
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale de ordine publică nu mai poate fi invocată direct în calea de atac, de instanţa învestită cu soluţionarea acesteia. În speţă, în soluţionarea conflictului negativ de competenţă, instanţa supremă a constat că în calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri privind drepturi salariale pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de apelantul Ministerul Justiţiei şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, reţinându-se că permiterea cumulului competenţei jurisdicţionale cu calitatea de parte în proces reprezintă un element obiectiv care conduce în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea instanţei, contrar art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie. Curtea de Apeş Ploieşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate din oficiu şi că în situaţia în care în cauză are calitatea de parte şi Curtea de Apel Bucureşti, instanţă competentă material şi teritorial să soluţioneze apelurile, aceasta avea posibilitatea de a formula cerere de strămutare în baza art. 142 alin. (1) din C. proc. civ. Înalta Curte a reţinut că excepţia necompetenţei, în acest caz teritorială, nu mai poate fi invocată direct în calea de atac, de instanţa învestită cu soluţionarea acesteia, astfel că apelul este de competenţa Curții de Apel Bucureşti. (Decizia nr. 169 din 23 ianuarie 2020, pronunţată de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție)
Aflaţi mai mult despre C. proc. civ., Curtea de Apel Bucuresti, excepţia necompetenţei materiale, excepția necompetenței teritoriale, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Tribunalul BucurestiJURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.