Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Măsurile asigurătorii în procesul penal. Aspecte generale
18.08.2020 | Andrada-Georgiana MARIN

JURIDICE - In Law We Trust
Andrada-Georgiana Marin

Andrada-Georgiana Marin

Abstract

În prezentul articol tratăm aspecte legate de măsurile asigurătorii, cum ar fi: noţiunea, dispunerea, obiectul, categoriile de măsuri asigurătorii şi contestarea acestora. Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea sechestrului asupra acestora de către procuror, în cursul urmăririi penale, prin ordonanță ori de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanţa de judecată, în procedura de cameră preliminară, respectiv în cursul judecăţii, din oficiu sau la cererea procurorului, prin încheiere motivată pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

1. Introducere

Pe parcursul procesului penal, organele judiciare competente sunt apte de a dispune luarea anumitor măsuri procesuale ce se impun pentru a asigura şi garanta desfăşurarea normală a procesului penal, executarea pedepsei, repararea pagubei produse prin săvârşirea infracţiunii şi pentru a preveni săvârşirea de fapte antisociale.

Măsurile procesuale ce se pot dispune în timpul procesului penal sunt: măsurile preventive, măsurile asigurătorii, măsurile de siguranţă, precum şi măsuri de reparaţie imediată, aşa cum sunt considerate de doctrină ca fiind restituirea lucrurilor şi restabilirea situaţiei anterioare.

Măsurile asigurătorii sunt acele măsuri procesuale, de constrângere şi cu caracter real prin care organele judiciare indisponibilizează anumite bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea, sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

Înţelegem prin măsuri asigurătorii sechestrul penal propriu-zis, notarea ipotecară şi poprirea.

În actualul Cod de procedură penală, măsurile asigurătorii sunt localizate în Partea generală, Titlul V, intitulat „Măsurile preventive şi  alte măsuri procesuale”, respectiv în Capitolul III denumit „Măsurile asigurătorii, restituirea lucrurilor şi restabilirea situaţiei anterioare”, unde sunt prevăzute dispoziţiile legale referitoare la: măsurile asigurătorii, procedura sechestrului, procesul-verbal de sechestru, notarea ipotecară, poprirea, contestarea măsurilor asigurătorii, precum şi valorificarea bunurilor sechestrate.

În ceea ce priveşte funcţionalitatea măsurilor asigurătorii, aceasta este numai una asigurătorie, şi nu reparatorie.

Scopul măsurilor asigurătorii este acela de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

2. Conţinut

Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea sechestrului asupra acestora de către procuror, în cursul urmăririi penale, prin ordonanță ori de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanţa de judecată, în procedura de cameră preliminară, respectiv în cursul judecăţii, din oficiu sau la cererea procurorului, prin încheiere motivată pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale deoarece acestea se iau numai în cursul procesului penal. Măsurile asigurătorii au un caracter real, şi nu personal, deoarece acestea vizează bunurile anumitor persoane, şi nu persoanele. Măsurile asigurătorii sunt măsuri de constrângere, şi nu de ocrotire a suspectului sau inculpatului ori a părţii responsabile civilmente.

În principiu, luarea măsurilor asigurătorii este facultativă, astfel legiuitorul a lăsat la libera apreciere a organelor judiciare competente, respectiv la aprecierea procurorului, judecătorului de cameră preliminară sau instanţei de judecată, să dispună luarea măsurilor asigurătorii dacă împrejurările o impun. De precizat este faptul că, aceste măsuri pot fi luate numai în cursul procesului penal, deci trebuie să avem cel puţin urmărirea penală începută in personam, astfel „măsurile asigurătorii nu pot fi luate în afara procesului penal.[1]

De asemenea, „aplicarea măsurii nu este condiţionată de punerea în mişcare a acţiunii penale.[2]

Ca excepţie de la caracterul facultativ al măsurilor asigurătorii, există situaţii în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie cum este situaţia prevăzută la alin. (7) art. 2491 din Codul de procedură penală în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, precum şi în alte situaţii speciale, cum ar fi: săvârşirea unor  infracţiuni de corupţie în condiţiile Legii nr. 78/2000, a unor infracţiuni de spălare de bani şi finanţare a terorismului, dar şi în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală din Legea nr. 241/2005.

Competenţa de a dispune luarea măsurilor asigurătorii diferă după cum acestea sunt luate în faza urmăririi penale sau în faza judecăţii.

Dacă suntem în faza urmăririi penale, organul judiciar competent să dispună luarea măsurilor asigurătorii este procurorul, prin ordonanţă. Menționăm faptul că, în actuala reglementare organele de cercetare penală nu mai pot dispune luarea măsurilor asigurătorii, aşa cum se întâmpla conform reglementării anterioare. Când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului, rechizitoriul poate să cuprindă şi propunerea de luare a măsurilor asigurătorii, dacă acestea nu au fost luate anterior, sau de menţinere, revocare ori înlocuire a măsurilor asigurătorii deja dispuse.

Dacă în cursul urmăririi penale au fost luate măsuri asigurătorii, iar procurorul dispune o soluţie de netrimitere în judecată, acesta va menţine măsurile asigurătorii instituite  pentru: garantarea reparării prejudiciului (acestea se vor desfiinţa de drept, însă dacă în termen de 30 de zile de la rămânerea  definitivă a soluţiei persoana prejudiciată nu formulează acţiune la instanţa civilă), plata cheltuielilor judiciare şi pentru garantarea confiscării speciale (până la soluţionarea de către judecătorul de cameră preliminară a propunerii de confiscare specială, dacă se impune acest lucru, în caz contrar urmând a se dispune ridicarea sechestrului). Va ridica măsurile asigurătorii instituite pentru: garantarea confiscării extinse şi asigurarea plăţii amenzii penale.”[3]

Dacă suntem în procedura de cameră preliminară sau de judecată, organul judiciar competent să dispună luarea măsurilor asigurătorii este judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, la solicitarea procurorului sau din oficiu, prin încheiere motivată.

Măsurile asigurătorii se pot dispune împotriva suspectului, aşa încât trebuie să avem cel puţin urmărirea penală începută in personam. Suspectul este persoana cu privire la care, din datele şi probele existente în cauză, rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. Odată pusă în mişcare acţiunea penală, suspectul devine inculpat, astfel încât dacă împotriva suspectului se pot dispune măsuri asigurătorii, cu atât mai mult acestea se pot dispune şi împotriva inculpatului. Măsurile asigurătorii pot fi dispune şi împotriva părţii responsabile civilmente, respectiv împotriva persoanei care, potrivit legii civile, are obligaţia legală sau convenţională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune şi care este chemată să răspundă în procesul penal.

Astfel, conform art. 249 alin. (3) – (5) din Codul de procedură penală, măsurile asigurătorii se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului, ale persoanei responsabile civilmente ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile care urmează a fi confiscate.

Măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului, deoarece răspunderea penală este personală. Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.

Măsurile asigurătorii în vederea confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate. Aceste alte persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate pot fi: ascendenţii, descendenţii, soţul, terţii sau chiar persoana juridică pe care persoana condamnată o controlează şi cărora li s-au transmis bunuri de la cel condamnat sau de la un terţ.

Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora.

În doctrină s-a arătat că pentru luarea măsurilor asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) „să existe o pagubă materială

b) paguba să fie produsă prin infracţiune

c) cu privire la infracţiune să existe un proces penal

d) să existe parte civilă”[4]

Ultima condiţie menţionată nu vizează situaţia în care acţiunea civilă se exercită din oficiu.

În ipoteza în care pe parcursul procesului penal sunt dispuse măsuri asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune, acestea trebuie să vizeze întreg prejudiciul cauzat şi nu o parte din acesta, dar nu trebuie să depăşească ceea ce este necesar pentru repararea prejudiciului, fiind astfel atât o garanţie pentru partea civilă, cât şi pentru suspect sau inculpat ori partea responsabilă civilmente, opinie exprimată şi în doctrină potrivit căreia ,,măsura asigurătorie – atunci când a fost luată  în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune – trebuie să urmărească garantarea integrală a pagubei cauzate, aşa încât bunurile indisponibilizate să fie suficiente pentru acoperirea despăgubirilor acordate la soluţiunarea cauzei; dar, pe de altă parte, instituirea sechestrului nu trebuie să se transforme într-o măsură vexatorie pentru datornic, adică nu trebuie să fie indisponibilizate mai multe bunuri decât apare necesar pentru acoperirea pagubei.[5]

Măsurile asigurătorii pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale părţii responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora.

Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, însă există şi bunuri care nu pot face obiectul măsurilor asigurătorii cum ar fi: bunurile care aparţin unei autorităţi sau instituţii publice ori unei alte persoane de drept public precum şi bunurile exceptate de lege.

În ceea ce priveşte bunurile exceptate de lege, care nu pot face obiectul măsurilor asigurătorii, acestea sunt:

a) bunurile de uz personal sau casnic indispensabile traiului debitorului (suspectului sau inculpatului ori părţii responsabile civilmente) şi familiei sale şi obiectele de cult, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel;

b) obiectele indispensabile persoanelor cu handicap şi cele destinate îngrijirii bolnavilor;

c) alimentele necesare debitorului (suspectului sau inculpatului ori părţii responsabile civilmente) şi familiei sale pe timp de 3 luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele necesare până la noua recoltă, animalele destinate obţinerii mijloacelor de subzistenţă şi furajele necesare pentru aceste animale până la noua recoltă

d) combustibilul necesar debitorului (suspectului sau inculpatului ori părţii responsabile civilmente) şi familiei sale socotit pentru 3 luni de iarnă;

e) scrisorile, fotografiile şi tablourile personale de familie;

f) alte asemenea bunuri declarate neurmăribile în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.

Durata măsurilor asigurătorii în cadrul procesului penal este nedeterminată. În doctrină s-a arătat că ,,măsura asigurătorie durează până la soluţionarea definitivă a cauzei. Ea poate fi revocată şi înainte de această dată, dacă au dispărut temeiurile pentru care a fost luată, de către acelaşi organ care a dispus luarea ei sau de instanţa în faţa căreia se află cauza.”[6]

Dacă în cursul urmăririi penale au fost luate măsuri asigurătorii, iar procurorul dispune o soluţie de netrimitere în judecată, acesta va menţine măsurile asigurătorii instituite pentru: garantarea reparării prejudiciului (acestea se vor desfiinţa de drept, însă dacă în termen de 30 de zile de la rămânerea  definitivă a soluţiei persoana prejudiciată nu formulează acţiune la instanţa civilă), plata cheltuielilor judiciare şi pentru garantarea confiscării speciale (până la soluţionarea de către judecătorul de cameră preliminară a propunerii de confiscare specială, dacă se impune acest lucru, în caz contrar urmând a se dispune ridicarea sechestrului). Va ridica măsurile asigurătorii instituite pentru: garantarea confiscării extinse şi asigurarea plăţii amenzii penale.”[7]

Măsurile asigurătorii sunt: sechestrul penal propriu-zis, notarea ipotecară şi poprirea.

Sechestrul penal propriu-zis reprezintă măsura asigurătorie cu cea mai frecventă aplicare în practică; constă în indisponibilizarea anumitor bunuri mobile aparţinând suspectului sau inculpatului ori părţii responsabile civilmente (în ipoteza reparării pagubei produse prin infracţiune ori a acoperirii cheltuielilor judiciare), aparţinând suspectului sau inculpatului ori altor persoane (în ipoteza confiscării speciale sau al confiscării extinse) ori aparţinând numai suspectului sau inculpatului (în ipoteza pedepsei amenzii).[8]

Prin indisponibilizarea bunurilor aparţinând suspectului sau inculpatului ori părţii responsabile civilmente înţelegem faptul că aceste bunuri sechestrate nu pot face obiectul unor acte de dispoziţie şi nu pot fi grevate cu sarcini reale, însă proprietarul păstrează dreptul de folosinţă, cu excepţia cazului în care s-a dispus şi ridicarea sau sigilarea bunurilor sechestrate.

Procedura sechestrului presupune trei acţiuni, şi anume: identificarea bunurilor sechestrate, evaluarea bunurilor şi declararea ca sechestrate.

Prin identificarea bunurilor sechestrate înţelegem individualizarea, enumerarea şi prezentarea amănunţită a caracteristicilor pe care acestea le au, astfel încât acestea să nu poată fi înlocuite.   Prin evaluarea bunurilor asupra cărora a fost instituit sechestrul înţelegem stabilirea valorii de circulaţie pe piaţă a acestora, putându-se recurge, dacă este cazul, la evaluatori sau experţi. Prin declararea ca sechestrate a bunurilor care formează obiectul măsurii asigurătorii înţelegem aducerea la cunoştiinţa terţilor despre luarea acestei măsuri prin menţiunea făcută în registrele de publicitate specifice.

Sechestrul constă în indisponibilizarea bunurilor, de regulă, în mâinile celui împotriva căruia s-a dispus măsura, astfel încât se păstrează dreptul de folosinţă, dar nu şi dreptul de dispoziţie. Bunurile sechestrate pot fi sigilate sau nu, rămânând în mâinile celui împotriva căruia s-a dispus sechestrul ori pot fi încredinţate unui custode.

Ridicarea bunurilor este facultativă, însă dacă organul judiciar consideră că există pericolul înstrăinării, acesta poate dispune ridicarea bunurilor sechestrate.

Ridicarea bunurilor sechestrate este obligatorie dacă avem ca obiect al măsurii asigurătorii bunuri perisabile, obiecte din metale sau pietre preţioase, mijloace de plată străine, titluri de valoare interne, obiecte de artă sau de muzeu, colecţii de valoare, precum şi sumele care fac obiectul sechestrului.

Notarea ipotecară este o formă specială a sechestrului care constă în indisponibilizarea unor bunuri imobile, chiar şi bunuri mobile care pot fi ipotecate pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune. Pentru bunurile imobile sau mobile sechestrate, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa care a dispus instituirea sechestrului cere organului competent notarea ipotecară asupra bunurilor sechestrate, anexând o copie de pe ordonanţa sau încheierea prin care s-a dispus sechestrul şi un exemplar al procesului-verbal de sechestru.

Poprirea este o formă specială a sechestrului care constă în indisponibilizarea sumelor de bani, datorate cu orice titlu suspectului sau inculpatului ori părţii responsabile civilmente de către o a treia persoană ori de către cel păgubit, în mâinile acestora, în limitele prevăzute de lege, de la data primirii ordonanţei sau încheierii prin care se înfiinţează sechestrul. Poprirea este măsura asigurătorie care poartă exclusiv asupra sumelor de bani datorate în viitorul apropriat suspectului sau inculpatului ori părţii responsabile civilmente. Măsura asigurătorie a popririi presupune participarea a trei persoane, şi anume: creditorul popritor, debitorul poprit şi terţul poprit. Creditorul popritor este persoana vătămată constituită ca parte civilă, persoană fizică sau juridică care a suferit un prejudiciu prin săvârşirea infracţiunii.

Debitorul poprit este suspectul sau inculpatul ori partea responsabilă civilmente. Terţul poprit este persoana care datorează cu orice titlu sume de bani debitorului poprit, putând fi chiar şi cel păgubit prin săvârşirea infracţiunii de către debitorul poprit, persoană fizică sau juridică.

De menţionat este faptul că aceste sume datorate de către terţul poprit către debitorul poprit presupune existenţa unor raporturi juridice anterioare institurii popririi.

Procedura popririi cuprinde două momente: primul moment îl constituie înfiinţarea popririi prin ordinul dat terţului, debitor al suspectului, inculpatului ori părţii responsabile civilmente, să nu plătească suma datorată şi să o ţină la dispoziţia organului judiciar care a înfiinţat poprirea şi cel de-al doilea moment îl constituie plata sumei, care va fi consemnată de debitor, după caz, la dispoziţia organului care a dispus poprirea sau organului de executare, în termen de 5 zile de la scadenţă, recipisele urmând a fi predate aceluiaşi organ în 24 de ore de la consemnare.”[9]

Contestarea măsurilor asigurătorii poate avea ca obiect actul prin care s-au dispus măsurile asigurătorii sau, după caz, modul de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse.

Titularii contestaţiei împotriva măsurilor asigurătorii sunt: suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată. Luarea măsurilor asigurătorii în cursul urmăririi penale se face de către procuror, prin ordonanţă, iar în procedura de cameră preliminară sau, după caz, în cursul judecăţii se dispune de către judecătorul de cameră preliminară, respectiv de către instanţa de judecată, prin încheiere.

Astfel, contestarea actului prin care s-au dispus măsurile asigurătorii va privi ordonanţa procurorului sau încheierea judecătorul de cameră preliminară ori a instanţei de judecată. Contestaţia formulată de către suspect ori inculpat sau de către orice altă persoană interesată împotriva ordonanţei procurorului de dispunere a luării măsurilor asigurătorii, în cursul urmăririi penale, se face în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a  măsurii la judecătorul de drepturi şi libertăţi  de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond. Contestaţia nu este suspensivă de executare. Soluţionarea contestaţiei se face în camera de consiliu, cu citarea celui care a făcut contestaţia şi a persoanelor interesate, prin încheiere motivată, care este definitivă. Întocmirea minutei este obligatorie. Participarea procurorului este, de asemenea, obligatorie. Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen  de 48 de ore de la soluţionarea contestaţiei.

În ceea ce priveşte contestarea încheierii motivate pronunţate de judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară sau, după caz, de instanţa de judecată, în cursul judecăţii, până nu demult acest lucru nu era posibil, deoarece se admitea doar contestarea modului de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse prin încheierea motivată a  judecătorului de cameră preliminară sau  a instanţei de judecată .

Prin Decizia nr. 24 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, sub numărul 276 din data de 12 aprilie 2016, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional textul de lege din Noul Cod de procedură penală, art. 250 alin. (1), care nu permitea şi contestarea încheierii judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată prin care s-a dispus luarea măsurilor  asigurătorii.

Împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanţa de judecată sau de instanţa de apel, inculpatul, procurorul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare. Contestaţia se depune, după caz, la judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de apel care a pronunţat încheierea atacată şi se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, după caz, judecătorului de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară respectiv, instanţei ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.

Contestaţia împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară de la Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a luat o măsura asigurătorie se soluţionează de un complet format din 2 judecători de cameră preliminară, iar contestaţia împotriva încheierii prin care Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în primă instanţă sau în apel, a luat o măsura asigurătorie se soluţionează de Completul de 5 judecători. Contestaţia nu suspendă executarea şi se soluţionează, în sedinţă publică, prin încheiere motivată, cu citarea părţilor, în termen de 5 zile de la înregistrare. Participarea procurorului este obligatorie.

Contestarea modului de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de procuror, în cursul urmăririi penale se face în termen de 3 zile de la data aducerii la îndeplinire a acestora, la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond. Contestaţia nu este suspensivă de executare. Procurorul înaintează judecătorului de drepturi şi libertăţi dosarul cauzei, în termen de 24 de ore de la solicitarea dosarului de către acesta. Soluţionarea contestaţiei se face în camera de consiliu, cu citarea celui care a făcut contestaţia şi a persoanelor interesate, prin încheiere motivată, care este definitivă.

Întocmirea minutei este obligatorie. Participarea procurorului este, de asemenea, obligatorie. Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 48 de ore de la soluţionarea contestaţiei.

Dacă instanţa a fost sesizată prin rechizitoriu, înainte de a se soluţiona contestaţia împotriva ordonanţei prin care s-au dispus măsurile asigurătorii de către procuror, în cursul urmăririi penale, contestaţia se va soluţiona de judecătorul de cameră preliminară al instanţei sesizate.

Contestarea modului de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse, prin încheiere motivată, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanţa de judecată, în procedura de cameră preliminară sau, după caz, în cursul judecăţii, se face în termen  de 3 zile de la data punerii în executare a măsurii, şi poate fi formulată de către procuror, inculpat sau orice altă persoană interesată.

Contestaţia este soluţionată de judecătorul de cameră preliminară sau de instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza. Contestaţia nu suspendă executarea şi se soluţionează, în sedinţă publică, prin încheiere motivată, cu citarea părţilor, în termen de 5 zile de la înregistrarea acesteia. Participarea procurorului este obligatorie. Întocmirea minutei este obligatorie.

După rămânerea definitivă a hotărârii, se poate face contestaţie potrivit legii civile numai asupra modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii.

3. Concluzii

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real şi de constrângere, care se dispun în mod provizoriu în cursul procesului penal de către procuror, prin ordonanţă, în cursul urmăririi penale, sau de către judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată, în cursul judecăţii, prin încheiere motivată, constând în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile aparţinând suspectului, inculpatului, părţii responsabile civilmente sau altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor ce pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

Măsurile asigurătorii se pot dispune numai în cursul procesului penal, ceea ce înseamnă că pentru luarea măsurilor asigurătorii este necesar să avem cel puţin începută urmărirea penală.

Aplicarea măsurilor asigurătorii nu este condiţionată de punerea în mişcare a acţiunii penale, astfel încât aceste măsuri se pot dispune şi faţă de suspect dacă împrejurările date o impun.

Măsurile asigurătorii indisponibilizează bunurile asupra cărora au fost dispuse, drept urmare proprietarul păstrând doar dreptul de folosinţă, pierzând dreptul de dispoziţie pe durata măsurii .

Există situaţii în care proprietarul pierde şi dreptul de folosinţă, şi anume atunci când bunurile au fost sigilate sau ridicate.

Cele trei forme pe care le pot îmbrăca măsurile asigurătorii sunt: sechestrul penal propriu-zis, notarea ipotecară şi poprirea.

Notarea ipotecară şi poprirea sunt considerate forme speciale ale sechestrului penal propriu-zis.


[1] Ion Doltu, Dumitru Toma, Sechestrul penal, inscripţia ipotecară şi poprirea. Contestarea acestor măsuri asigurătorii, Revista  Dreptul  nr.1/2005, p. 219.
[2] Ion Doltu, Dumitru Toma, op. cit., p. 219.
[3] Ion Neagu (coordonator), Mircea Damaschin, Andrei Viorel Iugan,  Drept procesual penal. Partea generală. Mapă de seminar, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2016 p. 351.
[4] Nicolae Volonciu, Tratat de procedură penală, Partea generală, Editura Paideia, Bucureşti, s.a., p. 442.
[5] Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, George Antoniu, Constantin Bulai, Nicoleta Iliescu, Rodica Stănoiu, Explicaţii teoretice ale  Codului de procedură penală român. Partea generală, vol. I, Editura Academiei, 1976, pp. 338 – 339.
[6] Grigore Theodoru, Tratat de drept procesual penal, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008, p. 402.
[7] Ion Neagu (coordonator), Mircea Damaschin, Andrei Viorel Iugan ,op.cit.,  p. 351.
[8] Ion Neagu (coordonator), Mircea Damaschin, Andrei Viorel Iugan, op. cit., p . 352.
[9] Ion Neagu (coordonator), Mircea Damaschin, Andrei Viorel Iugan, op.cit., p. 356.


Avocat Andrada-Georgiana Marin

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.