Secţiuni » Articole » Opinii
Opinii
Condiţii de publicare
Banner BA-01
Servicii JURIDICE.ro
Banner BA-02
Articole Opinii SELECTED

Azi nimeni nu mai este singur atunci când vorbește despre valorile ce constituie fundamentul existenței noastre

12 ianuarie 2022 | Andrea Annamaria CHIȘ
Andrea Annamaria Chiș

Andrea Annamaria Chiș

(…) Scriind aceste rânduri, îmi amintesc luna în care, în anul 2016, am vizitat toate curțile de apel pentru a le vorbi colegilor mei despre planurile mele în cazul în care mă vor vota pentru a-i reprezenta în Consiliul Superior al Magistraturii. Au fost curți în care am fost primită cu multă căldură, dar au fost și dintre acelea în care cei care mă susțineau erau doar cei care au tăcut. Azi îi reprezint și pe cei care m-au votat și pe cei care atunci nu au rezonat cu persoana mea și cu ideile mele, ca și pe cei care nu au avut posibilitatea să mă voteze fiind de la instanțe de alt grad. Ceea ce am învățat în acea perioadă de la toți colegii pe care i-am întâlnit este că e important să exprim ceea ce cred, și pentru cei care exprimă același crez vorbind, și pentru cei care aleg să tacă, și pentru cei care au alt crez – pentru a-i face să vadă și o altă dimensiune a problemelor.

Nu am încetat vreodată să vorbesc oricui are disponibilitatea să mă asculte. Libertatea de exprimare este una dintre valorile mele fundamentale. O respect inclusiv pe cea a celor care o neagă pe a mea. Dar acest lucru nu înseamnă să nu exprim un punct de vedere asupra unei probleme pe care o consider importantă pentru un bine mai presus de mine.

Cred cu tărie că a(ve)m obligația să vorbim atunci când în spațiul public se proliferează minciuna, pentru că, altminteri, ea se transformă în adevăr, devine realitatea noastră.

Avem voie să tăcem doar în cazul în care și tăcerea noastră vorbește, cum a fost protestul tăcut al magistraților pe treptele instanțelor împotriva legilor reformei inițiate și adoptate de legislativul anilor 2017-2020.

Avem voie să rămânem așezați doar atunci când alții aplaudă în picioare, literalmente ori metaforic, oameni și idei care încalcă valorile și credințele noastre profunde. Îmi amintesc o poză celebră a fizicianului rus Andrei Sakharov[1], laureat al Premiului Nobel pentru pace[2], militant pentru drepturile omului, făcută la Congresul Deputaților Poporului din 1989[3]. În poza devenită celebră, acesta este singurul care rămâne așezat în timp ce toți ceilalți se ridică în picioare, inacțiunea sa fiind o declarație în favoarea pluralismului politic, o declarație mută care se opunea art. 6 din Constituția URSS ce consacra dominația Partidului Comunist ca partid unic.

Cred că azi nimeni nu mai este singur atunci când vorbește despre valorile ce constituie fundamentul existenței noastre, fundamentul statului de drept în România și pretutindeni.

Și este extrem de reconfortant să știu asta.

* Extras din materialul cu titlul „Ce înseamnă pentru mine cuvântul rostit?”, publicat în volumul De-a dreptul vorbind (coord. Andra-Roxana Trandafir, Lucian Bojin), Ed. Universității de Vest din Timișoara, 2021. Volumul a apărut în colecția „De-a dreptul” (coord. Raluca Bercea) și cuprinde o serie de texte despre discursul în lumea juridică, redactate de magistrați, avocați, profesori și studenți ai Facultăților de Drept.


[1] Poza poate fi găsită pe https://timenote.info/en/Andrei-Sakharov.
[2] Pentru biografia sa, a se vedea, de exemplu, https://www.nobelprize.org/prizes/peace/1975/sakharov/biographical/
[3] Atunci când Andrei Sakharov a încercat să țină un discurs în favoarea pluralismului politic în URSS, acesta a fost întrerupt în repetate rânduri în Congresul din 1989 de majoritatea agresivă din Congres, inclusiv de președintele Gorbaciov. A se vedea discursul său, de exemplu, pe https://www.sakharov.space/en/chapter-8.


Judecător Andrea Annamaria Chiș, membru al Consiliului Superior al Magistraturii

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Poezii
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership