Secţiuni » Avocaţi
Avocaţi (UNBR, INPPA şi barouri)
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
AUDI Q3
AUDI Q3
Articole Avocați Dreptul Uniunii Europene Opinii SELECTED

Evoluția jurisprudenței europene cu privire la profesia de avocat. Momente cheie (CJUE și CtEDO)

6 iulie 2023 | Alexandra-Silvia STOICESCU
Alexandra-Silvia Stoicescu

Alexandra-Silvia Stoicescu

Rezumat

Prezenta lucrare își propune să surprindă o parte dintre tendințele europene cu privire la profesia de avocat, astfel cum acestea sunt evidențiate în jurisprudența instanțelor europene (CJUE și CtEDO). Deși există și alte aspecte importante ale profesiei care au fost dezbătute la nivel european (precum accesul în profesie de avocat, libera alegere a avocatului ori libertatea de exprimare a acestuia), prezenta analiză se concentrează asupra soluțiilor jurisprudențiale privitoare la secretul profesional (inclusiv în legătură cu conceptul de independență) și la implicațiile prezenței avocatului în mediul economic și concurențial.

Aspecte introductive

Contextul european de la acest moment manifestă numeroase tendințe de reformare a modalității de reglementare a profesiilor liberale, fiind așteptate din partea statelor membre schimbări care să fie compatibile cu dinamica dezvoltării tehnologiei și cu cea a cerințelor de servicii integrate din piață[1].

În acest cadru al transformărilor, profesia de avocat se vede nevoită să ia o decizie asumată, în lumina următoarelor direcții strategice: poate să lupte cu îndârjire pentru păstrarea valorilor sale tradiționale, ori poate să se adapteze, fără rezerve, noilor tendințe europene.

Întrucât echilibrul este o valoare indispensabilă profesiei de avocat, o a treia opțiune devine nu doar necesară, ci și oportună în rezolvarea dilemei în fața căreia se află: profesia trebuie să țină pasul cu direcțiile europene, dar să se asigure că își menține individualitatea.

Servicii JURIDICE.ro

Evenimente juridice

Arbitraj comercial

În acest sens, ar trebui să se definească mai onest ca oricând, luând în considerare oportunitățile, provocările și coordonatele oferite de contextul european. Pentru a da concretețe acestui proces de definire, devine esențială analiza principalelor orientări desprinse din jurisprudența europeană, care oglindesc trecutul și intuiesc viitorul acestei profesii.

1. Secretul profesional al avocatului, în atenția jurisprudenței europene

Problematica întinderii secretului profesional al avocatului a beneficiat de o atenție deosebită din partea jurisprudenței europene, mai ales în contextul în care legislația secundară a Uniunii Europene a impus anumite obligații de raportare în sarcina avocaților, de natură să limiteze umbra protectoare a confidențialității avocat-client, în numele interesului public. Întinderea protecției secretului profesional a fost influențată și de constatarea legăturii acestuia cu conceptul de independență a avocatului.

Cu toate acestea, odată ce există consens în privința încadrării în limitele secretului profesional, obligația statelor de a-i permite avocatului „să păstreze liniștea” în privința clientului nu poate fi negată. O astfel de concluzie se desprinde inclusiv din jurisprudența CtEDO, care a analizat respectarea secretului profesional prin lentilele protecției oferite de art. 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și a corespondenței)[2] și art. 6 (dreptul la un proces echitabil)[3] din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

1.1. Confruntarea dintre „datoria” confidențialității și datoria publică

În 2007, CJUE, printr-o hotărâre preliminară, a dat curs solicitării de a răspunde la o întrebare care a avut la bază o posibilă violare a drepturilor cetățenești de către un act normativ european ce urmărea depistarea promptă a faptelor de spălare de bani. Întrebarea ar putea fi rezumată astfel: „Încalcă obligația impusă avocaților de a informa autoritățile competente despre orice fapt care ar putea indica o spălare de bani dreptul la un proces echitabil?”[4]

Raționamentul Curții s-a limitat la analiza validității obligațiilor avocatului de informare și cooperare impuse de art. 2a pct. 5 din Directiva Consiliului din 10 iunie 1991 privind prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul spălării banilor[5] prin raportare la garanțiile oferite de art. 6 din CEDO și art. 6 alin. (2) din Tratatul Uniunii Europene.

Cu toate acestea, temerea principală, inițial semnalată de reclamanții din acțiunea principală aflată pe rolul instanței de trimitere[6] privea, mai degrabă, impactul reglementărilor din Legea națională de transpunere a Directivei 91/308/CEE asupra principiilor secretului profesional și independenței avocatului[7].

În această cauză, Curtea a stabilit că nu se poate vorbi despre o încălcare a dreptului la un proces echitabil, din moment ce dispozițiile Directivei 91/308/CEE impun obligații de informare și cooperare într-un cadru care nu are legătură cu procedura judiciară. Mai mult decât atât, conform Directivei, în momentul în care o astfel de legătură cu o procedură judiciară devine iminentă (în caz de reprezentare în justiție ori de consiliere privind inițierea/evitarea unei proceduri judiciare), avocatul este exonerat de obligațiile de raportare, indiferent de momentul la care a intrat în posesia respectivelor informații.

Soluția Curții nu este surprinzătoare, având în vedere că întrebarea preliminară a restrâns cadrul de analiză la noțiunea de „proces echitabil” la care se referă articolul 6 din CEDO. Această restrângere a permis totuși desprinderea unei certitudini: secretul profesional nu este sacrificat în cazul în care se poate stabili o legătură cu o procedură de natură jurisdicțională sau cvasi-jurisdicțională.

Cu toate acestea, astfel cum a subliniat și Avocatul General M. Poiares Maduro în concluziile sale[8], avocatul nu exercită doar funcția de reprezentare în instanță, ci este dator, atât față de client, cât și față de societate, să asigure „accesul la lege” și să exercite, așadar, funcția sa esențială de consiliere, care nu este, sub nicio formă, mai puțin importantă decât cea din dintâi.

Soluția din această cauză a generat, la acel moment, preocupări privind stabilirea unei delimitări mai clare între activitățile de asistență și reprezentare în proceduri judiciare și activitățile de consultanță asociate tranzacțiilor[9].

Având în vedere toate cele precizate, este discutabil în ce măsură această hotărâre este de natură să tranșeze, chiar la nivel principial, problematica ponderii de proporționalitate dintre obligația de a raporta faptele de spălare de bani și păstrarea secretului profesional, în contextul în care astăzi nu se mai poate afirma că „esența” activității de avocat constă în asistarea și reprezentarea clientului în fața instanțelor de judecată. Hotărârea nu pune în discuție, în niciun moment, impactul pe care o astfel de reglementare o are asupra încrederii clientului în activitatea de consultanță juridică prestată de avocat având ca obiect tranzacții financiare sau imobiliare, independent de vreo procedură judiciară.

Obligația de raportare privind activitățile suspecte de spălare a banilor impusă de directivele europene a fost analizată ulterior, în 6 decembrie 2012, în jurisprudența CtEDO[10] și din perspectiva articolului 8 (dreptul la viață privată). În această cauză, Curtea de la Strasbourg a stabilit că nu a fost încălcat art. 8, evidențiind faptul că prin modalitatea de legiferare aleasă de statul francez, ingerința adusă secretului profesional nu este disproporționată față de scopul legitim de apărare a ordinii publice. La această concluzie a contribuit instituirea unui filtru de protecție oferit de statul francez pentru respectarea secretului profesional: comunicarea declarațiilor nu se face direct autorităților de raportare, ci decanului baroului în care sunt înregistrați ori președintelui Ordinului avocaților la Consiliul de Stat și Curtea de casație din Franța. În acest context, Curtea a readus în atenție importanța pe care o are asupra garantării secretului profesional prezența decanului baroului la efectuarea perchezițiilor domiciliare ale avocatului[11].

Așadar, se poate observa că și în această cauză, Curtea a pus accentul pe aspectul contencios al activității de avocat, apreciind că la baza secretului profesional se află misiunea de apărare pe care acesta o îndeplinește în cadrul unei proceduri jurisdicționale[12]. Întrucât Codul monetar și financiar francez, preluând dispozițiile Directivelor privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor, exceptează de la obligația de raportare situația în care activitatea se referă la o procedură jurisdicțională, în opinia Curții, înclinarea balanței intereselor înspre acela al apărării ordinii publice este justificată.

Cu toate acestea, printr-o decizie recentă[13], CJUE pare să fi reconsiderat raportul de forțe dintre obligația de raportare (de această dată, în materie fiscală) impusă de Directiva 2011/16/UE[14] și datoria respectării secretului profesional.

Directiva 2011/16/UE instituie în sarcina avocaților (care intră în definiția noțiunii de „intermediar”[15]) obligația de a raporta către autoritățile fiscale competente informații privind modalitățile transfrontaliere de planificare fiscală potențial agresivă, în cazul în care oferă consiliere cu privire la una dintre aceste modalități.

CJUE a fost chemată să se pronunțe asupra validității art. 8ab alineatul (5) din Directiva 2011/16, care instituie posibilitatea oferirii unei derogări de la obligația de raportare pentru situația în care raportarea ar încălca „privilegiul profesional legal”, însă doar cu condiția notificării de îndată a oricărui alt intermediar ori, în lipsa acestuia, contribuabilului relevant, cu privire la obligațiile de raportare care îi revin.

Prin faptul că avocatului îi este impusă o astfel de raportare unui alt intermediar (care nu este clientul său), Curtea a considerat că se încalcă art. 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene care garantează dreptul la respectarea comunicațiilor dintre avocați și clienții lor.

În urma acestei informări, se divulgă unor terțe persoane identitatea avocatului intermediar care efectuează notificarea, fiind trădată totodată aprecierea sa cu privire la modalitatea care face obiectul raportării, inclusiv faptul că acordă consultanță asupra unor astfel de modalități[16]. În consecință, s-a considerat că o astfel de obligație de raportare nu este necesară pentru realizarea interesului legitim urmărit de directivă, anume combaterea planificării fiscale agresive și prevenirea riscului de evaziune și de fraudă fiscală.

Spre deosebire de situațiile anterior analizate privitoare la faptele de spălare a banilor, obligația de raportare instituită de această directivă privește exclusiv o activitate de consiliere anterioară unui litigiu, motiv pentru care Curtea a stabilit că nu se încalcă dreptul la un proces echitabil garantat la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Această hotărâre devine una emblematică, fiind recunoscută forța protectoare a principiului secretul profesional, chiar și în fața unui interes legitim precum combaterea evaziunii fiscale. Se realizează, în egală măsură, o tranziție încurajatoare de la cele statuate în Cauza C-305/05, fiind garantată expres și cu fermitate protecția secretului profesional în fața unor posibile ingerințe care intervin în activitatea de consultanță și în afara vreunei proceduri judiciare.

În lumina evoluției jurisprudențiale prezentate cu privire la ingerințele publice asupra secretului profesional, există perspective optimiste pentru a considera că, în urma „confruntării” dintre datoria publică și datoria confidențialității, învingător va fi justițiabilul. Cu toate acestea, evoluția contextului european și național determină numeroase alte provocări, iar întărirea zidurilor de protecție ale secretului profesional trebuie să continue să reprezinte o preocupare constantă a profesiei și în următorii ani.

1.2. Congruența dintre independența avocatului și secretul profesional

În esență, avocatul se bucură în exercitarea profesiei de independență, un principiu fundamental consacrat expres prin art. 1 din Legea nr. 51/1995[17]. În contextul în care activitatea avocatului îmbracă forme tot mai diverse, au existat dubii cu privire la asocierea acestui concept cu activitatea prestată de un avocat angajat intern (in-house) și cu privire la extinderea secretului profesional asupra activității prestate de acesta.

Problemele s-au ridicat în contextul procedurilor de investigare derulate de Comisia Europeană, în materia dreptului concurenței, însă criteriile stabilite de instanța europeană pot fi considerate repere generale în stabilirea condițiilor de protecție a secretului profesional și de definire a independenței avocatului.

La nivel jurisprudențial a fost recunoscută, încă din 1982, protecția confidențialității comunicărilor dintre avocat și client în materia dreptului concurenței, cu respectarea a două condiții: să se realizeze în scopul apărării clientului și să provină de la avocați independenți, care nu sunt în relații de muncă cu clientul[18].

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reluat același condiții ulterior, într-o cauză din 2010[19], stabilind, în plus, că independența se definește în mod pozitiv, prin etica profesională și în mod negativ, prin absența unui raport de muncă. S-a hotărât că un avocat intern nu îndeplinește a doua condiție, poziția de subordonare în care se află împiedicându-l să ia decizii care să fie contrare eventualelor interese comerciale ale clientului. În lipsa independenței, corespondența dintre acesta și client nu se bucură de protecția secretului profesional[20].

În lumina aspectelor precizate în secțiunea anterioară privitoare la soluția Curții în cauza C-694/20, prima condiție ar trebui reconsiderată, în sensul includerii și a activității de consultanță generală care nu se află în legătură cu „dreptul de apărare al clientului”[21].

Această hotărâre aduce în atenție implicațiile formei de organizare alese de avocat în desfășurarea activității, realizând o linie de demarcație semnificativă între avocatura „clasică” și avocatura practicată „in house”. Deși, conform legii, toți avocații sunt independenți, alegerea intrării în raporturi de muncă cu un singur client te plasează, conform jurisprudenței europene, într-o categorie distinctă (a non-avocatului?), lipsită de protecția a două principii fundamentale ale profesiei.

2. Aspectele comerciale ale profesiei de avocat în jurisprudența europeană

Importanța economică a profesiei de avocat a fost recunoscută, în mod tradițional, de Comisia Europeană în cadrul recomandărilor privind reforma în domeniul serviciilor profesionale[22].

Într-o ipotetică carte de vizită a profesiei de avocat, la nivel național, cu siguranță nu ar fi evidențiată latura sa comercială, ci rolul său de apărător al drepturilor și libertăților fundamentale, conform legilor profesiei. Cu toate acestea, la nivel european, există o tendință de a apropia profesia de avocat, ca profesie liberară, de specificul unei entități cu interes eminamente economic.

În cauza C-309/99[23], Curtea a considerat că avocatul înființează afaceri în sensul Tratatului CE, desfășurând o activitate comercială, iar organizația profesională are natura unei asociații de întreprinderi în sensul dispozițiilor specifice dreptului concurenței.

Jurisprudența europeană a fost, așadar, preocupată să stabilească repere în ceea ce privește aspectele concurențiale și economice ce țin de exercitarea profesiei de avocat, astfel cum va fi detaliat în continuare.

2.1. Compatibilitatea profesiei cu regulile privind clauzele abuzive

Una dintre soluțiile jurisprudențiale care a adus schimbări semnificative în viziunea asupra rolului avocatului a fost reprezentată de recalificarea relația avocat-client în raport cu legislația privind clauzele abuzive. Concret, astfel cum s-a stabilit în Cauza C-537/13[24], avocatul poate fi furnizor sau vânzător în sensul Directivei 93/13/CEE[25], dacă încheie un contract de prestări juridice standardizat cu o persoană care nu acționează în scopuri legate de activitatea profesională. Pentru a fi considerată abuzivă, clauza trebuie să nu fi fost negociată și să nu reflecte acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii. Întrucât clauzele trebuie să fi standardizate pentru a intra sub incidența Directivei 93/13/CEE, acestea nu pun, de principiu, probleme din perspectiva respectării secretului profesional.

Avocatul se poate regăsi și într-o altă ipostază, putând fi chiar consumator în sensul Directivei 93/13/CEE, atunci când încheie un contract de credit cu o bancă, fără legătură cu activitatea profesională și fără ca scopul creditului să fie precizat în contract, astfel cum s-a stabilit în cauza C-110/14[26].

Aceste hotărâri au stârnit îngrijorări la nivelul organelor profesiei[27], întrucât au creat premisele dereglementării[28] și au creat confuzie cu privire la misiunea de bază a avocatului în societate: este un apărător, profesionist al dreptului ori este doar un prestator de servicii „mai special”?.

2.2. Aspecte concurențiale privitoare la onorariile de avocat și cheltuielile de judecată

Având în vedere această componentă comercială evidențiată de CJUE, dar și faptul că activitatea profesională a avocatului este supusă regulilor de concurență, jurisprudența a analizat conduita concurențială a avocatului pe piață, în special în legătură cu nivelul onorariilor și cu privire la cuantumul acestora în economia cheltuielilor de judecată.

Cu privire la onorarii, CJUE a stabilit, în cauzele conexate C-94/04 și C-202/04[29], dreptul organizațiilor profesionale de a stabili onorarii minimale, atâta timp cât se lasă posibilitatea derogării de la acestea prin convenția părților. Ulterior, într-o altă cauză[30] s-a decis că nu este contrară dreptului Uniunii stabilirea, în baza unui proiect de tarif, de către organismele profesionale ale avocaților, a onorariilor minime și maxime, în timp ce, într-o altă cauză[31], s-a confirmat că obligația de a respecta un tarif maxim pentru determinare onorariilor nu creează un obstacol la intrarea pe piață a avocaților proveniți din alte state membre.

La nivel național, în acord cu cele statuate în jurisprudența europeană, a fost publicat, cu caracter de recomandare, Ghidul orientativ al onorariilor minimale[32], atât în materie civilă, cât și în materie penală.

Cu privire la rambursarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorarii de avocat, Curtea a stabilit într-o cauză privitoare la materia drepturilor de proprietate intelectuală[33], că art. 14 din  Directiva 2004/48[34] permite instituirea unui sistem de tarife forfetare în materie de rambursare a costurilor, atâta timp cât sunt rezonabile în raport cu cheltuielilor angajate de partea care cade în pretenții. Cu toate acestea, în orice caz, limita nu trebuie să fie inferioară unei părți semnificative din cheltuielile rezonabile efectuate. De asemenea, Curtea a stabilit că pot intra în categoria  „celorlalte cheltuieli”, numai cheltuielile care sunt direct și strâns legate de procedura judiciară în cauză.

Recent, prin cauza C‑559/20[35], CJUE a extins sfera cheltuielilor care pot forma „celelalte cheltuieli” în sensul art. 14 din Directivă, stabilind că în aceasta categorie intră și cheltuielile ocazionate de exercitarea de către avocat a unor drepturi pe cale extrajudiciară, precum cheltuielile legate de o punere în întârziere.

Caracterul rezonabil a fost subliniat și într-o altă cauză recentă[36], în legătură cu litigiile civile din materia clauzelor abuzive. În cadrul acesteia, cu privire la cheltuielile de judecată rambursabile cu titlu de onorarii de avocat, s-a stabilit că statele pot seta, pentru onorariile avocațiale, un plafon în funcție de valoarea litigiului, cu condiția ca acest plafon să permită consumatorului rambursarea rezonabilă și proporțională a cheltuielilor.

Concluzii

Se poate afirma că și jurisprudența europeană se află în propriul proces de redefinire. Atât în privința secretului profesional (reprezentantă a componentei tradiționale a avocatului), cât și în privința „laturii comerciale” a profesiei (componenta emergentă) există perspectiva unor schimbări semnificative de concepție, în centrul cărora se află chiar problematica rolului avocatului în societatea de astăzi. În ciuda anumitor tendințe de comercializare, trăsăturile esențiale ale avocatului nu sunt, deocamdată, în pericol de a fi știrbite, atâta timp cât adaptarea la noile tendințe se va face cumpătat, în spiritul principiilor și valorilor promovate de legislația profesiei.


[1] A se vedea Capitolul II.4 din Comunicarea Comisiei Europene din 9 iulie 2021 privind evaluarea și actualizarea recomandărilor de reformă din 2017 în domeniul reglementării serviciilor profesionale.
[2] Menționez, cu titlu exemplificativ, cauza Pruteanu împotriva României; cauza Niemietz contra Germaniei; cauza Brito Ferrinho Bexiga Villa-Nova împotriva Portugaliei; cauza Smirnov împotriva Rusiei; cauza Wieser și Bicos Beteiligungen GmbH împotriva Austriei, în care s-a constatat încălcarea art. 8 din Convenție.
[3] Menționez, cu titlu exemplificativ, cauza Vinci Construction și GTM Génie Civil et Services împotriva Franței; cauza M. împotriva Țărilor de Jos, în care în care s-a constatat încălcarea art. 6 din Convenție.
[4] Hotărârea Curții de Justiției a Uniunii Europene (Marea Cameră) din 26 iunie 2007 pronunțată în cauza C-305/05.
[5] Directiva 91/308/CEE a Consiliului din 10 iunie 1991 privind prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul spălării banilor (JO L 166, p. 77, Ediţie specială, 09/voL 1, p. 103), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2001/97/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 decembrie 2001 (JO L 344, p. 76, Ediţie specială, 09/voL 2, p. 53)
[6] Este vorba despre două cereri introduse de următorii reclamanți: Ordre des barreaux francophones et germanophone şi de Ordre français des avocats du barreau de Bruxelles, pe de o parte, precum şi de Ordre des barreaux flamands şi de Ordre néerlandais des avocats du barreau de Bruxelles, pe de altă parte.
[8] Concluziile Avocatului General M. Poiares Maduro prezentate la 14 decembrie 2006 în cauza C-305/05., pct. 60.
„Reprezentant și apărător, orice avocat are și o funcție esențială de asistență și de consiliere. Astfel, acesta asigură nu numai accesul la justiție, ci și accesul la lege. Or, această din urmă garanție nu este mai puțin prețioasă ca prima într‑o societate complexă precum societatea europeană. Posibilitatea oricărui cetățean de a obține consiliere juridică independentă pentru a lua cunoștință de cadrul normativ care reglementează situația sa juridică specifică este o garanție esențială în statul de drept. În aceste condiții, pactul de încredere care garantează protecția secretului merită să fie extins la cadrul relațiilor de asistență și de consiliere juridică”.
[9] A se vedea  T. Savu, Noţiunea şi conţinutul secretului profesional al avocatului în lumina dreptului comunitar, publicat în „Revista romana de drept comunitar” cu numărul 6 din data de 31 decembrie 2007.
[10] CtEDO, cauza Michaud împotriva Franței.
[11]  Curtea citează, în parag. 130 al Hotărârii, cauzele André și alții împotriva Franței, Roemen și Schmit împotriva Luxembourg, Xavier da Silveira împotriva Franței, care au catalogat prezența decanului la percheziții drept o „garanție specială de procedură”.
Legea 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 440 din data de 24 mai 2018, nu prevede obligativitatea prezenței decanului la efectuarea percheziției avocatului, însă acordă garanții procedurale de natură să asigure protecția secretului profesional, prin art. 34 alin. (1) teza a II-a care stabilește că „percheziţionarea avocatului, a domiciliului ori a cabinetului său sau ridicarea de înscrisuri şi bunuri nu poate fi făcută decât de procuror, în baza unui mandat emis în condiţiile legii”.
[12] CtEDO, cauza Michaud împotriva Franței, par. 128.
[13] Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 8 decembrie 2022, Orde van Vlaamse Balies și alții, în cauza C-694/20.
[14] Directiva 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal și de abrogare a Directivei 77/799/CEE (JO 2011, L 64, p. 1), astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2018/822 a Consiliului din 25 mai 2018 (JO 2018, L 139, p. 1).
[15] Conform art. 3 pct. 21 din Directivă, sunt considerați intermediari toți cei care cei care participă la conceperea, comercializarea, organizarea sau gestionarea implementării unor modalități transfrontaliere care fac obiectul raportării, precum și toți cei care oferă asistență sau consiliere în acest sens.
[16] Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 8 decembrie 2022, Orde van Vlaamse Balies și alții, în cauza C-694/20, pct. 29
[17] „Profesia de avocat este liberă și independentă, cu organizare și funcționare autonome, în condițiile prezentei legi și ale statutului profesiei”.
[18] Hotărârea din 18 mai 1982, AM & S Europe/Comisia, cauza 155/79, pct. 21.
[19] Hotărârea Curții (Marea Cameră) din data de 14 septembrie 2010. Akzo Nobel Chemicals Ltd şi Akcros Chemicals Ltd împotriva Comisiei Europene, cauza C-550/07 P.
[20] Ibidem, pct. 50.
[21] Ibidem, pct. 41.
[22] Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic si Social European si Comitetul Regiunilor privind evaluarea și actualizarea recomandărilor de reformă din 2017 în domeniul reglementării serviciilor profesionale, disponibil aici.
[23] Hotărârea din 19 februarie 2002, Wouters și alții, cauza C‑309/99.
[24] Hotărârea Curții (Camera a noua) din 15 ianuarie 2015 Birutė Šiba împotriva lui Arūnas Devėnas, cauza C-537/13
[25] Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
[26] Hotărârea Curții (Camera a patra) din 3 septembrie 2015 Horațiu Ovidiu Costea împotriva SC Volksbank România SA, cauza C-110/14
[27] A se vedea G. Florea, Gânduri privind viitorul profesiei de avocat, disponibil aici.
[28] A se vedea aici.
[29] Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 5 decembrie 2006, cauzele conexate Cipolla și Melloni, C-94/04 și C-202/04
[30] Hotărârea Curții din 19 februarie 2002, Cauza C-35/99, Manuele Arduino și Compagnia Assicuratrice RAS SpA.
[31] Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 29 martie 2011, cauza C-565/08, Comisia Europeană împotriva Republicii Italiene.
[32] Aprobat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 82/17-18 iulie 2020 și republicat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 174/24 iunie 2021, publicat pe pagina web a UNBR.
[33] Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 28 iulie 2016 United Video Properties Inc. împotriva Telenet NV, cauza C-57/15.
[34] Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală.
[35] Hotărârea Curții (Camera a zecea) din 28 aprilie 2022, Koch Media GmbH împotriva FU., cauza C‑559/20.
[36] Hotărârea Curții (Camera a patra) din 7 aprilie 2022 EL și TP împotriva Caixabank SA, în cauza C-385/20.


Avocat Alexandra-Silvia Stoicescu, Baroul București

* Mențiune specială – concursul UNBR „Perspectivele profesiei de avocat în contextul tendințelor europene”
** Lucrarea a fost publicată în Revista Avocatul nr. 1/2023, editată cu ocazia Congresului Avocaților 2023

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership