

Luni, 31 august 2020, Ministerul Educației și Cercetării (prin Unitatea de Cercetare în Educație din Cadrul Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație) și MKOR Consulting – agenție de cercetare de piață – au lansat studiul „Back to School Post-Covid”, potrivit unui comunicat.
Studiul s-a derulat în rândul părinților copiilor din învățământul preuniversitar, pentru a afla care sunt așteptările și temerile lor referitoare la modul de desfășurare a noului an școlar.
Conluzii:
– peste jumătate (55%) dintre părinții elevilor români doresc revenirea la cursurile față în față, acordând cel mai crescut nivel de încredere acestui scenariu (4.6 puncte din 7)
– aproape o treime (31%) dintre părinți optează pentru cursurile mixte, acasă și la școală, cu un grad moderat de încredere (3.6 din 7)
– doar 14% dintre părinți optează pentru cursuri exclusiv la distanță, această variantă având cel mai scăzut scor de încredere (2.7 din 7)
Pentru revenirea la cursuri în această toamnă, majoritatea părinților români preferă scenariul cursurilor față în față, pe care îl consideră cel mai potrivit. Mai exact, 55% dintre părinții care au răspuns studiului preferă revenirea fizică a elevilor în clase din 14 septembrie. Cursurile față în față sunt preferate, mai ales, în cazul preșcolarilor și elevilor de liceu.
Chiar dacă se arată precauți în privința acestei opțiuni, părinții consideră că desfășurarea cursurilor față în față este relativ adecvată pentru copiii lor (4,6 puncte din 7) și o consideră cea mai adecvată, în comparație cu varianta mixtă sau cea la distanță.
Principala îngrijorare a părinților se leagă de neatenția copiilor față de regulile de distanțare fizică și igienă (mai mult de 6 din 10 părinți), dar și de faptul că unii părinți și-ar putea trimite copiii la școală, chiar dacă prezintă simptome.
:: Studiul
Aflaţi mai mult despre cursurile față în față, învăţământul preuniversitar, Ministerul Educației și Cercetării, studiuJURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Monitorizarea inteligentă a dosarelor de instanţă: Monitor Dosare
Lex Discipulo Laus
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.