Secţiuni » Arii de practică » Business » Corporate
Corporate
DezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
AUDI Q3
AUDI Q3
Articole Corporate Litigii RNSJ SELECTED Studii

Finanțarea litigiilor de către terți – o perspectivă asupra profesiei de avocat

3 iulie 2023 | Alexandru ȘERPE
Alexandru Șerpe

Alexandru Șerpe

Rezumat: Calificată din punct de vedere economic la nivel de industrie și prezentată drept o alternativă pentru a facilita accesul la justiție, finanțarea litigiilor de către terți nu se bucură de reglementare în mare parte din țările membre la Uniunii Europene și nici în sistemul de drept românesc. Conceptul presupune o relație tripartită în care profesia de avocat dobândește un rol esențial, fără a putea fi pusă la adăpost de potențiale riscuri. În același timp, apariția unei terțe persoane al cărei interes declarat este obținerea profitului și care este în mod direct afectată de soluționarea unui litigiu, în care nu este parte, are potențialul de a influența parcursul unui litigiu și de a determina modificări la nivelul cadrului legislativ.

Prezenta lucrare propune o analiză a incidenței unui fenomen aflat în plină expansiune în contextul juridic european asupra unor aspecte punctuale în soluționarea diferendelor, prin prisma efectelor asupra profesiei de avocat.

1.Concept

Susceptibil de multe definiții, cunoscut drept TPLF (Third Party Litigation Funding), conceptul poate fi definit drept „posibilitatea fondurilor de investiții sau a altor finanțatori să investească în litigii în schimbul unui procent din câștigul stabilit prin tranzacție sau hotărâre judecătorească”[1]. În esență, finanțarea litigiilor de către terți constituite „o nouă formă de finanțare, dezvoltată mai ales în sistemul common law[2], și care poate reprezenta o alternativă pentru facilitarea accesului la justiție cât și un domeniu cu puternic interes investițional.

Finanțarea litigiilor de către terți presupune astfel o nouă abordare asupra sistemului de drept, o instituție relativ nouă în mediul juridic european[3], ce are implicații semnificative în modul de exercitare a profesiei de avocat, cu amprente profunde în ramura litigiilor.

Fenomenul a beneficiat de o analiză extrem de minuțioasă a Parlamentului European care s-a preocupat de istoricul instituției, definirea conceptului, încadrarea acestuia în sistemul statelor membre, scopul real urmărit, efectele pe care le produce asupra actului de justiție, compararea beneficiilor și a dezavantajelor sau protecția justițiabilului, sens în care a adoptat o rezoluție desăvârșită printr-o propunere de directivă adresată Comisiei referitoare la reglementarea finanțării de către terți a litigiilor.[4]

Arbitraj comercial

Evenimente juridice

Servicii JURIDICE.ro

Din perspectivă economică, este prezentată drept o industrie internațională multimiliardară[5], fiind preponderent întâlnită în materii precum despăgubirile acordate victimelor, drepturile consumatorilor, insolvență, proprietate intelectuală, răspunderea contractuală privind investițiile și cu o incidență frecventă în învestirea instanțelor cu cereri de tip class actions[6]. Institutul European de Drept prezintă o piață mondială între 40 și 80 de miliarde de Euro, într-un apel către orice persoană interesată ce dorește să contribuie la dezvoltarea proiectului intitulat finanțarea litigiilor de către terți[7].

De subliniat este faptul că în litigiile disputate pe cale arbitrală, în virtutea beneficiului formalismului procedural redus, finanțarea litigiilor de către terți este o noțiune bine conturată care se bucură de reglementare, Curtea Internațională de Arbitraj fiind extrem de exigentă cu privire la imparțialitatea arbitrilor atunci când instituie o obligație promptă de informare „cu privire la existența și identitatea oricărei terțe părți care a încheiat un acord pentru finanțarea pretențiilor sau apărărilor și în temeiul căruia are un interes economic cu privire la rezultatul arbitrajului.[8]

Acest tip de finanțare este prezentat de Parlamentul European drept o alternativă de valorificare a drepturilor în fața instanțelor, înțelese nu doar în sens tradițional de instanță judecătorească, ce are drept scop imediat facilitarea accesului liber la justiție. Privită din această perspectivă, finanțarea litigiilor de către terți constituie un element benefic în spațiul juridic, o oportunitate pentru justițiabilii care nu dispun de finanțele necesare să acopere cheltuielile aferente unui litigiu, care însă nu este ferită de critici etice față de scopul, uneori aparent contradictoriu, dintre exercitarea drepturilor justițiabilului și oportunitatea finanțatorului de a obține profit.

Prin natura sa contractuală, se diferențiază de alte forme de facilitare a accesului la justiție, precum ajutorul public judiciar sau centrele de asistență juridică pentru cetățeni organizate în cadrul Facultăților de Drept, și beneficiază de avantajul stabilirii condițiilor de către părți, sumele alocate nefiind limitate de prevederile legale. În același timp, nu se confundă nici nu vânzarea de drepturi litigioase, deoarece, prin esența sa, finanțatorul este un terț față de proces și „clientul păstrează controlul asupra acțiunii”[9], fără a exista o transmitere a calității procesuale.

În același timp, poate fi privită ca o provocare reală a fiecărui sistem de drept, cu atât mai mult cu cât, pentru moment, există o lipsă de reglementare în domeniu. Efectele multiple pe care le produce în parcursul soluționării diferendelor pot ridica probleme cu o incidență acută asupra atitudinii procesuale a părții, a conflictului de interese, a cuantumului prejudiciilor și a cheltuielilor de judecată, conturării deciziei judecătorului sau limitele până la care se întind negocierile, toate fiind influențate de puterea financiară ce susține procesul.

2. Necesitatea reglementării

Recomandările venite din partea Parlamentului European constituie un prim pas către reglementarea finanțării litigiilor de către terți în spațiul unional, inițiativă care însă este limitată de competența acestei instituții europene prin faptul că poate iniția doar un cadru general, în virtutea autonomiei statelor membre de a adapta normele de drept intern procedural la particularitățile propriilor sisteme de drept.

Prima condiție necesară, dar nu suficientă, pentru ca o instituție să pătrundă în sistemul de drept și să aibă capacitatea reală de produce efecte asupra raporturilor juridice, este reglementarea de către puterea legislativă și asimilarea acesteia de către autoritățile și profesiile implicate în actul de justiție.

Impactul apariției unui concept cu o asemenea anvergură presupune nu doar adoptarea unor prevederi legale care să modifice legile în vigoare, cu titlu de exemplu introducerea unui articol în normele procesual civile care să oblige părțile să aducă la cunoștința instanței existența unui terț finanțator asemenea reglementărilor arbitrale, ci și instituirea unor „prerogative de control la nivel guvernamental”[10] care să sigure un standard minim de transparență și independență a capitalului finanțator.

Nevoia de control va obliga statul să întreprindă acțiuni atât prin intermediul instanțelor de judecată, cât mai ales prin înființarea unor autorități similare celor de supraveghere financiară sau a instituțiilor ce dețin atribuții de autorizare și reglementare în domeniul bancar. Provocarea este cu atât mai mare cu cât, la nivel global, deja există fonduri de investiții listate la burse de valori ce dețin în portofolii finanțarea litigiilor[11], aspect ce conduce în mod implicit la o prezență guvernamentală și mai mare.

Acest aspect a fost marcat prin poziția exprimată de Camera de Comerț Americană în Uniunea Europeană prin care, în octombrie 2021, a solicitat Comisiei, Parlamentului și Consiliului să recunoască nevoia de reglementare a finanțării litigiilor de către terți și prin care a trimis propuneri privind elemente esențiale ce trebuie avute în vedere precum licențierea companiilor, transparența, conflictul de interese sau nivelul randamentului investiției[12].

Fără a exclude posibilitatea în care părțile contractului de finanțare sunt reprezentate de persoane sau companii ce depășesc noțiunea de solvabilitate, una dintre premisele de la care pleacă această nevoie de reglementare strictă în domeniu este poziția dezechilibrată dintre finanțator și parte. Astfel cum este prezentat de către Parlamentul European drept un instrument de sprijinire, se încearcă evitarea abuzului de drept din partea celui ce deține puterea financiară și se propun măsuri astfel încât să nu fie suprimată esența accesului liber la justiție[13].

Cert este faptul că toate aceste etape de transpunere în dreptul național a finanțării litigiilor de către terți, ce includ elaborarea prevederilor legislative, constituirea autorităților guvernamentale cu atribuții de supraveghere și control, condițiile în care justițiabilul va beneficia de finanțare, participarea finanțatorilor în raporturile litigioase, menținerea echilibrului dintre „accesul liber la justiție (…) și oportunitatea finanțatorilor de a investi în condiții favorabile”[14], presupun o prezență inerentă a avocatului, în virtutea scopului expres definit al profesiei[15].

Este de menționat și faptul că, la nivel european, unele companii ce activează în domeniul finanțărilor litigiilor au preluat inițiativa și au constituit asociații de profil, cu scopul de a facilita accesul la acest tip de investiție. La mijlocul anului 2022 se anunța lansarea unei noi asociații de profil sub numele de „The European Litigation Funders Association (“ELFA”)[16], a cărei obiectiv este să reprezinte industria în fața clienților, autorităților guvernamentale sau organisme internaționale și să stabilească un ghid de bune practici în materie. De asemenea, „Association of Litigation Funders of England and Wales” prezintă printre obiectivele sale asigurarea unui comportament etic din partea finanțatorilor, precum și activități de lobby cu privire la propuneri legislative în domeniu[17], adoptând un cod de conduită al finanțatorilor care, printre dispozițiile sale, prevede că nu vor întreprinde acțiuni care să afecteze activitatea profesională a avocatului[18].

Se observă însă că această inițiativă de reglementare constituie norme de conduită pentru finanțatori, care să garanteze faptul că membrii asociației respectă drepturile justițiabilului și oferă o siguranță contractuală pentru potențialii clienți, norme care nu sunt apte să producă efecte juridice față de avocați, iar sancțiunea pe care o astfel de reglementare nu poate fi mai mult decât excluderea finanțatorului din cadrul asociației.

3. Avocatul – element indispensabil finanțării litigiilor de către terți

Cu toate că raportul juridic dintre parte și finanțator este reglementat de voința părților, calificat de către doctrina franceză drept un „contract complex ce conține particularități ale contractului de antrepriză, mandat și cesiune, un contract aleatoriu încheiat în virtutea principiului libertății contractuale”[19], dependența pecuniară față de finanțator poate influența atitudinea procesuală pe care partea o adoptă pe parcursul litigiului, depășind granițele clauzelor contractuale către noțiunea de oportunitate. Caracterul aleatoriu al contractului de finanțare provine din faptul că „dacă partea finanțată va pierde procesul, nu este obligată să-l despăgubească pe finanțator”[20].

În mod inevitabil, oportunitatea se va răsfrânge asupra relației dintre client și avocat, va fi capabilă să pună avocatul în poziția de a adopta alte strategii sau poate conduce chiar la situația în care să-l determine să înceteze colaborarea dacă aceasta nu corespunde crezului său profesional[21].

Față de aceste aspecte, conceptul de finanțare a litigiului din partea unui terț și apariția practic a unui nou interes față de soluționarea diferendului, vine cu o nouă provocare pentru profesie din perspectiva echilibrului pozițiilor, în sensul în care avocatul va trebui să reprezinte interesele clientului, mărginite însă de clauzele contractului de finanțare.

În același timp, profesia în mod cert va cunoaște și poziția de reprezentant al finanțatorului, în care analiza juridică asupra cauzelor pentru care se va acorda finanțare va fi de această dată din perspectiva obiectului de activitate al finanțatorului, în conformitate cu reprezentarea intereselor urmărite de acesta. Mai mult decât atât, prezența unor companii multinaționale care finanțează litigiilor altor companii care se află în dificultate de susținere a unui litigiu comercial sau care finanțează case de avocatură în perspectiva unor litigii viitoare[22], deschide piața într-o zonă în care noțiunea de alternativă pentru facilitarea accesului la justiție este depășită de nivelul cifrei de afaceri.

Având în vedere dimensiunea acestui fenomen, există șanse reale ca într-un viitor nu foarte îndepărtat să existe un nou segment pe piața avocaturii, un domeniu care să cunoască o nouă specializare a avocaților, cu atât mai mult cu cât perspectivele de reglementare a finanțării litigiilor de către terți implică necesitatea autorizării companiilor care vor să investească în litigii[23]. Mai mult, finanțatorii trebuie să se asigure că îndeplinesc toate condițiile legale pe toată durata de funcționare, aspect ce se corelează cu sancțiuni posibile aplicate de către instituțiile de supraveghere și control.

De subliniat este faptul că, în această industrie, profesia de avocat constituie o condiție sine qua non deoarece consultanța juridică și reprezentarea în fața autorităților sau instanțelor ține de natura domeniului, fiind prezentă încă de la momentul înființării unei companii care are în portofoliu finanțarea litigiilor și până la orice decizie de business privind oportunitatea finanțării unui litigiu. Practic, astfel cum a fost concepută, profesia de avocat este inerentă conceptului nu doar din perspectiva soluționării diferendelor, ci și prin raportare la ramura consultanței.

Cu toate acestea, amplitudinea fenomenului nu va pune la adăpost profesia de avocat de provocările etice, de probleme privind obligația de confidențialitate, de modul în care se va stabili onorariul avocațial[24], de reprezentare a intereselor sau de relația avocatului cu finanțatorul. Uniunea Barourilor din America a observat aceste riscuri la care se poate expune avocatul și a elaborat un ghid de bune practici conform căruia avocatul „va fi mai bine poziționat în reprezentarea intereselor clientului și se vor proteja de probleme ce pot interveni în acest tip de contracte”[25].

4. Particularități procesuale

Raporturile litigioase sunt susceptibile de varii modalități de soluționare, ce pot consta în stingerea diferendului încă din faza incipientă, prin încheierea unei tranzacții între părțile cu interese contrare, dar și prin exercitarea tuturor drepturilor procesuale conferite de lege până la pronunțarea unei hotărâri definitive care să tranșeze raportul dedus judecății.

Prin natura sa, finanțarea litigiilor de către un terț implică prezența unei entități ce este străină de raportul juridic dedus judecății, nefiind considerat parte a litigiului, care însă urmărește un scop patrimonial dintr-un beneficiu potențial pe care partea pe care o finanțează o poate obține în fața instanței.

Instituții precum renunțarea la judecată, renunțarea la dreptul pretins, formularea căilor de atac sau administrarea probelor, în esență aspecte ce nu pot fi prevăzute și definite contractual la momentul încheierii convenției și care sunt capabile să producă schimbări în traseul procesual, au potențialul de a conduce litigiul într-o direcție ce privește mai mult nivelul profitului decât dreptul justițiabilului.

Cu titlu de exemplu, un finanțator care vede oportunitatea de a obține un câștig suplimentar, bazată de pildă pe jurisprudența instanțelor, va fi mult mai încurajat să susțină exercitarea unei căi de atac decât încheierea unei tranzacții care i-ar putea aduce părții despăgubiri poate de un nivel mai redus însă mai rapid. În oglindă cu această ipoteză, poate fi privită și situația unei persoane care nu dispune de resursele necesare pentru a promova și susține un litigiu, iar terțul finanțator să fie singura posibilitate prin care să obțină despăgubirile cuvenite.

Față de orice exemplu se poate imagina, există un lanț cauzal în sensul în care pentru parte nu va exista niciun litigiu fără finanțare, pentru finanțator nu va exista nicio afacere fără pretențiile sau despăgubirile pe care partea le poate pretinde în fața instanței, iar pentru avocat este necesar să se întrunească ambele condiții[26].

Dacă nu beneficiază de o reglementare precisă în domeniu, de o definire expresă a poziției pe care o pot adopta în relație cu partea sau cu avocatul acestuia, soarta procesului va putea depinde de o persoană sau entitate care nici nu este parte în litigiu, fapt potențial vătămător independenței avocatului.

4.1. O nouă parte interesată

Apare astfel o nouă parte interesată în „cadrul procesual” față de care există riscul să influențeze în mod direct tot parcursul litigios. Finanțatorul urmărește scopul, de altfel legitim, de a obține profit, însă intervine posibilitatea ca deciziile părții finanțate să se axeze mai mult spre randamentul investiției așteptat, decât spre patrimoniul personal al părții, aspect ce va avea consecințe mai ales asupra relației avocat-client.

Potențialul control asupra litigiului a fost recunoscut de către Curtea Supremă de Justiție din Australia[27], în timp ce Curtea de Apel a Angliei și Țara Galilor a stabilit că finanțarea din partea terțului este acceptată doar în ipoteza în care reclamantul controlează litigiul[28]. Această antiteză conturează perspective diferite asupra gradului de acceptare a influenței unei persoane, inițial străine de litigiu, asupra unui demers legal ce este garantat de stat ca fiind liber și echitabil.

În strânsă legătură cu acest interes procesual este transparența cu privire la identitatea finanțatorului, obligație de divulgare ce ar incuba avocaților în conformitate cu recomandările Parlamentului European, un aspect esențial ce consolidează garanția imparțialității instanței de judecată. Simpla existență a finanțatorului ar putea conduce la un caz relativ de incompatibilitate al judecătorului[29], iar nedivulgarea identității acestuia ar putea afecta încrederea justițiabilului în actul de justiție. Mai mult, o componentă a transparenței se poate regăsi și în dreptul părților de a cunoaște „armele” de care dispune adversarul.

Față de acest aspect, în sarcina avocatului ar putea fi instituită o nouă obligație procesuală de a informa instanța de judecată cu privire la existența unei terțe persoane interesate în soluționarea litigiului, iar neîndeplinirea obligației ar putea fi urmată de o sancțiune, atât de ordin procesual cât și disciplinar.

4.2. Întinderea despăgubirilor

În materia acordării daunelor morale, este bine cunoscut faptul că revine instanței judecată de a decide proporționalitatea dintre suma acordată cu titlu de despăgubiri și suferința provocată, având în vedere că „nici sistemul legislativ românesc şi nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale”[30], fiind imposibil de conceput criterii stricte de evaluare.

În acest context, în care partea va fi finanțată să introducă acțiunea și să susțină procesul, iar finanțatorul va avea dreptul, în temeiul contractului de finanțare, la o cotă parte din cuantumul compensației acordate, se poate pune întrebarea rezonabilă dacă finanțarea litigiului de către un terț va constitui un criteriu de care judecătorul va ține cont în aprecierea întinderii despăgubirilor.

Cuantumul despăgubirilor trebuie să fie direct proporțional cu vătămarea adusă dreptului sau interesului părții, cu scopul de a ameliora suferința personală a părții prin acordarea unor drepturi pecuniare. Însă, față de natura contractului de finanțare, beneficiul acordat nu va mai fi unul doar personal, ci se va împărți procentual cu finanțatorul.

Este adevărat că finanțatorul a avansat anumite sume pentru a susține litigiul și are dreptul corelativ de a recupera investiția și de a face profit, însă aceste costuri pot fi infime prin raportare la cuantumul acordat părții cu titlu de daune morale, motiv pentru care se poate contura un nou criteriu de apreciere al instanței de judecată, față de beneficiarul real al sumelor acordate părții vătămate.

4.3. Dovada cheltuielilor de judecată

În ipoteza în care partea care a fost finanțată obține o soluție favorabilă în fața instanței, va avea dreptul la acoperirea cheltuielilor de judecată, astfel cum sunt definite de lege[31]. În același timp, este recunoscut și dreptul instanței, chiar din oficiu, de a cenzura cheltuielile de judecată referitoare la onorariul avocațial prin raportare la complexitatea cauzei[32]. Având în vedere interesul urmărit și potența financiară a companiilor de profil, șansele ca acest articol să fie incident într-un litigiu finanțat de un terț cresc exponențial.

Problema ce se ridică în această situație este dacă, în condițiile în care onorariul avocațial va fi suportat de către finanțator, va putea fi folosit contractul de finanțare drept dovadă a întinderii cheltuielilor de judecată. Acest aspect este cu atât mai prezent cu cât Curtea Constituțională[33] a statuat cu privire la opozabilitatea cuantumului prestațiilor avocațiale pentru partea potrivnică, ce se realizează prin însușirea acestora de către instanța de judecată.

În esență, se pune problema dacă onorariile avocațiale achitate de către un terț pentru o parte implicată în proces pot conduce la acordarea cheltuielilor de judecată, aspect imposibil de conceput în lipsa unei reglementări în acest sens. Cu toate că drepturile avocatului nu vor fi afectate de cuantumul cheltuielilor acordate de instanța de judecată, desocotirea dintre client și finanțator cu privire la diferența dintre onorariul convenit și onorariul acordat de instanță rămâne totuși un element din sfera negocierii ce poate procura un avantaj avocatului.

4.4. Creditor privilegiat

Insolvența societăților reprezintă o instituție extrem de prezentă în contextul judiciar, cu atât mai mult cu cât efectele pandemice încă se răsfrâng în economie și conduc la creșterea numărului de societăți în incapacitate de plată.

Fenomenul de extindere economică, prin dezvoltarea companiilor peste granițele statului în care au sediul principal, este strâns legat și de modul în care societățile insolvabile se pot redresa sau chiar dizolva în urma falimentului, aspecte ce privesc insolvența transfrontalieră. Litigiile în materia insolvenței sunt recunoscute pentru durata acestora și, implicit, pentru costurile pe care le presupune desfășurarea procedurii, indiferent dacă este vorba despre o procedură de reorganizare sau o cerere de intrare direct în faliment.

Or, în acest context, terțul finanțat poate fi reprezentat și de o societate aflată deja în incapacitate de a-și îndeplini obligațiile și care nu dispune de resursele necesare pentru a susține costurile unui litigiu. În acest context, cu toate că scopul finanțatorului este ca societatea să se redreseze, având în vedere că procentul câștigului se raportează la sumele obținute de debitoare,  în lipsă unei atente reglementări, există riscul ca finanțatorul să se transforme într-un „administrator special din umbră”. Mai mult, față de acest contract de finanțare, se pune problema în ce categorie de creditori poate fi încadrat finanțatorul sau dacă va beneficia de o cauză de preferință cu privire la recuperarea investiției.

Concluzii

Finanțarea litigiilor de către terți poate fi privită și din perspectiva efectelor pe care le poate produce față de un sistem de drept ce nu cunoaște conceptul, cu atât mai mult cu cât reprezintă o industrie în plină expansiune, de interes pentru actorii de pe piața investițiilor, aflată în atenția instituțiilor și statelor europene.

În modul în care funcționează în statele în care se bucură de reglementare, implicarea unui terț în finanțarea litigiilor constituie un proces complex capabil să producă modificări legislative semnificative. Astfel, reprezintă o reală tendință în mediul juridic european ce conduce spre o nouă perspectivă a profesiei de avocat, fiind conturat un segment solid în materie de soluționare a diferendelor.


[1] U.S. Chamber of Commerce, Institute for Legal Reform, Third Party Litigation Funding: Buying Trouble Across the Globe, https://instituteforlegalreform.com/blog/third-party-litigation-funding-buying-trouble-across-the-globe/ – accesat la 22.02.2023
[2] C.T.Ungureanu, Revista Moldovenească de Drept Internațional și Relații Internaționale nr. 1(35)/2015, Finanțarea litigiilor de comerț internațional prin procedeul Third Party Litigation Funding, pag. 125 https://www.researchgate.net/publication/329625525_FINANTAREA_LITIGIILOR_DE_COMERT_INTERNATIONAL_PRIN_PROCEDEUL_THIRD_PARTY_LITIGATION_FUNDING_FINANCING_INTERNATIONAL_COMMERCIAL_LITIGATION_WITH_THIRD_PARTY_LITIGATION_FUNDING_PRACTICE, accesat la 07.03.2023
[3] The Law Reviews, The Third Party Litigation Funding Law Review: France / Germany / Austria,  https://thelawreviews.co.uk/title/the-third-party-litigation-funding-law-review/france, https://thelawreviews.co.uk/title/the-third-party-litigation-funding-law-review/austria, https://thelawreviews.co.uk/title/the-third-party-litigation-funding-law-review/germany, accesat la 07.03.2023
[4] Parlamentul European (2022), Rezoluția Parlamentului European din 13 septembrie 2022 conținând recomandări adresate Comisiei privind finanțarea privată responsabilă a litigiilor (2020/2130(INL)) https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/TA-9-2022-0308_RO.html
[5] U.S. Chamber of Commerce, supra
[6] M. Steinitz, „Whose Claim Is This Anyway? Third-Party Litigation Funding” (2011). Minnesota Law Review. 452. pag. 1277 https://scholarship.law.umn.edu/mlr/452, accesat la 07.03.2023
[7] European Law Institute, https://www.europeanlawinstitute.eu/projects-publications/current-projects/current-projects/third-party-funding-of-litigation/, accesat la 08.03.2023
[8] Art. 11 alin. (7), Tribunalul Arbitral, Reguli de Arbitraj ale CCI în vigoare de la 1 ianuarie 2021, https://cdn.iccwbo.org/content/uploads/sites/3/2021/06/icc-2021-arbitration-rules-2014-mediation-rules-romanian-version.pdf
[9] C.T.Ungureanu, supra, pag. 130
[10] Parlamentul European (2022), supra, pag. 5, parag. 6
[11] Într-un raport recent publicat (Decembrie 2022) de U.S. Government Accountability Office adresat Congresului Statelor Unite se menționează prezența pe bursă în Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și Australia a acestor fonduri de investiții – a se vedea https://www.gao.gov/assets/gao-23-105210.pdf, accesat la 08.03.2023
[12] https://www.amchameu.eu/system/files/position_papers/tplf_final.pdf, accesat la 12.03.2023
[13] Curtea Europeană a Drepturilor Omului pune accent pe dreptul concret și efectiv al oricărei persoane de a se prezenta în fața instanței – CEDO, Ghid privind art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, pag. 19-23 https://www.echr.coe.int/Documents/Guide_Art_6_RON.pdf
[14] M. Dumitru-Nica, Third Party Litigation Funding – between Business Opportunity and Facilitating Access to Justice, European Journal of Law and Public Administration 2022, Volume 9, Issue 1, pages: 104-111, https://doi.org/10.18662/eljpa/9.1/175
[15] Art. 2 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, U.N.B.R., 2011
[16] https://litigationfinanceinsider.com/new-european-funding-association-launched/, accesat la 12.03.2023
[17] https://associationoflitigationfunders.com/about-us/our-mission/, accesat la 12.03.2023
[18] https://associationoflitigationfunders.com/wp-content/uploads/2018/03/Code-Of-Conduct-for-Litigation-Funders-at-Jan-2018-FINAL.pdf, accesat la 12.03.2023
[19] Le Club des Juristes, Rapport du Club des Juristes, Financement-procès-par-les-tiers, Juin 2014, pag. 18, https://www.leclubdesjuristes.com/wp-content/uploads/2014/01/CDJ_Rapport_Financement-procès-par-les-tiers_Juin-2014.pdf, accesat la 10.02.2023
[20] A. Sarvan, A.R. Petersen, A.-S. Rommerdahl, Third party litigation funding – the next big trailblazer?, 2 martie 2023, https://www.lexology.com/library/detail.aspx?g=6baeaee3-c5e6-4466-9909-84765738880a, accesat la 15.02.2023
[21] Art. 229 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, U.N.B.R., 2011
[22] Parlamentul European (2022), supra, pag. 5, parag. 8
[23] Poate fi comparată cu formalitățile necesare pentru listarea unor companii pe piața reglementată, domeniu în care casele de avocatură au dezvoltat departamente specializate.
[24] Având în vedere caracterul aleatoriu al contractului de finanțare, poate exista o tendință de stabilire a onorariului avocațial tot prin raportare la rezultatul judiciar, fapt ce ar contraveni dispozițiilor din Statutul profesiei de Avocat cu privire la pactul de quota litis.
[25] American Bar Association, Resolution of American Bar Association Best Practices for Third-Party Litigation Funding, August 2020, https://www.americanbar.org/content/dam/aba/directories/policy/annual-2020/111a-annual-2020.pdf. – accesat la 21.02.2023
[26] O.S. Bohórquez, L. Stoll, Third Party Litigations funds and the lawyer s ethics, Universitat Leidein, Leidenlawblog, 28 sept. 2018, https://www.leidenlawblog.nl/articles/third-party-litigations-funds-and-the-lawyers-ethics
[27] M. Steinitz, supra, pag.1279
[28] R. Avraham, A. Wickelgren, Third-Party Litigation Funding – A Signaling Model, 63 DePaul L. Rev. 233 (2014), pag. 242, https://via.library.depaul.edu/law-review/vol63/iss2/4, accesat la 08.03.2023
[29] Cu toate că finanțatorul este un terț față de litigiu, urmărește un interes direct în soluționarea lui, ce poate conduce la noi ipoteze în legătură cu aplicabilitatea unor cazuri relative de incompatibilitate, astfel cum sunt prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 2 și pct. 13 C.proc.civ., M.Of. 247 din 2015.04.10
[30] I.C.C.J., Secția I Civilă, Decizia nr. 824 din 6 aprilie 2016
[31] Art. 451 alin. (1) C.proc.civ., M.Of. 247 din 2015.04.10
[32] Art. 451 alin. (2) C.proc.civ., M.Of. 247 din 2015.04.10
[33] Decizia Curții Constituționale a României nr. 165/27.03.2018, publicată în M.Of. nr. 537/28.06.2018


Avocat Alexandru Șerpe, Baroul București

Citeşte mai mult despre , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership