Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii

SUA, România şi alegerile – trecut şi prezent (7). 2020, an electoral pentru americani şi români
20.08.2020 | Simona M. VRĂBIESCU KLECKNER

JURIDICE - In Law We Trust
Simona M. Vrăbiescu Kleckner

Simona M. Vrăbiescu Kleckner

« 6. Impactul Coronavirusului asupra Americii, Chinei şi ţării noastre

Rolul trecutului asupra prezentului în SUA

Revenim la trecut spre a cântări rolul avut de acesta asupra prezentului, în esenţă trecutul evocat de mine referindu-se la hotărârile luate de preşedinţii americani, care aveau cea mai mare putere în lumea geopolitică a anilor 1940-1950 şi într-o mai mică măsură în perioada anilor de dinainte de 1989 asupra situaţiei comunismului în lume.

Pe scurt, Preşedinţii F.D. Roosevelt şi Harry Truman nu au ţinut seama de prevenirea lui J.Q. Adams „despre pericolele cruciadei ideologiilor”.

Astfel, Preşedintele Roosevelt a acordat Sovietelor, în 1944, dreptul de veto în Consiliul de Securitate al ONU, o hotărâre cu repercursiuni nefaste până în zilele noastre şi care a creat situaţii dificile preşedinţilor SUA atunci când erau nevoiţi să apeleze la ONU.

La rândul său, în 1945, Preşedintele Truman a respins sugestiile Premierului britanic W. Churchill şi pe cele ale Generalului G. Patton de a lua măsuri contra comunismului sovietic al lui Lenin, pe care aceştia îl considerau la fel de periculos ca şi fascismul german, care fusese deja învins.

În schimb, Truman a acordat consideraţie propunerii consilierului său, C. Bohlen, acceptând în schimb ideea unei sfere de influenţă, pentru acomodarea Sovietelor, în Europa Centrală şi de Est, probabil şi pentru că, atunci, această parte a Europei nu prezenta un interes imediat pentru America.

De aceea, Truman nu a reacţionat la cererile lui Churchill şi Patton, cu toate că era singurul Preşedinte care deţinea bomba atomică, putând negocia şi ameninţa pe Stalin pentru a retrage Armata Roşie din Europa de Est.

Dar, fără motivaţie şi din ignoranţă cu privire la ideologia comunistă, Preşedintele Truman a lăsat acest continent împărţit între Vest şi Est pentru 45 de ani.

Abia în 1947, când probabil a perceput mai bine pericolul comunist, la propunerea consilierului acestuia, G. Kennan, Truman a lansat doctrina „containment” contra expansiunii comuniste în lume şi, în 1949, a înfiinţat NATO pentru apărarea Europei de Vest contra pericolului comunist.

De asemenea, Truman nu a luat în considerare sfatul Generalului McArthur din timpul războiului din Coreea, când acesta a propus, în 1950, continuarea războiului contra comunismului chinez, explicând că de fapt acesta este adevăratul duşman, care atunci nu avea încă bomba atomică. Din nou, Truman nu a reacţionat, fapt care va cauza alt gen de probleme Americii.

Referitor la preşedinţii SUA de după H. Truman, în urma hotărârilor luate de acesta în 1945, ei au avut o politică externă bazată pe tratate militare ca: SALT I, SALT II, START, SORT, New START şi SDS, semnate cu omologii lor: N. Hruşciov, L. Brejnev, M. Gorbaciov, B. Elţîn şi V. Putin.

Mulţi dintre preşedinţii americani au avut parte şi de confruntări, ca de exemplu J.F. Kennedy – cu criza Berlinului în 1961, cea nucleară în 1962, din Cuba, şi războiul din Vietnam, dar şi L.B. Johnson – cu războiul din Vietnam, soldat cu 58.000 de morţi.

În plus, nici un preşedinte nu a intervenit contra Sovietelor şi, respectiv, ruşilor, atunci când ar fi fost cazul: nici Eisenhower în 1956, contra invaziei din Ungaria, nici Johnson în 1968, contra invaziei din Praga, nici J. Carter în 1979, contra invaziei în Afganistan, lăsând Iranul pe mâna islamiştilor, nici G.W. Bush în 2008, contra ocupării Georgiei, şi nici Obama în 2014, la ocuparea Crimeii.

Totodată, sfera de influenţă comunistă s-a manifestat şi cu prezenţa în Africa şi America Latină în vederea acaparării resurselor naturale. Astfel, Cuba nu a mai putut fi recuperată, iar Venezuela este şi aceasta pe cale de a deveni victima comunismului.

Ţările din Vestul Europei sunt, la rândul lor, manipulate de Rusia, datorită alimentării acestora cu gaze naturale ruseşti.

În afară de politica externă, preşedinţii SUA au avut de considerat aspectele infiltrării comunismului sovietic şi rus în politica internă, cu influenţarea, propaganda şi manipulările de stânga, care se află într-o continuă mişcare.

Astfel, în 2008, America a ajuns să aleagă un Preşedinte marxist-progresist, şi anume pe Barack Obama, scopul progresiştilor, care în 2018 au preluat controlul asupra Camerei Reprezentanţilor, fiind să transforme statul capitalist american, cu libertatea sa individuală şi valorile sale occidentale, într-un stat social-multicultural controlat de Guvern, ceea ce înseamnă schimbarea mentalităţii moştenite de la Părinţii Fondatori în socialism.

Prezenţa Preşedintelui Obama este cea care a influenţat educaţia tineretului în ultimii ani şi datorită căreia au putut apărea ideile lui Nikole Hannah-Jones, care a primit Premiul Pulitzer pentru „Proiectul 1619”, prin care încearcă să demonstreze că anul oficial al naşterii Americii este 1619, în loc de 1776, anul Declaraţiei de Independenţă a celor 13 Colonii Britanice care au format Confederaţia Statelor Americane.

Dar ce reprezintă anul 1619 în realitate? Este cel al sosirii primului cargou de sclavi africani aduşi din Africa de Vest în oraşul Jamestown, Statul Virginia (creat în 1607 de primii colonişti britanici) pentru mână de lucru la plantaţiile înfiinţate în 1611 de colonialistul John Rolfe.

În anul 1620, au venit primii „pelerini” puritani din Marea Britanie, sosiţi pe vasul Mayflower, debarcând la Cape Cod Bay. După formarea a mai multor Colonii,  cele Sudice, preocupate fiind de plantaţii, au adus până la sfârşitul secolului al XVII-lea două milioane de sclavi. Pe când, populaţia Statelor Nordice, preocupată fiind de afaceri şi de domeniul juridic, n-a avut plantaţii şi nici sclavi.

Ce reprezintă, la rândul său, anul 1776? Este cel al naşterii Americii în baza Declaraţiei de Independenţă susevocate, document scris chiar în timpul Războiului Revoluţionar început în 1775 ca împotrivire la impozitele impuse Coloniilor de către Parlamentul Britanic.

Războiul a durat până în 1781, fiind condus de George Washington, primul Preşedinte al SUA. Textul Declaraţiei a fost întocmit de Thomas Jefferson, care, înainte de a-l scrie, întâmpina o problemă ce consta din faptul că, pe de o parte, Coloniile Sudice nu renunţau la sclavie, ameninţând cu secesiunea şi, pe de alta, instituţia sclaviei (cu toate că era la acea vreme un fenomen universal acceptat) nu era compatibilă cu principiile de guvernare ale unui stat nou, bazat pe libertate şi proprietate.

Jefferson a rezolvat problema omiţând sclavia şi optând pentru  principii eterne în speranţa că sclavia va dispărea în viitor. Astfel, Declaraţia de Independenţă  este bazată pe credinţa iudeo-creştină, că: toţi oameni  sunt creaţi egali; Creatorul ne-a înzestrat cu drepturi imuabile, ce nu pot fi înstrăinate, adică viaţa, libertatea şi căutarea fericirii; puterea  Guvernului decurge din consimţământul celor guvernaţi.

Declaraţia Independenţei a fost aprobată la 4 iulie 1776, când cele 13 Colonii s-au transformat în State Americane, dar care totuşi nu erau oficial unite între ele. Unirea acestora s-a înfăptuit în anul 1777, în baza documentului intitulat Articles of Confederation (Articolele Confederaţiei), ratificate abia în martie 1781, timp necesar în vederea stabilirii şi delimitării responsabilităţilor între noul Guvern şi respectivele State.

Revenind la aspectele politicii externe, în ceea ce priveşte China, în urma hotărârile luate de Truman în 1950, următorii preşedinţi americani au continuat să colaboreze paşnic cu liderii chinezi Mao Zedong, Deng Xiaoping, Jiang Zemin şi Hu Jintao, toţi comunişti convinşi, conducând un guvern autoritar, dar sprijinind o economie mixtă – între cea de piaţă şi cea controlată de stat.

În afară de Eisenhower, Kennedy şi Johnson, următorii opt Preşedinţi, începând cu R. Nixon, au ajutat China timp de 50 de ani, direct sau indirect, economic şi tehnic, astfel încât China s-a bucurat de o dezvoltare rapidă şi dramatică.

Preşedinţii SUA au fost induşi în eroare de conducătorii chinezi, astfel încât le-au dat acestora ajutor economic şi tehnic, până când China a devenit, în 2020, o ameninţare puternică economică şi militară contra Americii.

Istoricul Newt Gingrich, fost Preşedinte al Camerei Reprezentanţilor, afirmă în cartea sa intitulată „Trump vs. China: Facing America’s Greatest Threat” că: „După decade de neînţelegere a Chinei şi a conducătorului ei – Partidul Comunist – am ajuns să-mi dau seama că este un competitor mult mai formidabil decât au realizat politicienii, academicienii şi mass-media noastră. Noi am acceptat o versiune fantezistă despre China. Adevărul este că adevărata Chină modernă este o dictatură comunistă care vrea să fie supraputerea dominantă a lumii şi SUA îi stă în cale.

Deci, N. Gingrich consideră China ca cel mai mare competitor din cei 244 de ani de existenţă ai SUA, fiind o competiţie între două sisteme diferite şi nu între două civilizaţii.

Politica americană, deschizând comerţul cu China, a investit în această ţară şi a permis multor linii comerciale sau de aprovizionare să devină dependente de China. Totodată, în acest timp, China fura proprietate intelectuală şi capabilităţi cibernetice americane, căutând să ajungă chiar şi pe Lună.

Autorul citat realizează că acest control comunist al Chinei reprezintă acum un pericol de supravieţuire a SUA şi că, dacă America va rămâne în urma dezvoltării  dovedite de sistemului totalitar comunist chinez, atunci degradarea valorilor sistemului democrat şi a sistemului domniei legii americane va fi atât enormă, cât şi decisivă.[1]

Auspiciile şi importanţa alegerilor prezidenţiale 2020 din SUA

După descrierea politicii foştilor preşedinţi şi situaţiei de degradare a SUA, este legitimă aprecierea că venirea lui Donald Trump în 2017 a fost o binefacere în vederea salvării supremaţiei Americii (în instantaneul foto Getty Images / AFP, alăturat, Preşedintele ales, la acel moment, D. Trump, alături de soţia sa, Melania, sosind pe 19 ianuarie 2017 la un concert de inaugurare – la Lincoln Memorial din Washington, DC).

În legătură cu China, Trump ştia de mult timp despre felul de cooperare al Chinei cu SUA, în urma căruia China a devenit cel mai mare competitor, motiv pentru care acesta a hotărât să schimbe strategia negocierilor pentru a contracara profitul Chinei.

Iar Tratatul Comercial din 15 ianuarie 2020 este o consecinţă a acestei schimbări, într-un moment în care Preşedinţii Donald Trump şi Xi Jinping îşi urmăreau fiecare propriul scop în favoarea ţărilor lor, dar cu o mare diferenţă, primul dorind afaceri echitabile pentru SUA, iar al doilea dorind controlul economic şi militar al Chinei, spre a controla lumea.

Trump a reuşit să ridice economia şi forţa armată americană la nivel de supremaţie, la timpul potrivit, înainte de alegerile din 2020. Evident, această situaţie nu putea satisface stânga radicală internă şi comunismul extern al Chinei. Şi, cum comunismul nu doarme niciodată, el ştie să se afirme!

Pe neaşteptate, înaintea intrării în vigoare a Tratatului cu China, după ianuarie 2020, şi înainte de alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie 2020 din SUA a apărut virusul COVID-19, de la Wuhan. Oficial nu se ştie dacă a izbucnit voit, prin război biologic, sau întâmplător, însă Corona a produs pagube economice imense în lume, în SUA devastând economia americană la momentul cel mai nepotrivit, adică înaintea alegerilor.

În plus, mişcarea de stânga a profitat de virus spre a produce două probleme suplimentare interne:

1. La 30 aprilie 2020, Nancy Pelosi a anunţat că va începe, împreună cu alţi membri ai Partidului Democrat din Camera Reprezentanţilor, procedura de impeachment împotriva Preşedintelui Trump cu privire la mânuirea de către acesta a ameninţării cauzate de COVID-19, probabil, posibilitate pe care am mai evocat-o, aceasta urmărind să planifice perioada desfăşurării procedurii în aşa fel încât ea să coincidă cu campania electorală;

2. Faptul că stânga vrea să introducă sistemul votului prin corespodenţă, uşor de manipulat, ne face să prevedem posibile nemulţumiri şi agitaţii, iar dacă acest sistem va fi acceptat la nivelul întregii ţări, vor avea loc două situaţii posibile:

3. Dacă rezultatul va fi în favoarea stângii, fără îndoială Republicanii vor cere renumărarea voturilor, iar Democraţii vor refuza această solicitare, vrând să rămână la putere;

4. Dacă se va efectua numărătoarea, până la lămurirea situaţiei va dura o vreme, poate chiar până în luna decembrie, şi, dacă respectiva perioadă se va suprapune şi cu problema cauzată de impeachment, s-ar putea crea o mare agitaţie.

Totodată, nelegată de Coronavirus, mai este situaţia care se referă la abuzurile din „Deep State”, care par a ieşi oficial la lumină, adică, într-un cuvânt, „Obamagate”. Raţionamentul eventualei apariţii a Raportului John Durham înainte de alegeri, ar fi că, dacă cumva Trump nu va fi reales, cei implicaţi ar rămâne nepedepsiţi. Astfel, domnia legii americane ar rămâne pătată pe vecie, ceea ce Republicanii nu ar accepta.

Nu e de mirare că, tot referitor la viitoarele alegeri, în week-end-ul din 29-30 mai 2020, au avut loc mişcări de protest în 12-13 state, conduse de guvernatori democraţi, din cauza unui incident nedorit, când un poliţist, Derek Chauvin, l-a omorât pe un afroamerican, George Floyd.

Acest eveniment a fost folosit de grupări şi organizaţii marxiste care imediat au înţeles să se manifeste, şi anume, Antifa, MS-13 sau Black Lives Matter (BLM) Global Network Foundation, acestea transformând un protest paşnic în violenţe, ca în anii ’60, timp de trei nopţi.

Organizaţia Antifa – o grupare revoluţionară marxist-comunistă-anarhistă, cu activitate din 2017, responsabilă pentru războaie stradale şi a cărei denumire este prescurtarea cuvântului anti-fascism – are un website, ItsGoingDown.org, prin care membrii anarhişti comunică între ei.

În principiu, ei sunt contra capitalismului, a proprietăţii private, susţin masa de imigranţi, nu acceptă existenţa unui perete de hotar şi doresc dispariţia SUA şi a Preşedintelui Trump. Pe scurt, Antifa respinge însăşi legitimitatea existenţei Americii.

Lozinca Antifa este: „No Trump, No Wall, No USA at All!

Cea care se ocupă de finanţele respectivelor grupări (constând din milioane de dolari date de bilionarii de stînga, inclusiv de George Soros) este Susan Lisa Rosenberg, activistă marxist-radicală a BLM, membră în anii ’70-’80 a organizaţiei “Panterele Negre” şi care a fost condamnată la 58 de ani de închisoare, pedeapsa ei fiind comutată în 2001, după 16 ani de detenţie, de către Preşedintele Bill Clinton.

Mişcările de stradă comunist-marxiste ale celor trei organizaţii susmenţionate au afectat multe oraşe, mai ales cu administraţii democrate, ca New York, Chicago, Seattle, Portland, Minnesota, Detroit, Little Rock, Atlanta, cu ocupări de zone în centrele acestora, cu violenţe anti-poliţie, cu distrugeri de  magazine şi de statui ale personalităţilor generaţiilor legate de sclavie, redeschizând diviziunea rasială.

Au înţeles să reîntrebuinţeze ideea sclaviei şi a rasismului, deşi sclavia, începută în America în 1619, a fost abolită în 1865, rasismul fiind înlăturat definitiv în 1964, iar după 100 de ani de la abolire, în 1965, a fost introdusă ideea „affirmativ action” în favoarea afroamericanilor.

Toate aceste violenţe, distrugeri şi tulburări grave ale ordinii publice au fost aprobate de primarii şi de guvernatorii democraţi, fiind influenţate extern de marxismul rus, dar mai ales de cel chinez, şi adoptate intern de stânga marxistă, în vederea pierderii alegerilor de către Republicani şi câştigarea puterii de către Democraţi.

Respectivele mişcări au avut un mediu prielnic în ultimii 20 de ani, mai ales în timpul celor opt ani de preşedinţie a lui Barack Obama şi datorită uciderii lui G. Floyd, moment considerat oportun de Partidul Democrat pentru a începe sabotarea viitoarelor alegeri.

Un rol important în susţinerea acestor mişcări îl au şi profesorii cu idei marxiste care îndoctrinează elevii şi studenţii din şcolile publice şi unele universităţi cât şi bilionarii democraţi, prin acordarea de suport financiar.

Este de aşteptat ca Antifa, MS-13 şi BLM să continue cu violenţele, înainte şi chiar şi după alegeri, dacă Trump le va câştiga, situaţie în care acesta ar putea fi nevoit să recurgă la instituirea stării de urgenţă, pentru a restabili ordinea.

În tot cazul, Donald Trump este în epicentrul acestor alegeri, deoarece la proximul scrutin nu se va alege doar un viitor preşedinte ci însuşi viitorul SUA după 244 de ani. Vor fi timpuri cu totul excepţionale, la mijloc fiind existenţa Americii, aşa cum am ştiut-o.

Dacă vor câştiga Democraţii, atunci supremaţia Americii va dispărea iar ţara va intra pe drumul distrugător al socialismului extrem, care va fi învingător, americanii urmând să experimenteze comunismul chinez cu supraveghere digitală – nu numai referitor la ce fac proprii cetăţeni, dar, cu ajutorul „Artificial Intelligence (AI)”, şi cu privire la ce gândesc aceştia.

Dacă Preşedintele Trump va câştiga doar cu majoritate în Senat, va avea aceleaşi dificultăţi ca în ultimii patru ani şi se va confrunta cu multe mişcări anti-Trump.

Dacă D. Trump va câştiga cu majoritate în ambele camere ale Congresului, într-un „landslide”, numai atunci America va avea şansa să revină la valorile tradiţionale ale Părinţilor Fondatori, conform Declaraţiei de Independenţă, şi va fi salvată. Doar atunci America va reîncepe o epocă nouă, putând să se dezbare de influenţa socialismului dus la extremă după comunismul anilor 1945 şi 1950.

Harry Truman a fost singurul preşedinte din lume care a deţinut bomba atomică din iulie 1945 până în august 1949. El ar fi putut, prin negocieri şi ameninţări ferme, să obţină eliberarea Europei Centrale şi de Est; păcat că preţul a 400.000 de vieţi americane pierdute în Al Doilea Război Mondial a salvat numai Europa de Vest!

În plus, Truman putea reacţiona şi faţă de comunismul chinez, în anii ’50, în Coreea. Trebuie amintit că până în anul 2000 comunismul în lume a cauzat  peste 100 de milioane de victime, dacă socotim că doar Mao a avut pe conştiinţă circa 80 de milioane de victime, la care se adaugă şi cei căzuţi în războaie.

Cred că H. Truman, dacă ar fi cunoscut importanţa hotărârilor sale trecute şi că acestea vor avea ca urmare probleme create timp de 75 de ani, ar fi judecat în favoarea cererilor lui W. Churchill şi ale Generalilor Patton şi McArthur, iar astăzi, în 2020, China comunistă nu ar ameninţa existenţa Americii.

Perspectivele României, în prag de alegeri locale şi parlamentare

Coronavirusul a lovit şi România, la momentul cel mai puţin oportun, tocmai când erau în pregătire alegeri anticipate spre a remedia situaţia ambiguă în care se afla Ţara, şi anume cu puterea executivă a unui Guvern cu vederi liberale rămas despărţit de puterea legislativă a unui Parlament cu vederi socialiste.

Această situaţie neprevăzută reflectă şi politica financiară nefavorabilă creată de Guvernul anterior PSD, care a luat decizii fiscale cu creşteri iresponsabile, deci nesustenabile, ce au dus în ultimii trei ani la deficite interne şi externe, astfel încât aprecierea Standard & Poor’s Global Ratings pentru România este negativă.

Votanţii au de ales, la alegerile locale şi cele parlamentare programate pentru acest an, dacă vor percepe greşelile PSD-ului privitoare la cheltuielile inacceptabile, pentru a obţine voturi şi a rămâne la putere, şi vor vota pentru o politică responsabilă.

În final, îmi exprim dorinţa de a fi aleşi cei care să readucă încrederea în fosta noastră cultură tradiţională, aşa cum am trait-o înainte de 1945. Ca atare, sper în rezultate favorabile pentru Partidul Naţional Liberal, care să apere independenţa României şi să readucă Ţării noastre respectul internaţional după 75 de ani.

Cred că a venit timpul! În caz contrar, România va continua drumul distrugător al socialismului.

Un gând de încheiere

La începutul primului episod, am scris că am inventat subiectul acestui articol, care pe parcurs a devenit un eseu, pentru a-mi umple timpul într-un mod mai interesant din cauza COVID-19, care m-a reţinut în apartament, dându-mi ocazia să-mi revărs indignarea cauzată de ignoranţa existentă faţă de impactul negativ comunist asupra omenirii.

În această perioadă, am putut cugeta asupra celor 38 de ani de viaţă petrecuţi în România, ţara mea de origine, şi celor 55 de ani trăiţi în America, ţara mea adoptivă, care mi-a redat libertatea.

Iubesc amândouă ţările, pe fiecare în felul ei, şi am fost mereu preocupată de soarta ambelor.

De aceea, am urmărit ce se întâmplă atât în SUA, cât şi în România, după apariţia virusului adus de pericolul galben – „die Gelbe Gefahr”, de care, aşa cum am evocat în introducerea acestui studiu, auzisem din copilărie, din poveştile guvernantei mele, Betty Haager.

Există unele asemănări între Preşedinţii Klaus Iohannis şi Donald Trump. Ambii au acţionat metodic şi cu hotărâre pentru combaterea virusului COVID-19, ambii au în sânge etica de muncă germană şi ambii se confruntă cu o acerbă opoziţie internă.

Palm Beach-Florida,
martie – august 2020


[1] Newt Gingrich and Claire Christensen – „Trump vs. China: Facing America’s Greatest Threat” – New York, Hachette Book Group, 2019 – pp. 7-10.


Simona M. Vrăbiescu Kleckner

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.