« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Contencios administrativ
DezbateriCărţiProfesionişti

CCR pendinte: stabilirea duratei interdicţiei de intrare pe teritoriul României a străinilor (CAB din oficiu)
13.08.2020 | Mihaela MAZILU-BABEL, Andrei Alexandru MARCU

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

Andrei Alexandru Marcu

Andrei Alexandru Marcu

În data de 11.08.2020 s-a constituit un nou dosar (1287D/2020) pe rolul Curţii Constituţionale, urmând a fi analizate dispoziţiile art. 106 ind. (4) alin. (11) și (12) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România (cauza Curtea de Apel Bucureşti, din oficiu).

Conform motorului de căutare de pe pagina Curții Constituționale, acesta este primul dosar în care aceste dispoziții formează obiectul unui control de constituționalitate.

Instanţa de trimitere este Curtea de Apel București, care a hotărât să suspende judecarea cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Dispoziţiile criticate au următorul conţinut normativ:

Art. 106 ind. (4) (extras) – Stabilirea duratei interdicţiei de intrare
(11) În cazul străinilor prevăzuţi la art. 8 alin. (2) lit. a)-b1) sau care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. h), durata interdicţiei de intrare este de 5 ani.
(12) Durata interdicţiei de intrare se calculează de la data ieşirii din ţară a străinului sau, dacă străinul nu se află în România, de la data dispunerii interzicerii intrării în România.

Dispozițiile normative în raport de care se va efectua controlul de constituționalitate au următorul conținut normativ:

Art. 6 – Dreptul la un proces echitabil (Convenția Europeană a Drepturilor Omului)
1. Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.
2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.
3. Orice acuzat are, mai ales, dreptul:
a. să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, despre natura şi cauza acuzaţiei aduse împotriva sa;
b. să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;
c. să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare remunerării unui apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din
oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer;
d. să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării;
e. să fie asistat gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere.

Art. 1 (extras) – Statul român (Constituția României)
(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.
(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

Art. 15 – Universalitatea (Constituția României)
(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.
(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Art. 16 – Egalitatea în drepturi (Constituția României)
(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi.
(4) În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale.

Art. 18 – Cetăţenii străini şi apatrizii (Constituția României)
(1) Cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România se bucură de protecţia generală a persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţie şi de alte legi.
(2) Dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte.

Art. 21 – Accesul liber la justiţie (Constituția României)
(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.

Mulțumim pe această cale Curții de Apel București pentru faptul că precizează pe pagina on-line a dosarului și dispozițiile din Constituție în raport de care se va realiza controlul de constituționalitate. Nu înțelegem de ce nu se poate impune, la nivel normativ, obligația ca această mențiune să fie realizată pe pagina dosarelor tuturor instanțelor din România care admit trimiterea unei excepții de neconstituționalitate.

Andrei Alexandru Marcu (text și selecție)
Avocat – Baroul Constanța

dr. Mihaela Mazilu-Babel (coordonator)

 
Secţiuni: C. administrativ, CCR, Drept constitutional, Jurisprudență | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD