă, aşa cum a primit aclamaţii permanente şi în 2011, când a participat la Premiile Cesar.

*

Olivia de Havilland a fost şi o demnă, vizionară şi tenace luptătoare pentru drepturile artiştilor.

Astfel, potrivit Wikipedia, în anul 1943, după ce şi-a îndeplinit contractul său standard de prestare servicii personale exclusive, contract de muncă încheiat în 1936, pentru o perioadă de 7 ani, cu Warner Bros. Pictures (studioul, în imaginea panoramică Wikipedia alăturată), De Havilland a fost informată de patronii acestuia, în principal de autoritarul şef de producţie, Jack Warner, că i s-au adăugat 6 luni contractului pentru perioada în care actriţa, la începutul lui 1940 – după ce anterior fusese „împrumutată” de MGM, a refuzat mai multe roluri în care fusese distribuită.

Warner Bros. adoptase poziţia conform căreia legislaţia din California i-ar permite să suspende jucătorii contractuali pentru respingerea unui rol, perioada de suspendare fără plată putând fi adăugată, în opinia reprezentanţilor acestuia, la perioada contractului (peonajul sau servitutea involuntară).

Sfătuită de reputatul său avocat, Martin Gang, şi susţinută de Screen Actors Guild (Federaţia Americană a Artiştilor de Televiziune şi Radio), sindicat a cărui membră fondatoare era, în luna august 1943, artista, asumându-şi în acele vremuri un mare risc procesual, a intentat acţiune împotriva Warner Bros. la Curtea Superioară din Los Angeles, instanţă de fond, solicitând pronunţarea unei hotărâri declarative care să constate că aceasta nu mai putea fi obligată în sensul celor pretinse de patronii WBP prin contractul cu studioul, pe motiv că o Secţiune, nr. 2855, a Codului Muncii din California, în vigoare din 1937, interzicea angajatorului impunerea unui contract împotriva unui angajat pentru mai mult de 7 ani, calendaristici şi nu de lucru efectiv, de la data primei performanţe profesionale a acestuia.

În acest sens, art. 3 lit. a) al Secţiunii susmenţionate, text având titlul marginal „Ocuparea forţei de muncă. Obligaţii”, stipula: Cu excepţia cazului în care se prevede altfel în subdiviziunea b), un contract de prestare a serviciului personal, altul decât un contract de ucenicie prevăzut la capitolul 4 (…), nu poate fi executat împotriva salariatului după o perioadă de şapte ani de la începerea serviciului în cadrul acesteia. Orice contract, valabil altfel, pentru efectuarea sau prestarea unui serviciu cu un caracter special, unic, neobişnuit, extraordinar sau intelectual, care îi conferă o valoare specifică şi a cărei pierdere nu poate fi compensată în mod rezonabil sau adecvat în daune în cadrul unei acţiuni în drept, poate cu toate acestea, să fie impus împotriva persoanei contractante pentru prestarea serviciului, pentru un termen care să nu depăşească şapte ani de la începerea serviciului în temeiul acestuia. (…)”

În noiembrie 1943, Curtea Superioară a dat câştig de cauză Oliviei de Havilland, iar Warner Bros. a declarat imediat apel împotriva soluţiei instanţei.

După un an, Curtea de Apel din California pentru al doilea District a hotărât tot în favoarea actriţei (Decizia civilă nr. 14.643 din 8 decembrie 1944, publicată de Law Justia – US Law).

Această Decizie istorică, pronunţată în apel de un complet de trei Judecători condus de Onorabilul Clement Lawrence Shinn, a fost una dintre cele mai semnificative, de referinţă şi de anvergură hotărâri cu incidenţă asupra Hollywood-ului, constituind un fericit precedent şi pentru alte speţe similare, reducând puterea de control a studiourilor, adică a patronilor şi producătorilor, asupra carierei artiştilor şi extinzând libertatea creativă a acestora, statuându-le dreptul de a negocia cu studiourile şi de a nu putea fi obligaţi să joace în acelaşi timp numai pentru un singur studio.

Warner Bros. a atacat şi soluţia din apel, la Curtea Supremă din California, instanţa supremă a acestui stat american menţinând, la 3 februarie 1945, soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

După ce hotărârea Curţii de Apel a eliberat-o de contractul ei cu Warner Bros., Olivia de Havilland a semnat un acord cu Paramount Pictures.

„Regula de şapte ani”, adică opinia judecătorească de interpretare a normei incidente invocate de actriţă, aşa cum aceasta a fost formulată de Curtea de Apel din California în analizarea aplicării secţiunii menţionate a Codului Muncii în cazul în speţă, este cunoscută şi astăzi, în cercurile juridice şi nu numai, drept „Decizia (Legea) De Havilland” („The De Havilland Law”), prin care actorii sunt protejaţi în mod legitim şi echitabil de excesele de putere, cerinţele absurde, practicile dispreţuitoare şi chiar abuzurile angajatorilor, indiferent dacă este vorba de stat sau studiouri.

Clauza de suspendare a contractului de prestare servicii personale exclusive de care s-au prevalat în cauză avocaţii industriei filmului a fost constatată ca fiind practic ilegală de către toate cele trei instanţe care au analizat cazul, apreciindu-se că nu poate fi prelungit prin asemenea artificii, ca valabilitate ori executabilitate, contractul unui actor fără consimţământul acestuia.

În octombrie 2006, Olivia de Havilland a acordat un interviu video pentru American Academy of Achievement, în care a vorbit despre litigiul său cu Warner Brothers și impactul Deciziei care îi poartă numele.

Actriţa, citată de TheAtlantic.com, a rememorat propria sa experienţă cu deznodământ fericit: „Unul dintre lucrurile frumoase la care m-am gândit a fost că, dacă voi câştiga, alţi actori, care simt frustrări precum eu simt, nu vor trebui să suporte asta. Vor lua suspendarea, fără plată, bineînţeles, dar ştiind că nu vor trebui să mai servească la acel moment.”

Prin curajul, independenţa şi integritatea sa, care au contribuit decisiv la notabila sa victorie repurtată în Justiţie în plin război şi care a costat în epocă studioul WBP nu mai puţin de 13.000 $ (echivalentul a 190.000 $ în 2019) în taxe legale, artista, creatoare a unei jurisprudenţe ce a schimbat pentru totdeauna sistemul contractelor de studio, a câştigat respectul şi admiraţia colegilor săi, propria sa soră şi în acelaşi timp rivală, Joan Fontaine, afirmând că „Hollywood-ul îi datorează foarte mult Oliviei!

*

Peste aproape trei sferturi de secol, în luna iunie 2017, în ultimul său duel judiciar, Olivia de Havilland a dat în judecată, pentru defăimare, FX Networks (reţeaua de cablu a 21st Century Fox) şi Ryan Murphy Productions la aceeaşi Curte Superioară, susţinând că nu şi-a dat acordul faţă de producători pentru a fi reprezentată în serialul „Feud: Bette and Joan” („Feuda: Bette şi Joan”), regizat de Ryan Murphy şi difuzat în acelaşi an, iar conotaţiile negative prin care a fost portretizată defăimător în film, inclusiv prin pretinse afirmaţii ale sale – inclusiv la adresa propriei surori, pe care în realitate nu le-a făcut niciodată, i-au afectat dreptul la propria imagine şi reputaţia, deschizând calea încălcării drepturilor similare şi ale unor alte persoane, mai vulnerabile decât aceasta.

În serialul evocând rivalitatea dintre cele două actriţe celebre ale Hollywood-ului şi colaborarea lor la realizarea celebrului film horror „Ce s-a întâmplat vreodată cu Baby Jane?” („What Ever Happened to Baby Jane?”, 1962), rolul Oliviei a fost jucat de Catherine Zeta-Jones, Susan Sarandon era Bette Davis, iar Jessica Lange, Joan Crawford.

Potrivit Lexology.com, De Havilland a invocat încălcarea dreptului de publicitate (publicitatea falsă) şi comiterea infracţiunilor de drept comun de deturnare, intruziune uşoară în viaţa privată şi îmbogăţire nedreaptă, susţinând că producătorii filmului s-au prevalat, într-un mod cu totul greşit, de o interpretare mult prea extensivă a Primului Amendament al Constituţiei SUA şi că numele, semnalmentele şi identitatea sa au fost folosite abuziv, fără a i se cere permisiunea.

Actriţa a precizat pentru „The New York Times”: „O mare parte din motivul pentru care am decis să merg mai departe cu acţiunea mea împotriva Fox este că îmi dau seama că în acest stadiu al vieţii şi carierei mele sunt într-o poziţie unică să mă ridic şi să spun adevărul puterii – o acţiune care ar fi foarte dificil de întreprins pentru un tânăr actor. (…) Cred în dreptul la libera exprimare, dar cu siguranţă nu trebuie abuzat de aceasta folosind-o pentru a proteja falsurile publicate sau pentru a beneficia în mod necorespunzător de utilizarea numelui şi reputaţiei cuiva fără consimţământul acestuia.

Într-o declaraţie acordată Deadline.com, De Havilland afirma: „Lupta este ea însăşi importantă pentru principiul onestităţii, atât de mult astăzi în nevoie, în faţa confuziei publice deliberate pentru agendele egoiste.”  

În opinia artistei, citată de apărătorii acesteia, Primul Amendament nu protejează cunoaşterea sau publicarea nechibzuită a unei minciuni, chiar dacă astfel de falsuri sunt construite şi distractive în mod artistic. Acest principiu de bază al jurisprudenţei Primului Amendament este în prezent atacat de forţele mass-media puternice, deoarece minciunile de senzaţie sunt mai populare şi, prin urmare, mai profitabile decât realitatea, care este adesea relativ plictisitoare.” 

Completul Curţii Superioare din Los Angeles, condus de Judecătorul Holly E. Kendig, nu i-a dat câştig de cauză Oliviei de Havilland, apreciind în motivarea Deciziei că „portretizarea lui Zeta-Jones nu a fost extrem de jignitoare pentru o persoană rezonabilă şi că, chiar dacă ar fi fost aşa, De Havilland nu a demonstrat că poate dovedi vreo răutate în conformitate cu acest standard.” 

Ulterior, procesul a fost anulat de aceeaşi Curte de Apel din California în 26 martie 2018, Judecătorii Districtuali argumentând, într-un aviz publicat de Judecătorul Anne Harwood Egerton, că producătorii au dreptul să aducă modificări/înfrumuseţări unui eveniment istoric în prezentarea ori dramatizarea acestuia, cu scopul de a-l face mai atractiv pentru public (considerentele Deciziei au fost publicate tot de Law Justia şi citate de HollywoodReporter.com).

În luna iulie a aceluiaşi an, după ce Curtea de Apel a refuzat să-şi revizuiască soluţia, Curtea Supremă din California (în imaginea alăturată, sediul acesteia din San Francisco) a pronunţat tot o hotărâre de respingere a acţiunii artistei.

La sfârşitul anului 2018, De Havilland a cerut Curţii Supreme a SUA să-i analizeze cazul şi să i se dea posibilitatea ca în legătură cu solicitările sale să decidă un juriu, actriţa apreciind că „Decizia Curţii de Apel este o îndepărtare radicală de precedentul Primului Amendament tradiţional şi nu aduce beneficii (…) decât celor care încearcă să folosească numele şi identităţile celorlalţi în ׳drame istorice׳ neadevărate şi sărace, pentru propriul profit.” – potrivit unei declaraţii a avocatului artistei, Suzelle Smith, dată publicităţii la începutul lunii octombrie 2018 şi prin care aceasta a criticat Decizia „pro-industrie” a Justiţiei californiene.

Argumentele echipei apărării actriţei, citate de noi şi anterior, au fost publicate pe site-ul firmei de avocatură în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea Av. Smith, şi anume Howarth-Smith.com.

Solicitarea de revizuire formulată de artistă i-a fost respinsă acesteia la 7 ianuarie 2019, Judecătorii Supremi Federali apreciind că nu sunt competenţi material să-i analizeze recursul.

Documentele procesului au fost publicate de Curtea de Apel Districtuală dar şi de Curtea Supremă Federală.

*

Personalitatea şi cariera prestigioase ale Oliviei de Havilland au fost onorate de Statele Unite ale Americii – cu Medalia Naţională a Artelor (2008, distincţie înmânată de Preşedintele George W. Bush – alăturat, o imagine Alamy din timpul ceremoniei de la Casa Albă, 17 noiembrie 2008), de Franţa – cu titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare (2010, distincţie înmânată de Preşedintele Nicolas Sarkozy) şi de Marea Britanie – cu titlul de Dame Comandor al Ordinului Imperiului Britanic (2017, distincţie acordată de Regina Elisabeta a II-a).

Actriţa a primit titluri de Doctor Onorific din partea Universităţii Americane din Paris (1994), Universităţii Hertfordshire (1998) şi Mills College (2018).

Într-un interviu acordat Revistei „Vanity Fair”, citat de Film Now, cea care a fost ultima supravieţuitoare a cinematografiei clasice universale a declarat că secretul propriei longevităţi s-a bazat pe trei constante care nu ar trebui să lipsească nimănui: iubirea, râsul şi lumina.

Surâsul transcendent, lumina din privire, vocea sa adâncă inconfundabilă şi harul actoricesc inegalabil ale fascinantei Doamne Olivia de Havilland ne vor lipsi…

Dumnezeu să o odihnească în pace, la Dreapta Sa!

Răzvan Constandache



PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.