ÎCCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Termenul de prescripţie aplicabil acţiunilor în restituirea sumelor reprezentând contribuţii sociale de asigurări de sănătate, reţinute din indemnizaţia de gratitudine prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, este termenul de prescripţie de 5 ani prevăzut de art. 219 alin. (1) din CPF
29 iunie 2023 | Andrei PAP
Andrei Pap
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 26 iunie 2023 a fost publicată Decizia nr. 33/2023 privind examinarea sesizărilor formulate de Curtea de Apel Craiova – Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale în vederea lămuririi unei probleme de drept.
I. Titularul şi obiectul sesizării
Prin Încheierea pronunţată la 19 ianuarie 2023, în Dosarul nr. 4.165/63/2021, Curtea de Apel Craiova – Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Stabilirea termenului de prescripţie aplicabil acţiunilor în restituirea sumelor reprezentând contribuţii de asigurări de sănătate reţinute din indemnizaţia de gratitudine prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004”.
II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]
99. Chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită priveşte termenul de prescripţie aplicabil acţiunilor în restituirea sumelor reprezentând contribuţii de asigurări de sănătate reţinute din indemnizaţia de gratitudine prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004.
100. Litigiile în cadrul cărora s-a ivit această chestiune de drept au ca obiect cereri de chemare în judecată formulate de beneficiarii indemnizaţiei de gratitudine prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, prin care se solicită obligarea caselor judeţene de pensii la restituirea sumelor reprezentând contribuţii de asigurări sociale de sănătate reţinute din aceste indemnizaţii, acordate în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din acest act normativ.
101. Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din Legea nr. 341/2004, „(1) Pentru cinstirea memoriei celor care şi-au jertfit viaţa şi în semn de gratitudine faţă de cei care au luptat pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, se instituie următoarele titluri: (…) b) Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989: (…) 3. Luptător cu Rol Determinant – atribuit celor care în perioada 14-22 decembrie 1989 au avut un rol determinant la declanşarea şi victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, şi-au pus viaţa în pericol în confruntările cu forţele de represiune, au ocupat şi apărat obiectivele de importanţă deosebită, care au aparţinut regimului totalitar, doar în localităţile în care, în urma acestor acţiuni şi confruntări au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului”, iar art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 prevede că „Persoanele care au obţinut titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, cărora li s-au eliberat noile certificate potrivit art. 32, beneficiază de o indemnizaţie de gratitudine lunară în coeficient de 1,10, calculată pe baza coeficienţilor de multiplicare aplicaţi asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata”.
102. Prin Decizia nr. 14 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 16 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, în interpretarea art. 5 alin. (2), cu referire la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din Legea nr. 341/2004, prin raportare la prevederile art. 154 alin. (1) lit. d), art. 155 şi 114 din Codul fiscal şi art. 224 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 95/2006, faptul că deţinătorii titlului de Luptător cu Rol Determinant nu datorează contribuţie la asigurările sociale de sănătate pentru indemnizaţiile primite în temeiul Legii nr. 341/2004.
103. S-au reţinut, din analiza dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1, art. 5 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, art. 224 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 95/2006, art. 61 lit. a)-h), art. 62 alin. (1) lit. v), art. 114 alin. (1), art. 154 alin. (1) lit. d), art. 155 alin. (1) lit. a)-l) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, la paragrafele 111-113, 115 şi 116, următoarele:
„Din coroborarea dispoziţiilor menţionate rezultă, pe de o parte, că veniturile de care beneficiază deţinătorii titlurilor reglementate de Legea nr. 341/2004 nu sunt impozabile şi, pe de altă parte, că, deşi acest act normativ nu prevede nimic în legătură cu plata contribuţiilor la asigurările sociale de sănătate, aceasta nu înseamnă că ele s-ar datora (prin opoziţie cu situaţia impozitelor pentru care se prevede scutirea), ci că trebuie făcută corelaţia necesară cu dispoziţiile care reglementează această materie din Codul fiscal, dispoziţii care stabilesc în legătură cu astfel de venituri (provenite din alte surse) condiţia ca ele să fie impozabile pentru a constitui bază de calcul la stabilirea contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate.
De aceea, împrejurarea că art. 5 alin. (2) din Legea nr. 341/2004 prevede în mod expres doar că indemnizaţia acordată în temeiul acestui act normativ nu se impozitează, fără a arăta şi că nu intră în baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, nu poate duce la o altă concluzie, de vreme ce, faţă de calificarea legală de a nu constitui venit, ea oricum nu poate fi luată în considerare pentru determinarea acestor contribuţii.
Ca atare, încasarea unor astfel de indemnizaţii nu dă naştere, în sarcina beneficiarului lor, unei obligaţii de plată a contribuţiei la asigurările sociale de sănătate. (…)
Consecinţa regimului juridic specific al sumelor respective, care au caracter neimpozabil (cu accesoriul neplăţii contribuţiilor la asigurările sociale de sănătate), este aceea că beneficiarul lor nu poate fi considerat asigurat în sistemul public al asigurărilor sociale de sănătate (spre deosebire de situaţia unei anumite categorii de persoane – luptătorii răniţi în Revoluţie – cărora legiuitorul le recunoaşte această calitate chiar în absenţa plăţii contribuţiilor).
Aşadar, persoanele din categoria celor prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 2-4 din Legea nr. 341/2004 nu datorează contribuţii la asigurări sociale de sănătate pentru drepturile băneşti încasate în temeiul acestei legi, dar, în acelaşi timp, nici nu vor beneficia de drepturile de asigurare prevăzute de Legea nr. 95/2006, câtă vreme nu intră în categoria celor care beneficiază de o asemenea asigurare fără plata contribuţiei [ca în ipoteza prevăzută de art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 coroborat cu art. 224 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 95/2006 şi art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal].”
104. Din jurisprudenţa instanţelor, expusă anterior, rezultă existenţa a două interpretări cu privire la termenul de prescripţie aplicabil acţiunilor formulate pentru restituirea sumelor reprezentând contribuţii de asigurări sociale de sănătate, reţinute din indemnizaţiile de gratitudine acordate potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004.
105. Potrivit primei opinii, este incident termenul de prescripţie de 5 ani, reglementat de art. 219 din Codul de procedură fiscală, iar potrivit celei de a doua opinii, este aplicabil termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 2.517 din Codul civil.
106. Termenul de prescripţie extinctivă este intervalul de timp stabilit de lege înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul material la acţiune, sub sancţiunea stingerii acestuia. Dreptul la acţiune în sens material este posibilitatea reclamantului de a cere instanţei obligarea pârâtului la executarea unei prestaţii, respectarea unei anumite situaţii juridice, recunoaşterea unui drept contestat.
107. În litigiile în care s-a ivit problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări, termenul de prescripţie extinctivă reprezintă intervalul de timp, stabilit de lege, înăuntrul căruia poate fi exercitat dreptul la acţiune, în sens material, pentru restituirea sumelor reprezentând contribuţii de asigurări sociale de sănătate, reţinute la plata indemnizaţiilor acordate beneficiarilor în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, sub sancţiunea pierderii acestui drept.
108. Divergenţa de jurisprudenţă priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor art. 2.517 din Codul civil, care prevăd termenul general de prescripţie de 3 ani, sau a dispoziţiilor art. 219 din Codul de procedură fiscală, care prevăd termenul de prescripţie de 5 ani.
109. Termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 2.517 din Codul civil, este aplicabil „dacă legea nu prevede un alt termen”, aşadar numai în situaţiile în care nu sunt incidente dispoziţii legale care reglementează un alt termen de prescripţie.
110. Termenul de prescripţie de 5 ani, prevăzut de art. 219 din Codul de procedură fiscală, este aplicabil cererilor contribuabilului/plătitorului pentru restituirea creanţelor fiscale plătite sau încasate fără a fi datorate, creanţe care au un regim specific de stabilire, executare silită, recuperare (în situaţia în care au fost plătite sau încasate fără a fi datorate), regim juridic reglementat de acest act normativ.
111. Legea nr. 341/2004, în temeiul căreia sunt acordate indemnizaţiile de gratitudine la plata cărora au fost reţinute contribuţiile de asigurări sociale de sănătate, şi Legea nr. 263/2010, act normativ la care face trimitere art. 43 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, în sensul că „Reglementările prevăzute de legislaţia privind pensiile, proprie fiecărui plătitor, referitoare la stabilire, plată, modificare, suspendare, reluare, încetare, expertizare, revizuire, contestare şi recuperare a sumelor încasate necuvenit, se aplică şi indemnizaţiilor prevăzute de lege, dacă aceasta nu dispune altfel”, nu conţin dispoziţii referitoare la aceste contribuţii obligatorii.
112. Pentru rezolvarea chestiunii de drept care a condus la divergenţa de jurisprudenţă se impune stabilirea naturii juridice a creanţei reprezentând contribuţia de asigurări sociale de sănătate, a cărei restituire se solicită, având în vedere natura raportului juridic în baza căruia a fost reţinută şi nu natura indemnizaţiei pentru care a fost reţinută sau calitatea părţii care a procedat la reţinerea acesteia.
113. În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 95/2006, contribuţia de asigurări sociale de sănătate, suportată de asiguraţi, constituie Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, un fond special care se stabileşte şi se utilizează potrivit acestei legi, gestionat prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi prin casele de asigurări de sănătate (art. 220 din Legea nr. 95/2006).
114. Activitatea privind declararea, stabilirea, controlul şi colectarea, precum şi soluţionarea contestaţiilor pentru contribuţia de asigurări sociale de sănătate se realizează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin structurile de specialitate cu atribuţii de administrare a creanţelor fiscale (art. 270 din Legea nr. 95/2006). În ceea ce priveşte obligaţia de plată, potrivit dispoziţiilor art. 266 alin. (4) din Legea nr. 95/2006, „Termenul de prescripţie a obligaţiei de plată privind contribuţia de asigurări sociale de sănătate este prevăzut în Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.”
115. Persoanele care au obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, precum şi modul de stabilire, termenele de declarare şi de plată ale contribuţiei sunt prevăzute în Codul fiscal (art. 228 din Legea nr. 95/2006), iar colectarea contribuţiilor datorate de persoanele obligate să se asigure se face potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, de către Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi organele fiscale subordonate acesteia (art. 265 din Legea nr. 95/2006).
116. Codul fiscal este actul normativ care stabileşte cadrul legal privind impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii [prevăzute la art. 2 alin. (2) din Codul fiscal] care sunt venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, stabileşte contribuabilii care au obligaţia să plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale, modul de calcul şi de plată, procedura de modificare a acestora.
117. Printre impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii, reglementate de Codul fiscal, se regăseşte, potrivit art. 2 alin. (2) lit. b) din acest act normativ, contribuţia de asigurări sociale de sănătate, datorată bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
118. În ceea ce priveşte cadrul legal de administrare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale obligatorii reglementate de Codul fiscal, acesta este stabilit prin Codul de procedură fiscală, act normativ cadru care reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea creanţelor fiscale datorate bugetului general consolidat, indiferent de autoritatea care le administrează, cu excepţia cazului când prin lege se prevede altfel [art. 2 alin. (1) din Codul de procedură fiscală], şi care constituie procedura de drept comun pentru administrarea creanţelor fiscale. Numai în situaţiile în care Codul de procedură fiscală nu dispune, se aplică prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă, în măsura în care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorităţi publice şi contribuabili/plătitori (art. 3 din Codul de procedură fiscală).
119. Codul de procedură fiscală defineşte noţiunea de contribuţie socială, „prelevare obligatorie realizată în baza legii, care are ca scop protecţia persoanelor fizice obligate a se asigura împotriva anumitor riscuri sociale, în schimbul căreia aceste persoane beneficiază de drepturile acoperite de respectiva prelevare” (art. 1 pct. 5), similar definiţiei prevăzute de art. 7 pct. 10 din Codul fiscal, precum şi noţiunea de creanţă fiscală, care reprezintă „dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând creanţa fiscală principală şi creanţa fiscală accesorie” (art. 1 pct. 10).
120. Analiza coroborată a acestor dispoziţii conduce la concluzia potrivit căreia contribuţia de asigurări sociale de sănătate este o contribuţie socială obligatorie, datorată bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, prevăzută de Legea nr. 95/2006, inclusă în categoria impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale obligatorii reglementate de Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală, iar dreptul la încasarea acestei contribuţii reprezintă creanţă fiscală.
121. Dreptului de creanţă fiscală principală, reprezentând „dreptul la perceperea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, precum şi dreptului contribuabilului la restituirea sumelor plătite fără a fi datorate şi la rambursarea sumelor cuvenite, în situaţiile şi condiţiile prevăzute de lege” (art. 1 pct. 11 din Codul de procedură fiscală) îi corespunde o obligaţie fiscală principală, şi anume „obligaţia de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, precum şi obligaţia organului fiscal de a restitui sumele încasate, fără a fi datorate şi de a rambursa sumele cuvenite, în situaţiile şi condiţiile prevăzute de lege” (art. 1 pct. 28 din Codul de procedură fiscală).
122. În raport cu cele reţinute, Codul de procedură fiscală reglementează inclusiv dreptul la perceperea contribuţiilor sociale de asigurări de sănătate, corelativ cu obligaţia de plată a acestora, cât şi dreptul la restituirea contribuţiilor sociale de asigurări de sănătate plătite/încasate fără a fi datorate, corelativ cu obligaţia de restituire a celor plătite/încasate fără a fi datorate. În ceea ce priveşte restituirea creanţelor fiscale, dispoziţiile art. 168 din Codul de procedură fiscală prevăd că „(1) Se restituie, la cerere, contribuabilului/plătitorului orice sumă plătită sau încasată fără a fi datorată. (2) În situaţia în care s-a făcut o plată fără a fi datorată, cel pentru care s-a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective”.
123. Rezultă că legea aplicabilă raportului juridic, constituit din dreptul la restituirea contribuţiilor sociale de asigurări de sănătate plătite/încasate fără a fi datorate şi obligaţia de restituire a celor plătite/încasate fără a fi datorate, este Codul de procedură fiscală.
124. Împrejurarea că, astfel cum s-a configurat în litigiul principal, partea procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecăţii nu este organul fiscal, ci casa de pensii teritorială, cea care a efectuat reţinerile, nu este aptă să modifice natura dreptului de creanţă la a cărui valorificare se tinde, cu regimul juridic adecvat şi asociat acestuia sub aspectul prescripţiei extinctive.
125. Aceasta întrucât casa de pensii a avut doar calitatea de plătitor, în sensul dispoziţiilor art. 1 pct. 35 din Codul de procedură fiscală, adică „persoana care, în numele contribuabilului, conform legii, are obligaţia de a plăti sau de a reţine şi de a plăti ori de a colecta şi plăti, după caz, impozite, taxe şi contribuţii sociale”.
126. În realitate, natura creanţei este cea care imprimă şi natura raportului juridic, care este unul de drept fiscal, chiar dacă în proces nu stă direct organul fiscal, căruia să îi fie opusă obligaţia de restituire, ci acela care a colectat contribuţia, în numele organului fiscal.
127. Pe cale de consecinţă, în ceea ce priveşte prescripţia dreptului la acţiune pentru restituirea creanţelor constând în contribuţiile sociale de asigurări de sănătate, încasate fără a fi datorate, reţinute de casele judeţene de pensii din indemnizaţiile acordate potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, sunt aplicabile dispoziţiile art. 219 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, care reglementează prescripţia dreptului de a cere restituirea, şi anume „(1) Dreptul contribuabilului/plătitorului de a cere restituirea creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul la restituire”.
128. Cu privire la stabilirea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune, instanţa de trimitere a făcut referire şi la dezlegările conţinute de Decizia nr. 10/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 14 noiembrie 2014, pentru interpretarea dispoziţiilor art. 47 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2002, potrivit cărora „(1) Sumele acordate în mod necuvenit din bugetul asigurărilor pentru şomaj, precum şi orice alte debite constituite la bugetul asigurărilor pentru şomaj, altele decât cele provenind din contribuţii, se recuperează pe baza deciziilor emise de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă sau, după caz, de centrele regionale de formare profesională a adulţilor, care constituie titluri executorii. (2) Sumele prevăzute la alin. (1) se recuperează de la beneficiari în termenul general de prescripţie legal”.
129. S-a stabilit, în condiţiile în care problema de drept a privit termenul de prescripţie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Legea nr. 76/2002, anume dacă acesta este termenul general de prescripţie de 3 ani reglementat de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă (art. 2.517 din Codul civil) sau termenul de prescripţie de 5 ani reglementat de art. 131 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală [în prezent art. 219 alin. (1) din Codul de procedură fiscală în vigoare de la 1 ianuarie 2016], că „termenul general de prescripţie legal” prevăzut de aceste dispoziţii este termenul de 3 ani reglementat de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, respectiv art. 2.517 din Codul civil.
130. Raţionamentul instanţei supreme care a condus la această dezlegare, cu privire la dispoziţii legale având legătură cu o altă contribuţie socială obligatorie, distinge între dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanţelor fiscale, potrivit art. 131 din Codul de procedură fiscală, şi obligaţia de restituire de către aceştia a sumelor încasate necuvenit din bugetele acestor contribuţii. S-a reţinut că prin emiterea deciziei, conform art. 47 alin. (1) din Legea nr. 76/2002, se stabileşte creanţa prin exercitarea dreptului subiectiv la recuperarea debitului ce corespunde obligaţiei având ca izvor un fapt juridic ilicit şi care generează răspunderea juridică delictuală, precum şi faptul că restituirea prevăzută de art. 131 din Codul de procedură fiscală, care priveşte dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanţelor fiscale, este o chestiune diferită de obligaţia angajaţilor la restituirea debitelor constituite la bugetul asigurărilor pentru şomaj, obligaţie de restituire care are un temei delictual, fiind determinată de încălcarea ulterioară a unor cerinţe ale legii.
131. Ca atare, raţionamentul instanţei, atunci când a dat dezlegarea obligatorie, conform hotărârii prealabile menţionate, nu este aplicabil mutatis mutandis, întrucât vizează o altă cauză a dreptului subiectiv de valorificat, identificată pe temei delictual, de natură să angajeze, aşadar, o răspundere civilă delictuală, cu termenul de prescripţie de drept comun corespunzător acestei materii.
132. Faptul că Legea nr. 341/2004 conţine norme de trimitere la Legea nr. 263/2010, prin art. 43 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, în sensul că reglementările prevăzute de legislaţia privind pensiile, proprie fiecărui plătitor, referitoare la stabilire, plată, modificare, suspendare, reluare, încetare, expertizare, revizuire, contestare şi recuperare a sumelor încasate necuvenit, se aplică şi indemnizaţiilor prevăzute de Legea nr. 341/2004, dacă aceasta nu dispune altfel, nu este de natură să conducă la o altă concluzie privind termenul de prescripţie.
133. Legea nr. 263/2010 reglementează, într-adevăr, o procedură specială pentru recuperarea sumelor reprezentând prestaţii de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale încasate necuvenit, cu aplicarea termenului general de prescripţie, prevăzut de art. 2.517 din Codul civil, astfel: art. 107, art. 179 din Legea nr. 263/2010 prevăd acordarea/recuperarea de către casele teritoriale de pensii a diferenţei între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie, stabilite prin decizie de revizuire, în cadrul termenului general de prescripţie (art. 107), precum şi recuperarea, prin decizii de recuperare emise de casele teritoriale de pensii, a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale, cu respectarea termenului general de prescripţie de 3 ani (art. 179); art. 181 din Legea nr. 263/2010 prevede, în ceea ce priveşte executarea silită, o situaţie de excepţie de la prevederile art. 226 alin. (10) din Codul de procedură fiscală (potrivit cărora instituţiile publice finanţate total sau parţial de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi bugetul asigurărilor pentru şomaj, după caz, care nu au organe de executare silită proprii, transmit titlurile executorii privind venituri ale bugetului general consolidat, spre executare silită, organelor fiscale din subordinea ANAF), în sensul că debitele provenite din prestaţii de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale se recuperează prin reţinere/compensare din/cu drepturile lunare plătite debitorului prin casele teritoriale de pensii, cu respectarea aceluiaşi termen general de prescripţie de 3 ani. În cazul în care se constată că recuperarea debitului nu se poate face în termenul general de prescripţie de 3 ani, casa teritorială de pensii transmite titlul executoriu organului fiscal central, în vederea punerii în executare silită, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală.
134. Această procedură specială este aplicabilă, însă, având în vedere norma de trimitere, indemnizaţiilor prevăzute de Legea nr. 341/2004, cu privire la acordarea/recuperarea acestora, nu şi contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, care beneficiază, prin prisma naturii juridice, de o reglementare distinctă de cea a indemnizaţiei din care a fost reţinută, prin Legea nr. 95/2006, Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală.
135. Faptul că reţinerea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate a condus la reducerea indemnizaţiei de gratitudine acordate în temeiul Legii nr. 341/2004 a determinat beneficiarul indemnizaţiei la formularea acţiunii împotriva casei judeţene de pensii (care a calculat, a reţinut contribuţia de asigurări sociale de sănătate şi a virat-o către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, gestionat prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi prin casele de asigurări de sănătate), pentru restituirea diferenţei de indemnizaţie. Aceasta nu înseamnă, însă, că acţiunii în restituire îi sunt incidente dispoziţiile legale care prevăd termenul general de prescripţie de 3 ani.
136. Diferenţa de indemnizaţie, a cărei restituire se solicită, este, în concret, contribuţia de asigurări sociale de sănătate, motivat de faptul că a fost încasată fără a fi datorată, reţinută nejustificat de casa judeţeană de pensii, ca urmare a aplicării greşite a prevederilor legale privind plata contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate. De aceea, regimul juridic aplicabil contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este determinat de natura juridică a acesteia şi nu de cea a drepturilor băneşti încasate în temeiul Legii nr. 341/2004, fiind, ca atare, pentru toate argumentele arătate anterior, o creanţă fiscală, supusă valorificării înăuntrul termenului de prescripţie de 5 ani.
Pentru considerentele expuse, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunţând următoarea soluţie:
„Admite sesizările conexate, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, formulate de Curtea de Apel Craiova – Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarele nr. 4.165/63/2021 şi nr. 3.735/63/2021, şi, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 43 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, coroborate cu art. 1 pct. 10 şi 11, art. 168, art. 219 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, stabileşte că:
Termenul de prescripţie aplicabil acţiunilor în restituirea sumelor reprezentând contribuţii sociale de asigurări de sănătate, reţinute din indemnizaţia de gratitudine prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, este termenul de prescripţie de 5 ani prevăzut de art. 219 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 aprilie 2023.”
Avocat Andrei Pap
PAP | law office
