« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti
 

CCR pendinte: art. 49 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale
07.09.2020 | Mihaela MAZILU-BABEL, Andrei Alexandru MARCU

JURIDICE - In Law We Trust ZRVP
Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

Andrei Alexandru Marcu

Andrei Alexandru Marcu

În data de 04.09.2020 s-a constituit un nou dosar (1417D/2020) pe rolul Curţii Constituţionale, urmând a fi analizate dispoziţiile art. 49 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali (cauza Ciucă Claudiu Viorel).

Conform motorului de căutare de pe pagina Curții Constituționale, acesta este primul dosar în care această dispoziție, formează obiectul unui control de constituționalitate.

Instanţa de trimitere este Tribunalul Dolj, care la același termen, a repsins apelul ca nefondat.

Dispoziţiile criticate au următorul conţinut normativ:

Art. 49 (extras)
(2) Pentru fiecare candidat la funcţia de primar şi de preşedinte al consiliului judeţean şi listă de candidaţi pentru consiliul local şi pentru consiliul judeţean, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să prezinte o listă de susţinători, care trebuie să cuprindă minimum 1% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral şi în listele electorale complementare din circumscripţia pentru care candidează, dar nu mai puţin de 100 în cazul comunelor, de 500 în cazul localităţilor urbane de rangul II şi III şi de 1.000 în cazul judeţelor, municipiului Bucureşti, sectoarelor municipiului Bucureşti şi localităţilor urbane de rangul I.

Important de precizat este faptul că de la prezenta dispoziție există o derogare, instituită prin art. 3 al Legii nr. 84/2020 privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale şi pentru modificarea art. 151 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ care prevede că:
„Prin derogare de la prevederile art. 49 alin. (2) şi ale art. 50 din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, numărul minim al susţinătorilor, necesar pentru depunerea candidaturilor, se va reduce la jumătate.”.

Dispozițiile din Constituție în raport de care se va efectua controlul de constituționalitate au următorul conținut normativ:

Art. 16 – Egalitatea în drepturi
(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi.
(4) În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale.

Mulțumim pe această cale Tribunalului Dolj pentru faptul că precizează pe pagina on-line a dosarului și dispozițiile din Constituție în raport de care se va realiza controlul de constituționalitate. Nu înțelegem de ce nu se poate impune, la nivel normativ, obligația ca această mențiune să fie realizată pe pagina dosarelor tuturor instanțelor din România care admit trimiterea unei excepții de neconstituționalitate.

Andrei Alexandru Marcu (text și selecție)
Avocat – Baroul Constanța

dr. Mihaela Mazilu-Babel (coordonator)

 
Secţiuni: CCR, Drept constitutional, Jurisprudență, Selected | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
Concurs eseuri ZRVP

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD