Corupția în mediul penitenciar și o întrebare
28 decembrie 2021 | Mona-Lisa NEAGU
Mona-Lisa Neagu
1. Corupția. Corupția este un fenomen imanent naturii umane, dar care generează disfuncții sociale. În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1218 din 22 decembrie 2021 a fost publicată HG nr. 1269/2021 privind aprobarea Strategiei naționale anticorupție 2021-2025 și a documentelor aferente acesteia. Deși au existat mai multe abordări în acest sens[1], până în prezent nu există o definiție oficială a corupției. Nici Convenţia Națiunilor Unite împotriva corupţiei[2] nu o defineşte în mod formal, acest concept fiind într-o continuă dezvăluire… Natura sa comportă diverse abordări. Există însă și o abordare descriptivă, care acoperă modalități variate de corupţie, oferind un cadru şi pentru forme ce pot apărea în viitor[3].
2. Corupţia în penitenciar. Manifestările de corupție în penitenciar au impact nu doar asupra deţinuţilor, ci asupra întregii societăţi[4], favorizează riscurile şi vulnerabilităţile din sistemul de justiție şi, în mod implicit, aduc atingere credibilităţii acestei instituţii pe plan intern şi internaţional. Corupţia este considerată de către organizaţiile criminale o strategie cheie pentru întărirea mijloacelor de acţiune proprii şi pentru diminuarea eficacităţii instituţiilor competente în aplicarea legii[5]. În ceea ce priveşte corupţia în penitenciare, regulile crimei organizate se aplică de cele mai multe ori. Apariţia reţelelor de distribuţie a drogurilor sau coruperea cadrelor, medicilor ori judecătorilor în scopul liberării condiţionate reprezintă mijloace clasice ale crimei organizate.
Atunci când criza din sistemul penitenciar îşi pune amprenta, când efectivele de personal nu fac faţă pentru a ţine sub control pe deţinuţi, când personalul nu este suficient de dotat ori când conducerea este carieristică urmărind mai mult „liniştea” decât o rezolvare reală a problemelor, toate aceste eludări nu fac altceva decât să înlesnească evoluţia corupției. Una dintre valorile de bază în deontologia structurilor autorităţilor publice o reprezintă integritatea, fără de care nu poate exista o funcţionalitate corectă şi transparentă în sistemul penitenciar. În cazul în care se regăseşte o încălcare a acestei norme sau comportamentul funcţionarilor publici cu statut special manifestă o predispoziţie de încălcare a sa, cu siguranţă, credibilitatea instituţiilor este afectată.
Corupția din sistemul penitenciar este insuficient abordată în studiile realizate până în prezent. Un studiu de amploare am întâlnit la un autor român care, în urma analizei particularităţilor corupţiei, a constatat o receptivitate a lucrătorilor din penitenciare în comiterea unor astfel de fapte[6].
3. Exemple. Faptele de corupţie pot fi săvârşite în mai multe variante, de exemplu, prin introducerea în penitenciar a telefoanelor mobile de către personalul penitenciarului ori de către terţi prin ajutorul dat de către cadre, asigurarea accesului deţinuţilor la substanţe interzise de către medicul din penitenciar sau facilitarea accesului de către cadre, scurtarea duratei executării pedepsei prin modificarea unor date din dosarul deţinuţilor de către ofiţerul de evidenţă, propunerea membrilor comisiei de liberare condiţionată a penitenciarului de a libera deţinutul, deşi acesta nu îndeplinea condiţiile legale, nesancţionarea abaterilor disciplinare sau acordarea în mod ilegal de recompense de către personalul din penitenciar etc.
4. Probleme. Lucrătorul din penitenciar trebuie să vegheze la conturarea unei imagini demne a sa şi, implicit, a instituţiei prin fapte şi acţiuni de natură morală, integră, corectă şi transparentă atât în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, ci şi în timpul liber. Viaţa personală, de cele mai multe ori, este fundamentul comiterii unor astfel de fapte, degenerând situaţii compromiţătoare care conduc în mod inevitabil la acest fenomen (acumularea de datorii, dorinţa de a câştiga mai mult, presiunile din exterior, anumite dependențe, legăturile cu lumea interlopă etc.). În acest sens, lucrătorii din penitenciar trebuie să dea dovadă de un comportament etic, de profesionalism, să evite orice situaţii sau legături neconforme cu statutul profesiei sale ori alte aspecte inacceptabile pentru un funcţionar public cu statut special. Riscurile de corupție la nivelul Administrației Naționale a Penitenciarelor reprezintă o preocupare constantă[7].
Corupţia în sistemul penitenciar poate genera evenimente foarte grave, atât în rândul deţinuţilor, cât şi în rândul funcţionarilor din penitenciar, de natură să pună în pericol siguranţa locului de deţinere. Aşa cum rezultă din practica judiciară, criminalitatea se află într-o strânsă legătură cu fenomenul corupţiei, iar din acest considerent, impactul asupra deţinuţilor este deosebit de amplu, scopul privării de libertate nu mai poate fi atins, producându-se astfel o serie de prejudicii relaţiilor sociale, drepturilor şi aşteptărilor deţinuţilor și, în mod implicit, prejudicierea întregii societăți.
5. Întrebare. Este locul de deţinere un mediu prielnic reeducării unei persoane, în condiţiile în care personalul penitenciarului reprezintă asemenea carențe în păstrarea echilibrului său funcțional?
[1] În Programului Global împotriva corupţiei, ONU declara că „esenţa fenomenului corupţiei constă în abuzul de putere săvârşit în scopul obţinerii unui profit personal, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, în sectorul public sau în sectorul privat”. Această abordare se regăsește atât în Strategia Națională Anticorupție din perioada 2005-2007, aprobată prin HG nr. 231 din 30 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 1 aprilie 2005, cât și în versiunile ulterioare, până astăzi.
[2] Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției din 2009 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 5 octombrie 2004.
[3] În acest sens, Convenţia obligă statele membre să prevadă ca infracţiuni: „corupţia, traficul de influenţa, abuzul de funcţie, îmbogăţirea ilicită, spălarea produsului infracţiunii, tăinuirea, obstrucţionarea bunei funcţionari a justiţiei”.
[4] Această afirmație are la bază principiul potrivit căruia deţinuţii sunt ai societăţii, nu ai penitenciarului, iar fără contribuţia societăţii, multe dintre persoanele care au ispăsit pedepse privative de libertate se vor întoarce din nou în penitenciar, negăsindu-si locul în societate – Mona-Lisa Neagu, The socio-psychological consequences of freedom deprivation, articol susținut în cadrul celei de-a IV-a ediții a Conferinței Internaționale ”Perspective ale dreptului afacerilor în mileniul al treilea”, București, 2014, Academia de Studii Economice, publicat în Volume 3, Issue 1, 2014 din „Perspectives of Business Law Journal”, disponibilă la www.businesslawconference.ro/revista/archive.html.
[5] Ioan Dascălu, Nicolae Ghinea, Florin Popa, Bogdan Ciobanu, Cătălin Şerban, Combaterea corupţiei, Editura Sitech, Craiova, 2008, p. 16
[6] Cristi Danileț, Corupţia şi anticorupţia în sistemul juridic, C.H. Beck, Bucureşti, 2009, pp. 34-35
[7] A se vedea Registrul riscurilor de corupție la nivelul ANP – aparat central, 2019, disponibil aici: http://anp.gov.ro/wp-content/uploads/2019/09/Registrul-riscurilor-de-coruptie-al-ANP-revizuit-2019.pdf. Ultima consultare: 23 decembrie 2021.
Av. dr. Mona-Lisa Neagu, Senior Associate SĂVESCU & ASOCIAȚII
