Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
 1 comentariu

Note la Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic: procedura de judecată şi efectele hotărârii judecătoreşti cu privire la actele administrative având ca obiect carantina persoanelor şi izolarea
07.08.2020 | Cristina-Maria FLORESCU

JURIDICE - In Law We Trust
Cristina-Maria Florescu

Cristina-Maria Florescu

Fără pretenţia unei abordări exhaustive şi subliniind că opiniile exprimate sunt personale şi nu reprezintă poziţia oficială a instanţei din care fac parte, mi-am propus să vă împărtăşesc câteva din adnotările subsemnatei cu privire la procedura de judecată a contestaţiei împotriva actelor administrative privind carantina persoanelor/izolarea, acte emise în baza art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 136/2020[1] şi cu privire la efectele hotărârilor judecătoreşti pronunţate în astfel de cauze.

Legea nr. 136/2020 reglementează unele măsuri necesare în domeniul sănătății publice cu caracter temporar, în situații de risc epidemiologic și biologic, pentru prevenirea introducerii și limitarea răspândirii bolilor infectocontagioase pe teritoriul României.

Intenţia legiuitorului, exprimată la art. 2 din lege, este ca măsurile prevăzute de lege să se dispună și se aplice în situațiile prevăzute la art. 1, exclusiv pentru apărarea sănătății publice, cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor și a ordinii publice şi să fie proporționale cu situația care le-a determinat, limitate în timp la aceasta și aplicate în mod nediscriminatoriu.

Aspecte introductive

Normele aferente procedurii de contestare a actelor şi măsurilor emise/dispuse în baza Legii nr. 136/2020 sunt prevăzute, în principal, la art. 15-17 şi art. 19 din respectivul act normativ. Normele procedurale stabilite de Legea nr. 136/2020 sunt derogatorii de la normele procedurale în faţa instanţei de contencios administrativ, prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ („dreptul comun” în litigii de contencios administrativ) şi de Codul de procedură civilă („Cpc”). Judecătorul ar trebui să apeleze, în completare, mai întâi la dispoziţiile procedurale din Legea nr. 554/2004, apoi la cele din Codul de procedură civilă/Codul civil[2], desigur, în lipsa unor dispoziţii procedurale exprese contrare în Legea nr. 136/2020 sau vădit incompatibile cu această lege. Această concluzie este dată de natura litigiului pe care judecătoria îl are de soluţionat în baza Legii nr. 136/2020.

În lipsa unui Cod de procedură administrativă, în contenciosul administrativ normele de procedură sunt cele ale Legii nr. 554/2004 completate cu acelea din Codul de procedură civilă/Codul civil. Tindem să credem că litigiul în faţa judecătoriei, deşi pare atipic[3], este unul de contencios administrativ reglementat însă de norme speciale, derogatorii de la Legea nr. 554/2004, iar nu un litigiu pur civil privind un act administrativ[4], judecătorul având de tranşat un raport juridic între un particular şi autorităţi statale care, în regim de putere publică, emit acte administrative care au ca obiect şi produc ca efect restrângeri de drepturi şi libertăţi, aspect care apropie litigiul mai degrabă de unul tipic de drept public. Sunt şi alte elemente care pot fi invocate în susţinerea acestei idei, de exemplu: obligativitatea audierii reclamantului aflat în izolate/carantină sau obligativitatea asistenţei juridice prin avocat din oficiu în condiţiile prevăzute de lege.

Altfel spus, prin voinţa Legii nr. 136/2020, litigii de contencios administrativ tipic se soluţionează inclusiv de către judecătorii. Desigur, concepţia trebuie privită ca având caracter de excepţie, derogatorie de la concepţia Legii nr. 554/2004 care, la art. 2 alin. (1) lit. g) defineşte instanţa de contencios administrativ ca fiind secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel şi tribunalelor. Că lucrurile stau astfel ar rezulta inclusiv din exprimarea legiuitorului din art. 15 alin. 7 teza I din lege, conform căreia la soluţionarea acţiunilor introduse împotriva actelor administrative din prezenta lege nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, referitoare la obligativitatea procedurii plângerii prealabile. A contrario, exceptând art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile, Legea nr. 136/2020 se poate completa, însă, cu celelalte dispoziţii ale Legii nr. 554/2004, desigur, acolo unde nu există, în Legea nr. 136/2020 dispoziţii speciale ori în cazul în care o atare completare nu ar fi incompatibilă cu actul normativ special. Deci, „actele administrative din prezenta lege” sunt inclusiv acelea la care se face referire la art. 16 (care trimite la art. 8 alin. 3) din lege şi la art. 17 (care trimite la art. 7 şi art. 8 alin. 4) din lege. De altfel, în afara art. 15 alin. (7) nu am mai identificat o altă normă, în Legea nr. 136/2020, aplicabilă pentru toate „actele administrative din prezenta lege”.

Facem o paranteză şi subliniem că, în privinţa competenţei materiale procesuale cu privire la soluţionarea căii de atac a apelului prev. de art. 17 alin. (7) din lege, s-au exprimat opinii amplu argumentate fie în sensul competenţei secţiei civile[5], fie a celei de contencios administrativ[6] a tribunalului; ne limităm observaţiile la natura litigiului şi scopul legii şi considerăm că atâta vreme cât litigiul în faţa judecătoriei este unul de contencios administrativ, iar nu unul pur civil, în calea de atac a apelului[7], acesta îşi păstrează caracteristica, urmând să fie soluţionat de secţiile de contencios administrativ ale tribunalelor. Nu trebuie omis faptul că, pentru determinarea naturii litigiului trebuie pornit nu numai de la obiectul acestuia, dar şi de la scopul legii, de la voinţa legiuitorului, în cazul Legii nr. 136/2020 aceasta neputând fi interpretată prin corelare cu alte proceduri, alte acte normative sau decizii interpretative obligatorii care privesc alte acte normative şi alte probleme de drept. Un semnal de mai multă claritate a legii, în ce priveşte aspectul analizat, ar fi fost de dorit să vină din partea legiuitorului.

Principalele caracteristici ale litigiilor prevăzute de art. 16 şi de art. 17 din Legea nr. 136/2020

Litigiul referitor la actul administrativ cu caracter individual prin care se dispune măsura izolării (art. 16 şi art. 8 alin. 3 din lege):

– este scutit de taxă de plata taxei judiciare de timbru;

– este de competenţa judecătoriei în a cărei rază teritorială se află domiciliul/reşedinţa reclamantului ori locul în care se află spaţiul/unitatea sanitară în care reclamantul este izolat;

– acţiunea poate avea ca obiect anularea actului[8];

– legiuitorul nu a prevăzut un termen[9] de prescripţie/de decădere privind introducerea acţiunii, prin urmare, considerăm că se aplică normele din Legea nr. 554/2004[10];

– cererea se soluţionează în cel mult 24 de ore de la sesizarea instanţei;

– nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 200 Cpc privind regularizarea cererii de chemare în judecată;

– legiuitorul nu prevede obligativitatea întâmpinării, însă considerăm că pârâtul poate depune întâmpinare în cele 24 de ore de la sesizarea instanţei, până la judecarea cererii, iar nedepunerea întâmpinării nu poate să atragă sancţiuni procedurale conform Codului de procedură civilă;

– legiuitorul nu prevede obligativitatea depunerii documentaţiei administrative care a stat la baza emiterii deciziei atacate, însă considerăm că depunerea documentaţiei administrative este esenţială pentru soluţionarea litigiului;

– citarea părţilor se face potrivit procedurii de citare în procesele urgente;

– înregistrarea acţiunii şi comunicarea actelor de procedură se fac în format şi prin mijloace electronice;

– se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 15 alin. 13-16 din lege (pivind obligativitatea audierii reclamantului aflat în izolare);

– asistenţa juridică a reclamantului este obligatorie;

– instanţa nu poate amâna pronunţarea;

– redactarea hotărârii se face de îndată;

– hotărârea este definitivă.

Litigiul referitor la actul administrativ cu caracter individual prin care se dispune prelungirea măsurii izolării sau carantina persoanei (art. 17 şi art. 8 alin. 4 / art. 7 din lege):

– este scutit de taxă de plata taxei judiciare de timbru;

– este de competenţa judecătoriei în a cărei rază teritorială se află domiciliul/reşedinţa reclamantului ori spaţiul/unitatea sanitară în care reclamantul este carantinat/izolat;

– acţiunea poate avea ca obiect anularea actului, revizuirea sau încetarea măsurii;

– cererea trebuie introdusă în termen de 24 de ore de la comunicarea deciziei DSP;

– cererea se soluţionează în cel mult 48 de ore[11];

– nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 200 Cpc privind regularizarea cererii de chemare în judecată;

– legiuitorul nu prevede obligativitatea întâmpinării, însă considerăm că pârâtul poate depune întâmpinare în cele 48 de ore de la sesizarea instanţei, până la judecarea cererii, iar nedepunerea întâmpinării nu poate să atragă sancţiuni procedurale conform Codului de procedură civilă;

– legiuitorul nu prevede obligativitatea depunerii documentaţiei administrative care a stat la baza emiterii deciziei atacate, însă considerăm că depunerea documentaţiei administrative este esenţială pentru soluţionarea litigiului;

– citarea părţilor se face potrivit procedurii de citare în procesele urgente;

– înregistrarea acţiunii şi comunicarea actelor de procedură se fac în format şi prin mijloace electronice;

– se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 15 alin. 13-16 din lege (privind audierea obligatorie a reclamantului aflat în carantină/izolare);

– asistenţa juridică, prin avocat, a reclamantului este obligatorie;

– instanţa poate amâna pronunţarea cel mult 24 de ore;

– redactarea hotărârii se face în aceeaşi zi[12];

– hotărârea judecătoriei este executorie;

– hotărârea judecătoriei poate fi atacată cu apel în termen de două zile de la comunicare,

– apelul se soluţionează în termen de 24 de ore de la sesizarea instanţei de apel;

– instanţa de apel poate amâna pronunţarea cel mult 24 de ore;

– redactarea hotărârii dată în apel se face în aceeaşi zi;

– deşi legiuitorul tace în privinţa recursului, putem considera că, în lipsa reglementării acestei căi de atac, intenţia legiuitorului special a fost aceea că decizia în apel este definitivă.

Efectele hotărârilor judecătoreşti pronunţate în baza art. 16 şi art. 17 din Legea nr. 136/2020

Observăm că art. 16 alin. (1) din lege prevede că acţiunea reclamantului poate avea ca obiect anularea actului administrativ, iar art. 17 alin. (1) din lege prevede că acţiunea reclamantului poate avea ca obiect anularea actului, revizuirea sau încetarea măsurii. Este o diferenţă sau nu de substanţă? Credem că nu. Anularea actului (în tot sau în parte) este aceea care conduce fie la revizuirea măsurii, fie la încetarea măsurii. Aşadar, revizuirea/încetarea măsurii sunt consecinţe ale nulităţii actului atacat. Nu putem avea o revizuire[13]/o încetare a măsurii dacă, în prealabil, actul administrativ nu a fost anulat în parte[14]/în tot[15].

Hotărârea pronunţată de judecătorie în baza art. 16 din lege este definitivă[16] şi, deci, executorie[17].

Hotărârea pronunţată de judecătorie în baza art. 17 din lege nu este definitivă, dar este executorie[18]. Prin urmare, în ambele situaţii hotărârile trebuie puse în executare imediat.

În privinţa efectelor hotărârii judecătoreşti, art. 17 alin. 9 din lege se referă, în mod expres, doar la efectele sentinţei pronunţate în baza art. 17 din lege.

Potrivit art. 17 alin. 9 din lege, în cazul anulării actului administrativ privind izolarea/carantina individuală, măsura încetează de la data pronunţării hotărârii judecătoriei, iar persoana în cauză are dreptul de a părăsi imediat spaţiul sau unitatea în care a fost carantinată. Prin urmare, hotărârea judecătorească privind anularea măsurii trebuie pusă în executare imediat după ce instanţa judecătorească se pronunţă în sensul anulării, în primă instanţă, a măsurii contestate.

În privinţa efectelor anulării măsurii atacate potrivit art. 16 din lege, legiuitorul, la respectivul articol tace. Considerăm că aceeaşi soluţie, precum aceea reglementată la art. 17 alin. 9 din lege trebuie avută în vedere şi în cazul în care instanţa, sesizată cu o acţiune întemeiată pe art. 16 din lege, dispune anularea deciziei emise potrivit art. 8 alin. 3 din lege. Hotărârea judecătorească privind anularea măsurii respective trebuie pusă în executare imediat după ce instanţa judecătorească se pronunţă în sensul anulării, în primă instanţă, a măsurii contestate.

Prin urmare, hotărârile de anulare a măsurilor atacate potrivit art. 16 şi art. 17 din lege trebuie puse în executare imediat după pronunţare, măsura izolării/carantinei individuale încetează de la data pronunţării hotărârii judecătoriei, iar persoana în cauză are dreptul de a părăsi imediat spaţiul sau unitatea în care a fost carantinată. În privinţa revizuirii măsurii, modul de executare diferă în funcţie de dispozitivul instanţei. Dar şi în acest caz, executarea măsurii în forma în care a fost revizuită se face tot de la data pronunţării hotărârii judecătoriei.

Această concluzie se întemeiază pe efectele hotărârii judecătoreşti executorii reglementate de Codul de procedură civilă (Cpc) – ca act normativ de referinţă în materia executării hotărârilor judecătoreşti. Fără să insistăm asupra subiectului, amintim numai că, potrivit teoriei generale, conform art. 433 Cpc: hotărârea judecătorească are putere executorie, în condiţiile prevăzute de lege; conform art. 632 Cpc: executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu (alin. 1) sunt considerate titluri executorii și pot fi puse în executare silită: a) hotărârile definitive (art. 634 NCPC); b) hotărârile executorii (art. 633 NCPC); conform art. 634 alin. (2) Cpc hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului devin efinitive la data pronunţării. În ce priveşte Legea nr. 136/2020, legiuitorul a definit care sunt hotărârile definitive (art. 16 alin. 6 din lege) /executorii (art. 17 alin. 7 din lege), completarea cu Codul de procedură civilă ajutând la (1) stabilirea caracterului executoriu al hotărârii definitive şi (2) la determinarea momentului de la care hotararea devine executorie (aşa cum arătam, data pronunţării).

Întrebări

Cunoscând că este mai lesne să pui întrebări decât să răspunzi la ele, s-ar putea ridica problema cum se corelează explicaţiile pe care le-am propus anterior referitor la efectele hotărârii judecătoreşti pronunţate în primă instanţă, în baza art. 16 şi art. 17 din lege, prin care se admite acţiunea reclamantului şi în special, cum se corelează art. 17 alin. (9) din lege, cu dispoziţiile art. 7 alin. (3), art. 8 alin. (6) şi art. 8 alin. (7) din lege.

Amintim că art. 7 alin. (3), art. 8 alin. (6) şi art. 8 alin. (7) din Legea nr. 136/2020 prevăd, în esenţă, acelaşi lucru, anume că în scopul prevenirii răspândirii bolii infectocontagioase, până la comunicarea hotărârii primei instanțe de anulare a actului administrativ contestat, persoana în cauză nu poate părăsi locația unde se află izolată/în carantină fără încuviințarea medicului sau a reprezentantului direcției de sănătate publică. Dispoziţii similare sunt şi în ce priveşte situaţia persoanei până la comunicarea deciziei DSP prin care se infirmă măsura carantinei/izolării. Nu am putut identifica raţiunea pentru care legiuitorul a considerat că până la comunicarea deciziei DSP de infirmare a măsurii, persoana trebuie să respecte în continuare o măsură pe care care chiar autoritatea administrativă competentă, prin infirmare, o consideră nelegală şi/sau netemeinică. Se ridică problema dacă, într-o astfel de situaţie – a unui act administrativ nelegal/netemeinic invalidat de autoritatea publică, mai putem vorbi de „scopul prevenirii răspândirii bolii infectocontagioase” şi care ar fi, totuşi, în acest caz temeiul izolării/carantinei persoanei. Scopul prevenirii răspândirii bolii infectocontagioase trebuie să rezulte din motivarea fiecărui act administrativ individual în parte. Se pune problema dacă, infirmat fiind, mai putem vorbi de existenţa acestui scop în cazul respectiv. Ne-am propus, însă, să ne ocupăm doar de chestiunea efectelor hotărârii judecătoreşti.

Aşa cum arătam, hotărârea judecătorească în procedura prevăzută de art. 16 şi art. 17 din lege este executorie, deci efectele hotărârii judecătoriei se produc, conform Codului de procedură civilă, de la pronunţarea hotârârii.

Efectele hotărârii se produc de la pronunţare, dar nu trebuie omis că nulitatea actului administrativ produce efecte retroactive. Prin urmare, avem în ecuaţie o instanţă care a analizat legalitatea/temeinicia actului administrativ şi, anulându-l, a decis că el nu îndeplineşte aceste condiţii chiar de la momentul emiterii lui (efectul retroactiv al nulităţii).

Totuşi, în lumina art. 7 alin. (3), art. 8 alin. (6) şi art. 8 alin. (7) din lege s-ar părea că persoana în cauză nu poate părăsi locaţia în care se află carantinată/izolată, fără încuviinţarea medicului sau a reprezentantului DSP, până la un moment ulterior pronunţării hotărârii, anume acela al comunicării hotărârii primei instanţe (judecătoria).

Nu insistăm asupra chestiunilor deja cunoscute că hotărârea judecătorească are putere de lege şi, executorie fiind, ea trebuie imediat aplicată, din oficiu, de la pronunţare, de către autoritatea administrativă competentă.

Aminitim că momentul comunicării hotărârii este ulterior pronunţării, ulterior redactării şi depinde de factori posibil aleatorii, cum ar fi posibile erori de trasmitere/recepţionare pe cale electronică[19] a hotărârii judecătoriei. Aşadar, de la pronunţare şi până la comunicarea hotărârii  există un interval imprevizibil şi, oricum, variabil ca durată de la caz la caz.

Mai atrage atenţia şi faptul că legiuitorul nu prevede care este destinatarul comunicării hotărârii avute în vedere la articolele menţionate: reclamantul sau pârâtul ori ambii[20].

De asemenea, în cazul anulării actului prin hotărârea judecătoriei, între momentul pronunţării şi până la comunicarea acesteia legiuitorul condiţionează părăsirea locaţiei de carantină/izolare de încuviinţarea medicului/a reprezentantului DSP, adică a însuşi emitentului actului anulat.

Având în vedere afirmaţiile de mai sus, în contextul analizat – al unui act administrativ nelegal/netemeinic invalidat de o instanţă judecătorească prin hotărâre executorie, se ridică întrebarea dacă mai putem vorbi de existenţa „scopului prevenirii răspândirii bolii infectocontagioase” afirmat în preambulul  art. 7 alin. (3), art. 8 alin. (6) şi art. 8 alin. (7) din lege şi care ar fi, în cazurile reglementate acolo, temeiul menţinerii izolării/carantinei persoanei. Mai mult, prevederile art. 7 alin. (3), art. 8 alin. (6) şi art. 8 alin. (7) din lege apar ca fiind obligatorii şi direct aplicabile în temeiul legii, în toate situaţiile în care un act administrativ individual de carantinare/izolare a fost anulat de judecătorie şi nu există încuviinţarea pârâtului ca reclamantul să părăsească locaţia. Cu privire la forma de manifestare a refuzului pârâtului (un nou act administrativ?) şi la motivarea acestuia, legiuitorul tace.

Am putea răspunde, totuşi, întrebărilor proprii în sensul că avem de a face cu o nedibăcie a subsemnatei şi că intenţia legiuitorului rămâne, în final, doar aceea exprimată la art. 17 alin. (9) din lege.

Mai adăugăm că, deşi Legea nr. 136/2020 nu prevede, potrivit dreptului administrativ, reclamantul poate solicita şi despăgubiri pentru actul administrativ posibil nelegal, fie prin aceeaşi acţiune, fie printr-o cerere ulterioară, în condiţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.


[1] Legea nr. 136 din 18 iulie 2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, publicată în M.Of. nr. 634 din 18 iulie 2020. La elaborarea acestui material am avut în vedere forma legii publicată pe site-ul Ministerului Justiţiei, http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/227953.
[2] A se vedea şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
[3] Tot aparent atipică este şi soluţionarea unei excepţii de nelegalitate privind un act administrativ individual, de către instanţa penală, chiar judecătoria, de exemplu; atipicitatea e doar aparentă, întrucât competenţa respectivei instanţe rezultă din voinţa legiuitorului (art. 4 alin. 2 din Legea nr. 554/2004); litigiul privind excepţia de nelegalitate este unul de contencios pur, „inclus” în litigiul-mamă derivat din raportul juridic drept penal, diferenţa faţă de un litigiu în contencios în anularea actului fiind dată de aspectele procedurale privind soluţionarea excepţiei de nelegalitate versus cele privind soluţionarea unui litigiu în anularea actului, însă, în ce priveşte raportul juridic administrativ substanţial dedus judecăţii pe calea excepţiei de nelegalitate, analiza în fapt şi în drept pe care este chemată să o facă instanţa penală cu privire la legalitatea şi temeinicia actului administrativ atacat cu excepţia de nelegalitate nu este diferită de analiza pe care ar fi făcut-o o instanţă de contencios administrativ, într-o acţiune în anularea aceluiaşi act administrativ.
[4] Legiuitorul prevede în art. 16 şi 17 din lege că decizia privind carantina persoanei şi izolarea sunt acte administrative cu caracter individual.
[5] De exemplu, https://www.juridice.ro/691907/competenta-materiala-procesuala-de-solutionare-a-apelului-reglementat-de-art-17-din-legea-nr-136-2020-vizand-carantina-persoanei-si-prelungirea-izolarii.html.
[6] De exemplu, https://www.juridice.ro/691998/tot-despre-competenta-materiala-procesuala-de-solutionare-a-apelului-reglementat-de-art-17-din-legea-nr-136-2020-vizand-carantina-persoanei-si-prelungirea-izolarii.html.
[7] Faptul că o instanţă de contencios administrativ de control judiciar (tribunalul, de exemplu), ca regulă, „nu soluţionează apeluri” – concepţie întemeiată atât pe prevederile art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 conform cărora calea de atac în ce priveşte hotărârile pronunţate în contencios administrativ este recursul, în termen de 15 zile de la comunicare, cât şi pe Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 17/2017 (obligatorie) – poate fi susţinut numai în ce priveşte litigiile întemeiate strict pe Legea nr. 554/2004, iar nu şi a litigiilor de contencios administrativ  reglementate de norme speciale ulterioare stabilite în Legea nr. 136/2020. Legea nr. 136/2020 instituie, aşa cum am arătat numeroase alte norme derogatorii de la Legea nr. 554/2004 privind procedura în faţa instanţei de contencios administrativ.
[8] Spre deosebire de art. 17 alin. 1 din lege.
[9] Spre deosebire de art. 17 alin. 1 din lege.
[10] Art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: 6 luni de la comunicarea actului/pentru motive temeinice: un an de la comunicarea actului, conf. art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
[11] Legiuitorul nu prevede, dar considerăm că termenul nu poate fi decât acela de la sesizarea instanţei.
[12] Observăm diferenţierea faţă de termenul „de îndată” folosit la art. 16 alin. 4; totuşi, diferenţierea nu e una de substanţă, însă nici nu putem identifica o raţiune pentru existenţa acesteia.
[13] De exemplu, carantina persoanei se va efectua în continuare la domiciliul persoanei, iar nu în spaţiul special desemnat de autorităţi; pot exista modifcări ale duratei măsurii sau orice alte modificări, cu respectarea Legii nr. 136/2020, legiuitorul nelimitând posibilităţile instanţei.
[14] În cazul revizuirii măsurii.
[15] În cazul încetării măsurii.
[16] Art. 16 alin. 6 din lege.
[17] Art. 433, art. 632, art. 633 pct. 2 Cpc, art. 634 alin. 1 pct. 1 şi art. 634 alin. 2 teza finală Cpc.
[18] Art. 17 alin. 7 din lege.
[19] Art. 16 alin. 7 şi art. 17 alin. 10 din Legea nr. 136/2020.
[20] Altfel spus, dacă reclamantului mai întâi i se comunică hotărârea, se va aştepta şi comunicarea hotărârii către pârât?


Jud. dr. Cristina-Maria Florescu
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a Contencios Administrativ şi Fiscal

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Note la Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic: procedura de judecată şi efectele hotărârii judecătoreşti cu privire la actele administrative având ca obiect carantina persoanelor şi izolarea

  1. Foarte interesant acest articol!
    Multumesc,

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.