Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii

Imposibilitatea reală de a rezolva un caz de malpraxis pe căile alternative de rezolvare a disputelor, indiferent cum s-o fi numind: negociere, mediere, conciliere, arbitraj ș.c.l.
04.08.2020 | Aurelian CIORAN

JURIDICE - In Law We Trust
Aurelian Cioran

Aurelian Cioran

Sigur că titlul articolului pare mult prea dur, dar în cele ce urmează, voi demonstra că reprezintă o crudă realitate.

Pentru ca o cale alternativă de rezolvare a disputelor (CARD – voi folosi în continuare acest acronim, chiar dacă nu este cel ”corect”) să funcționeze în lumea reală, trebuie să fie întrunite în mod cumulativ două condiții.

Că toate aceste CARD-uri s-au dovedit a fi un balon de săpun, e o altă afirmație aspră, pe care mi-o asum și o pot argumenta logic și o pot proba in concretu, dar acum aș vrea să explic de ce ele nu funcționează în cazurile de malpraxis. Păi, e foarte simplu. Condițiile reale pentru ca două părți să ajungă să negocieze, sunt:

– fiecare dintre ele să aibă câte ceva de câștigat

– să fie pe poziții de aproximativă egalitate

Să analizăm pe rând fiecare dintre aceste condiții, fiecare dintre ele fiind din categoria sine qua non:

I. Ce câștigă fiecare parte?

1. Pacientul, o sumă de bani, pe care o dorește semnificativă.

Numai cine nu a trecut prin cumplita încercare a unei boli grave, care a fost declanșată sau agravată de conduita greșită a unui medic poate înțelege că un pacient nu va fi mulțumit niciodată cu o sumă de ordinul câtorva sute sau mii, fie și euro.

Un astfel de om nu va putea fi ”împăcat” cu astfel de sume modice, oricâte argumente i se vor aduce. Pentru că, simplu, simte-știe că nu e nici pe departe corect. Și poziția lui este absolut de înțeles.

2. Medicul nu câștigă absolut nimic.

Și o spun la fel de direct, așa cum stau lucrurile în viața reală:

Medicii, prin definiție, au un ego supradimensionat. Asta e pe deplin de înțeles, și eu sunt medic, și doar cine a trecut printr-o astfel de școală aspră înțelege de ce o astfel de persoană are un astfel de ego. Aici, trebuie să le dau dreptate.

Un astfel de om nu-și va recunoaște niciodată (sau doar în cazuri rarisime), greșeala în fața pacientului. Pentru că doar de la recunoașterea erorii se poate pleca într-o negociere, cu sau fără succes. Va găsi învariabil un număr nesfârșit de scuze și de factori independenți de voința lui, care să-i arate în primul rând lui însuși, și apoi restului lumii, medicale și extramedicale, că de fapt nu are nicio vină în regretabilul incident. Și atunci preferă varianta unui ”rezbel” administrativ și/sau juridic, pentru că nu e capabil să-și recunoască (am scris bine, SĂ-ȘI recunoască) lui însuși greșeala.

Iar atunci medicul gândește așa: Am greșit eu? Nuuuuu (cu toate că uneori CHIAR a greșit, și încă la modul extrem de grav). Ce se întâmplă dacă negociez? Păi, recunosc față de mine (în primul rând), că ceva nu e în regulă, iar asta se întâmplă în clipa în care accept să mă prezint la un CARD. Risc apoi să mi se terfelească onoarea dacă pacientul face publică această negociere? Da. Și de ce să fac asta? Ca să-i dau ”o poală de bani” pacientului, eu nefiind vinovat? Deci, ce câștig eu? Nimic. Păi atunci nu mă duc la nicio negociere-mediere-conciliere-arbitraj.

II. Egalitatea de arme. Inexistentă.

1. Pacientul:

E un om secătuit fizic, mental, afectiv, sufletește, de multe ori încă bolnav, și bineînțeles secătuit și financiar.

Chiar dacă există asigurările de sănătate, costul colateral al unei boli – și nu mă refer aici la faimosul plic strecurat în buzunarul halatului, ci la costul extramedical al unei boli pentru pacient și aparținători – este de multe ori devastator pentru bugetul unei familii obișnuite.

Iar un astfel de om trebuie să lupte cu un sistem – de fapt cu două – care în aceste cazuri, nu știu cum s-a nimerit, dar sunt croite exact să-l oprească din drum.

Premergător, se duce la un avocat. Unde găsești pe cineva care să se priceapă cu adevărat la malpraxis medical? Cât costă?

Apoi, unde introduci acțiunea, și în ce temei. Am explicat pe larg în articolul precedent că dacă faci eroarea să alegi penalul sau Legea nr. 95/2006, ai pierdut din start. Nu doresc să reiau și aici motivele – nu-mi place sa fiu redundant.

Să presupunem că o introduci corect, pe Codul Civil – răspunderea delictuală. Și de aici începe sarabanda: timbrați la valoare pretențiile. De unde – din ce bani? Scutire de taxă? Poate da, poate nu. După ”luminile și înțelepciunea magistratului”, cum atât de frumos era scris în Vechiul Cod de Procedură Civilă.

Să presupunem că ai obținut ajutorul public judiciar. Vin probele. Vrei, nu vrei, trebuie să faci o expertiză medico-legală. Pe care o efectuează cine? Păi, colegii de breaslă ai pârâtului. Ce șanse ai să fie imparțiali? Ei, medici fiind, având la rândul lor întipărita paradigma că ”medicul nu greșește”, uneori cunoscându-l personal pe coleg, vor da un verdict că un coleg de-al lor a zbârcit-o? Uneori, îl dau. Dar ca să îl obții, ai nevoie de cineva care să știe exact ce să-i întrebe, și să formuleze în așa fel întrebările, încât să nu-i lase să zburde pe meleagurile medicale, unde cam totul se rezumă la posibilități, probabilități, etc., sau așa sunt prezentate lucrurile în rapoarte. Unde găsești pe cineva care să-ți scrie un astfel de set de întrebări, și la ce cost? Iar o expertiză cu obiectivele prost făcute, prost îți iese. Un mic amănunt: nu pot fi experți decât medicii care fac parte din structura generic numită INML. Adică expertul-parte, dacă-l ceri, ar trebui să vorbească atât împotriva împricinatului, cât și împotriva colegilor de serviciu. Bun așa! Unde găsești un astfel de expert-parte? Cât costă?

Am ajuns și la momentul dezbaterii acestei probe. Magistrații, și o spun cu tot regretul dar și cu toată fermitatea, au o ”reținere” majoră când vine vorba să oblige un medic la despăgubiri. Motivele? Numeroase, nici unul care să poată fi încadrat într-un text de lege, și de natură internă, deci nedovedibile pe calea unei plângeri împotriva magistratului. Le știți cu toții mult prea bine. Și atunci, se ascunde în fața inatacabilului argument – eu sunt jurist, nu medic. Citesc concluziile raportului și dau soluția în funcție de ele. Ai nevoie de cineva care să poată traduce limbajul medical în cuvinte profane, apoi să facă reconversia în cuvinte care să aibă relevanță pentru un jurist, și asta în fața instanței – să aibă dreptul legal să facă aceste ”traduceri”. Unde-l găsești? Cât costă? Și omul acesta poate avea șanse să convingă magistratul că expertiza ”scârțâie” doar dacă e bine concepută din punct de vedere al obiectivelor.

Spus pe scurt, ”o poală de bani” investiți într-o întreprindere cu rezultat incert…

2. Medicul:

Un om cu o poziție socială înaltă, respectat de comunitate, sănătos și dispunând de suficiente fonduri, legături și prestanță pentru a-și asigura cea mai bună apărare disponibilă.

Și care nu are de făcut practic absolut nimic. Nu are de plătit taxe, nu are de plătit experți, și care e judecat odată de colegii de breaslă – când se face expertiza, și în final de cineva care are ”rețineri” să-l declare vinovat, și asta într-un act oficial.

Și asta în cazul în care e pârât într-un proces civil. Dacă pacientul alege să urmeze calea Legii nr. 95/2006, nici măcar nu e parte în proces. De penal, ce să mai vorbim, că n-are niciun rost. Aici mai e încă o ”reținere”: a procurorului de a întocmi rechizitoriul…

Cred că am reușit să demonstrez că tot ceea ce s-a vehiculat prin spațiul public vis-a-vis de medierea/concilierea/negocierea din domeniul malpraxisului medical au fost doar vise. Pentru că nu-i elegant să le numesc vorbe goale. Proba? De câte cazuri de malpraxis care s-au soluționat la masa tratativelor medic-pacient ați auzit? Finalizate printr-un acord, cu banii către pacient achitați. Uite, chiar aș fi curios sa fac o statistică pe tema aceasta.

Av. dr. Aurelian Cioran, Senior Associate Medical Lawyers România
Medic specialist M.G.

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.