Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
AUDI Q3
AUDI Q3
Articole Drept penal RNSJ SELECTED Studii

Necesitatea specializării avocatului chemat să acorde asistența juridică în procesele penale implicând persoane vătămate sau inculpați minori

2 noiembrie 2021 | Raul Alexandru NESTOR
Raul Alexandru Nestor

Raul Alexandru Nestor

Abstract

Even if the legislator has been constantly preoccupied with constructively regulating the situation of the minor involved in a criminal trial, ordering his obligatory legal assistance, in the current configuration of the criminal trial, it is necessary to rethink the way the right to defense is exercised , both from the perspective of the accused minor and from the point of view of the injured minor.

The involvement of a number of at least three lawyers in the same case involving a minor may affect the right to defense, any effective defense requiring a solution of continuity regarding the person of the lawyer. The lawyer who initially appears before the police at the first hearing of the minor should also be the lawyer who pleads for the minor before the appellate court.

At European level, there is a tendency for lawyers to specialize in juvenile legal issues, their training being multidisciplinary.

Even in the absence of legislative changes, at the level of bar associations, groups of lawyers specialized in juvenile issues can be set up, specialized lawyers being able to regularly discuss the situation of cases in which they provide legal assistance. These discussions could be attended by other professionals involved in juvenile cases, such as psychologists or probation counselors. During such a hearing, a qualified defense may be prepared, and the lawyer appearing before the courts may thus acquire the most appropriate knowledge to prepare a highly qualified defense.

Rezumat

Servicii JURIDICE.ro

Arbitraj comercial

Evenimente juridice

Chiar dacă legiuitorul a fost preocupat în mod constant să reglementeze în mod constructiv situaţia minorului implicat într-un proces penal, impunând asistenţa juridică obligatorie a acestuia, în configurarea actuală a procesului penal, credem că se impune o regândire a modului în care este exercitat dreptul la apărare, atât din perspectiva minorului inculpat cât şi din punctul de vedere al minorului persoană vătămată.

Implicarea unui număr de cel puţin trei avocaţi în aceeaşi cauză implicând un minor poate aduce atingere deptului la apărare, orice apărarea efectivă impunând şi o soluţie de continuitate în privinţa persoanei avocatului. Avocatul care se prezintă iniţial în faţa organelor de poliţie la prima audiere a minorului ar trebui să fie şi avocatul care pledează pentru minor în faţa instanţei de apel.

La nivel european se constată o tendinţă de specializare a avocaţilor în problemele juridice ale minorilor, pregătirea acestora având caracter multidisciplinar.

Chiar în absenţa unor modificări legislative, la nivelul barourilor de avocaţi se pot înfiinţa colective de avocaţi specializaţi în problemele minorilor, avocaţii specializaţi putând discuta periodic situaţia dosarelor în care acordă asistenţă juridică. La aceste discuţii ar putea participa şi alţi profesionişti implicaţi în cauzele cu minori, cum ar fi psihologi sau consilieri de probaţiune. În cadrul unei asemenea şedinţe se poate pregăti o apărare calificată, avocatul care se prezintă în faţa instanţelor putând dobândi astfel cele mai adecvate cunoştinţe pentru a pregăti o apărare extrem de calificată.

I. Considerații generale asupra rolului apărării în procesele penale cu minori

Modificările legislative subsecvente intrării în vigoare a Codului de procedură penală[1] la data de 01 februarie 2014 au avut în vedere și situația procesuală a minorilor, atât în cazul în care aceştia aveau calitatea de persoane acuzate cât și în ipoteza în care apăreau în procese ca persoane vătămate.

Fără a avea pretenția unei enumerări exhaustive, va trebui să facem o referire la mai multe acte normative adoptate în perioada recentă, acte normative prin care legiuitorul național a avut în vedere cu prioritate situația minorilor implicați în procesele penale.

În acest sens, vom aminti mai întâi de Legea nr. 217/2020[2] act normativ de modificare a Codului penal, în privinţa conţinutului şi pedepselor la infracţiunile privind libertatea şi integritatea sexuală.

Conform acestui act normativ, infracţiunile de viol şi de act sexual cu un minor nu mai intră sub incidenţa prescripţiei, putând fi reclamate oricând, indiferent cât timp ar trece de la comiterea lor.

Celelalte infracţiuni vizând viaţa sexuală vor putea fi reclamante în cadrul termenului de prescripţie, ca şi până la data intrării în vigoare a acestei legi: cele comise contra adulţilor, de la data comiterii faptelor; cele comise contra minorilor, de la data împlinirii majoratului.

Pe 8 noiembrie 2020 a intrat în vigoare Legea nr. 233/2020[3] ce aduce modificări la infracţiunile de violenţă în familie.

Astfel, conform acestui act normativ, pentru infracţiuni de lovire comise cu intenţie sau din greşeală în familie (între soţi, concubini, părinţi-copii, bunici-nepoţi, fraţi), numai dacă ancheta este exercitată  din oficiu (fie prin autosesizare de către organul de poliţie parchet, fie ca urmare a unui articol de presă, fie urmarea unui denunţ de la vreun martor), atunci împăcarea dintre părţi nu mai conduce la încetarea cercetărilor.

Dacă procedura a fost inițiată ca urmare a unei plângeri prealabile formulate de victimă şi nu din oficiu, aceasta are totuşi posibilitatea să şi-o retragă şi, astfel, să înceteze procesul penal.

Prin Legea nr. 284/2020[4] pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală au fost aduse mai multe modificări  Codului de procedură penală.

Astfel, a fost reglementată obligaţia de informare a minorului privind condițiile speciale de executare a reținerii și arestării preventive dispuse față de acesta (introducerea art. 244[1]), efectuată odată cu informarea prevăzută la art. 209 alin. (17) și art. 228 alin. (2).

Pe lângă informaţiile prevăzute la art. 108, când suspectul sau inculpatul este o persoană minoră, înainte de prima audiere, acestuia i se vor aduce la cunoștință următoarele:

– informații cu privire la principalele etape ale procesului penal;

– dreptul ca părinții sau, după caz, tutorele, curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află temporar minorul sau un alt adult care este desemnat sau acceptat de minor să primească aceleași informații comunicate minorului;

– dreptul la protecția vieții private;

– dreptul de a fi însoțiți de părinți sau, după caz, tutore, curator ori persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află temporar minorul sau de un alt adult care este desemnat sau acceptat de minor;

– dreptul de a fi evaluați prin intermediul referatului de evaluare;

– dreptul la evaluare medicală și asistență medicală în cazul în care vor fi supuși unei măsuri preventive privative de libertate;

– măsurile preventive ce li se pot aplica, precum și dreptul ca măsura preventivă privativă de libertate să fie aplicată cu caracter excepțional, perioada maximă pentru care poate fi dispusă și durata maximă a măsurii preventive privative de libertate, condițiile pentru prelungirea și menținerea acesteia, precum și dreptul la verificarea periodică a măsurii;

 dreptul de a fi prezenți la judecarea cauzei;

– dreptul la exercitarea căilor de atac, în condițiile legii.

În acord cu acest act normativ, toate comunicările către suspectul sau inculpatul minor se vor face într-un limbaj simplu și accesibil, adaptat vârstei acestuia.

În privinţa cheltuielilor de judecată, a fost introdus art. 505[2] care prevede că, atunci când suspectul sau inculpatul este minor, cheltuielile generate de înregistrările audiovideo vor rămâne în sarcina statului.

În cazul în care minorul este trimis în judecată, solicitarea referatului de evaluare va fi obligatorie, cu excepția cazului în care acest lucru ar fi contrar interesului superior al minorului.

Art. 506, alin. (2) a fost de asemenea  modificat și prevede că, în cursul judecății, instanța poate solicita efectuarea referatului de evaluare de către serviciul de probațiune de pe lângă tribunalul în a cărui circumscripție își are locuința minorul. În situația în care efectuarea referatului de evaluare nu a fost solicitată în cursul urmăririi penale, dispunerea efectuării referatului de către instanță este obligatorie.

În cazul în care elementele care constituie baza referatului de evaluare se schimbă considerabil, organul de urmărire penală sau, după caz, instanța va solicita întocmirea unui nou referat de evaluare. Solicitarea se poate face din oficiu sau în urma sesizării făcute de serviciul de probațiune, de minor ori de către părinți sau, după caz, tutore, curator ori persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află temporar minorul, cu privire la schimbările intervenite.

Art. 507, alin. (3) a suferit modificări și prevede că inculpatul care a săvârșit infracțiunea în timpul când era minor va fi judecat potrivit procedurii aplicabile în cauzele cu infractori minori, dacă la data sesizării instanței nu a împlinit 18 ani.

Dacă la data sesizării instanței inculpatul împlinise vârsta de 18 ani, dar la data dobândirii calității de suspect era minor, instanța învestită va putea decide aplicarea procedurii pentru cauzele cu infractori minori, atunci când consideră necesar, ținând cont de gradul de maturitate și gradul de vulnerabilitate ale persoanei vizate.

La art. 508, au fost introduse trei noi alineate, alin. (4)-(6), cu următorul cuprins:

(4) Dacă niciuna dintre persoanele prevăzute la alin. (1) nu a putut fi găsită ori prezența acesteia ar afecta interesul superior al minorului sau desfășurarea procesului penal, citarea se va face către un alt adult corespunzător care este desemnat de minor și acceptat în această calitate de organul judiciar.

(5) În cazul în care minorul nu desemnează un alt adult conform alin. (4) sau adultul desemnat nu este acceptat de organul judiciar, citarea se va face către o altă persoană aleasă de organul judiciar, ținând seama de interesul superior al minorului.

(6) În cazul în care circumstanțele de la alin. (4) sau (5) încetează, citarea se va face potrivit alin. (1).”

Această enumerare exemplificativă a unor acte normative adoptate în perioada recentă, deși demonstrează preocuparea constantă a legislativului de a oferi garanții suplimentare pentru minori, indiferent de calitatea deținută de aceștia în procesul penal, va rămâne o simplă declarație de intenție dacă nu vor fi reglementate și aspectele necesare pentru a garanta minorului un drept la apărare eficient pe perioada procesului penal.

Prin raportare la o analiza a cadrului normativ european, Directiva nr. 2016/800 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind garanțiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale, îndrumă statele să asigure asistenţa minorilor din partea unui avocat în mod efectiv, înainte de a fi interogați de către organele judiciare la desfășurarea unui act de anchetă sau de strângere de probe și fără întârzieri nejustificate.

Conform acestei directive, asistența din partea unui avocat cuprinde dreptul de a avea întrevederi private şi de a comunica cu avocatul care îl reprezintă, inclusiv înaintea interogării de către poliție sau o altă autoritate de aplicare a legii sau autoritate judiciară, dreptul să poată participa efectiv la interogare precum și, dreptul de a se respecta confidențialitatea comunicării dintre copii şi avocatul lor.

De asemenea, protecţia persoanei vătămate minore a fost constant asigurată, un exemplu în acest sens fiind Directiva nr. 2012/29 a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea şi protecţia victimelor criminalităţii și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului, conform căreia se arată că, în cazurile în care victima este copil, statele membre se asigură că aceasta are un reprezentant special dacă titularii răspunderii părinteşti nu o pot reprezenta ca urmare a unui conflict de interese sau atunci când victima-copil este neînsoţită sau separată de familie precum şi dreptul la propriul consilier juridic şi la reprezentare în nume propriu în procedurile unde există sau ar putea exista un conflict de interese cu titularii răspunderii părinteşti sau alte părţi.

Legiuitorul național reglementează asistenţa juridică obligatorie în două articole separate, în primul rând  pentru suspect şi inculpat şi apoi pentru persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente.

Ca excepţii de la regula conform căreia asistenţa este de cele mai multe ori facultativă în procesul penal, legiuitorul s-a preocupat să enumere şi anumite cazuri în care asistenţa juridică devine obligatorie ca urmare a unor situaţii care oglindesc o poziție mai vulnerabilă care trebuie ocrotită prin asigurarea unui apărări eficiente în cadrul oricărui proces penal.

Legea procesual penală română prevede expres și limitativ cazurile în care asistenţa juridică a suspectului sau a inculpatului este obligatorie, între acestea fiind enumerate situația suspectului sau inculpatului minor, precum și a suspectului sau inculpatului internat într-un centru de detenţie ori într-un centru educativ.

Conform prevederilor art.93, legiuitorul enumeră în ultimele 2 alineate, respectiv alin. (4) şi (5) cazurile în care asistenţa juridică devine obligatorie în privinţa  persoanei vătămate, respectiv când persoana vătămată sau partea civilă este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

Deşi în cazul suspectului sau inculpatului se face referire la minor, de această dată clasificarea se face în funcţie de capacitatea de exerciţiu.

Prin urmare, pornind de la dispozițiile legale privind asistența juridică obligatorie, un minor care se simte nedreptățit în urma oricărui demers judiciar, ar trebui să se adreseze în primul rând unui avocat, acesta fiind prezumat că are toate cunoștințele necesare pentru a-l sprijini pe minorul nedreptăți prin formularea acelor demersuri necesare. În măsura în care este pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă, avocatul poate susține o cale extraordinară de atac (revizuire sau contestație în anulare) tocmai cu scopul de a remedia anumite nereguli de ordin procedural sau substanțial care au condus la vătămarea drepturilor minorului. Avocatul ar avea inclusiv dreptul de a formula un recurs în casație sau alte cereri de competența judecătorului delegat cu supravegherea privării de libertate.

Spre exemplu, un minor internat într-un centru educativ sau într-un centru de detenție se poate considera nedreptățit de o măsură administrativă a administrației locului de detenție, putându-se adresa judecătorului delegat cu supravegherea privării de libertate, tocmai în scopul înlăturării măsurii administrative dispuse de administrația centrului educativ.

II. O succintă privire critică asupra cadrului normativ actual privind asistența juridică obligatorie a minorilor

Deși începând cu data de 01 februarie 2021, Codul de procedură penală a adus modificări substanțiale în activitatea judiciară, legiuitorul național a rămas tributar concepției tradiționale în ceea ce privește reglementarea asistenței juridice obligatorii, instituind cazuri de asistență juridică obligatorie prin raportarea la calitatea persoanei, fără a avea în vedere că legea de procedură a reglementat o nouă fază în procesul penal, respectiv faza camerei preliminare.

Desființarea unor garanții specifice etapei investigative a procesului penal și reglementarea unei proceduri distincte de verificare de către judecător a legalității actelor de urmărire penală, a condus fără îndoială la o ”tehnicizare” fără precedent a procesului penal, eventualele cereri sau excepții ridicate în cursul procedurii de cameră preliminară impunând o cunoaștere aprofundată a legii de procedură și chiar o specializare prin raportare la anumite tipuri de activități infracționale pentru care este dispusă o soluție de trimitere în judecată. Cum fiecare activitate infracțională complexă impune de regulă folosirea unor tehnici investigative adecvate, o eventuală carență sau încălcare a dreptului la apărare incidentă în cursul urmăririi penale, nu poate fi invocată în fața judecătorului de cameră preliminară decât de o persoană care cunoaște în mod detaliat aceste metode și deci poate semnala și eventualele greșeli pe care le poate comite organul investigativ.

Or, dacă persoana trimisă în judecată este un minor, cu mare greutate credem că acesta ar putea avea acces la o apărare efectivă, respectiv la implicarea în proces a unui avocat specializat.

Dacă în reglementarea Codului de procedură penală din 1968, prezentarea materialului de urmărire penală presupunea citarea persoanei acuzate în fața procurorului și prezentarea detaliată a mijloacelor de probă pe care este întemeiată o acuzație, fiind cunoscut în acest sens ca urma dispunerea unei soluții de trimitere în judecată, în reglementarea actuală o asemenea garanție a fost suprimată, existând numeroase cazuri în care inculpatul este audiat doar la punerea în mișcare a acțiunii penale iar ulterior, o soluție de trimitere în judecată și implicit comunicarea rechizitoriului, au loc la un interval consistent de timp, perioadă în care persoana acuzată, neasistată de apărător ales, nu mai cunoaște nimic despre cauza în care a fost cercetat.

O asemenea situație o regăsim frecvent în cazul unor infracțiuni relative la regimul siguranței circulației rutiere pe drumurile publice. Conducătorul auto care prezintă halenă alcoolică este depistat în trafic, este condus la o unitate medicală de profil pentru a fi testat, iar ulterior mai este audiat în cursul urmăririi penale  fără a i se mai aduce la cunoștință ce soluții se vor adopta ulterior, în cazul dispunerii unei soluții de trimitere în judecată primind rechizitoriul la adresa indicată cu ocazia declarațiilor date în cursul urmăririi penale.

Nu mai există în actuala reglementare a legii de procedură penală un moment distinct, anterior emiterii rechizitoriului, moment în care persoana acuzată să poată lua cunoștință de toate actele dosarului de urmărire penală și să se poată adresa procurorului pentru a solicita refacerea unor acte sau administrarea unor probe relevante pentru justa soluționare a cauzei.

Acest aspect este valabil și pentru situația inculpatului minor care, de cele mai multe ori asistat de un avocat desemnat din oficiu, nu va putea cunoaște decât lacunar modul în care se desfășoară activitatea de urmărire penală.

Ca și în cazul unui major, inculpatul minor va fi audiat în prezența avocatului desemnat de baroul corespunzător, nu va avea posibilitatea de a i se prezenta apoi dosarul de urmărire penală, iar în măsura dispunerii unei soluții de trimitere în judecată, i se va comunica un rechizitoriu de care va lua cunoștință într-un moment în care a încetat activitatea avocatului desemnat pentru acordarea asistenței juridice în cursul urmăririi penale. Rechizitoriul și dosarul de urmărire penală vor fi înregistrate pe rolul instanței de judecată în vederea parcurgerii procedurii de cameră preliminară, urmând a fi desemnat un nou avocat pentru a acorda asistență juridică inculpatului minor în această fază a procesului penal.

Prin urmare, în cazul asistenței juridice din oficiu, ulterior terminării activității investigative, un alt avocat se va ocupa de dosar până la pronunțarea soluției în primă instanță. Pentru situația exercitării căilor de atac, după formularea acestora și trimiterii dosarului la instanța de control judiciar, se va desemna un alt avocat din oficiu care va acorda asistență juridică în fața instanței de apel.

Fără a mai intra în detalii suplimentare, va trebui să recunoaștem că situația minorului inculpat sau persoană vătămată în procesul penal, în cazul asistenței juridice din oficiu, este una destul de vitregă. Minorul va ”beneficia” de asistența a trei apărători desemnați din oficiu – unul în faza de urmărire penală, al doilea  în fața judecătorului de cameră preliminară și al primei instanțe, al treilea în fața instanței de apel.

De regulă cei trei avocați nu se cunosc între ei, nu iau legătura pentru a-i explica celuilalt ca „de la coleg la coleg” care sunt problemele pe care le pune respectiva cauză penală  iar o eventuală contactare a familiei sau a rudelor minorului acuzat rămâne în principiu sarcina consilierului de probațiune desemnat pentru întocmirea referatului de evaluare.

Desigur că pentru a avea posibilitatea de a consulta un avocat, minorul (inculpat sau persoană vătămată) va trebui să ajungă să intre în legătură cu acesta pentru a expune pe larg problema și pentru a analiza toate formalitățile necesare.

În prezent, în practică un asemenea contact direct se realizează prin formularea unor cereri adresate instanțelor de judecată, pentru judecarea acestor cereri fiind dispusă citarea persoanei private de libertate și desemnarea unui apărător din oficiu. Contactul direct între minor și apărătorul desemnat din oficiu va avea loc la sediul instanței, în sala de ședință, de multe ori numai prin legătura video, date fiind condițiile actuale impuse de pandemie.

Desigur că nimic nu-l poate opri pe avocat să meargă în vizită la minor în interiorul centrului de detenție sau la locul unde este executată măsura arestului preventiv, unde i se asigură un spațiu pentru o întrevedere confidențială, însă de regulă, un avocat din oficiu, desemnat pentru mai multe cauze la un singur termen de judecată, nu va recurge la un asemenea demers, neavând nici timpul necesar și nici o facilitate financiară stimulativă în acest sens.

Având în vedere că minorului nu i se mai aplică pedepse, ci doar măsuri educative, centrele de detenție și centrele educative sunt puține în țară, uneori la foarte mare distanță de domiciliul familiei minorului, este necesară o deplasare a avocatului pe cheltuială proprie, uneori la o distanță apreciabilă, tocmai pentru a cunoaște cât mai bine problemele cu care se confruntă minorul.

Este cunoscut faptul că în asemenea cazuri, avocatul minorului condamnat se prezintă la arhiva instanței, studiază cauza și are o singură întrevedere cu minorul, chiar în ziua ședinței de judecată. În condițiile unor eforturi remarcabile ale unor avocați, în sensul de a asigura o apărare cât mai calificată, timpul alocat pregătirii efective a apărării și al discutării altor formalități, rămâne totuși unul extrem de redus.

Reiterăm că avocatul desemnat din oficiu nu are în lucru un singur dosar privind pe minor, ci poate răspunde în aceeași zi într-o multitudine de cauze aflate pe rolul unor instanțe diferite, cauze care pun probleme diferite din punct de vedere al complexității și al volumului de studiu, având obligația pozitivă de a asigura în toate aceste cauze o apărare calificată.

Prin raportare la dispozițiile legislative având ca obiectiv protecția unor categorii de minori, o referire succintă se mai impune și cu privire la Avocatul Copilului în România, ca structură existentă în cadrul instituției Avocatul Poporului. Conform statutului legal, Avocatul Copilului intervine în situații privind abuzuri fizice, psihice, sexuale, dispariții ale copiilor, fenomenul bullying, sărăcia, situația din centrele de plasament, relațiile în cadrul școlilor și grădinițelor, integrarea copiilor cu dizabilități, păstrarea legăturilor personale dintre copii și persoanele de care aceștia sunt atașați, situația copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate, precum și în orice situație in care drepturile copiilor nu sunt respectate.

Pentru exercitarea atribuțiilor legale,  orice copil care consideră că nu îi sunt respectate drepturile se poate adresa acestei instituții, ca și orice altă persoană care are cunoștință de o posibilă încălcare a drepturilor copiilor.

În cazul unor procese aflate pe rolul instanțelor de judecată, Avocatul Copilului nu poate asigura asistența juridică și nici nu are vreo calitate de a interveni în cursul procedurilor judiciare.

Observăm că, de lege lata, singura persoană care poate ajuta efectiv un minor angrenat într-o procedură judiciară, este avocatul acestuia. Contactul dintre minorul nemulțumit și avocat devine uneori extrem de dificil, cauzele acestei dificultăți fiind multiple – minorul se află internat în executarea unei măsuri educative sau provine dintr-o familie lipsită de resurse financiare, avocatul desemnat nu are specializarea necesară sau tratează dosarul pe fugă, etc.

Uneori se mai întâmplă ca anumite O.N.G.-uri să recurgă la serviciile unor avocați care sunt plătiți de aceste organizații pentru a acorda sprijin minorilor, însă este un aspect extrem de rar întâlnit în practică.

În practică, o asemenea situație a fost întâlnită în cazul unui inculpat minor cu vârstă de 15 ani acuzat de comiterea unor infracțiuni de tâlhărie care nu avea act de naștere (nașterea acestuia nu fusese înregistrată). Acest inculpat minor a fost arestat preventiv, iar în cursul etapei investigative a procesului penal, un avocat trimis de un O.N.G. a contribuit activ la declanșarea și soluționarea procedurii de înregistrare tardivă a nașterii.

Este de notorietate că o asemenea procedură implica anterior O.U.G. nr. 33/2016[5] administrarea unor probe (raport de expertiză medico-legală, efectuarea unor cercetări de către serviciul public comunitar de evidența persoanelor) la finalul cărora instanța civilă pronunța o hotărâre de înregistrarea tardivă a nașterii.

Într-un asemenea  caz, în absența sprijinului oferit de acel O.N.G. prin trimiterea unui avocat, o înregistrare tardivă de naștere ar fi devenit o procedură extrem de dificilă, chiar imposibil de parcurs pentru minorul respectiv. În același timp, procedura de înregistrare tardivă a nașterii se desfășoară conform legii de procedură civilă, în paralel cu activitatea de urmărire penală, prin rechizitoriu neputând fi dispusă trimiterea în judecată a unei persoane fără act de naștere.

În acest caz, un avocat specializat în  probleme legate de statutul copiilor lipsiți de ocrotirea părintească a avut o contribuție notabilă în procedura de înregistrare a nașterii (pentru care legea nu prevede obligativitatea asistenței juridice) în timp ce în fața organelor de anchetă un alt avocat, desemnat din oficiu, a acordat asistență minorului inculpat.

Chiar dacă prin modificări legislative subsecvente, în prezent înregistrarea naşterii se poate realiza, ca situaţie de excepţie, şi după termenul de 30 de zile, doar prin parcurgerea unor proceduri administrative, transferul competenţei, de la instanțele judecătorești către primar, în ceea ce privește înregistrarea tardivă a naşterii ducând la reducerea termenului de soluţionare a cererii de înregistrare a nașterii, procedura administrativă reclamă în continuare intervenția unei persoane specializate, mai ales că minorii aflați în această situație sunt de cele mai multe lipsiți de o instrucție școlară minimală.

 III. Perspectiva europeană asupra specializării avocatului care acordă asistență juridică minorului 

După o prezentare sumară a carențelor semnalate în exercitarea dreptului la apărare în procesele penale implicând pe minori, vom ajunge la concluzia că și alte țări mai avansate din perspectiva normelor aplicabile, au întâmpinat anterior probleme similare, aspect care condus la reglementări detaliate privind avocatul specializat în problemele minorilor.

Literatura existentă[6] susține că minorii  aflați în conflict cu legea deseori nu au acces adecvat la justiție, deși se află într-o situație deosebit de vulnerabilă. Adesea, aceștia nu au acces la un avocat și, chiar dacă au un astfel de acces, un astfel de avocat ar putea să nu aibă calificările necesare pentru a reprezenta un copil. În plus, avocatul poate fi furnizat sau disponibil numai pentru anumite părți ale procedurii, lăsând minorul singur pentru contestațiile legale rămase în zona de procedură unde legea nu mai impune asistența juridică obligatorie.

O problemă majoră identificată în literatură este lipsa de pregătire și de conștientizare a avocaților atunci când vine vorba de o justiție prietenoasă, respectiv de posibilitatea soluționării unor probleme de ordin litigios prin recurgerea la o formă de justiție restaurativă.

Este de necontestat faptul că exigențele generale pe care trebuie să le îndeplinească un avocat sunt relevante și atunci când reprezintă un minor (inculpat sau persoană vătămată).

Cu toate acestea, trebuie acceptată existența unor provocări suplimentare atunci când vine vorba de a oferi reprezentare legală unui copil. În special, avocatul este – pe lângă funcția de reprezentant legal – persoana de încredere a copilului, purtătorul de cuvânt al acestuia și coordonatorul cu alți actori procesuali. Acestea sunt funcții care necesită o conștientizare și o pregătire specială. În plus, avocatul trebuie să cunoască drepturile specifice ale copiilor și cum să le pună în aplicare; trebuie să se asigure că susține în orice moment interesul superior al copilului.

Toate aceste provocări sunt greu de depășit, inclusiv la nivel european din cauza mai multor factori. În primul rând, există adesea o lipsă de resurse (financiare). În al doilea rând, avocații ar putea avea nevoie de îndrumare și sprijin suplimentar – fie că este vorba de guverne sau ONG-uri – pentru a îndeplini aceste cerințe și pentru a crește gradul de conștientizare.

Situația devine și mai dificilă atunci când vine vorba de copiii aflați în conflict cu legea care se află în detenție. Potrivit unui studiu global al ONU privind copiii privați de libertate, se estimează că între 1,3 și 1,5 milioane de copii sunt privați de libertate în fiecare an. Dintre aceștia, majoritatea se află în instituții (430.000–680.000), urmați de cei din centre de detenție sau educative (410.000), detenția legată de migrație (330.000), situații de conflict armat (35.000) și din motive de securitate națională (1.500). Alți 19.000 de copii locuiesc cu îngrijitorii lor principali în închisoare. Aceste cifre nu includ cei aproximativ 1 milion de copii aflați în custodia poliției[7].

Taxele legale, normele sociale și discriminarea împiedică adesea copiii și familiile acestora să aibă acces la justiție. Copiii nu au adesea suport cu privire la dreptul la un avocat, cu privire la drepturile lor umane și legale și adesea se bazează pe adulții din jurul lor pentru a căuta dreptate. Accesul la asistență și reprezentare juridică, precum și barierele lingvistice sunt toate inhibitoare în calea accesului la justiție.

La toate acestea se mai cumulează o lipsă de linii directoare clare și universale pe care profesioniștii să le urmeze în ceea ce privește furnizarea de asistență juridică adaptată copiilor.

În condițiile acestor realități necontestate, conform Principiilor de bază ale ONU privind rolul avocaților (1990)[8], profesioniștii din domeniul juridic care oferă copiilor asistență juridică ar trebui să cunoască legislația și procedurile interne relevante, drepturile copiilor, etapele de dezvoltare ale copiilor și cum să comunice cu copiii.

Acești profesioniști ar trebui să-și mențină abilitățile la zi și să le reîmprospăteze cu formare regulată de dezvoltare profesională. Oferirea de asistență juridică competentă și eficientă copiilor implică mai mult decât înțelegerea legislației și procedurilor interne relevante: implică, de asemenea, un nivel ridicat de motivație, angajament, abilități, pregătire și cunoștințe.

Profesioniștii din domeniul juridic care acordă asistență minorilor ar trebui:

1) să cunoască drepturile copiilor și cum acestea pot fi aplicate în practică, inclusiv, cel puțin, prevederile Convenției Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului și Ghidurile Consiliului Europei privind justiția prietenoasă copiilor;

2) să aibă o bună înțelegere a procedurilor juridice civile, penale și administrative pentru copii, inclusiv a diferitelor măsuri care pot fi luate, cum ar fi posibilitatea soluționării litigiilor prin recurgerea la procedurile specifice justiției restaurative;

3) să știe când și cum să solicite consiliere și sprijin specializat de la profesioniști corespunzători, cum ar fi psihologi și asistenți sociali;

4) să aibă cunoștințe practice ale diferitelor etape ale dezvoltării fizice, cognitive, emoționale și sociale ale copiilor.

În Belgia, asistența juridică obligatorie este acordată de avocați definitivi sau de avocați stagiari. Pentru a fi eligibili pentru asistența juridică obligatorie, avocații definitivi sau avocații stagiari trebuie să fie înscriși și menținuți pe lista avocaților care se oferă voluntari pentru asistență juridică. Pentru a profesa ca avocat este necesară obținerea unei diplome universitare în drept (nivel de master, cinci ani) și înscrierea într-un barou.

La finalul masterului, tinerii avocați trebuie să înceapă prin a efectua un stagiu de trei ani, sub supravegherea unui alt avocat atestat, în timp ce își continuă pregătirea și promovează un examen care le permite să obțină un certificat de competență profesională. Aceste certificate  vor fi apoi incluse în Registrul Baroului.

Pentru a asista un minor, avocatul sau avocatul stagiar trebuie să fie membru al secției de tineret a baroului său. Pentru a fi membru al secției de tineret, avocatul trebuie să fie voluntar și pregătit corespunzător.

În ceea ce privește avocații vorbitori de limbă franceză și germană, Codul de etică al Ordinului Baroului de limbă franceză și germană precizează că, pentru a fi înscris pe listă, avocatul trebuie:

1) să fi fost recunoscut ca specialist în dreptul copilului sau

2) a absolvit cu succes cursurile de drept al copilului din „Certificatul de aptitudine pentru profesia de avocat” (CAPA) prin obținerea unei note de 14/20 sau mai mare în cei trei ani anteriori cererii sale  sau

3) a absolvit studiile continue în dreptul copilului (15 puncte în ultimii trei ani, inclusiv cel puțin opt puncte de pregătire juridică).

Pentru avocații din Olanda, pe lângă cursurile de drept, care sunt foarte generale, dacă persoana dorește să devină ”avocat de tineret”, trebuie să urmeze două cursuri complementare.

În primul rând, prin Ordinul Baroului, ei trebuie să urmeze cursul inițial de 80 până la 100 de ore, curs interdisciplinar. Acest curs include noțiuni de psihologie, de sociologie și de criminologie, drept penal, drept public, drept civil, exercițiile de comunicare cu copilul și jocul de rol sau chiar problema primelor întâlniri, adică sunt învățate metode privind cum i se poate explica totul copilului în cel mai simplu și mai potrivit  mod posibil.

În al doilea rând, legea mai prevede obligativitatea unui curs special de trei zile privind asistența tinerilor arestați de poliție, procedură, jurisprudență și cum să câștige încrederea persoanei încarcerate.

În al treilea rând, în fiecare an, avocații specializați în problemele minorilor trebuie să își reînnoiască solicitarea pentru a fi înscriși pe lista „avocaților tinerilor”. Există, de asemenea, obligația de a urma cursuri de formare continuă.

IV.Posibilități de optimizare a asistenței juridice acordate minorilor în baza dispozițiilor legale existente

Un avocat care va lua decizia de asigura asistența juridică a unui minor, chiar dacă ar face un asemenea gest ”pro bono”, în ciuda unor constrângeri fiscale și a reticenței unor organizații profesionale împotriva unui asemenea mod de lucru, va trebui să țină cont de faptul că toți minorii acuzați au dreptul la justiție.

Nu trebuie să se ajungă la îngrădirea acestui drept la justiție minorilor care nu dețin mijloace financiare și deci nu se pot apăra prin recurgerea la serviciile unui apărător ales. Aceste categorii de minori pot avea sentințe, dacă sunt deja implicați în anumite cazuri, defavorabile lor, neputându-se apăra conform legii.

În activitatea operativă a organelor judiciare apar foarte mulți minori care vin și relatează o situație de fapt, dar nu își motivează cererile în drept. Or, acest aspect are o foarte mare importanță în fața unei instanțe de judecată, mai ales pe fondul unor modificări normative recente care tind să restrângă tot mai mult rolul activ al judecătorului.

În exercitarea profesiei, avocații care preiau „pro bono” cazurile minorilor acuzați în instanță, trebuie să aibă o pregătire pluridisciplinară, uneori simpla calitate de părinte cu experiență a avocatului nefiind suficientă. Studiul temeinic al dosarului, profesionalismul interacțiunii sociale cu inculpatul sau cu familia acestuia, sunt factori esențiali pentru exercitarea corespunzătoare a unui drept la apărare în asemenea cazuri. Chiar dacă sarcina este una extrem de dificilă, efortul nu este recompensat financiar, însă rezultatele se pot analiza în modul de evoluție al societății pe un termen îndelungat.

În cea mai mare măsură, aceste cazuri marchează, fiind cazurile care  consumă foarte multă energie și care iau  timp, fiind important ca cei care preiau astfel de cauze să aibă o fire pozitivă și să evite pe cât posibil a se încărca cu o oarecare stare negativă. Este clar că un avocat pregătit și cu pornirea de a obține cea mai bună soluției se implică și se transpune uneori în persoana clientului.

În orice tip de procedură judiciară ar fi implicat un minor, organul judiciar ar trebui să asigure o deplină informare a acestuia cu privire la drepturile de care dispune pe parcursul procesului, respectiv dreptul de a avea un avocat, de a solicita audierea în prezența unui psiholog, de a solicita în audierea unei persoane în calitate de martor, acordarea unor cheltuieli de deplasare la sediul organului judiciar. Este extrem de important ca aceste drepturi să fie și pe deplin înțelese de minori, ulterior fiind consemnate într-un document scris.

Audierea unui minor inculpat este însoțită de garanții de ordin procesual de natură a-l face pe minor să cunoască toate drepturile, audierea având loc în prezența unuia dintre părinți sau a unui alt reprezentant legal și a unui avocat (ales sau desemnat din oficiu).

Ar fi fost indicat ca în momentul chemării inculpatului minor la sediul organelor de anchetă, organul judiciar să informeze și Serviciul de Probațiune, eventual să solicite și participarea unui consilier la această audiere, tocmai pentru ca în ipoteza întocmirii ulterioare a referatului de evaluare, consilierul de probațiune să fie deja familiarizat cu dosarul, să cunoască și modul de derulare a procesului penal până în acel moment.

Cu referire la drepturile persoanelor private de libertate, în cazul dispunerii unei măsuri preventive, judecătorul de drepturi și libertăți are obligația de a comunica minorului arestat o listă cu drepturile recunoscute de lege.

De asemenea, administrația locului de deținere are obligația de a-l informa pe deținutul minor cu privire la toate drepturile pe care le are în perioada executării măsurii educative privative de libertate. În cazul unei măsuri educative neprivative de libertate, consilierul de probațiune responsabil de caz poate constata anumite încălcări ale regimului de executare și în urma unui interviu cu minorul condamnat, poate să-i aducă acestuia la cunoștință ce drepturi are, respectiv căror instituții se poate adresa.

Aceste garanții ale dreptului la apărare enumerate exemplificativ ar trebui însoțite de o specializare a avocatului desemnat pentru a acorda asistență juridică minorului.

Chiar în absența unor acte normative care să impună o astfel de specializare, prin măsuri administrative se poate asigura totuşi un nivel calitativ mult mai ridicat al asistenței juridice acordate minorilor.

În acest sens, la nivelul fiecărui barou ar putea fi creat un corp de avocați specializați în problemele judiciare ale minorilor, iar toate cauzele cu inculpați minori în care asistența juridică este obligatorie, să fie analizate la nivel de barou de către acest colectiv de avocați, la fel cum în unitățile de parchet au loc ședințe periodice de analiza a legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate.

O eventuală eroare care ar putea interveni în soluțiile instanțelor de judecată ar putea fi observată imediat de acești specialiști, fiind căutate și pârghiile procesuale necesare pentru înlăturarea unei asemenea erori.

Chiar dacă pentru nemulțumirile unui minor în legătură cu executarea măsurilor educative, se poate recurge la serviciile consilierului de probațiune responsabil de caz, acesta având la rândul său posibilitatea de a sesiza instanța de judecată cu un incident ivit în cursul executării, procedura judiciară desfășurată în fața instanței impunând de asemenea acordarea asistenței juridice obligatorii, în faza de executare ar trebui să intervină același avocat care a acordat asistență juridică minorului şi în etapa presentențială.

Existența a trei avocați diferiți desemnați pentru a acorda asistență juridică aceluiași minor în cursul procesului penal – un avocat în cursul urmăririi penale, un altul în cursul procedurii de cameră preliminară și al treilea în fața instanței de apel – reprezintă o carență gravă a dreptului la apărare, având în vedere particularitățile specifice ale personalității minorului.

Chiar în condițiile unor eforturi deosebite ale avocatului care se va prezenta la fiecare solicitare a organelor judiciare, va merge la locul de detenție pentru a lua legătura cu inculpatul minor sau va contacta inclusiv familia acestuia, finalizarea activității unui avocat la momentul emiterii rechizitoriului și desemnarea unui alt avocat pentru faza procesuală succesivă, l-ar expune pe inculpatul minor unei experiențe aproape traumatice. Astfel, după ce a relatat întreaga situație de fapt avocatului desemnat inițial și a stabilit o legătură profesională cu acesta, la momentul comunicării rechizitoriului va trebui să repete această primă experiență cu un nou avocat.

Nu credem că pentru desemnarea unui singur avocat din oficiu pentru întregul parcurs al procesului penal este nevoie de o modificare legislativă. Chiar dacă la începutul carierei avocații nu au dreptul de a pune concluzii în fața instanțelor de control judiciar, avocatul care acordă asistență juridică unui minor ar trebui desemnat totuși dintre avocații cu experiență, existând și posibilitatea cooptării unui avocat stagiar.

Prezența unui singur avocat pe tot parcursul procesului penal, de la data primei audieri ca suspect în fața organelor de anchetă și până la închiderea dezbaterilor în fața instanței de apel, ar contribui la asigurarea unei apărări extrem de calificate, avocatul desemnat având apoi obligația de a face o prezentare a cauzei în fața colectivului de avocați specializați în problemele juridice ale minorului.

În ipoteza în care pe parcursul procesului penal este cooptat și un alt profesionist, spre exemplu consilierul de probațiune care va întocmi referatul de evaluare sau psihologul care va acorda asistența psihologică minorului persoană vătămată, aceste categorii de profesioniști ar putea participa la ședințele colectivului de avocați specializați, toți participanții căpătând astfel o experiență multidisciplinară, aspect esențial pentru asigurarea unui drept la apărare corespunzător.

Anumite aspecte analizate în mod detaliat în referatul de evaluare pot scăpa analizei apărării atunci când este citit tot conținutul dosarului pentru a se formula concluzii la finalul unei etape a procesului penal. Diseminarea unei analize efectuate de consilierul de probațiune responsabil de caz în cadrul colectivului de avocați specializați, ar contribui la cunoașterea unor aspecte particulare ale personalității minorului chiar înainte de atașarea la dosar a referatului de evaluare, formularea unei apărări calificate având astfel la bază cunoașterea aprofundată a personalității inculpatului minor, a motivației pentru care acesta a recurs la gestul care l-a adus în fața instanței, precum și a motivației pentru schimbare.

La rândul său, analizând alături de avocați soluțiile adoptate în cazuri similare, consilierul de probațiune ar fi în măsură să formuleze cele mai adecvate propuneri cu privire la tratamentul sancționator aplicabil minorului.

Contactul efectiv dintre inculpatul minor și avocatul acestuia devine uneori o chestiune de ordin formal care are loc în sala de judecată, la termen, când inculpatul este prezent în fața instanței sau i se asigură participarea prin videoconferință. Cunoașterea insuficientă a personalității minorului poate afecta grav dreptul la apărare al acestuia, iar simplul studiu, oricât de detaliat al unor referate de evaluare întocmite în mod profesionist de consilierul de probațiune responsabil de caz, nu poate reprezenta un mod de cunoaștere suficientă a personalității persoanei acuzate.

De foarte multe ori, în mod formal, la sfatul avocatului desemnat din oficiu, inculpatul minor este de acord cu judecarea cauzei în care este implicat pe baza procedurii abreviate, respectiv a unei proceduri speciale întemeiate pe recunoașterea acuzațiilor, fiind extrem de tentat să beneficieze de o atenuare a tratamentului sancționator. Un asemenea sfat dat unui minor acuzat de comiterea unei infracțiuni, în urma unei singure întrevederi cu minorul și a unei lecturi a dosarului penal anterior termenului de judecată, poate reprezenta o formă de afectare ireversibilă a personalității inculpatului minor.

Acesta va fi mereu înclinat să recunoască fapta reținută în sarcina sa în varianta și în modalitatea menționate în rechizitoriu, având doar obiectivul unei măsuri educative reduse. Or, chiar dacă o asemenea formă de apărare poate fi considerată în interesul minorului, totuși, cel puțin în cazul acestor persoane, trebuie verificată modalitatea în care procesul de reeducare și reinserție socială poate avea cele mai mari șanse de reușită. Durata și natura măsurii educative aplicabile pot fi stabilite în funcție de o serie de factori, atitudinea persoanei acuzate reprezentând doar un criteriu de individualizare.

Un risc cu care se poate întâlni un minor acuzat de comiterea unei fapte penale, este cel al unei apărări formale care să aibă în vedere doar aplicarea unei măsuri educative pe o durată cât mai redusă, aspectele relative la mediul din care provine minorul, la modul în care acesta se comportă la școală și în societate, la performanțele școlare sau la anturaj, devenind obiect de analiză doar într-un plan subsidiar.

Față de minor prioritară trebuie să fie reintegrarea socială și antrenarea lui pe orbita valorilor ocrotite de lege, astfel încât ca adult să devină un om integrat în comunitate pe care societatea să poată conta.

Eliminarea temporară din societate și controlul strict al conduitei acestuia trebuie să rămână o ultima ratio, doar în cazul unor fapte extrem de grave, când celelalte mijloace legale au eșuat și numai când lăsarea în deplină libertate a minorului prezintă un grad ridicat de pericol pentru ordinea publică, grad de pericol concretizat inclusiv prin riscul de reiterare a activităților infracționale pe temeiul unei senzații de impunitate.


[1] Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010;
[2] Monitorul Oficial nr. 1012 din 30 octombrie 2020;
[3] Monitorul Oficial nr. 1036 din 5 noiembrie 2020;
[4] Monitorul Oficial, Partea I nr. 1201 din 9 decembrie 2020
[5] Monitorul Oficial nr. 488 din 30 iunie 2016;
[6] Difence for Children International (DCI) Belgium: Manual for EU member states: How to ensure the rights of children in conflict with the law? (2018); https://www.dei-belgique.be/index.php/projets/acheves/alternative-ways-to-address-youth.html
[7] United Nations: Global Study on Children Deprived of Liberty (2019) accesabil la adresa https://www.dei-belgique.be/index.php/component/jdownloads/download/41-publications/43 9-projet-youthlab-theory-of-change-young-in-prison.html
[8] Principiile de Bază ale Rolului Avocatului, adoptate la Congresul al Optulea al Naţiunilor Unite despre Prevenirea Crimei şi a Tratamentul Delincvenţilor, Havana (Cuba), 27 august-7 septembrie 1990


Judecător Raul Alexandru Nestor, Tribunalul București

Citeşte mai mult despre , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership