Transferul magistraților – o analiză succintă a recentelor modificări legislative operate în temeiul Legii nr. 313/2021
3 ianuarie 2022 | Raul Alexandru NESTOR
Raul Alexandru Nestor
Abstract
Following a decision of the Constitutional Court pronounced during June 2020, by Law no. 313/2021, the legislator made an amendment to the legislation on the state of magistrates, trying to reconcile the provisions declared unconstitutional in the special law with the solution of the court of constitutional control.
By Decision no. 454/24 June 2020, the Constitutional Court admitted the exception of high unconstitutionality and found that the legislative solution contained in art. 60 of Law no. 303/2004 on the Statute of Judges and Prosecutors, in the previous wording of Law no. 242/2018, and in art.60 paragraph (1) of Law no. 303/2004, in the subsequent wording of Law no. 242/2018, which does not specify the conditions for the transfer of judges, as well as art. 60 paragraph (3) of Law no. 303/2004, in the subsequent wording of Law no. 242/2018, are unconstitutional, being violated art. 73 paragraph (3) letter l) of the Constitution.
According to the CCR Decision no. 454/24 June 2020: “art. 60 of Law no. 303/2004 is limited to the express regulation only of the competent authority to order the transfer of the judge at his request, without establishing the criteria and the procedure for his transfer. Leaving to the discretion of the Superior Council of Magistracy the establishment, by acts with infralegal legal force, of some essential elements of the judge’s employment relationship and, implicitly, of his status, the law relativizes, impermissibly, the conditions under which the transfer is ordered. These norms, in addition to the fact that they clearly violate art. 125 paragraph (2) of the Constitution, are also contrary to the requirements of stability, predictability and clarity, and by the fact that they allow the issuance of administrative acts of a normative nature, of illegal rank, there is a state of legal uncertainty in this matter.”
The Constitutional Court has ruled that a legal provision must be precise, unequivocal, establish clear, predictable and accessible rules, the application of which must not be arbitrary or abusive. The legal norm must regulate in a uniform, uniform way, to establish minimum requirements applicable to all its addressees.
As a result of this decision, by Law no. 313/2021, the procedure for transferring magistrates was regulated in detail, the national legislator taking over in the body of the organic law several infralegal provisions, provisions previously contained in a normative administrative act adopted by the Superior Council of Magistracy. This way of legislating can only be considered a partial observance of the decision of the constitutional review court, and there may still be criticisms of the constitutionality of the provisions of the law, regarding the observance of the requirements of stability, predictability and clarity of the rules regarding the transfer of magistrates.
Rezumat:
Ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale pronunțate în cursul lunii iunie 2020, prin Legea nr. 313/2021, legiuitorul a operat o modificare a legislației privind statului magistraților, încercând punerea în acord a dispozițiilor declarate neconstituționale din legea specială cu soluția instanței de control constituțional.
Prin Decizia nr. 454/24 iunie 2020, Curtea Constituțională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art.60 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, şi în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, precum şi art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, sunt neconstituţionale, fiind încălcat art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie.
Conform Deciziei CCR nr. 454/24 iunie 2020: ”art. 60 din Legea nr. 303/2004 se limitează la reglementarea expresă numai a autorităţii competente să dispună transferul judecătorului la cererea sa, fără a stabili criteriile şi procedura de transfer al acestuia. Lăsând la latitudinea Consiliului Superior al Magistraturii stabilirea, prin acte cu forţă juridică infralegală, a unor elemente esenţiale ale raportului de muncă al judecătorului şi, implicit, ale statutului acestuia, legea relativizează, în mod nepermis, condiţiile în care se dispune transferul. Aceste norme, pe lângă faptul că încalcă în mod vădit art. 125 alin. (2) din Constituţie, sunt contrare şi exigenţelor de stabilitate, previzibilitate şi claritate, iar prin faptul că permit emiterea unor acte administrative cu caracter normativ, de rang infralegal, în această materie determină o stare de incertitudine juridică.”
Instanța de contencios constituțional a statuat că o dispoziţie legală trebuie să fie precisă, neechivocă, să instituie norme clare, previzibile şi accesibile, a căror aplicare să nu permită arbitrariul sau abuzul. Norma juridică trebuie să reglementeze în mod unitar, uniform, să stabilească cerinţe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi.
Ca urmare a acestei decizii, prin Legea nr. 313/2021 a fost reglementată în mod detaliat procedura de transfer a magistraților, legislatorul național preluând în corpul legii organice mai multe dispoziții infralegale, dispoziții conținute anterior într-un act administrativ normativ adoptat de Consiliul Superior al Magistraturii. Acest mod de legiferare poate fi considerat doar o respectare parțială a deciziei instanței de control constituțional, putând exista în continuare critici de constituționalitate a dispozițiilor din lege în ceea ce privește respectarea exigenţelor de stabilitate, previzibilitate şi claritate a normelor referitoare la transferul magistraților.
I. Necesitatea unei modificări a cadrului normativ în materia transferului magistraților
Deși menționată în Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor[1] și în Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii[2], instituția transferului magistraților nu a beneficiat inițial de o reglementare detaliată decât prin acte normative inferioare ca forță juridică legii organice.
În acest sens, ulterior revizuirii Constituției din anul 2003, la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii au fost adoptate mai multe hotărâri de aprobare a regulamentelor conținând procedura și criteriile analizate în cazul transferului sau detașării magistraților.
Până la publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 454 din 24 iunie 2020[3] a fost în vigoare Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006[4].
În absența din cele două legi menționate mai sus a unor prevederi detaliate cu privire la condiţiile în care se realizează transferul judecătorilor, prin art. 3 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, au fost reglementate criteriile analizabile în cazul unor cereri de transfer. Conform acestor dispoziții, „La soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor şi procurorilor la alte instanţe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii:
– volumul de activitate al instanţei sau parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele ori parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;
– vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror;
– vechimea la instanţa sau parchetul de la care se solicită transferul;
– vechimea în gradul aferent instanţei, respectiv parchetului la care se solicită transferul;
– specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei/completului corespunzător specializării, precum şi disponibilitatea de a activa în alte secţii/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanţei/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerinţele acesteia.
– domiciliul solicitantului;
– locul de muncă al soţului sau soţiei;
– distanţa dintre domiciliul şi sediul instanţei sau parchetului la care funcţionează judecătorul ori procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;
– starea de sănătate şi situaţia familială”.
Având în vedere formularea textului din Regulament, considerăm că enumerarea avea caracter exemplificativ, existând posibilitatea invocării unui alt temei faptic care să justifice formularea unei cereri de transfer la o altă instanță sau la un alt parchet (spre exemplu evitarea unei situații de incompatibilitate constantă a unui judecător din cadrul instanței respective sau admiterea repetată a unor cereri de strămutare).
În egală măsură, din analiza art.3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, vom observa că nu era reglementată o pondere concretă acordată fiecărui criteriu analizabil de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii în cazul cererilor de transfer. În absența unei asemenea precizări, nu se putea cunoaște cu certitudine dacă soluția pronunțată cu privire la o cerere de transfer este consecința stării de sănătate, a situației familiale sau a volumului de activitate al instanţei de la care se solicită transferul.
Un asemenea mod de reglementare a fost de natură să conducă la formularea unor critici atât cu privire la modul de reglementare al condiţiilor transferului, cât şi referitor la criteriile în funcţie de care se soluţionează cererile de transfer atunci când sunt mai multe solicitări pentru acelaşi post vacant, aspecte care ar fi trebuit reglementate expres în legea referitoare la statutul judecătorilor şi procurorilor.
În acest sens, într-o cauză aflată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei hotărâri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost respinsă o contestaţie împotriva hotărârii Secţiei de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii de respingere a cererii de transfer, a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.60 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor şi ale art.40 lit.i) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
În motivarea acestei excepții de neconstituționalitate, s-a arătat că atât condiţiile transferului, cât şi criteriile în funcţie de care se soluţionează cererile de transfer atunci când sunt mai multe solicitări pentru acelaşi post vacant trebuie prevăzute expres în legea organică a Consiliului Superior al Magistraturii sau în legea referitoare la statutul judecătorilor şi procurorilor. De asemenea, s-a mai susținut în motivarea aspectelor de temeinicie a excepției de neconstituționalitate invocate, că dispoziţiile legale criticate nu respectă cerinţele de calitate ale legii, întrucât judecătorii, raportându-se la prevederile lacunare ale legii, nu sunt în măsură să îşi adapteze conduita în mod corespunzător şi nici să aibă reprezentarea precisă a derulării şi a rezultatului procedurii de transfer. Textele criticate nu prevăd criteriile de transfer şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru admiterea unei cereri de transfer, mai ales în situaţia în care sunt formulate mai multe cereri pentru acelaşi post vacant. Întrucât se lasă la latitudinea Consiliului Superior al Magistraturii stabilirea, prin acte cu forţă juridică infralegală, a unor elemente esenţiale ale raportului de muncă al magistratului şi, implicit, ale statutului acestuia, legea imprimă un caracter relativ, nepermis procedurii şi cazurilor de transfer al magistraților. Astfel de norme, de natură infralegală, determină în privinţa magistraților o stare de incertitudine juridică.
S-a mai arătat că practica autorităţii care dispune transferul judecătorilor este total imprevizibilă, aplicându-se în mod arbitrar şi prioritar când un criteriu, când altul, în funcţie de elemente necunoscute, fiind practic imposibil să se analizeze acele criterii în mod cumulativ pentru toţi solicitanţii, neexistând criterii precise şi o ordine prestabilită de aplicare a acestora sau o pondere a lor, aspect care dă naştere la arbitrariu.
Astfel, în motivarea aceleiași excepții, s-a susţinut că au fost admise cereri de transfer, chiar dacă vechimea în funcţie a judecătorilor respectivi era de 1 lună sau 3 luni, în schimb au fost respinse alte cereri de transfer, în condiţiile în care vechimea judecătorului era de peste 15 ani; alteori au avut preponderenţă motive care ţineau de situaţia familială, domiciliul solicitanţilor, motive personale deosebite sau gradul de încărcare a instanţei la care s-a solicitat transferul.
Prin Decizia nr. 454/24 iunie 2020, Curtea Constituțională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, şi în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, precum şi art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, sunt neconstituţionale.
În motivarea acestei decizii, instanța de control constituțional a reținut că soluția legislativă cuprinsă în art.60 din Legea nr. 303/2004, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, încalcă art.73 alin. (3) lit. l) din Constituţie.
Conform paragrafului nr. 31 al Deciziei CCR nr. 454/24 iunie 2020: ”(….) art. 60 din Legea nr. 303/2004 se limitează la reglementarea expresă numai a autorităţii competente să dispună transferul judecătorului la cererea sa, fără a stabili criteriile şi procedura de transfer al acestuia. Lăsând la latitudinea Consiliului Superior al Magistraturii stabilirea, prin acte cu forţă juridică infralegală, a unor elemente esenţiale ale raportului de muncă al judecătorului şi, implicit, ale statutului acestuia, legea relativizează, în mod nepermis, condiţiile în care se dispune transferul. Aceste norme, pe lângă faptul că încalcă în mod vădit art. 125 alin. (2) din Constituţie, sunt contrare şi exigenţelor de stabilitate, previzibilitate şi claritate, iar prin faptul că permit emiterea unor acte administrative cu caracter normativ, de rang infralegal, în această materie determină o stare de incertitudine juridică.”
Instanța de contencios constituțional a statuat că o dispoziţie legală trebuie să fie precisă, neechivocă, să instituie norme clare, previzibile şi accesibile, a căror aplicare să nu permită arbitrariul sau abuzul. Norma juridică trebuie să reglementeze în mod unitar, uniform, să stabilească cerinţe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi.
La paragraful nr. 33 al deciziei menționate, se arată ”că soluția legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, generează o stare de impredictibilitate şi, astfel, încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece, de la caz la caz, în mod arbitrar, se poate decide într-un mod subiectiv cu privire la cariera judecătorilor”.
II. Respectarea Deciziei CCR nr. 454/24 iunie 2020 de către legiuitor în reglementarea procedurii de transfer a judecătorilor
În Monitorul Oficial Nr. 1232/28.XII.2021 a fost publicată Legea nr. 313 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Prin acest act normativ a fost introdus în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor un nou articol, respectiv articolul 611 conform căruia: ”La soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanțe și ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii:
a) motivele cuprinse în avizele consultative motivate și punctele de vedere prevăzute la art. 60 alin. (1);
b) volumul de activitate al instanței sau al parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele sau la parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;
c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției sau al completului corespunzător specializării;
d) vechimea la instanța sau la parchetul de la care se solicită transferul;
e) vechimea efectivă în funcția de judecător sau, după caz, de procuror;
f) vechimea în gradul aferent instanței sau parchetului la care se solicită transferul;
g) disponibilitatea de a activa în secția sau în completul corespunzător specializării postului vacant;
h) domiciliul sau, după caz, reședința solicitantului;
i) distanța dintre domiciliul sau, după caz, reședința și sediul instanței sau al parchetului la care funcționează judecătorul sau procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;
j) starea de sănătate și situația familială”.
Deși în acord cu soluția instanței de control constituțional, în materia statutului magistraților a fost adoptată o lege organică, criteriile și procedura transferului magistraților nemaifiind reglementate printr-un act normativ cu forță juridică inferioară legii organice, apreciem totuși că legiuitorul s-a conformat doar în parte Deciziei CCR nr. 454/24 iunie 2020.
Din punct de vedere al efectelor juridice, deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. În consecinţă, toate autorităţile publice sunt obligate să respecte deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale.
Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii, puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. În consecinţă, atât Parlamentul, cât şi Guvernul, respectiv autorităţile şi instituţiile publice urmează să respecte întru totul atât considerentele, cât şi dispozitivele acestora. În acest sens sunt Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995[5], Decizia nr. 1415/2009[6], Decizia nr. 414/2010[7], Decizia nr. 415/2010[8].
În concluzie, în reglementarea detaliată a procedurii de transfer a magistraților, apreciem că legislatorul nu trebuia să aibă în vedere exclusiv necesitatea de a reglementa o asemenea procedură prin lege organică, ci ar fi trebuit să aibă în vedere și celelalte aspecte de neconstituționalitate analizate în considerentele deciziei instanței de control constituțional.
Reamintim că în motivarea temeiniciei excepției de neconstituționalitate, autorul excepției a arătat că ”practica autorităţii care dispune transferul judecătorilor este total imprevizibilă, aplicându-se în mod arbitrar şi prioritar când un criteriu, când altul, în funcţie de elemente necunoscute, fiind practic imposibil să se analizeze acele criterii în mod cumulativ pentru toţi solicitanţii. Se arată că nu există criterii precise şi o ordine prestabilită de aplicare a acestora sau o pondere a lor, aspect care dă naştere la arbitrariu. Astfel, se susţine că au fost admise cereri de transfer, chiar dacă vechimea în funcţie a judecătorilor respectivi era de 1 lună sau 3 luni, în schimb au fost respinse alte cereri de transfer, în condiţiile în care vechimea judecătorului era de peste 15 ani; alteori au avut preponderenţă motive care ţineau de situaţia familială, domiciliul solicitanţilor, motive personale deosebite sau gradul de încărcare a instanţei la care s-a solicitat transferul.”(paragraful nr. 5 al deciziei nr. 454/24 iunie 2020).
Cu referire la această critică de neconstituționalitate, observăm că instanța de contencios constituțional oferă un răspuns punctual, menționând la paragraful nr. 32 al deciziei că, ”referitor la lipsa de previzibilitate a textului de lege criticat, Curtea, în jurisprudenţa sa referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, a statuat că una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr.1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate – care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist – să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat”.
Deși se susține că Legea nr. 313/2021 a avut ca scop modificarea Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, în sensul punerii acesteia în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 454/24 iunie 2020, observăm că reglementarea nouă a preluat într-o formă foarte puțin modificată chiar criteriile menționate de art.3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, fără a se încerca o ierarhizare a greutății acestora sau cel puțin acordarea unei anumite valori fiecărui criteriu.
Deși considerentele Curții Constituționale au impus legiuitorului formularea cu o precizie suficientă a actului normativ astfel încât persoanele interesate să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat, preluarea criteriilor menționate în art.3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, fără alte modificări, este în măsură să conducă la aceeași incertitudine subliniată de autorul excepției de neconstituționalitate admise.
Redarea criteriilor menționate de art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor în dispozițiile legii organice, nu va conduce decât la aceeași situație în care judecătorii nu pot fi în măsură să îşi adapteze conduita în mod corespunzător şi nici să aibă reprezentarea precisă a derulării şi a rezultatului procedurii de transfer.
Deși Curtea Constituțională a făcut trimitere la previzibilitate, dispozițiile Legii nr. 313/2021 nu prevăd criteriile de transfer şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru admiterea unei cereri de transfer în situaţia în care sunt formulate mai multe cereri pentru acelaşi post vacant.
Chiar dacă potrivit dispozițiilor art. 611 alin. (4): ”Toate cererile de transfer formulate în condițiile alin. (1) pentru un anumit post vacant, depuse în termen la Consiliul Superior al Magistraturii, se analizează și se soluționează de Secția pentru judecători, respectiv de Secția pentru procurori în aceeași ședință, în baza criteriilor prevăzute la art. 612”, apreciem că nu sunt îndeplinite în continuare condițiile minime de previzibilitate la care s-au referit atât autorul excepției de neconstituționalitate cât și instanța de control constituțional.
În ipoteza în care mai mulți judecători vor formula cereri de transfer pentru o instanță unde sunt vacante mai multe locuri, instanță a cărei încărcătură pe judecător este superioară oricărei alte instanțe, în absența unui punctaj minim alocat sau a unei ponderi procentuale alocate fiecărui criteriu, va exista în continuare aceeași lipsă de previzibilitate ca și sub imperiul reglementării declarate neconstituționale. Soluția de admitere sau, după caz, de respingere a cererii de transfer nu va putea fi justificată pe caracterul predominant al anumitor criterii prevăzute la art. 612 al Legii nr. 304/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor.
Menținerea acestui mod de reglementare va permite în continuare admiterea cererilor de transfer, chiar dacă vechimea în funcţie a judecătorilor respectivi este de 1 lună sau 3 luni sau respingerea altor cereri de transfer, în condiţiile în care vechimea judecătorului depășeste 15 ani, alteori putând fi oferită preponderenţă motivelor care ţin de situaţia familială, de domiciliul solicitanţilor, sau altor motive personale deosebite ori gradului de încărcare al instanţei la care s-a solicitat transferul.
Desigur că legislatorul organic are dreptul să preia în corpul unei legi prevederi ale unor acte normative infralegale, însă respectarea obligației de reglementare previzibilă impune acestuia o detaliere a unor asemenea dispoziții, tocmai pentru a oferi destinatarilor normei o posibilitate de apreciere reală a modului de soluționare a unei cereri de transfer.
În măsura în care legislatorul ar fi optat pentru reglementarea unui punctaj acordat pentru fiecare criteriu de transfer, fiecare judecător ar putea cântări mult mai bine decizia de a solicita transferul la o altă instanță. Astfel, spre exemplu, în situația în care legiuitorul ar fi optat pentru acordarea unei procent de 25% criteriului constând în volumul de activitate al instanței sau al parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, singurii interesați să formuleze cereri de transfer ar fi magistrații care își desfășoară activitatea la instanțele cu volum mai mic de activitate și care ar solicita să fie transferați la instanțele cu un volum mai mare de activitate și unde prin ipoteză există acele posturi care pot fi ocupate ca urmare a procedurii de transfer. Acordarea unei ponderi atât de ridicate acestui criteriu ar conduce și la previzibilitatea soluției cu privire la cererile de transfer formulate de judecătorii care își desfășoară activitatea la instanțele cu volum mare de activitate.
Desigur că stabilirea prin lege a unui procent de 25% pentru acest criteriu de transfer reprezintă o soluție orientativă, stabilirea cotei procentuale sau a ponderii putând opera și prin alocare informatizată, programul de calculator putând stabili o anumită valoare concretă prin raportare la valorile volumului de activitate al celor două instanțe implicate. Spre exemplu, dacă diferența dintre volumul de activitate al instanței de la care se solicită transferul și volumul de activitate al instanței la care se solicită transferul este mai mare de 25%, în ipoteza în care se solicită transferul la instanța cu volum mai mare de activitate, ponderea alocată de sistemul informatizat acestui criteriu poate fi mai mare de 30%.
Chiar dacă efortul necesar unei asemenea reglementări ar fi unul substanțial, numai în acest mod se poate asigura respectarea deplină a Deciziei CCR nr. 454/24 iunie 2020.
Reglementând ca și criterii de transfer starea de sănătate și situația familială, legiuitorul ar fi trebuit să precizeze cel puțin cu titlu orientativ, ce pondere pot avea aceste aspecte în luarea deciziei cu privire la transfer, respectiv dacă pot exista situații în care aceste criterii cu caracter personal ar putea prevala criteriilor specifice transferului în interesul instanței cu volum mai mare de activitate, fiind necesar să precizeze cel puțin exemplificativ care ar fi acele situații în care transferul să opereze preponderent în considerarea stării de sănătate.
Fiind cunoscut că existența unei afecțiuni medicale poate justifica exercitarea altor drepturi recunoscute de lege, cum ar fi dreptul la asistență medicală de specialitate și la concediu medical, în cazul admiterii unei cereri de transfer pentru motive legate de starea de sănătate, legiuitorul ar fi trebuit să impună cel puțin condiția ca asistența medicală, respectiv tratamentul de specialitate să poată fi accesat în condiții mai avantajoase în localitatea în care funcționează instanța la care se solicită transferul, putându-se prezuma în mod rezonabil că judecătorul care formulează o asemenea cerere de transfer în considerarea stării de sănătate, va opta pentru continuarea activității și nu pentru exercitarea dreptului la concediui medical.
O vechime consistentă în activitate la instanța de la care se solicită transferul ar putea justifica acordarea unei ponderi mai ridicate decât în cazul altui judecător cu o vechime mai redusă în cadrul aceleiași instanțe, fiind deci previzibilă o soluție de admitere a cererii de transfer formulate de magistratul cu o mai mare vechime în funcție. Credem însă că legiuitorul ar fi trebuit să prevadă expres ca acordarea unei ponderi semnificative acestui criteriu să opereze doar în cazul vechimii în activitate efectivă în cadrul instanței, lipsa unei asemenea precizări putând conduce la acordarea preferențială a transferului unor persoane care au beneficiat de detașări sau delegări succesive în defavoarea persoanelor care au desfășurat activitate numai ca judecător în cadrul instanței. Lipsa unei asemenea precizări, în condițiile unei criteriu reglementat drept vechimea la instanța sau la parchetul de la care se solicită transferul, poate conduce la admiterea unei cereri de transfer formulate de o persoană care nu a desfășurat deloc activitate în ultimii 5 ani în cadrul instanței ca urmare a detașării la o altă instituție, în detrimentul unei persoane care a desfășurat o activitate în mod continuu în cadrul aceleiași instanțe.
În ceea ce privește disponibilitatea de a activa în secția sau în completul corespunzător specializării postului vacant, se poate observa o ameliorare a fondului reglementării, în condițiile în care prin art.3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor se făcea referire la specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei/completului corespunzător specializării, precum şi la disponibilitatea de a activa în alte secţii/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanţei/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerinţele acesteia.
Desigur că și în condițiile unei vechimi consistente într-o anumită specializare la instanța de la care se solicită transferul, judecătorul va putea opta pentru desfășurarea activității la instanța unde se solicită transferul într-o altă specializare, însă exprimarea unei asemenea opțiuni cu ocazia formulării cererii de transfer ar trebui făcută numai în condițiile în care judecătorul respectiv cunoaște cu certitudine secția sau completul corespunzător specializării postului vacant, ceea ce impune obligația de informare cu exactitate asupra acestui aspect.
Cel puțin în cazul tuturor sesiunilor de transfer desfășurate până în acest moment, prin publicarea listei posturilor vacante avea loc informarea judecătorilor, însă doar cu privire la instanțele unde existau posturi vacante care puteau fi ocupate prin transfer, neefiind postate informații cu privire la secția sau completul corespunzător specializării postului vacant. Asemenea date extrem de importante pentru soluționarea cererii de transfer erau menționate tocmai în avizul consultativ motivat prevăzut la art. 60 alin. (1), document redactat însă numai ulterior depunerii cererii de transfer, magistratul având doar posibilitatea retragerii cererii de transfer în cazul lipsei posturilor la secția sau la completul corespunzător specializării.
Prin urmare, pentru o informare exactă a judecătorilor care ar dori să formuleze cereri de transfer, credem că la art. art. 61. alin (1) din Lege ar fi trebuit reglementată declanșarea procedurii de transfer prin publicarea pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii a unui anunț, însoțit de lista posturilor vacante de la instanțe sau parchete, precum și a posturilor care urmează a se vacanta, cu precizarea în anunțul postat a secției sau a completului corespunzător specializării postului vacant.
Cunoscut fiind că judecătorul care dorește să formuleze o cerere de transfer, a desfășurat o activitate într-o anumită specializare într-o perioadă consistentă de timp, este posibil ca acesta să nu dorească o schimbare a specializării, astfel încât nici nu ar mai formula o cerere de transfer cunoscând de la declanșarea procedurii de transfer faptul că la instanța unde ar dori să se transfere, nu există posturi conform specializării sale.
În concluzie, apreciem că prin Legea nr. 313/2021, deși s-a dorit o modificare a Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, în sensul transpunerii în planul reglementării pozitive a jurisprudenței Curții Constituționale, acest deziderat nu a fost atins decât parțial, rămânând în continuare critici care ar putea fi ridicate pe calea excepției de neconstituționalitate mai ales în ceea ce privește lipsa de previzibilitate a textului de lege.
O prevedere conform căreia toate cererile de transfer formulate pentru un anumit post vacant, depuse în termen la Consiliul Superior al Magistraturii, se analizează și se soluționează de Secția pentru judecători, respectiv de Secția pentru procurori în aceeași ședință, în baza criteriilor prevăzute la art. 612, în absența reglementării unor criterii specifice examinării cererilor de transfer depuse de doi judecători aflați în situații identice, poate fi considerată ca o formă de încălcare a principiului nediscriminării, cu consecințe inclusiv asupra caracterului constituțional al normei criticate.
[1] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005;
[2] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2004;
[3] Monitorul Oficial nr. 655 din 24.07.2020;
[4] Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 12 aprilie 2006;
[5] Monitorul Oficial nr. 16 din 26 ianuarie 1995;
[6] Monitorul Oficial nr. 796 din 23 noiembrie 2009;
[7] Monitorul Oficial nr. 291 din 4 mai 2010;
[8] Monitorul Oficial nr. 294 din 5 mai 2010
Judecător Raul Alexandru Nestor, Curtea de Apel Ploiești
